Cine a construit piramida lui Maslow? Și este „scara lui Maslow” mai bună?

Piramida lui Maslow este o imagine iconică din psihologie. Apare în toate manualele introductive de psihologie, psihologia personalității, în majoritatea cărților despre motivație și pe prezentările PowerPoint ale celor mai multe traininguri despre motivare și leadership.

Cu toate acestea, așa-numita piramidă a lui Maslow nici nu a fost creată de Abraham Maslow și nici nu este o reprezentare foarte acurată pentru teoria ierarhiei nevoilor propusă de psihologul american.

Teoria și piramida

Într-adevăr, Maslow a propus patru categorii de nevoi, numite fiziologice, de siguranță, de dragoste și apartenență, de stimă și de auto-actualizare. Însă, în ultimii ani de viață, a postulat că cea mai înaltă nevoie umană nu este auto-actualizarea (nevoia de a ne atinge potențialul), ci auto-transcendența, pe care a definit-o ca tendința de a căuta cauze dincolo de sine și de a experimenta comuniunea dincolo de granițele sinelui, prin experiențe de vârf (peak experiences). Nici nu e de mirare că managerii și psihologii organizaționali s-au făcut că plouă când au auzit de această nevoie ultimă, care sună mai degrabă a experiență religioasă sau mistică decât a ceva ce poate fi folosit pentru motiva angajații în firme.

Pe lângă acest nivel-lipsă, piramida implică unele asumpții care sunt opuse teoriei lui Maslow. Spre exemplu, că oamenii ar fi motivați de satisfacerea unei singure motivații odată, iar doar după satisfacerea 100% a acesteia, vor trece la următorul nivel, iar nevoia satisfăcută nu va mai afecta comportamentul. Și, desigur, traiectoria este exclusiv ascendentă, în aceeași ordine pentru toată lumea.

Toate aceste afirmații sunt contrare teoriei și ipotezelor lui Maslow. Acesta a susținut că, în orice moment, oamenii au nevoi parțial satisfăcute și parțial nesatisfăcute, iar satisfacerea totală a unei nevoi nu este necesară pentru ca o alta să devină activă. Dimpotrivă, oamenii sunt motivați de mai multe nevoi simultan. Mai mult, ordinea în care nevoile apar și sunt satisfăcute nu este una fixă, ci diferă de la persoană la persoană și în funcție de context.

Cine a construit piramida lui Maslow?

Așadar, treptele piramidei sunt ale lui Maslow, dar reprezentarea sa grafică și interpretările generate de aceasta nu sunt tocmai congruente cu gândirea marelui psiholog umanist. Și atunci, cine a construit piramida? Într-un articol publicat în Academy of Management Learning & Development, Todd Bridgman, Stephen Cummings și John Ballard au prezentat căutările lor privind sursa piramidei. După ce au analizat toate cărțile, articolele, jurnalele personale, scrisorile și notițele nepublicate ale lui Maslow, nu au găsit nicăieri o reprezentare a piramidei. Cea mai timpurie piramidă a lui Maslow a fost identificată în articolul How money motivates men, publicat de Charles McDermid în Business Horizons, în 1960.

Așadar, părintele piramidei este Charles McDermid. Ce este și mai interesant este că Maslow nu a dezavuat niciodată piramida ca ilustrare a teoriei lui. A trăit încă 10 ani după publicarea articolului din Business Horizons, iar imaginea piramidei a devenit faimoasă aproape imediat. Totuși, Maslow n-a luat niciodată o poziție critică. Bridgman și colegii săi susțin că acest accept tacit nu înseamnă că Maslow era de acord cu reprezentarea piramidei. Ei susțin că în perioada respectivă Maslow se considera subapreciat de către psihologi și avea dificultăți financiare. Comunitatea de manageri îl considera un guru și îi aducea contracte atrăgătoare sub formă de prelegeri și consultanță. Prin urmare, nu era în avantajul lui să distrugă gâsca cu ouă de aur.

Scara lui Maslow

Dacă acceptăm argumentele lui Bridgman și a colegilor săi, piramida nu este nici creația lui Maslow și nici nu ilustrează acurat teoria ierarhiei nevoilor. Și atunci ce reprezentare grafică ar trebui să folosim? Ce ar fi mai potrivit? Sugestia lor este că o scară ar fi o reprezentare vizuală mai bună. ‘’Piramida are linii orizontale care demarchează nivele diferite. Aceasta face dificil de imaginat o persoană care este afectată simultan de nevoi diferite. Când cineva este pe o scară, picioarele și mâinile le ocupă mai multe stinghii diferite. De asemenea, o scară transmite mai bine ideea lui Maslow că oamenii se pot mișca ascendent și descendent în cadrul ierarhiei’’

Sursa: Scott Barry Kaufman (2019). Who Created Maslow’s Iconic Pyramid. Scientific American.

Studiul: Bridgman, T., Cummings, S., & Ballard, J. (2019). Who built Maslow’s pyramid? A history of the creation of management studies’ most famous symbol and its implications for management educationAcademy of management learning & education18(1), 81-98.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

en_USEN