o linie trasa pe asfalt

Discuția despre limite sau granițe personale e relativ nouă în limbajul cotidian urban. Și mi se pare un simptom îmbucurător de… oarecare însănătoșire a noastră ca indivizi sau a sistemelor din care facem parte (cupluri, familii etc.).

Am scris aici despre starea fuzională cu părintele și aici despre cazul particular al relației cu mama narcisică. Această formă de relaționare fuzionată, dacă vreți, a dominat felul în care părinții români și-au educat copiii de câteva generații încoace. Un caz special și mult mai grav de enmeshment este cazul părinților narcisici pentru care copilul este o extensie a propriului eu, granițele dintre părinte și copil nefiind doar vagi sau blurate, ci complet inexistente. Efectele la nivelul formării identității copilului sunt extreme. Voi dedica o postare separată stabilirii de limite în relațiile cu un narcisic.

Însă indiferent dinamica familiei de origine, o relație sănătoasă cu noi înșine și cu cei din jur nu se poate forma în absența unor limite clare.

A nu ști unde începi tu și unde începe celălalt, a ne pune pe modul mut exprimarea a cine suntem, ce dorim și ce nevoi avem ne afectează respectul de sine și respectul pe care-l primim din partea celorlalți, ne face să pierdem controlul în raport cu destinația vieții noastre și duce la furie, anxietate, depresie sau lipsă de speranță. Relațiile astfel create sunt lipsite de autenticitate și se fundamentează pe alte elemente decât conexiunea, reciprocitatea sau empatia.

Limitele sunt acele granițe pe care le trasezi între tine și lume cu privire la gândurile, activitățile sau lucrurile care nu sunt în interesul tău, nu sunt în acord cu cine ești și cu ce-ți dorești.

Pot fi văzute ca niște sisteme prin care arătam celorlalți DA-urile și NU-urile din viața noastră. Ce acceptăm, ce e permis, ce ne face bine sau, dimpotrivă, ce nu permitem, ce ne face rău. Sunt, în fapt, niște semne de STOP pe care le arătăm pentru a ne exprima și manifesta propria noastră individualitate, pentru a ne proteja obiectivele și pentru a ne proteja de controlul nedorit din partea altora. Reciprocitatea e implicită.

Mai simplu spus, limitele sunt necesare pentru a avea grijă de noi înșine. Am scris despre asta aici.

Însă pentru a putea face asta trebuie să-ți cunoști nevoile și să știi ce vrei. Să poți spune: “Sunt într-o perioadă foarte aglomerată și am nevoie de spațiu personal. Te rog să încerci să te vezi cu prietenii tăi în oraș.”, “Am nevoie de timp ca să iau o decizie atât de importantă. Aș aprecia să nu mă mai presezi atât de mult și promit să vin cu un răspuns peste trei zile.”, “Atunci când aduci în discuție public chestiuni legate de problema x pe care-am discutat-o, simt că nu respecți intimitatea noastră”, “Am nevoie să știu că mă pot baza pe tine. Faptul că nu-mi răspunzi la telefon cu zilele mă îngrijorează.”, “Sunt obosită. Am nevoie de câteva ore să mă odihnesc. Te rog să duci tu copiii în parc”.

Dacă nu-ți cunoști nevoile și nu trasezi limite care să protejeze aceste nevoi, te vei trezi într-o fuziune exagerată cu ceilalți, iar în acest tablou ceea ce te face unic se pierde, iar autonomia ta se reduce și vei ajunge într-un raport exagerat de dependență față de ceilalți. Sfârșești prin a nu mai ști ce gândești sau ce simți cu adevărat. A-ți ignora nevoile nu te face un sfânt, te face un preș.

De-aici la victimizare și la dezvoltarea unui sindrom de martir mai e doar un pas… ajungi să te definești ca victimă și devii extrem de defensiv pentru a preveni “agresiuni viitoare”. Iar o dată ce faci din victimizare identitatea ta, în mod deliberat rămâi în postura de victimă și apoi riști să faci paradă cu acest rol de martir. Inutil de spus că o astfel de atitudine echivalează cu a te împușca în picior.

Cum ar trebui să ne arate limitele în relația cu ceilalți?

Limitele care arată ca liniile desenate pe nisip sunt limite mult prea permeabile. O linie desenată pe nisip o poți vedea, știi că-i acolo, dar nimic nu te împiedică să o treci. Mai mult, apa mării o poate șterge ușor. Dacă limitele noastre sunt atât de permeabile, permitem celorlalți să intre în viețile noastre fără a ne pune problema cât ne este de benefică prezența și comportamentul lor în raport cu noi sau ajungem să acceptăm comportamente nepotrivite și abuzive. Sistemul nostru de convingeri e fragil și supus influenței și manipulării. Ne e greu să spunem ”Nu” și facem compromisuri inutile din frica de a fi respinși.

La polul opus sunt limitele foarte rigide, cele asemănătoare unor ziduri de piatră. Dacă limitele noastre arată așa, devenim rigizi și inflexibili și ne sabotăm orice posibilitate de a mai învăța din experiențele noastre. Avem convingeri prea ferme și reguli extrem de rigide care nu țin cont de context sau de situație. Îi ținem pe ceilalți la distanță pentru a evita eventuale respingeri, nu împărtășim cu ceilalți informații personale și nu cerem ajutor atunci când avem nevoie.

Ideal, limitele noastre ar trebui să fie flexibile, semi-permeabile. Analogia cea mai potrivită e cea cu o sită fină. În acest caz, limitele sunt ferme și clare, dar flexibile. Suntem suficient de deschiși pentru a accepta idei noi, dar și suficient de fermi pentru a apăra lucrurile în care credem și pentru a ne proteja de ce ne-ar putea face rău. Ne cunoaștem și ne afirmăm nevoile și dorințele și acceptăm când ceilalți ne spun nu. Limitele sănătoase acționează ca o sită: permit lichidului să treacă, dar nu și bucăților pe care nu le dorim.

Voi continua în postarea viitoare discuția despre limite, ariile vieții noastre în care avem nevoie de ele și cum le putem trasa în relațiile cu ceilalți, dar și cu noi înșine.

Până atunci…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă…

Surse

Black, J., & Enns, G. (1997). Better boundaries: Owning and treasuring your life. New Harbinger Publications.

www.therapistaid.com

Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 14 octombrie 2019.

One thought on “Despre limite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.