Cum, cine și de ce ale implicării părinților în viețile academice ale copiilor

Conspect al articolului ”The how, whom, and why of parents’ involvement in children’s academic lives”, de Pomerantz, Moorman & Litwack, publicat în Review of Educational Research, în 2007.

Crearea unei conexiuni puternice între școală și casă este un obiectiv important pentru politicile educaționale de la mai multe nivele. Se pornește de la premisa că implicarea părinților în viața academică a copiilor lor este benefică pentru aceștia din urmă.

Definirea implicării părinților și mecanismele sale de influență
Ce presupune implicarea părinților?

Grolnick & Slowiaczek (1994) au definit implicarea părinților ca fiind alocarea de resurse de către părinți pentru domeniul academic al vieții copiilor lor. Aceste resurse pot fi de multe feluri, iar implicarea poate fi în viața școlară sau acasă.

Implicarea în școală presupune participarea la întâlniri cu profesorii, ședințe cu părinții, dar și participarea la alte evenimente și munca voluntară în școală. Implicarea poate fi și la nivel mai înalt, cum sunt consiliile părinților sau consiliul administrativ la nivel de școală.

Implicarea acasă include acțiunile care au loc în afara școlii, chiar dacă nu sunt întotdeauna acasă. Printre acestea se numără ajutarea copiilor la teme, la selectarea cursurilor opționale, în alegerea și executarea proiectelor școlare și discutarea cu copiii despre teme legate de școală. Un subtip special de implicare acasă este cea cognitiv-intelectuală, care presupune implicarea copiilor în activități intelectuale care nu sunt neapărat legate de școală. Astfel de activități pot include cititul, vizitele la bibliotecă, muzee sau piese de teatru.

Care sunt mecanismele prin care implicarea părinților influențează copiii?

Două categorii principale de mecanisme au fost postulate ca mediatori ai relației dintre implicarea părinților și performanța academică a copiilor: dezvoltarea abilităților și dezvoltarea motivației.

Pe de o parte, implicarea părinților facilitează dezvoltarea de abilități cognitive și meta-cognitive la copii. Implicându-se în viața școlară a copiilor, părinții află mai multe despre cerințele școlii, despre ce învață copiii la școală și ce abilități au deja aceștia. Astfel, își pot regla implicarea astfel încât să le ofere oportunități de învățare calibrate în funcție de solicitările școlii și de abilitățile lor curente.

Pe de altă parte, părinții influențează performanța academică a copiilor prin dezvoltarea motivației lor academice. Implicarea lor subliniază valoarea școlii și induce în timp o motivație intrinsecă pentru învățare. De asemenea, ei modelează strategii de asumare a controlului asupra învățării și reglării comportamentale, dar îi și ajută să înțeleagă mai bine sarcinile și ce au de făcut, crescându-le astfel auto-eficacitatea percepută.

Implicarea părinților presupune atât dezvoltarea abilităților, cât și a motivației, iar îmbunătățirea uneia duce și la îmbunătățirea celeilalte.

Efectele implicării părinților
Studii ecologice asupra implicării părinților

Studiile care s-au concentrat implicării părinților în școală, atât cele transversale, cât și cele longitudinale, au obținut o asociere între aceasta și performanța academică a copiilor lor. Această relație a rămas semnificativă indiferent de cultura căreia îi aparțineau participanții sau de nivelul lor socio-economic.

Studiile longitudinale au arătat că implicarea părinților în timpul grădiniței prezicea performanța în anii de școală primară, iar implicarea în timpul școlii primare prezicea performanța peste alți doi ani.

În ce privește implicarea cognitiv-intelectuală în timpul școlii primare, aceasta prezice performanța la citire în ciclul gimnazial. În schimb, implicarea părinților în activități desfășurate acasă, dar care au legătură directă cu școala (cum ar fi temele) are un beneficiu mai puțin susținut empiric. Rezultatele existente sunt contradictorii.

Studii despre intervenții pentru promovarea implicării părinților

Studiile care au analizat efectele implicării părinților în contextul unor programe mai largi au obținut rezultate contradictorii. Studiile cu validitate internă ridicată au arătat că acele programe care au presupus și implicarea părinților nu au avut rezultate semnificativ mai bune comparativ cu cele care nu au presupus în mod expres implicarea părinților.

De asemenea, meta-analizele cu privire la programele menite să îmbunățească implicarea părinților în domeniul academic nu au susținut efectele benefice ale acestor programe.

Un rezultat mai bun a fost semnalat de o meta-analiză asupra efectelor pe care le pot avea programele din timpul verii pentru copiii cu deficiențe de învățare. Cele care au presupus și implicarea părinților au avut efecte superioare celor în care implicarea părinților a fost absentă.

Cum se implică părinții: nu e doar o chestiune de durată

Modul în care se implică părinții este poate mai important decât durata efectivă a implicării. Acest mod poate fi caracterizat pe mai multe dimensiuni: susținerea autonomiei vs. control, concentrarea pe proces vs. concentrarea pe persoană, afectivitate pozitivă vs. negativă și credințe despre potențialul copilului pozitive vs. negative.

