Stilul de atașament evitant: ”Lasă-mă, dar nu-mi da pace!”

Dacă am precizat în articolul trecut că stilul de atașament anxios este caracterizat de dorința persoanei de a se apropia foarte mult de partenerul ei, putem spune că stilul despre care voi discuta în acest articol este caracterizat de tendința opusă.

Stilul de atașament evitant (sau rezistent) s-a format din cauză că mama (sau figura de atașament) nu ne-a satisfăcut deloc nevoile emoționale, fizice și de siguranță în timpul copilăriei. Lipsa disponibilității acesteia ne-a influențat dezvoltarea atașamentului în sensul în care ne așteptăm să ne fie respinse nevoile și credem că nu merităm dragostea și sprijinul partenerului nostru. De aceea tindem să evităm relația în sine pentru a nu ni se confirma așteptările.

Caracteristici ale stilului evitant

Această formă de atașament este caracterizată conform graficului cercetătorului Kelly A. Brennan și al colegilor săi de un nivel ridicat de evitare a intimității (nu te simți confortabil când se apropie partenerul tău de tine și nici ție nu îți convine să te apropii de el) și un nivel de anxietate scăzut față de relație (nu te îngrijorează evoluția acesteia).

În ceea ce privește modul cum ne reprezentăm pe noi și lumea, conform sistemul de categorizare al atașamentului propus de  Bartholomew și Horowitz, dacă stilul tău este evitant atunci ai o părere bună despre tine și îți prețuiești independența, dar te ferești de relațiile intime.

Evitarea intimității în relație se datorează stimei de sine foarte ridicată. Această te protejează în momentele în care te simți inconfortabil din cauza vulnerabilității (te protejează împotriva unei eventuale respingeri). Conform lui Phil Shaver și lui Mario Mikulincer, tinzi să reacționezi negativ atunci când stima ta de sine este amenințată (atunci când partenerul nu îți oferă suport).

Cum se manifestă

Consideri că vulnerabilitatea față de partenerul tău te face să fii slab. Tinzi să te distanțezi de acesta atunci când se apropie de tine mai mult decât consideri tu că ar fi cazul. Negi importanta conexiunii cu partenerul tău, deoarece trăiești într-o viață interioară în care cea mai importantă persoană ești tu. În momentele cu o intensitate emoțională puternică reacționezi contrar emoțiilor tale. Acest lucru se întâmplă deoarece crezi că îți vei pierde independența dacă te lași să fii vulnerabil din punct de vedere emoțional și totodată îți contrazice credința că nu ai nevoie de afecțiune și că la rândul tău nu ești nevoit să o oferi.  

În situațiile cu un impact emoțional puternic te detașezi de ușor de partener și îți îndrepți atenția spre alte activități sau alte probleme care acum par mai importante (este dezordine în casă, trebuie să slăbești sau să fii în formă, ar fi cazul să speli mașina). Dacă partenerul te acuză că nu ești implicat în relație și te amenință că te va părăsi îți vei opri emoțiile. Te vei comporta ca și cum nu te-ar interesa pentru că reprimarea emoțiilor te ajută să îți protejezi stima de sine. Când cauți să îți fie satisfăcute emoțiile tinzi să oferi ,,mesaje’’ indirecte (începi să te plângi de diferite aspecte de la serviciu sau de un prieten care ți-a greșit)

Cum putem avea o relație satisfăcătoare

Comunicarea este cheia pentru o relație care să nu ne provoace disconfort. La fel ca în cazul stilului anxios, este foarte important să discuți cu partenerul tău despre nevoile tale și cu te aștepți să fie satisfăcute, dar și despre propria ta disponibilitate de a te adapta la nevoile partenerului tău.

Ai grijă să îi spui când simți că se apropie prea mult de ține. Stabiliți împreună o limită a intimității. Încearcă să te concentrezi pe ce te face să te simți vulnerabil înainte să îi comunici partenerului modul tău de a te simți confortabil. Abordează fiecare nesiguranță în parte în fiecare zi și cu răbdare. Încă un lucru important este să accepți faptul că ai un mod diferit de a-ți obține satisfacerea nevoilor și să le comunici. În caz contrar, va crede că nu dorești să te implici în relație și își va pierde încrederea în ține.

Atunci când persoana îndrăgită dorește de la tine să te apropii mai mult decât te simți confortabil, ai putea încerca să îți conștientizezi mecanismele de apărare și să te gândești că acest lucru nu te va face să îți pierzi independența. Dacă îi oferi la rândul tău afecțiune, îi va dovedi că poate avea încrede în tine, iar relația voastră va deveni mai solidă și satisfăcătoare.

În cazul conflictelor, ai putea să asculți ce are de zis partenerul tău și să încerci să empatizezi cu el. Un simplu „îmi pare rău că te-am făcut să te simți așa” poate schimba situația radical. Conflictele nerezolvate cronicizează starea de tensiune, iar următoarea ceartă este iminentă.

Când simți că ai nevoie să te izolezi din cauza unui eveniment neplăcut sau a unei vești negative, ai putea să îi spui partenerului motivul și l-ai putea ruga să îți ofere puțin spațiu pentru a te restabili și a contempla. Dacă îl vei ignora fără explicații acesta poate să creadă că a făcut el ceva care v-a împins să îl evitați sau probabil se va gândi că doriți să îl părăsiți.

În final, este nevoie de răbdare pentru ne înțelege nevoile dacă avem un stil de atașament evitant și nu trebuie să îl considerăm ca fiind unul dăunător pentru relația noastră. Gestionarea lui este posibilă dacă ne oferim libertatea de a primi afecțiune și dacă partenerul nostru este dispus să ne accepte așa cum suntem și ne va oferi sprijin în măsura în care ne vom simți confortabil.

Bibliografie

Guerrero, L. K. (1996). Attachment‐style differences in intimacy and involvement: A test of the four‐category modelCommunications Monographs63(4), 269-292.

Firestone, L. (2013). How your attachment style impacts your relationship. Psychology Today.

Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2003). The attachment behavioral system in adulthood: Activation, psychodynamics, and interpersonal processes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.