Alfabetizarea sănătății ca scop al politicilor publice

Conspect al articolului ”Health literacy as a public health goal: a challenge for contemporary health education and communication strategies into the 21st century”, de Don Nutbeam, în 2000

Educația pentru sănătate și promovarea sănătății

Educația reprezintă o componentă esențială a acțiunilor de promovare a sănătății și de prevenție a diferitelor afecțiuni.

În țările dezvoltate, în anii `60 – `70 campaniile de sănătate se orientau spre prevenirea unor afecțiuni prin promovarea unui stil de viață sănătos. Multe dintre aceste campanii inițiale se centrau pe transmiterea de informații și pe relația simplă dintre comunicare și schimbare comportamentală. Însă aceste campanii nu luau în considerare circumstanțele socio-economice, astfel încât nu ajungeau la rezultatele dorite. Multe dintre aceste programe erau eficiente doar în rândul celor mai educați și avantajați economic din comunitate.

Programele din anii `80 au început să ia în considerare contextul social al deciziilor comportamentale. Astfel, îi ajutau pe oameni să își dezvolte abilitățile personale și sociale necesare pentru a face alegeri sănătoase. Acest tip de programe au început în școli, urmărind prevenția abuzului de substanțe.

În timpul acestei perioade, au fost formulate o serie de teorii ale schimbării comportamentale, precum teoria comportamentului planificat (Ajzen și Fishbein) sau teoria învățării sociale (Bandura). Aceste teorii au ajutat identificarea și explicarea relațiilor complexe dintre cunoștințe, credințe și norme sociale.

Tot în această perioadă, marketing-ul social a evoluat ca modalitate de a influența normele sociale și comportamentul populației într-o manieră creativă.  Ca și consecință, programele de educație au devenit mai sofisticate și au ajuns la mai multe categorii de persoane. Însă, în ciuda progresului, programele centrate pe comunicare și educare nu și-au îndeplinit scopul.

Determinanții sociali ai sănătății

În secolul 20 a avut loc schimbarea orientării, de la determinanții sociali și de mediu ai sănătății la modificarea comportamentelor individuale riscante. Dar sănătatea unei persoane este influențată de caracteristicile individuale ale persoanei și stilul său de viață, alături de circumstanțele sociale și economice.

În 1986, Ottawa Charter for Health Promotion a mutat accentul acțiunilor de sănătate spre îmbunătățirea nivelului de control al oamenilor. Asta nu implică doar comportamentele personale, ci și politici publice, condiții de muncă sau condiții de viață. Această abordare mai sofisticată a sănătății publice a fost întărită prin acumularea dovezilor cu privire la supra-simplitatea intervențiilor trecute.

Alfabetizarea ca rezultat al programelor de sănătate

De obicei, modelele de sănătate disting între diferite nivele ale rezultatelor. În acest mode, la cel mai înalt nivel se află rezultatele de sănătate și sociale. Rezultatele sociale includ calitatea vieții, independența funcțională sau echitatea. Rezultatele de sănătate includ morbiditatea sau dizabilitatea.

Nivelul intermediar reprezintă determinanți modificabili, cuprinzând stilul de viață, servicii de sănătate eficiente și un mediu sănătos. Stilul de viață poate cuprinde stilul alimentar, activitatea fizică sau consumul de alcool, tutun și droguri. Serviciile de sănătate includ servicii de prevenție și accesul la servicii de sănătate potrivite. În final, mediul sănătos include siguranță, condiții socio-economice de susținere sau acces restricționat la alcool, tutun și droguri.

Un alt nivel este cel al rezultatelor programelor de promovare a sănătății, cuprinzând alfabetizarea, influența și acțiunile sociale sau politicile publice de sănătate și practicile organizaționale. Alfabetizarea se referă la cunoștințe, atitudini, motivație, intenții comportamentale, abilități și auto-eficacitate relaționate cu sănătatea. Acțiunile sociale includ  participarea și împuternicirea comunității, normele sociale și opinia publică. Politicile publice de sănătate și practicile organizaționale se referă la legislație, reguli, alocarea resurselor sau practicile din organizații.

Acțiunile de promovare a sănătății din model includ educația pentru sănătate, mobilizarea socială și susținerea. Un program tipic de promovare a sănătății poate conține intervenții orientare spre toți cei trei factori. Educația cuprinde educarea pacientului sau a personalului. Mobilizarea socială include dezvoltarea comunității, facilitarea grupului, comunicare mass-media orientată spre un scop anume. Susținerea cuprinde activismul din partea unor organizații, procesul de lobbying sau debirocratizarea.