Implicarea ce susține autonomia vs. implicarea axată pe control

Conform teoriei auto-determinării a lui Deci și Ryan, susținerea autonomiei presupune să-i permiți copilului să-și exploreze mediul, să fie activ în rezolvarea problemelor cu care se confruntă și să-și inițieze propriul comportament. Prin contrast, controlul presupune exercitarea de presiune asupra copilului, astfel încât acesta să se comporte într-un anumit fel pentru a obține anumite rezultate.

Susținerea autonomiei impactează performanța copiilor, facilitând dezvoltarea abilităților acestora. Fiind lăsați să exploreze și să rezolve singuri probleme, copiii își dezvoltă aceste abilități. În același timp, impactul asupra performanței este mediată și prin mecanisme motivaționale, deoarece copiii au inițiativa propriului comportament, au sentimentul de control și astfel își dezvoltă motivația intrinsecă pentru activitățile școlare sau de învățare.

Aceste ipoteze sunt susținute de cercetările disponibile. Copiii a căror autonomie este susținută au o părere mai bună despre competența lor academică și atribuie intern performanța, având și o motivație intrinsecă mai mare.

Implicarea orientată spre proces vs. persoană

Mai multe teorii susțin că părinții care se concentrează pe procesul învățării și nu pe performanță sau abilitatea înnăscută de a învăța, au un efect mai pozitiv asupra performanței academice a copiilor. Concentrarea pe proces se referă la sublinierea importanței efortului și plăcerii de a învăța. În schimb, concentrarea pe persoană subliniază importanța unor caracteristici stabile, cum este inteligența, și importanța reușitei.

Orientarea spre proces ajută copiii să-și dezvolte abilitățile și motivația intrinsecă deoarece se concentrează pe învățare și încurajează efortul și concentrarea. Puținele studii disponibile pe această temă susțin aceste ipoteze.

Afectivitatea pozitivă vs. negativă

În implicarea în viața academică a copiilor, părinții pot încerca să facă interacțiunile pozitive, plăcute și suportive, oferind încurajări și empatie. În schimb, ei pot să trăiască emoții negative datorită emoțiilor negative ale copiilor, dar și datorită presiunii pe care o au din partea altor obligații. Astfel, ei pot deveni furioși, ostili și critici la adresa copiilor.

Fredrickson sugerează că afectivitatea pozitivă face oamenii mai deschiși la idei noi și facilitează identificarea de soluții la probleme slab definite. Acesta ar putea fi un mecanism prin care afectivitatea pozitivă a părinților influențează performanța academică a copiilor.

Pe de altă parte, prin emoțiile lor pozitive părinții pot transmite copiilor că deși învățarea este frustrantă uneori, ea poate fi plăcută. Astfel, încurajează dezvoltarea motivației intrinseci pentru învățare.

Copiii părinților care dau dovadă mai ales de emoții negative în implicarea lor sunt mai puțin perseverenți în sarcină. În schimb, cei cu părinți care exprimă preponderent emoții pozitive când se implică în viața academică a copiilor lor au un nivel de neajutorare percepută mai redus.

Credințele pozitive vs. negative despre potențialul copilului

Aceste credințe despre potențialul copilului au fost operaționalizate în două feluri: modul în care este percepută competența copilului și așteptările pe care părintele le are cu privire la performanța copilului. Ambele pot fi acurate sau pot fi biasate pozitiv sau negativ.

În implicarea la școală, părinții cu credințe pozitive iau notă și de dificultățile copilului, dar se concentrează preponderent pe punctele sale tari. În schimb, părinții cu credințe negative se concentrează doar pe dificultăți.

Acasă, cei cu credințe pozitive atribuie eventualele probleme de învățare lipsei de efort sau dificultății sarcinii. Cei cu credințe negative le atribuie abilităților scăzute ale copilului.

Aceleași două mecanisme, dezvoltarea abilităților și dezvoltarea motivației, mediază relația dintre credințele părinților despre potențialul copiilor și performanța academică a acestora din urmă. Părinții cu credințe pozitive oferă mai multe provocări copiilor, cum ar fi explicații și sarcini mai complexe, ajutându-i astfel să-și dezvolte abilitățile. Iar faptul că le comunică și copiilor încrederea lor în competențele și șansele lor de reușită, îi face pe copii să depună mai mult efort, obținând astfel o performanță superioară.

Cine se implică: Potrivirea copil-mediu

Implicarea părinților poate avea un impact mai mare asupra copiilor experiențe academice negative, cei care au avut până acum rezultate slabe sau care se consideră mai puțin capabili. Aceștia vor beneficia în mod special de o implicare pozitivă, orientată spre proces și care să faciliteze autonomia. Tot asupra lor va fi impactul negativ cel mai substanțial dacă implicarea părinților este controlatoare, orientată spre persoană și negativă.

