Sistemele mnezice

Conspect al capitolului 6 din ”Psihologie cognitivă” de Mircea Miclea.

Memoria senzorială 

Memoria senzorială se referă la menținerea reprezentării senzoriale a stimulului timp de câteva sutimi de secundă după ce nu mai acționează asupra receptorilor. Acest tip de memorie este specific fiecărei modalități senzoriale. Astfel, avem memorie vizuală sau iconică, memorie auditivă sau ecoică sau memorie tactilă. 

Memoria iconică 

Într-un studiu, participanții vizualizau pentru câteva sutimi de secundă un tabel cu trei șiruri de litere. Apoi participanții erau rugați să spună literele pe care și le amintesc. Ei ofereu 3 sau 4 răspunsuri corecte.  

Într-o altă situație, participanții vedeau literele, după care se auzea un sunet. În funcție de sunet, ei trebuiau să spună literele de pe un rând. De exemplu, dacă sunetul avea o intensitate medie, trebuiau să spună rândul din mijloc. În această condiție, performanțele au crescut.  

Dacă sunetul era amânat pentru 150 – 200 de milisecunde, performanța se deteriora. Astfel, durata de retenție a stimulilor vizuali este de aproximativ 100 de milisecunde. Un stimul de scurtă durată este prelungit în memorie pentru a îi extrage caracteristicile fizice semnificative, care reprezintă input pentru alte procesări.  

Memoria ecoică 

Durata memoriei ecoice a fost estimată între 200 de milisecunde și 2 secunde. Într-un studiu se prezentau două sunete de intensitate medie. Dacă intervalul dintre cele două creștea până la 200 de milisecunde, participanții relatau că au auzit un singur sunet.  

Se poate considera că această perioadă este necesară ca detectorii de trăsături să extragă trăsăturile fizice ale stimulilor. Într-un studiu, participanții auzeau diferite sunete, urmate de un fascicol luminos. În funcție de intensitatea fascicolului, ei aveau sarcina de a reda anumite sunete.  Rezultatele arată o scădere lentă a performanței până la 2 secunde, apoi performanța scade brusc.  

Durata mai mare de retenție a stimulilor auditiv este explicată de anatomia analizatorului auditiv, care permite o recepționare mai lentă a stimulului corespunzător.  

În general, memoria senzorială vizează reținerea informației precategoriale, deoarece retenția stimulului câteva sutimi după încetarea acțiunii sale nu implică atenție. În plus, detectorii de trăsături care se activează în acest răstimp extrag doar caracteristicile fizice ale stimulului, fără a îl categoriza. În plus, memoria senzorială are o locație anatomo-fiziologică specifică.  

Memoria de scurtă durată sau memoria de lucru 

Informația din memoria senzorială este transmisă memoriei de scurtă durată, care are capacitate limitată ca timp și volum. De aici, informația ajunge la memoria de lungă durată. Memoria se scurtă durată este limitată la 7 +/- 2 itemi și la 2-20 de secunde. De asemenea, ea codează informația verbală sau imagistică, are actualizare serială și este localizată în hipocamp. Memoria de lungă durată are durată nelimitată, tipul de codare a informației este semantică, actualizarea este paralelă și baza neuro-fiziologică este în ariile parieto-occipitale stângi.  

Se consideră că între memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată nu există nu există diferențe structurale. Mai precis, diferențele se referă la starea aceluiași sistem. Memoria de scurtă durată, care reprezintă memoria de lucru, include cunoștințele activate din memoria de lungă durată.  

Capacitatea memoriei de scurtă durată 

Modul de estimare a capacității memoriei de scurtă durată este prezentarea succesivă a unei serii de itemi. La un moment dat, expunerea itemilor este întreruptă și participanții trebuie să își amintească itemii în ordine inversă, de la cel mai recent la cel mai îndepărtat. Volumul memoriei de scurtă durată este de 7 +/- 2 itemi.  

Volumul de informație din memoria de scurtă durată se poate mări prin gruparea informațiilor în unități cu sens, numite chunks. De exemplu, luând seria de litere CIAFBIUSAKGBURSS, pot fi grupate în CIA/FBI/USA/KGB/URSS. Astfel, limita de 7+/-2 se aplică la chunk-urile de informație. Formarea acestora rezultă din procesările descendente bazate pe informația din memoria de lungă durată. Astfel, din memoria senzorială, informațiile au fost puse în legătură direct de cunoștințele din memoria de lungă durată.  

