Narcisismul mascat. Învață să vezi dincolo de mască!

Nu toți narcisicii sunt la fel. Sau mai degrabă, nu toți se manifestă la fel. Cu toții împărtășesc, ca mecanisme interioare, niște elemente comune, dar felul în care se prezintă celorlalți și relaționează cu ei poate fi diferit. Din acest punct de vedere veți găsi în psihologia populară, dar și în literatura științifică distincția între narcisismul fățiș (overt) și narcisismul mascat (covert).

Narcisicii fățiș sau overt sunt cei care se mulează perfect pe descrierile tipice ale narcisismului patologic. Sunt grandioși și se comportă ca atare, se simt îndreptățiți și se manifestă ca atare, simt că sunt speciali și se comportă ca atare. Își ating scopurile prin auto-promovare, intimidare, furie, seducție sau agresivitate. Dacă nu reușesc să-și atingă scopurile, cu siguranță nu ei, ci ceilalți sunt de vină. Sunt absolut neinteresați și opaci la impactul pe care comportamentul lor îl are asupra celorlalți. Vă spuneam aici că tulburările de personalitate tind să împrumute trăsături unele de la celelalte în interiorul aceluiași cluster. Un studiu din 2003  arată că narcisiștii fățiși (overt) au frecvent și simptome asociate tulburării antisociale și celei histrionice, comportamentul lor având o tendință accentuată spre dramă, exhibiționism, agresivitate, și exploatare. Se percep pe sine ca super-eroi. Și se manifestă ca atare.

Dificultățile în relații vin datorită faptului că sunt răzbunători și dominanți. În general, spun despre ei doar lucruri pozitive și neagă orice potențiale slăbiciuni. Cu toate că se percep pe sine ca având relații sociale pozitive, ceilalți descriu în termeni negativi impactul pe care îl au asupra lor.

Însă nu toți narcisicii se manifestă conform descrierii de mai sus. Sunt alții care reușesc să-și mascheze abil grandiozitatea, nevoia de putere, sentimentul exagerat de îndreptățire sau lipsa de empatie. Sunt așa-numiții narcisici mascați (covert). Iar aceștia sunt cu mult mai periculoși. Mai greu de detectat și maeștrii ai artei disimulării, sunt deseori văzuți ca adevărați „lupi în blană de oi”. Narcisismul mascat este cea mai distructivă formă de narcisism pentru cei care le sunt aproape. Sunt ca o bombă ascunsă. Nu știi ce te-a lovit, decât după ce totul în jur e scrum…

Am găsit cea mai comprehensivă listă de trăsături ale narcisicului covert aici:

  1. Produce crize pentru a obține atenție.
  2. Își exagerează suferința sau problemele de sănătate pentru a obține milă și simpatie din partea celorlalți.
  3. Se manifestă pasiv-agresiv pentru a obține ce dorește.
  4. Își retrage atenția și afecțiunea ca o modalitate de control a celorlalți.
  5. Plânge la comandă și manipulează prin spectacole de milă de sine.
  6. Are idei de persecuție și se victimizează.
  7. Are un istoric marcat de anxietate.
  8. Caută personalități cu un profil de “caretaker” (îngrijitor) pe care le exploatează.
  9. Își secătuiește partenerul/familia de resurse (bani etc.).
  10. Învinovățește pentru problemele și eșecurile sale persoane, instituții sau circumstanțe “nedrepte”.

Narcisicul mascat afișează o mască de modestie, nu pare foarte în largul său în situații sociale, pare că nu vrea să supere și că se ferește de lumina reflectoarelor. Este cel care se percepe pe sine nu ca pe un super-erou, ci ca pe un sfânt. Își exagerează virtuți precum grija pentru ceilalți, modestia sau disponibilitatea de a ajuta. Dar analizați cu atenție această fațadă. Modestia și umilința narcisicului mascat poate fi falsă. Uitați-vă la  motivația intimă a comportamentului lui… ceea ce face, toate lucrurile aparent pozitive și altruiste servesc cu adevărat celorlalți sau îi servesc lui.  Narcisicii mascați fac lucruri pentru ceilalți, dar intenția nu e pură: ceilalți trebuie să vadă cât de mare le este sacrificiul, nu uită niciodată să amintească celor din jur câte îi datorează și țes o narațiune exagerată despre toate lucrurile la care a renunțat pentru alții. Această falsă modestie poate apărea în forma victimizării și deprecierii de sine pentru a câștiga atenția și compasiunea celorlalți. Scopul ultim e, ca de obicei, atenția. În ciuda falsei modestii, narcisicul mascat caută neîncetat gloria și puterea, deseori prin copiii lui sau alți membrii ai familiei.