Ce este alfabetizarea?

Termenul de alfabetizarea în sănătate este utilizat pentru a descria și explica relația dintre nivelul de alfabetizare al pacientului și abilitatea de a fi compliant la un tratament. Conform acestei abordări, alfabetizarea funcțională înseamnă a fi capabil să aplici abilități de alfabetizare la materiale relaționate cu sănătatea, precum prescripții medicale, etichete de pe medicamente sau instrucțiuni de îngrijire.

Studiile cu privire la alfabetizare arată că un nivel slab al acestei abilități reprezintă un impas major pentru pacienții cu afecțiuni cronice și poate rezulta în costuri ridicate datorită utilizării inadecvate a medicamentelor.

Conform acestui model, putem distinge între trei nivele de alfabetizare. Alfabetizarea de bază/funcțională reprezintă abilități de scriere și citire suficiente pentru a funcționa în situațiile de zi cu zi și pentru a lua decizii.

Alfabetizarea interactivă reprezintă abilitățile cognitive și de alfabetizare care, împreună cu abilitățile sociale, pot fi utilizate pentru a extrage informația din mai multe surse și forme de comunicare. De asemenea, în acest caz, informația poate fi aplicată circumstanțelor schimbătoare.

În final, alfabetizarea critică reprezintă abilități avansate care, împreună cu abilitățile sociale, poate fi aplicată pentru a analiza critic informația și pentru a avea mai mult control asupra propriei vieți.

Conform acestei clasificări, odată ce crește nivelul de alfabetizare, crește nivelul de autonomie al persoanei. Progresul între nivele nu este dependent strict de dezvoltarea cognitivă, ci și expunerea la diferite tipuri de informație. Aceasta, la rândul ei, este influențată de variabile de comunicare, relație mediată de abilități personale și sociale și auto-eficacitate.

WHO definește alfabetizarea ca acele abilități cognitive și sociale care determină nivelul de motivație și de abilități al persoanelor pentru a accesa, înțelege și utiliza informația despre sănătate.

În termenii conținutului definiției, efortul de a îmbunătăți cunoștințele, înțelegerea și capacitatea de a acționa nu ar trebui direcționate doar către modificarea stilului de viață și a modului în care sunt folosite practicile de sănătate. Ar trebui să fie pus accent pe recunoașterea determinanților sociali, economici și de mediu ai sănătății, promovând acțiunile individuale sau colective care pot modifica acești determinanți.

În termeni de beneficii, conform acestei definiții, alfabetizarea nu reprezintă doar o resursă personală. Nivele înalte de alfabetizare într-o proporție mai mare a populației rezultă în beneficii sociale, precum dezvoltarea capitalului social.

În termenii metodelor de educare și comunicare, această definiție reprezintă o provocare pentru comunicarea în manieră interactivă și participativă, alături de integrarea unei analize critice.

Un model al alfabetizării

Primul nivel al modelului este cel al alfabetizării funcționale. Acesta reflectă rezultatele educației tradiționale, bazată pe comunicarea informației factuale despre riscuri și utilizarea sistemului de sănătate. Aceste acțiuni au scopuri limitate, orientate spre cunoștințe și complianță. În general, aceste activități rezultă în beneficii personale, fără beneficii pentru întreaga populație. Exemple de activități specifice acestui nivel sunt împărțirea de broșuri informative și educarea tradițională a pacientului.

Al doilea nivel poartă numele de alfabetizare interactivă. Aceasta este centrată pe dezvoltarea abilităților personale într-un mediu suportiv. Această abordare este direcționată spre dezvoltarea independenței și îmbunătățirea motivației și încrederii în sine în ceea ce privește utilizarea informației. Și la acest nivel beneficiile sunt preponderent personale, prin activități precum training-ul unor abilități.

Al treilea nivel este cel al alfabetizării critice, reflectând dezvoltarea cognitivă și a abilităților orientate spre susținerea acțiunilor politice și sociale, alături de cele personale. În această abordare, educația poate include comunicarea informației și dezvoltarea unor abilități de investigare a fezabilității politice și a posibilităților organizaționale pentru a se ocupa de determinanții sociali, economici și de mediu ai sănătății. Această abordare este relaționată cu beneficiile populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.