Memoria de scurtă durată nu este doar independentă de cea de lungă durată, ci este partea activă din aceasta. Studiile asupra memoriei de scurtă durată arată că volumul său pentru aceeași categorie de stimuli este variabil.  

În studiile care au urmărit această ipoteză, participanților li se prezenta o secvență de stimuli, pe care ei trebuiau să o redea. Se prezentau succesiv mai multe serii de stimuli din aceeași categorie, și performanța începea să scadă. Însă, dacă se prezentau apoi stimuli dintr-o altă categorie, performanța crește iar. Dacă memoria de scurtă durată ar fi fost un sistem autonom, cu o capacitate constantă, performanța nu ar fi trebuit să se modifice.  

Un fenomen asemănător este efectul von Restorff. Conform acestuia, dacă participanții sunt solicitați să memoreze serii de stimuli dintr-o anumită categorie, în care este inserat un stimul dintr-o categorie diferită, rata reamintirii acestuia este mult mai mare decât media ratei reamintirii celorlalți stimuli.  

Fluctuația capacității memoriei de scurtă durată poate fi explicată prin conceptualizarea sa o mulțime de cunoștințe activate din memoria de lungă durată. Cu cât sunt mai multe cunoștințe din aceeași categorie incluse, cu atât crește inhibiția laterală. Stimulii din altă categorie nu sunt afectați de inhibiția laterală, crescând nivelul de reactualizare a lor.  

Durata memoriei de scurtă durată 

În măsurarea duratei memoriei de scurtă durată, se prezintă un set de stimuli, iar participanții trebuie să îi reproducă la diferite intervale de timp, de ordinul secundelor. Pentru a nu permite repetarea lor, participanții execută sarcini distractoare, suficiente de dificile pentru a le acapara resursele cognitive.  

Conform rezultatelor, rata uitării este maximă în primele șase secunde, iar după 15 secunde este uitată 90% din informație. Se consideră că durata memoriei de scurtă durată este de 15-20 de secunde.  

S-a urmărit durata memoriei de scurtă durată în funcție de similaritatea categoriei informațiilor din stimul și din sarcina distractoare. Cu cât similaritatea este mai mare, cu atât durata memoriei este mai redusă. Dacă cele două sarcini sunt mai neasemănătoare, inhibiția laterală este redusă și persistența informației crește. 

Același mecanism explică și efectul poziției în serie, conform căruia cei mai bine reținuți itemi sunt cei de la începutul și de la sfârșitul seriei.  

Itemii de la începutul seriei sunt mai bine reamintiți deoarece rata lor de activare este mai mare, reprezentând efectul primordialității. Acest efect se datorează unui nivel mai scăzut de inhibiție laterală și oportunității de a-l repeta de mai multe ori. Într-un studiu în care participanții nu au avut voie să repete itemii, rata de reamintire a primului item a mai scăzut. 

Actualizarea itemilor finali, numită efectul recenței, se explică tot prin rata de activare mai înaltă comparativ cu alți itemi. Dacă se mărește intervalul dintre învățare și reproducere, acest efect scade. 

Durata memoriei de scurtă durată reprezintă durata de activare a unităților cognitive existente la un moment dat.  

În cadrul unui studiu, s-a observat că două sunete de intensități egale sunt apreciate diferit în funcție de durata între prezentarea lor. Dacă durata este mai mare de 250 de milisecunde, dar mai mică de 750 de milisecunde, cele două sunete sunt percepute ca fiind distincte, iar primul este considerat ca având o intensitate mai mare. Dacă durata este de 750 de milisecunde, sunetele sunt percepute ca având intensități egale. Dacă este mai mare de 70, al doilea este văzut ca având o intensitate mai mare. 

Aceste rezultate sunt cunoscute și drept eroarea/efectul succesiunii temporale. Receptarea celor doi stimuli auditivi a determinat activarea a două unități cognitive. Estimarea diferită a intensității lor rezultă din modificarea ratei de activare a celor două reprezentări mentale.  

