O analiză sistematică a aspectelor de mediu asociate cu obezitatea la tineri

Conspect al articolului ”A systematic review of environmental correlates of obesity-related dietary behaviors in youth”, de van der Horst, Oenema, ferreira, Wendel-Vos, Giskes, van Lenthe și Brug, publicat în Health Education Research, în 2007

Introducere

Promovarea alimentației sănătoase la copii și adolescenți a devenit o prioritate deoarece prevalența obezității la copii și adolescenți este în creștere. Până acum cercetările s-au bazat pe factori individuali cum ar fi aptitudini, preferințe, control perceput sau influențe sociale. Însă acum se face trecerea spre determinanți din mediu care încurajează alimentația nesănătoasă și descurajează activitatea fizică.

În ceea ce privește factorii de mediu, se utilizează modele ecologice care sunt conceptualizate în relații cu factori individuali. O persoană va avea comportament sănătos când este motivată să o facă și când mediul îi oferă oportunități pentru asta. Motivația este factor individual, iar oportunitățile țin de mediu.

Comportamentul alimentar al copiilor și adolescenților este mai probabil să fie influențat de factorii de mediu deoarece nu au autonomie în alegerea alimentelor. Rolul părinților este foarte important deoarece determină în mod direct mediul fizic, social și individual, prin modelare și procese de socializare.

În tranziția spre adolescență, patternul de alimentație se schimbă spre unul nesănătos.

Acest review se concentrează pe alimente cu nivel ridicat de grăsime, consumul de fructe și legume, consumul de fast-food și băuturi carbogazoase. În modelul Angelo se diferențiază între mediul micro și mediul macro. Mediul micro este mediul în care se întâlnesc grupuri de persoane, precum la școală, acasă sau la restaurant. Mediul macro este cel care cuprinde o infrastructură mai largă, care poate încuraja sau descuraja comportamente de sănătate.

Tot în acest model se diferențiază între tipuri de mediu: fizic, socio-cultural, economic și politic.

Mediul fizic se referă la disponibilitatea oportunităților pentru alegeri sănătoase sau nesănătoase. Mediul socio-cultural se referă la normele subiective și sociale, alături de influența părinților și a prietenilor. Mediul economic se referă la costurile legate de comportamentele de sănătate. Mediul politic se referă la reguli care pot influența alegerea sau disponibilitatea alimentelor.

Metodologie

Au fost identificate 6121 de titluri unice, din care 58 au fost selectate pentru includerea în meta-analiză, cu 77 de eșantioane.

Potențiale corelate ale mediului cu comportamentul copiilor

La nivelul sociocultural al gospodăriei, s-a identificat o asociere inversă între consumul de băuturi energizante și încurajarea, oferirea de asistență și solicitări de la părinți. În ceea ce privește consumul de alimente grase, la nivelul sociocultural al gospodăriei există asocieri pozitive între consumul de grăsimi al părinților și controlul parental al consumului de alimente al copiilor. De asemenea, există o asociere negativă la nivel economic, între nivelul educațional al părinților și consumul de alimente grase.

În ce privește consumul de fructe și legume, la nivelul fizic al gospodăriei există o asociere pozitivă între acesta și disponibilitatea. La nivelul sociocultural, există o asociere pozitivă între consumul de fructe și legume și modelarea și consumul de către părinți.

Consumul de fast-food nu a fost asociat cu nici un factor de mediu.

Consumul de băuturi carbogazoase este asociat pozitiv cu consumul parental din mediul sociocultural.

Potențiale corelate ale mediului cu comportamentul adolescenților

Consumul de băuturi energizante este asociat pozitiv cu consumul parental și cel al fraților și surorilor de la nivelul sociocultural. La fel și în ce privește consumul de grăsimi.

Consumul de fructe și legume este asociat pozitiv cu părinți autoritari, relația dintre membri familiei la nivel sociocultural. Există și o corelație pozitivă la nivel economic, cu nivelul educațional al părinților.

Consumul de fast food și băuturi carbogazoase nu a fost asociat semnificativ cu nici un factor de mediu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RORO