14 ianuarie, 1967. 3,000 de oameni se reunesc în Golden Gate Park, San Francisco, în semn de protest față de interzicerea consumului de LSD și aud pentru prima oară sintagma care va deveni tag-line-ul unei generații: Turn on, tune in, drop out! Timothy Leary, fost membru al Universității Harvard, actuală persona non-grata deoarece a încălcat convenția încheiată cu universitatea, anume de a selecta participanți pentru studiile care implicau consumul de LSD doar dintre absolvenți, schițează prin acest dicton orizontul politic spre care contra-cultura anilor 1960 se extinde: libertatea cognitivă de a explora stări alterate de conștiință și de a construi pe fundația lor stiluri alternative de viață, care să critice și să reformeze moralitatea conservatoare a clasei de mijloc americane. Viziunea lui politică consta în a le face cunoștință cât mai multor americani cu LSD-ul pentru a schimba națiunea “creier cu creier”, concluzionând că patru milioane de utilizatori ar fi suficienți pentru a revoluționa conștiința americană și că această normă se poate atinge până în 1969 (Pollan, 2019, p. 199).
LSD-ul (dietilamida acidului lisergic) face parte din categoria substanțelor psihedelice clasice (alături de psilocibina din ciupercile magice, mescalină, San Pedro și DMT). Acestea sunt substanțe psihoactive care acționează asupra receptorilor serotonergici (În special asupra receptorului 5HT2A), provocând distorsiuni perceptive și cognitive, care pot fi atât de profunde încât să fie trăite drept o experiență mistică (Griffiths, 2011). În ceea ce privește efectul psihoactiv, sunt printre cele mai puternice substanțe pe care le cunoaștem, alterând realitatea în moduri spectaculoase și încă impredictibile, motiv pentru care culturile care le folosesc drept sacrament le tratează cu reverență temătoare. Din punct de vedere al toxicității, al riscului de a dezvolta o dependență și al daunelor asociate consumului, sunt printre cele mai sigure substanțe pe care le cunoaștem (Nutt, 2016).
Tocmai acest profil atipic, de substanțe extrem de potente la nivel psihologic, dar inofensive la nivel fiziologic și al efectelor pe termen lung, a făcut ca atitudinile față de acestea să se întindă de la considerații misticoide despre pogorârea păcii mondiale prin alimentarea liderilor lumii cu timbre de LSD la frica față de pierderea completă a contactului cu responsabilitatea politică și civilă.
Într-una dintre autobiografiile sale, Leary (1990, p. 253) își explică îndemnul inaugurat în 1967:
“Turn on înseamnă să pășești înăuntru și să-ți activezi echipamentul neuronal și genetic. Să devii conștient de multiplele și variatele niveluri ale conștiinței. […] Tune in înseamnă să interacționezi în mod armonios cu lumea din jurul tău și să-ți transformi viziunile în realitate. Drop out sugerează un proces activ, selectiv și grațios de detașare de angajamentele involuntare sau inconștiente. Drop out înseamnă să te îndrepți către autonomie și autenticitate și să-ți iei un angajament față de flexibilitate, mobilitate și schimbare. Din nefericire, acest mesaj a fost tradus deseori drept: Droghează-te și abandonează orice activitate constructivă.”