Tipul de codare a informației 

În memoria de scurtă durată, spre deosebire de cea senzorială și de lungă durată, informația este codată lingvistic.  

Într-un studiu, participanților le sunt prezentate litere pentru câteva sutimi de secundă, și sunt rugați să le numească. Atunci când apar confuzii, acestea vizează asemănarea la nivelul caracteristicilor vizuale. Atunci când stimulii erau auditivi, confuzia apărea la nivelul proprietăților acustice. Apoi participanții aveau sarcina de a memoria șiruri de litere. Deși literele sunt expuse vizual, majoritatea confuziilor se fac cu litere asemănătoare acustic.  

Alte date arată informația nu este codată doar lingvistic. Studii asupra persoanelor cu deficiențe de auz congenitale grave recurg la reprezentarea imagistică a stimulilor. S-a evidențiat și utilizarea unor codări semantice sau procedurale. 

Reactualizarea informației 

O serie de cercetări inițiale arată că accesul la informația din memoria de scurtă durată se face serial. În cadrul unui studiu, se prezentau pe un ecran serii de itemi. Acestea creșteau constant cu câte o unitate. La un moment dat, pe ecrane apare un anumit item, și participanții trebuie să decidă dacă a aparțiunut seriei anterioare.  

Rezultatele arată că, o dată cu adăugarea unui item, crește și timpul de reacție. Acestea se păstrează indiferent de natura stimulilor, vârsta persoanei sau apartenența sau neapartenența itemului la seria respectivă.  Astfel, se consideră că fiecare item din serie este comparat cu itemul test. 

Însă, ținând cont că vocabularul unui român are în jur de 50.000 de cuvinte, dacă accesul ar fi serial, ar trebui ca fiecare cuvânt să fie comparat cu secvența de grafeme. Astfel, a început să fie susținută ipoteza reactualizării paralele.  

Conform acestei perspective, dacă actualizarea informației presupune activarea acesteia peste un anumit prag, atunci aceleași resurse de activare sunt distribuite la 1,2 sau mai multi itemi. Cu cât activarea se distribuie mai mult, cu atât este mai redusă valoarea de activare, fiind nevoie de mai mult timp pentru a fi reactualizat.  

Dacă această ipoteză este valabilă, atunci actualizarea ultimilor itemi dintr-o serie se face mai rapid, deoarece restul de activare pe care îl au este mai înalt. Acest aspect a fost confirmat.  

Baza neurofiziologică 

Pacientul H.M. suferea de crize de epilepsie foarte dese, astfel încât a suferit o intervenție chirugicală de extirpare a hipocampului și a unor arii colaterale. În urma operației, a apărut amnezia anterogradă și retrogradă totală pentru fapte și conținuturi semantice. Aceste date au fost interpretate drept un deficit al memoriei de lungă durată. Memoria de scurtă durată era intactă.  

Un alt caz este cel al lui K.F. Acesta a fost victima unui accident de motocicletă, care i-a provocat un traumatism cranio-cerebral în zona parietal-occipitală stângă. În urma acestui eveniment, memoria de lungă durată a rămas intactă, dar nu mai era prezentă memoria de scurtă durată.  

Însă aceste date nu pot fi considerate valide, deoarece nu există măsurători obiective ale performanței. De asemenea, în cazul lui HM, memoria de lungă durată era activă. Acesta înțelegea ceea ce citea din ziar, deci utiliza cunoștințele deținute. Este posibil ca, în acest caz, să fie lezată o parte importantă a formării amintirilor noi.  

Memoria de scurtă durată este memorie de lucru 

Memoria de scurtă durată reprezintă o stare de activare a unor unități cognitive. Cunoștințele și mecanismele de procesare activate în vederea rezolvării unei probleme formează memoria de lucru. Memoria de lucru și memoria de lungă durată sunt stări diferite de activare ale unui ansamblu unic de cunoștințe.  

Atenția și memoria de lucru 

În raport cu volumul memoriei de lucru, volumul atenției este mai fluctuant. În starea de relaxare și așteptare pasivă, capacitatea atenției se suprapune cu cea a memoriei de lucru. Capacitatea maximă a atenției este identică cu cea a memoriei de lucru.  