Studiile disponibile susțin ipoteza conform căreia copiii cu experiențe academice negative beneficiază mai mult de implicarea pozitivă a părinților și sunt mai puternic afectați de implicarea negativă a părinților. Aceasta sugerează că experiențele academice reprezintă un moderator al relației dintre implicarea părinților și succesul academic al părinților.

Prin extrapolare, genderul copilului poate funcționa și el ca moderator al acestei relații. Fetele sunt mai disciplinate și mai orientate spre dobândirea de competențe. De aceea, beneficiul implicării părinților în viața lor academică ar putea fi mai mic decât pentru băieți.

De ce să se implice părinții

Principalul motiv pentru implicarea părinților în viața academică a copiilor lor este îmbunătățirea performanțelor acestora la școală. O performanță academică superioară oferă copiilor oportunități educaționale și de carieră mai bune pe viitor.

De asemenea, implicarea părinților are beneficii la nivelul sănătății mentale a copiilor. Când își îmbunătățesc abilitățile și performanța, copii au emoții pozitive raportat la succesul academic. Cei care au rezultate bune resimt distres emoțional mai redus. Pe de altă parte, emoționalitatea pozitivă este declanșată și prin mecanisme motivaționale. Elevii care se percep ca fiind competenți, cei care sunt orientați spre dezvoltarea competențelor și au un nivel ridicat de angajament în activitățile școlare au un nivel al distresului mai redus.

Puținele studii disponibile susțin ideea că volumul implicării părinților este asociat cu beneficii pentru copii, în termeni de stimă de sine și competențe auto-reglatorii ridicate și emoționalitate negativă redusă.

În plus, studiile referitoare la calitatea implicării sugerează că atunci când mamele susțin autonomia copiilor, aceștia resimt presiune externă mai redusă pentru a atinge standarde perfecționiste, comparativ cu copii mamelor care tind să-și controleze copiii.

De asemenea, se pare că implicarea părinților duce la o îmbunătățire a comportamentului social, inclusiv respectarea regulilor și evitarea comportamentelor agresive, dar și la o îmbunătățire a relațiilor sociale cu colegii. Este posibil ca relația dintre părinți și copii să modeleze relațiile care se dezvoltă între copii și alte persoane, inclusiv colegi.

Implicații: etapa următoare în cercetare și intervenții
Cercetare

Cele patru dimensiuni ale calității implicării părinților au fost studiate cu precădere în contextul activităților de acasă, dar asociate școlii. Ar fi interesat de studiat impactul implicării părinților în activitatea școlară și în alte tipuri de activități acasă (ex: citit, mers la muzee).

Un alt aspect este necesitatea dezvoltării unor metode alternative de studiere a acestui fenomen. Spre exemplu, se poate folosi observația structurată acasă sau în mediul școlar. De asemenea, trebuie dezvoltate design-uri experimentale pentru a putea manipula implicarea părinților. Doar așa se pot postula relații de cauzalitate.

O direcție posibilă pentru cercetare este studierea caracteristicilor copiilor și cum pot acestea să modereze relația dintre implicarea părinților și performanța academică. Până acum s-au studiat doar experiențele academice negative. Ținând cont de rezultatele acestei perspective, studiile viitoare ar trebui să exploreze modul în care părinții se pot implica în viața academică a copiilor cu experiențe academice pozitive. Spre exemplu, identificarea obiectivelor acestor copii în context academic poate să faciliteze intervenții adaptate specificului acestora.

Pe de altă parte, trebuie luat în considerare posibilul rol moderator al altor caracteristici, cum ar fi vârsta sau sexul, dar și dorința de apropiere față de părinți sau preferința pentru munca independentă, precum și statutul socio-economic al copiilor.

Intervenții

În proiectarea intervențiilor trebuie încurajată dezvoltarea susținerea autonomiei, orientarea spre proces și nu spre persoană, afectivitate pozitivă și credințe pozitive despre potențialul copiilor.

În primul rând, părinții trebuie să aibă un sentiment de control în contextul școlar, să aibă sentimentul că pot exercita influență. Acest sentiment poate fi dezvoltat prin oferirea de informații despre maleabilitatea abilităților pe care le are copilul, la care trebuie adăugată dezvoltarea competențelor necesare pentru a dezvolta aceste abilități.

În al doilea rând, trebuie limitată presiunea pe care o resimt părinții pentru performanțele copiilor lor. Atunci când ei se simt presați, transmit această presiune și copiilor și au o abordare mai degrabă controlatoare și orientată spre persoană și nu spre proces.

În al treilea rând, părinții trebuie să aibă în continuare emoții pozitive în interacțiunea cu copiii, mai ales atunci când e vorba de activități școlare. Părinții au astfel de emoții când simt că au un control ridicat asupra situației și când sunt orientați spre proces și nu spre persoană. Pe de altă parte, temele care pot presupune interacțiune, facilitează emoționalitatea pozitivă în implicarea părinților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.