Elemente eficiente ale promovării sănătății în școli

Conspect al articolului ”Effective elements of school health promotion across behavioral domains: a systematic review of reviews”, de Peters, Kok, Ten Dam, Buijs și Paulussen, în BMC Pulbic Health, în 2009

Background

Adolescenții sunt un grup țintă pentru programele de educație și promovare a sănătății deoarece multe comportamente de risc se dezvoltă în această perioadă. Exemple de astfel de comportamente includ consumul de alcool, de tutun și alte substanțe, activitate sexuală neprotejată, obiceiuri alimentare nesănătoase sau lipsa de activitate fizică. De obicei, diferite tipuri de comportamente apar împreună și au aceiași determinanți.

Majoritatea programelor de promovare a sănătății țintesc un singur comportament și sunt dezvoltate pentru a fi folosite în școli. Programele integrative, ce adresează mai multe comportamente pot reduce efortul profesorilor.

Metodă

În studiu au fost incluse 55 de review-uri, cinci din mai multe domenii, 24 despre abuzul de substanșe, 17 despre sexualitate și nouă despre nutriție.

Rezultate

Focusul programului

În ceea ce privește nivelul de specificitate a programului, s-a arătat că predarea unor comportamente foarte specifice sunt eficiente în programele de educație sexuală (folosirea prezervativului) și pentru domeniul nutriției (consumul de fructe). În cazul consumului de substanțe, centrarea pe diferite substanțe pare să fie eficientă.

Problema abstinenței a fost abordată de mai multe studii. Ele nu au efecte pozitive dacă nu sunt incluse și comportamente precum metode de contracepție

Dezvoltarea programelor

În dezvoltarea programelor sunt importante trei aspecte – ca intervenția să fie evidence-based, să se adreseze determinanților comportamentali și să adapteze intervențiile.

În abuzul de substanțe și în nutriție există consens cu privire la necesitatea unor programe evidence-based, crescând semnificativ efectele. O soluție poate fi teoria învățării sociale a lui Bandura.

Adresarea determinanților comportamentali este un element eficient în nutriție, moderat de eficient în domeniul sexualității și slab pentru consumul de substanțe. Alte două aspecte importante pentru a eficientiza adresarea determinanților sunt evaluarea nevoilor, implicarea participanților în dezvoltarea sa și pretestarea.

În adaptarea intervențiilor, cele de sexualitate și abuz de substanțe trebuie adaptate la cultura de proveniență, iar cele de sexualitate și nutriție trebuie adaptate la abilitățile cognitive și la vârsta participanților.

Conținutul programelor

Cunoștințe, risc și atitudini

Programele de educație din toate domeniile ar trebui să includă informații despre consecințele de sănatate și metodele de prevenție. Dacă se aplică o abordare axată doar pe cunoștințe, atunci nu va avea succes. Dacă se încearcă sporirea percepției riscului și utilizarea mecanismelor fricii, rezultatele arată că nu este eficient pentru abuzul de substanțe. În plus, utilizarea informațiilor factuale s-a dovedit eficientă pentru programele de sexualitate.

Influența socială

Toate domeniile, mai ales consumul de substanțe, arată importanța influenței sociale în comportamentele de risc. Sunt relevante două elemente – consolidarea sau modificarea normelor și training de recunoaștere și rezistență la influența socială.

Consolidarea normelor s-a dovedit eficientă pentru nutriție. Nu feedback-ul normativ este eficient, ci suportul social normativ și crearea unei comunități suportive.

Training-ul de recunoaștere și rezistență nu este eficient în nutriție, iar pentru celelalte dimensiuni rezultatele sunt inconsistente. Pentru a îi crește eficienta, se poate folosi în conjuncție cu prima componentă sau cu creșterea motivației.

Abilități

În toate domeniile, construirea de abilități a fost raportată ca fiind eficientă. În cazul nutriției se folosește prepararea de mâncare, iar în cazul sexualității de învață folosirea prezervativelor. Pentru fiecare domeniu au fost eficiente și programele cognitiv – comportamentale, în care se combină motivația, cognițiile și comportamentele.

O categorie de training de abilități este life skills training, un program cognitiv – comportamental. Aspectele abordare sunt luarea de decizii, managementul anxietății, comunicarea și asertivitatea. Aceste programe s-au dovedit eficiente în abuzul de substanțe. Pentru sexualitate, efectele au fost puternice sau moderate când se punea accentul pe coping, comunicare și negociere.

Metode

În primul rând, metodele trebuie să fie interactive pentru a fi eficiente. Această interacțiune ar trebui să aibă loc între participanți, nu cu trainer-ul. Acest aspect s-a arătat eficient pentru domeniul nutritiv, sexual și al abuzului de substanțe.

În al doilea rând, în domeniile nutriție și sexualitate s-a arătat că personalizarea informației este eficientă.

În al treilea rând, un stil didactic este ineficient, utilizarea mai multor metode fiind eficientă. De asemenea, metodele active și experențiale sau training-ul cognitiv-comportamental sunt eficiente.

Facilitatori

S-au testat mai multe posibilități. Studiile arată că, în domeniul sexual și nutrițional se recomandă utilizarea unor tineri de aceeași vârstă. Dar această abordare are efect pe termen scurt. Pentru abuzul de substanțe se recomandă programe conduse de profesor, alături de persoane de aceeași vârstă.

Componentele programului

Programele cu componente multiple sunt eficiente în cazul sexualității și utilizării de substanțe.  Aceste programe pun accent pe componenta școlară, familială și comunitară. Combinația dintre toate trei s-a dovedit eficientă pentru sexualitate. Intervențiile comunitare sunt eficiente pentru sexualitate și abuz de substanțe. Activitățile școlare sunt pozitive pentru domeniul nutriției sau sexualitate. Rezultate slabe au fost identificate pentru abuzul de substanțe. Intervenția familială este eficientă în cazul consumului de droguri pentru adolescenții cu risc. Modificarea prețurilor este eficientă pentru nutriție.

Intensitatea programului

În cazul nutriției, cu cât mai intens programul, cu atât mai bine. Pentru programele de sexualitate se recomandă opt ore, pentru cele de abuz de substanțe 10 ședințe, iar pentru nutriție tot 10, deși un review a arătat că 15 ședințe nu sunt suficiente.

Discuții

S-au identificat cinci elemente comune pentru toate domeniile – utilizarea teoriei, mai ales a teoriei social-cognitive, adresarea influențelor sociale, adresarea abilităților cognitiv – comportamentale, training-ul facilitatorilor și includerea componentelor multiple.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

en_USEN