Diferiți factori motivaționali sau afectivi pot orienta sistemul cognitiv spre procesarea mai intensă a unui număr mai restrâns de itemi. Cu cât numărul acestora este mai redus, cu atât nivelul lor de activare este mai înalt. Intensificarea valorii de activare a unor itemi determină, prin inhibiție laterală, reducerea valorii de activare a itemilor concurenți. În consecință, volumul atenției se reduce considerabil față de cel al memoriei de lucru. Cu cât ne focalizăm atenția asupra unui număr mai redus de itemi, cu atât ne amintim mai puține despre alți itemi.  

Pe baza acestor idei se pot formula cel puțin două predicții. În primul rând, fiind implicate unități cognitive în  într-o stare similară de activare, atunci fenomene constatate în cazul atenției vor fi identificate și în cazul memoriei de lucru. În al doilea rând, dacă există și alte unități cognitive în stare de activare, în-afara celor aflate sub focalizarea atenției, deci care aparțin memoriei de lucru, dar nu și atenției, efectul vor poate fi înrtegistrat.  

Similaritatea comportamentelor unităților din câmpul atenției și din memoria de lucru 

Un fenomen important este interferența, care apare atât în cazul atenției, cât și al memoriei de lucru. Într-un studiu, participanții din grupul experimental au primit două tipuri de sarcini, una spațială și una verbală. În cazul celei spațiale, participanții trebuiau să parcurgă mental contururile unei litere prezentate anterior și existentă în momentul realizării sarcinii. De câte ori participantul atingea un colț extern, trebuia să spună da, și când atingea un colt intern trebuia să spună nu. În sarcina verbală, participantul trebuia să inspecteze mental o propoziție, iar dacă întâlnea un substantiv, să spună da și să spună nu pentru orice altă parte de vorbire.   

În rezolvarea lor, participantul trebuia fie expuneau răspunsul verbal, fie indicând răspunsurile da sau nu de pe o foaie.  

Rezultatele arată că, pentru orice dintre sarcini, performanța era mai înaltă dacă sarcina și modul de răspuns erau diferite.  

Impactul unităților cognitive din memoria de lucru asupra atenției 

Pentru a arăta că atenția este o submulțime a memoriei de lucru, trebuie să arătăm că există unități în memoria de lucru care nu aparțin atenției. Într-un studiu, participanții auzeau într-o ureche un mesaj ambiguu, și în cealaltă, mesaje de clarificare. Ei erau instruiți să fie atenți la cel ambiguu. Mesajele ignorate au o stare de activare mai mare decât celelalte din memoria de lungă durată, dar mai scăzută decât cele din focusul atenției.  

Interpretarea legii Yerkes-Dodson 

Legea Yerkes-Dodson exprimă relația dintre nivelul de performanță și cel de activare neuropsihică generală. Pentru sarcinile ușoare, nivelul de performanță crește liniar până la un prag, odată cu creșterea nivelului de activare. În sarcinile dificile, varianța nu mai este liniară. Până la un punct, numit optim motivațional, performanța crește odată cu activarea, după care scade odată cu creșterea activării.  

În sarcinile simple, cantitatea de cunoștințe necesare este redusă. Cu cât suntem mai motivați, cu atât sporim valoarea de activare a unităților și avem impresia că suntem mai atenți și facem un efort mai intens.  

În sarcinile complexe sunt necesare mai multe cunoștințe, solicitând la maxim capacitatea memoriei de lucru. Până la un anumit nivel, cu cât motivația este mai înaltă, cu atât mai multe cunoștințe se activează. Dacă activarea continuă să crească, apare inhibiția laterală, care reduce valoarea de activare a unităților adiacente.  

Memoria episodică și memoria semantică 

Principalele rezultate teoretico-experimentale 

Memoria episodică se referă la memoria evenimentelor autobiografice, esențială pentru formarea identității de sine. Acestea sunt ancorate în spațiu și timp. Memoria semantică se referă la cunoștințele teoretice pe care le avem despre mediul în care trăim.  

Pentru a susține această distincție s-au utilizat preponderent date neurofiziologice, precum comportamentul celor cu amnezie anterogradă, înregistrarea fluxului sangvin local sau investigarea pacienților cu leziuni în lobii frontali.  