Dacă trăiți într-o astfel de relație cu o astfel de persoană – un părinte, soț, soție, coleg – faceți un pas în spate și încercați să le analizați comportamentul. Cu mască sau fără mască, narcisicul manifestă anumite comportamente cheie care vă pot ajuta să înțelegeți cu ce aveți de-a face cu adevărat și pentru a vă proteja de efectele abuzului. Nu uitați o regulă simplă: nu toți abuzatorii sunt narcisici, dar toți narcisicii sunt abuzivi. Arma preferată: abuzul emoțional. Vă puteți proteja doar înțelegând ce se întâmplă și trasând limite clare în relațiile cu ei.

Așadar, nu uitați:

  • Indiferent de datele problemei, va manipula situația pentru ca tu să sfârșești mereu prin a te simți vinovat de felul în care merge relația dintre voi.
  • Narcisicii sunt foarte flexibili moral. Atâta vreme cât obțin ceea ce vor, nu contează că mint, trădează sau fură.
  • Sunt lipsiți de empatie pentru cei din jur.
  • Sunt exagerat de critici cu ceilalți. pentru că proiectează în ceilalți propriile lor vulnerabilități. Voi descrie într-o postare viitoare mecanismul proiecției.
  • Pot fi foarte fermecători… mai ales dacă vor ceva de la tine.
  • Jocul preferat al narcisicului mascat e cel de victimă. Îi va face pe cei din jur să le fie milă de el, indiferent care e adevărul situației în cauză.
  • Vor învinovăți mereu pe ceilalți pentru toate greșelile și necazurile lor. Aparent nu au nici un control, totul li se întâmplă, nu asumă nici o fărâmă de responsabilitate pentru comportamentele și deciziile lor.
  • Nu au remușcări pentru greșelile sau eșecurile lor  pentru că mereu, dar mereu… e vina altcuiva.
  • Sunt exagerat de sensibili la critică și răspund cu furie la orice încercare de a le atrage atenția asupra unui comportament.
  • Îi aleg cu precădere pe cei extrem de sensibili sau vulnerabili (cei cu limite neclare în relațiile lor) pentru că sunt mai ușor de dominat și manipulat.
  • Se concentrează mereu pe defectele celorlalți și îi fac pe ceilalți să „dea prost” doar pentru ca ei „să dea bine”.

Arma preferată a narcisicului mascat e agresivitatea pasivă. Voi dedica următoarea postare descrierii agresivității mascate și efectelor acesteia în relațiile dintre oameni.

Iar jocul lor preferat este jocul de-a victima. Cu această narațiune de victimă a vieții, a sorții, a celorlalți…narcisicul își satisface mai multe nevoi-nevoia de atenție, nevoia de a fi compătimit, nevoia de a se simți special prin identificarea lui cu suferința. Și mai obține ceva…e absolvit de necesitatea de a-și asuma rolul în orice situație dificilă cu acre se confruntă….

Literatura psihologică explică această nevoie în felul următor: narcisicul fățiș (overt) nu trăiește un conflict între cine este și cine vrea să pară că este, în schimb narcisicul mascat resimte un conflict intens în ceea ce privește sentimentele lor de îndreptățire. Reglarea  sentimentelor cronice de rușine, gol interior sau lipsă sentimentului de valoare personală care stau la baza narcisismului se face diferit și mult mai greu pentru narcisicul mascat. De unde și prezentarea lui în literatura psihologică drept narcisicul vulnerabil…

Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă…

Surse bibliografice:

Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 15 ianuarie 2018.

3 thoughts on “Narcisismul mascat. Învață să vezi dincolo de mască!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RORO