Această ultimă interpretare a fost principala justificare a măsurilor opresive ale guvernării împotriva psihedelicelor și împotriva mișcărilor de rezistență (precum protestele împotriva intervenției militare în Vietnam) de care păreau să fie responsabile (Baumeister, 1983). Titluri de ziar precum „Maimuță pe LSD violează o prezentatoare TV”, “LSD-ul mi-a făcut o gaură în codul genetic” și filme realizate de Food and Drug Administration (FDA) în care copii între 12 și 16 ani sunt prezentați ca fiind reprezentații celor care susțin consumul de LSD, alături de animații tulburătoare care prezintă experiența psihedelică drept o descindere lugubră în nebunie și crimă, încep să fie difuzate în școli și la televiziunile locale. Apelul spre societatea civilă e clar și răspicat: opuneți-vă cu toată forța acestor substanțe care preiau controlul asupra minții și corpurilor noastre, făcându-ne să ne uităm în soare până orbim și cauzând catastrofe la nivel genetic. Poveștile înfricoșătoare se vindeau bine, fiind cumpărate de veterani ai căror fii protestau împotriva intervențiilor armatei americane și de mame ale căror vieți reușite de familie erau considerate de către fiicele lor drept dovezi ale violenței simbolice a patriarhatului (Baumeister, 1983).
Istoria criminalizării LSD-ului și a stereotipizării sale în cultura de masă a anilor 1960 este un exemplu clasic de panică morală, așa cum este definit de Goode și Yehuda (2009): un eveniment sau un comportament care generează o îngrijorare disproporționată în publicul larg, în media, în rândul legislatorilor și activiștilor vis-à-vis de însăși fundamentul coabitării pașnice și al instituțiilor morale ale comunității.
În 1970, după 20 de ani în care au fost publicate peste 100 de studii și au fost tratați peste 40 000 de clienți (Phelps, 2015), cercetarea care promitea să revoluționeze psihofarmacologia a fost brusc oprită. Ca tactică ofensivă la nivel mondial în cruciada împotriva drogurilor, Nixon ratifică The Controlled Substance Act, prin care criminalizează sintetizarea, vânzarea și procurarea de substanțe psihedelice, coborându-le de pe rafturile laboratoarelor, cabinetelor de psihoterapie și bibliotecilor în spațiile obscure ale traficului ilegal. Din acel moment, psihedelicele clasice, alături de alte substanțe psihoactive utilizate recreațional, devin inamicul public numărul unu.
Criminalizarea psihedelicelor (adăugarea lor pe Tabelul I, care conține “substanțe cu potențial crescut de abuz și nicio utilitate terapeutică dovedită”) a însemnat, în practică, sistarea cercetării, generând o situație fără precedent în istoria recentă a științei, similară ca anvergură încercărilor regretabile ale Bisericii Catolice de a pune capăt cercetării astronomice (Nutt, 2019).
Însă evul întunecat al prohibiției e pe cale să se încheie. O nouă generație de cercetători tunes in încercând să descopere cum putem beneficia de aceste substanțe minimizând riscurile și construind încetul cu încetul o cultură a stărilor alterate de conștiință bazată pe dovezi empirice și pe norme etice dezbătute deschis.
Surse bibliografice:
Baumeister, R. F., & Placidi, K. S. (1983). A social history and analysis of the LSD controversy. Journal of Humanistic Psychology, 23(4), 25-58.
Goode, E., & Ben-Yehuda, N. (1994). Moral panics: Culture, politics, and social construction. Annual review of sociology, 20(1), 149-171.
Griffiths, R. R., Richards, W. A., McCann, U., & Jesse, R. (2006). Psilocybin can occasion mystical-type experiences having substantial and sustained personal meaning and spiritual significance. Psychopharmacology, 187(3), 268-283.
Leary, T. (1990). Flashbacks: a personal and cultural history of an era: an autobiography. Tarcher.
Nutt, D. (2019) Banning psychedelics – the worst censorship of scientific research ever?. Presentation held during Breaking Convention, London.
Nutt, D. J., King, L. A., & Phillips, L. D. (2010). Drug harms in the UK: a multicriteria decision analysis. The Lancet, 376(9752), 1558-1565.
Phelps, J. (2017). Developing guidelines and competencies for the training of psychedelic therapists. Journal of Humanistic Psychology, 57(5), 450-487.
Pollan, M. (2019). How to change your mind: What the new science of psychedelics teaches us about consciousness, dying, addiction, depression, and transcendence. Penguin Books.
RO 
EN