”Testul bezelei” de Walter Mischel

”Testul bezelei. Strategii de dezvoltare a abilității de autocontrol” (”The Marshmallow Test. Mastering Self-Control”, în original) de Walter Mischel a fost publicată în 2014 în Statele Unite și a devenit rapid un best seller internațional. În limba română a fost tradusă de Cristina Drăgulin și publicată la Editura Curtea Veche în 2017.

După o carieră de peste 60 de ani în cercetarea psihologică, Mischel publică prima sa carte dedicată publicului larg la vârsta de 84 de ani. Era, prin urmare, de așteptat ca aceasta să fie o combinație între o carte de memorii și una de popularizare a științei. Deși nu se limitează la a prezenta doar rezultatele cercetărilor proprii, cartea este organizată oarecum cronologic, pornind de la primele sale studii despre amânarea recompensei realizate în 1960 și ajungând la studii din neuroștiințe publicate cu doar 2-3 ani înainte de scrierea cărții.

Testul bezelei, cum a ajuns să fie cunoscut de publicul larg, a fost realizat inițial cu copii de grădiniță care erau invitați într-o cameră unde li se prezenta celebra dilemă: ”Ai aici o bezea. Poți să o mănânci acum sau poți să aștepți până mă voi întoarce și atunci vei primi două bezele.” După care experimentatorul părăsea camera. Copiii erau observați printr-o oglindă unidirecțională și în variantele mai recente au fost filmați (vezi mai jos un exemplu). Experimentatorul revenea în cameră după 15 minute sau când copilul suna dintr-un clopoțel care anunța că a mâncat bezeaua.

În afară de fețișoarele nostime pe care le fac copiii care încearcă să se abțină de la a mânca bezeaua din fața lor, acest experiment a devenit celebru datorită capacității surprinzătoare de a prezice diferite dimensiuni ale succesului și bunăstării după zeci de ani. Spre exemplu, copiii care au reușit să amâne recompensa când aveau 5-6 ani au fost descriși de părinți și profesori ca fiind niște adolescenți siguri pe ei, mai încrezători și capabili de autocontrol, 12 ani mai târziu. La testările naționale au avut scoruri mult mai mari decât cei care nu au reușit să amâne recompensa. Iar la vârsta adultă aveau un indice de masă corporală mai mic, era mai puțin probabil să consume droguri, dar mult mai probabil să fi absolvit studii superioare. Ajunși la 45-55 de ani, aceeași ”copii” au fost testați folosind scanările RMN, iar acestea au arătat o mai mare activare a cortexului prefrontal, care este centrul autocontrolului și al rezolvării de probleme.

Deși este uimitoare asocierea dintre o capacitate la vârstă preșcolară cu atât de multe beneficii de-a lungul vieții, Mischel avertizează că acestea sunt doar corelații. Că deși în medie cei care pot să amâne recompensa când sunt mici vor avea mai mult succes de-a lungul vieții, nu toți copiii evoluează la fel.

De asemenea, el insistă asupra interacțiunii dintre moștenirea genetică și factori de mediu precum stresul din copilărie, diferite tipuri de parenting. Spre exemplu, copiii care au un atașament securizant față de părinți dezvoltă o mai bună capacitate de autocontrol față de restul copiilor.

După o primă parte în care sunt discutate toate aceste rezultate, factori explicativi și consecințe ale capacității de amânare a recompensei, partea a doua și cea mai consistentă a cărții este dedicată diferitelor mecanisme și strategii de autocontrol pe care le pot folosi adulții pentru a avea mai mult succes și mai multă împlinire în viață. În această parte, autorul încearcă să ne convingă pe baza foarte multor studii realizate pe diferite teme, că ne putem crește capacitatea de autocontrol pe tot parcursul vieții. Că plasticitatea neuronală, acea capacitate a creierului de a se modifica structural și funcțional în urma experienței, ne permite să ne controlăm mai bine impulsurile și să ne urmărim mai perseverent obiectivele.

Aici este însă un moment bun să vă avertizez că ”Testul bezelei” nu este nicidecum o carte de self-help. Deși veți găsi idei interesante și utile despre cum să vă modelați propriul comportament și pe cel al copiilor voștri, scopul declarat și stilul asumat al cărții sunt de popularizare a științei. Așa cum o spune autorul, ”în această carte spun povestea acestor cercetări…”. Și este chiar o poveste, una accesibilă tuturor celor care sunt curioși să afle mai multe despre cum le funcționează mintea, de ce se comportă cum o fac, chiar dacă nu au o pregătire de specialitate în psihologie sau neuroștiințe.

Cea mai mare parte a cărții este dedicată unor teme teme fascinante cum sunt distanțarea de prezent, distanțarea de sine, iluzii pozitive sau cum autocontrolul este contextualizat, rolul motivației și despre epuizarea resurselor reglatorii. Ultimele 50 de pagini sunt dedicate aplicațiilor pe care cercetările prezentate până acum le pot avea în politici publice. Mischel insistă în special pe importanța includerii activităților de dezvoltare a autocontrolului în programul grădinițelor și școlilor primare și dă exemple despre cum acest lucru se întâmplă deja în unele școli din Statele Unite.

Tema autocontrolului nu este una la fel de sexy precum fericirea, influența sau relațiile sociale. Iar cartea lui Mischel nu este un rețetar care să garanteze succesul în viață. Este însă o lectură fascinantă, pe alocuri surprinzătoare și cu siguranță educativă. Este o sursă ofertantă de idei deștepte pentru conversații interesante. O găsiți în majoritatea librăriilor, inclusiv online.