În cazul pacienților cu amnezie anterogradă, deseori amintirile autobiografice se pierd fără a fi afectată memoria semantică. În cadrul unui studiu care a urmărit fluxul sangvin local, participanții învățau o listă de cuvinte. Apoi ei primeau un test de recunoaștere, în care un grup trebuia să spună dacă a mai auzit cuvântul pe parcursul vieții și un alt grup trebuia să precizeze dacă a fost în lista inițială. Ariile cerebrale implicate în cele două sarcini sunt diferite.  

Studiile mai recente arată că ambele tipuri de memorie depind de zonele deteriorate în cazul amneziei, iar cea episodică depinde și de integritatea lobilor frontali.  

Aplicații și implicații 

Formarea eului și a identității de sine depind de memoria biografică, mai ales din primii 3-5 ani din viață. Pe baza a ceea ce aflăm de la adulții din jur, ne construim o poveste despre propria viață. La mulți copii din orfelinate acest aspect lipsește, rezultând în probleme de identitate. Pentru a reduce aceste probleme, au fost introduse jurnale în care îngrijitorii notează evenimente și aspecte importante.  

O altă aplicație vizează depozițiile martorilor. Un studiu arată că acuratețea informațiilor oferite de aceste persoane scade datorită interferenței cu informații neadecvate din alte surse. Un grup de participanți urmăreau un film. Apoi, complici cu experimentatorul povesteau despre aspecte din film care, de fapt, nu existau. Puși să relateze evenimentele din film, participanții includeau și aspectele care nu au existat.  

În cadrul altui studiu, participanții vizionau un film despre un accident. După diverse intervale de timp, participanții erau întrebați fie dacă au văzut cum prima mașină a atins-o pe a doua, fie dacă au văzut cum prima mașină a izbit-o pe a doua. Apoi ei erau rugați să menționeze viteza cu care credeau că mergea mașina. Cei din al doilea grup menționau o viteză semnificativ mai mare. De asemenea, atunci când erau întrebați dacă au văzut geamurile sparte, cei din al doilea grup răspundeau afirmativ.  

Memoria de lungă durată 

Memoria de lungă durată cuprinde toate cunoștințele din sistemul cognitiv, dar la care accesul este selectiv. Dacă unitățile cognitive din memoria de lungă durată au aceeași natură ca și cele din memoria de lucru, atunci reactualizarea lor are nevoie de mai mult timp.  

În cadrul unui studiu, participanții au avut sarcina de a învăța perechi arbitrare de cuvinte și cifre. În faza de testare, era prezentat cuvântul, iar participanții aveau sarcina de a își aminti cifra. Testarea se făcea la 2 secunde și la 48 de secunde după învățare. După 2 secunde, rata de răspunsuri corecte era de 98%. După 48 de secunde, rata scădea la 36% și timpul de reacție creștea.  

Într-un alt studiu, participanții erau rugați să dea cât mai multe exemple de elemente dintr-o categorie binecunoscută lor, care să înceapă cu o anumită literă. După o sarcină distractoare, participanții sunt rugați să dea alte exemple, care încep cu o altă literă. Timpul de reacție este relativ stabil, arătând că sunt supraînvățate.  De asemenea, materialul concret este mai ușor de reținut.  

Adâncimea procesării și inteționalitatea învățării 

Adâncimea învățării exprimă ideea că procesarea unui stimul este cu atât mai adâncă cu cât trece de la caracteristicile sale fizice la cele conceptuale sau semantice. Cu cât mai adâncă este procesarea, cu atât mai bine este reținută. Unele studii au ajuns la concluzia că adâncimea procesării este mai importantă decât volumul procesărilor. De exemplu, expunerea repetată a unui stimul produce efecte mai puțin notabile asupra performanțelor mnezice, comparativ cu expunerea o singură dată în condițiile procesării semantice.  

O mare parte din cunoștințele din memoria de lungă durată sunt rezultatul învățării întâmplătoare. Învățarea intenționată este superioară celei neintenționate doar în măsura în care antrenează o procesare mai adâncă a stimulului. O învățare neintenționată, dar dublată de prelucrarea intensă a stimulului este mai eficientă decât o învățare intenționată asociată cu procesare superficială.  

