Compasiunea față de sine: o idee exotică?!

Bine v-am regăsit! Astăzi vreau să vorbesc despre compasiunea față de sine, un concept cu care cred că puțini dintre noi suntem familiarizați și încă și mai puțini ni l-am însușit intim… cumva… să fie parte din felul în care ne relaționăm în mod obișnuit cu noi înșine.

Dacă ai fost crescut într-un mediu disfuncțional, probabil că ideea de compasiune față de sine îți este străină. Sau poate că o privești, așa cum am făcut-o și eu în primă fază, cu o sprânceană ridicată.

Dacă ai crescut și ai trăit în ideea că niciodată nu ești destul de… destul de bun, destul de performant, destul de îndatoritor, destul de compliant… destul de… ce-o fi, compasiunea față de propria ta persoană îți poate părea o idee cu adevărat exotică.

Dacă ești copilul unui narcisic (mai multe informații aici) sau ai trăit o vreme îndelungată în relație cu o astfel de persoană, probabil că ideea de „iubire față de sine” îți îngheață sângele în vine… Dar, te rog, citește în continuare.

Dacă ideea de a-ți cultiva o relație sănătoasă cu tine însuți pare doar o replică de film, dacă te raportezi la tine însuți ca la o persoană care trebuie ținută în frâu și ceri de la tine mai mult decât ceri de la oricine altcineva… probabil că trebuie să citești în continuare.

Poți dresa un cal fie de frica bățului, fie cu promisiunea morcovului. La fel facem cu noi înșine. Iar dacă istoriile noastre de viață stau sub semnul bățului (la propriu sau la figurat) și al exigenței extreme… cel mai probabil nu doar că nu știm să ne purtăm cu noi înșine cu bunătate și blândețe, ci considerăm atitudinea asta ca pe un semn de slăbiciune. Ideea de grijă și blândețe față de sine le e străină și neconfortabilă celor mai mulți dintre noi. O echivalăm cumva cu slăbiciunea și îngăduința față de noi înșine, cu standardele scăzute, cu lenea, scuzele și justificările.

Nimic mai greșit!

Iubirea și acceptarea celorlalți începe cu iubirea și acceptarea de sine. Relațiile sănătoase cu ceilalți se construiesc doar pe fundamentul unei relații sănătoase cu noi înșine. Grija față de noi înșine și compasiunea pe care ne-o putem arăta în momentele de suferință nu sunt nici semn de egoism, nici de îngăduință excesivă. Sunt semnele unei atitudini sănătoase față de noi. Semnul că merităm ne tratăm pe noi înșine la fel cum îi tratăm pe ceilalți atunci când le este greu.

ÎNSEAMNĂ PUR ȘI SIMPLU SĂ APLICI ACELEAȘI STANDARDE PE CARE LE APLICI ÎN RELAȚIA CU OAMENII DRAGI ȚIE ȘI ÎN RELAȚIA CU TINE ÎNSUȚI.

În primul rând, înseamnă ca, atunci când trecem prin perioade dificile, să ne oprim și să ne recunoaștem propria suferință. Pentru că, mai des decât am crede, nu facem asta. Suntem mai degrabă învățați să nu ne plângem, să strângem din dinți și să mergem mai departe și nu avem deprinderea ca, atunci când ne e greu, să facem un pas în spate și să recunoaștem dificultatea momentului pentru noi. Cultura occidentală valorizează realizările individuale și independența, iar dacă nu reușim să ne atingem idealurile pe care ni le propunem asumăm că e doar vina noastră. Iar dacă e vina noastră, înseamnă că nu merităm compasiune, nu?

E compasiunea față de sine auto-compătimire sau un termen mai frumos pentru îngăduință față de sine și standarde joase?

Compasiunea față de sine nu înseamnă să cred că probeleme mele sunt mai importante decât ale celorlalți, ci că problemele mele sunt și ele importante și că merită rezolvate.

Compasiunea față de sine e, în fapt, o atitudine sănătoasă față de sine în momente dificile. Kristin Neff este numele cel mai important în domeniu. În cartea sa,  Self-compassion: The Proven Power of Being Kind to Yourself, aceasta definește trei dimensiuni esențiale ale acestei atitudini:

Blândețe și bunătate față de sine în momentele dificile și reducerea auto-criticii 

Asta înseamnă să te porți cu tine cu grijă, bunătate, înțelegere și să te accepți așa cum ești. Să fii conștient de propria ta suferință și să fii mișcat de ea. Dar e important să fii conștient fără să te critici excesiv. Să încerci să îți oferi confort, acceptare și înțelegere în perioadele dificile. Așa cum am face pentru cel mai bun prieten al nostru. Și cum rareori reușim să facem pentru noi. Cum ar fi ca vocea noastră interioară să nu spună automat „Cum naiba poți să fii așa de prost? Cum ai putut lua o decizie atât de prostească? „, „Nu-i destul. Poți mai mult de-atât”, ci „E un moment cu adevarat dificil acum. Cum aș putea ca acum să am mai multă grija de mine?”

Miza modificării acestei voci critice interioare este imensă. De ce? Pentru că dacă ne oferim nouă înșine constant înțelegere și grijă ajungem până la urmă să simțim că MERITĂM CU ADEVĂRAT înțelegere și grijă. Că suntem demni de acceptare.

Să fim conștienți că suferința este o experiență comună, a noastră, a tuturor

Eșecurile, dificultățile și suferința sunt experiențe prin care trecem cu toții, iar conștientizarea acestui lucru ne face să ne simțim mai apropiați și mai conectați de alții în perioadele în care ne este greu.

Acest sentiment al unei condiții umane împărtășite ne ajută să recunoaștem că eșecurile și dificultățile sunt experiențe prin care trecem cu toții, iar prin aceasta suntem cu toții mai apropiați unii de ceilalți, mai conectați și nu mai izolați în suferința noastră.

Mindfulness: conștientizarea profundă și acceptarea experienței momentului prezent

Atunci când suntem ancorați în prezent, nu tindem să evităm emoțiile dureroase și nici nu ruminăm excesiv la ele. Încercăm să ne dăm un pas în spate și să privim cu ochi de observator, de martor, mai obiectiv și mai detașat. E atitudinea mentală care ne ajută să punem lucrurile în perspectivă și să nu ne identificăm exagerat de mult cu gândurile și emoțiile noastre.

Voi cum vă raportați la voi înșivă atunci când vă e greu? Reușiți să vă tratați propria suferință cu aceeași grijă și blândețe cu care tratați suferința celorlalți?

Voi mai scrie pe tema compasiunii față de sine. Cred că ar trebui să fie parte din „echipamentul standard” al oricărui om care vrea să traiască frumos și în armonie cu el și cu lumea…

Ca de obicei…rămâneți aproape…

Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 26 august 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.