De ce visăm? O altă perspectivă asupra somnului REM

Visele au fascinat întotdeauna, drept pentru care oamenii au încercat să le interpreteze şi le-au atribuit diferite semnificaţii. Poate părea destul de straniu faptul că în timp ce dormim şi…

Puterea organizațională. Cum o obținem, menținem și pierdem?

Puterea organizațională se referă la „controlul asimetric asupra resurselor valorizate”, fiind inerent relațională, adică existând doar în relație cu ceilalți. Resursele valorizate fac referire la orice care este considerat a…

Dezvoltarea la vârsta mijlocie

” […] nu putem trăi după-amiaza vieții după programul dimineții vieții – pentru că ce a fost însemnat dimineața va fi mărunt seara, iar ceea ce a fost adevărat dimineața,…

Creierul din perspectiva lui Ramon y Cajal

Conspect al articolului ”Viewing the brain through the master hand of Ramon y Cajal”, de Sotelo, publicat în ”Nature Review Neuroscience”, în 2003. Cadrul mental cu care Ramon y Cajal…

Contribuția lui Santiago Ramon y Cajal la neuroștiința funcțională

Conspect al articolului ”The Contribution of Santiago Ramon y Cajal to Functional Neuroscience”, publicat în ”Nature Reviews Neuroscience”, în 2003. În lucrările lui Santiago Ramon Y Cajal se pot identifica trei teme.…

O perspectivă istorică despre neuroștiințele cognitive

Conspect al articolului ”A historical perspective on cognitive neuroscience”, de Feinberg și Farah, publicat în ”Patient-based approaches to cognitive neuroscience”, în 2006. Din antichitate până în secolul al 18-lea Neuroștiințele…

Sistemul vizual central

Conspect al capitolului ”The Central Visual System”, de Bear, Connors și Paradiso, publicat în ”Neuroscience. Exploring the Brain”, în 2016. În acest capitol este urmărit modul în care informația extrasă…

Ochiul: structura și funcție

Conspect al capitolului ”The Eye”, de Bear, Connors și Paradiso, în ”Neuroscience. Exploring the Brain”, în 2016. Introducere Lumina este energie electromagnetică emisă sub formă de unde. Aceste unde se…

Sisteme de neurotransmițători

Conspect al capitolului ”Neurotransmitter systems”, de Bear, Connors și Paradiso, publicat în ”Neuroscience. Exploring the Brain”, în 2016. Prima moleculă identificată ca neurotransmițător de Otto Loewi este acetilcolina. Pentru a…

Structura sistemului nervos

Conspect al capitolului ”The structure of the nervous system”, de Bear, Connors și Paradiso, în ”Neuroscience. Exploring the brain”, în 2016. Organziarea grosieră a sistemului nervos Sistemul nervos al tuturor…

en_USEN