Într-un studiu au fost manipulate nivelul de adâncime a procesării și intenționalitatea. Participanții primeau liste de 24 de cuvinte. La nivelul adâncime, o parte din ei aveau sarcina să menționeze de câte ori apărea litera e în cuvinte și cealaltă parte trebuia să numească emoția provocată de cuvinte. La nivelul intenționalității, o parte a fost instruită să rețină cuvintele și o parte nu. Învățarea neintenționată cu procesare în adâncime are rezultate mai bune decât cea intenționată cu procesare superficială.  

Efectul spațierii 

Efectul spațierii exprimă ideea că interpunerea unor itemi din alte categorii într-o serie de itemi ce urmează să fie memorați crește performanța. Conform unui studiu, probabilitatea reproducerii crește o dată cu mărimea intervalului dinte două apariții ale sale. Astfel, repetițiile la intervale mai mari de timp sau rezultate mai bune decât cele imediate.  

Uitarea 

Reactualizarea cunoștințelor 

Eficiența memorării este judecată în funcție de eficacitatea reactualizării. Cele mai cunoscute forme de reactualizare sunt reproducerea și recunoașterea. Eșecul reactualizării, totuși, nu arată nimic despre deficiența stocării cunoștințelor memoriei, deoarece recunoașterea și reproducerea nu sunt singurele forme de reactualizare și pentru că procesul de amintire este dependent de o serie de factori care fac ca performanțele să fie fluctuante. Eficiența reactualizării crește atunci când contextul are mai multe proprietăți similare cu cel al encodării și dacă are mai puține asemănări cu alți stimuli decât cei ce trebuie reamintiți.  

În cadrul unui studiu, participanții aveau sarcina de a memora o listă de cuvinte. În momentul testării, o parte dintre ei a fost testată în același laborator și o parte în alt laborator. Primul grup a avut o rată a răspunsurilor corecte de 59%, iar al doilea grup de 46%.  

În alt studiu, participanții au învățat o listă de cuvinte fie sub apă, fie pe uscat. Apoi ei au fost testați fie în același context, fie într-unul diferit. Rezultatele au arătat performanțe superioare pentru testarea în același context.  

Performanțele de reactualizare sunt semnificativ mai înalte dacă starea neuropsihică din momentul învățării este congruentă cu cea din momentul reactualizării. De exemplu, cei care au învățat o listă de cuvinte după ce au fumat marijuana au avut performanțe mai bune dacă au fost testați în aceeași stare.  

De asemenea, dispoziția are un rol important. Pacienții cu tulburare bipolară care învață o listă de cuvinte în stare maniacală își amintesc mai bine itemii dacă sunt testați în aceeași stare. Și la animale, atunci când șoarecii parcurg un labirint sub influența narcoticelor au o performanță superioară când îl refac în aceeași stare.  

Oare uităm? 

Într-un studiu, participanții învățau o listă de cuvinte, și erau testate la intervale între 48 de ore și două săptămâni. Apoi o parte din această listă era modificată, reînvățată și retestată. Rezultatele arată că perechile nemodificate sunt reamintite în mai mare măsură. Astfel, s-a concluzionat că informațiile anterior uitate au fost subactivate și a doua fază de învățare a ridicat acest rest de activare, făcându-le accesibile conștiinței.  

Dintre mecanismele implicate în uitare, interferența este unul important. Ea vizează influența pe care cunoștințele învățate o au asupra altora. În cazul în care cunoștințele anterioare reduc rata de reactualizare a cunoștințelor dobândite ulterior apare interferența proactivă. Influența cunoștințelor noi asupra celor deja existente reprezintă interferența retroactivă.  

Mecanismul prin care apare interferenţa poate fi inhibiţia laterală. Interferenţa dintre două categorii diferite de cunoştinţe este mai mică decât în cazul în care fac parte din aceeași categorie. Spațierea crește performanțele mnezice, deci reduce inhibiția.  

Efectul FAN (facts added to nodes) este un alt mecanism important. El se manifestă prin încetinirea ritmului reactualizării în funcție de sporirea informațiilor pe care le avem despre un obiect. Cu cât există mai multe informații despre un subiect, cu atât mai greu este să fie amintite informațiile exacte. Acest efect este explicat de mecanismele de propagare a activării. Când solicităm o informație despre un obiect, reprezentarea sa cognitivă este activată de memoria de lungă durată. Dacă există o singură informație, propagarea este rapidă. Dacă sunt mai multe informații, atunci timpul de propagare crește.  

Un ultim mecanism se referă la mecanismele de apărare ale eului. Acestea sunt procedurile utilizate de ego pentru a reprima informațiile ce l-ar putea pune în pericol. Unul dina ceste mecanisme este represia, în care are loc blocarea accesului în conștiință a unor informații.  

Memoria explicită vs memoria implicită 

Cunoștințele reprezentate verbal sau imagistic, evidențiate prin probe de reproducere sau recunoaștere formează memoria explicită, deoarece conținutul său este accesibil conștiinței. Memoria implicită desemnează cunoștințele non-declarative ale persoanei, care nu sunt accesibile și nu pot face obiectul unei reactualizări intenționate.  

Într-un studiu, cinci pacienți amnezici au avut de memorat o listă cu cuvinte. Pe lângă sarcinile obișnuite de testare a recunoașterii și a reproducerii, s-a introdus și o a treia, în care pacienții primeau o listă cu rădăcini de cuvinte ce trebuiau completate. La primele două sarcini, participanții sănătoși au avut performanțe superioare. Dar la testul implicit, performanțele au fost aproape egale.  

Memoria implicită a deprinderilor 

O deprindere este utilizarea limbajului. În cadrul unui studiu, participanți sănătoși și participanți cu amnezie primeau spre memorare serii de litere generate pe baza unei gramatici artificiale. Apoi participanții sunt informați cu privire la existența unei reguli și li se cere să specifice dacă alte șiruri respectă regula. Se observă că performanța celor cu amnezie nu diferă de cea a celor sănătoși.  

Fenomenul de amorsaj 

Termenul de amorsaj se referă la fenomenul de facilitare a detecției unui stimul perceptiv pe baza experienței. De exemplu, apariția unui stimul concordant cu expectanțele este percepută mai rapid deoarece așteptările au amorsat reprezentarea lui în memorie.  

Amorsajul pune în evidență și o serie de cunoștințe generate prin mecanisme implicite. Expunerea frecventă la un stimul modifică judecata de valoare asupra lui. De exemplu, expunerea repetată la anumite nume le face să fie considerate ca fiind mai faimoase.  

Reflexe condiționate 

Prin condiționarea clasică se dobândesc o serie de cunoștințe stocate în memoria implicită, detectabile în comportamentul persoanei, dar care nu sunt reamintite intențional. Un astfel de exemplu este cazul micuțului Hans, căruia i s-a condiționat teama față de animale pufoase. Atunci când i se prezenta un iepure, copilul auzea și un sunet puternic, care îl speria. După câteva ședințe, vederea animalului era suficientă pentru a declanșa reacția fobică.  

Un studiu asupra pacienților amnezici a inclus prezentarea unui stimul însoțit de un jet de aer spre ochii săi. Pacienții au început să clipească imediat ce apărea stimulul.  

Așadar, amnezia afectează memoria declarativă, explicită, dar nu și pe cea implicită.  

În memoria explicită se află cunoștințe despre fapte, cunoștințele sunt verbalizate și fac obiectul unei reactualizări conștiente, este estimată prin teste de recunoaștere și reproducere, reprezentarea cunoștințelor este verbală, imagistică sau semantică, se deteriorează în cazul amneziei, are o locație cerebrală relativ unitară, este flexibilă și este mai recentă filogenetic.  

În memoria explicită se află cunoștințe despre reguli, proceduri și asocierile regulate ale unor stimuli, este estimată prin impactul asupra modului efectiv de realizare a unei sarcini, prim amorsaj sau condiționare, este neafectată de amnezie sau are locații cerebrale diferite și disparate. De asemenea,  are flexibilitate redusă, este filogenetic mai timpurie și are o reprezentare a cunoștințelor nonverbală.  

One thought on “Sistemele mnezice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.