Privește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți: despre suprapunerea imaginii de sine cu imaginea celor dragi

„Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Acesta este legea cea nouă, chintesența creștinătății, dată de Iisus în Noul Testament. Din punct de vedere emoțional, identificarea aproapelui cu sinele este destul de evidentă. Sunt convins că ați simțit bucuria sau suferința unei persoane apropiate ca și cum ar fi fost ale voastre. Însă această suprapunere nu se limitează la nivel emoțional. Psihologii susțin că această apropiere este valabilă și la nivel perceptual: că îi includem pe cei dragi în reprezentarea de sine și asta duce la suprapunerea imaginii de sine cu imaginea celor dragi.

Mai mult, avem date care susțin că această suprapunere are efecte benefice pentru calitatea relațiilor cu aceste persoane.

Teoria auto-referențierii și extensia ei la cei apropiați

Sunt deja vreo 30 de ani de cât a fost observat efectul auto-referențierii. Iar de atunci dovezile empirice care l-au susținut s-au adunat cu vârf și îndesat. Acest efect se referă la faptul că procesăm preferențial informațiile despre noi înșine decât cele despre alții. Ne sesizăm mai repede fața într-o poză. Ne auzim numele chiar dacă nu suntem atenți și există multe alte zgomote în jur. Ținem minte mai bine poveștile în care suntem incluși. Și multe altele.

Ce este și mai interesant este că acest efect se extinde și la cei pe care îi iubim, cei care sunt importanți pentru noi. Spre exemplu, reținem mai bine nu doar poveștile care ne includ, ci și poveștile despre cei dragi.

Mai țineți minte cum se măsoară nivelul de apropiere față de o anumită persoană. Sunt cercurile cu grade diferite de suprapunere pe care vi le-am arătat în articolul despre Sex și semnificație. Se pare că suprapunerea e mai mult decât o metaforă.

Studiul despre suprapunerea sinelui cu altul la nivel perceptual

Un studiu recent duce lucrurile și mai departe. Nu numai că empatizăm puternic cu cei dragi. Nu numai că îi includem în propria reprezentarea de sine, dar se pare că această suprapunere are loc și la nivel perceptual.

Ketay și colaboratorii săi au publicat în numărul din iulie al Journal of Social and Personal Relationships un raport al două studii realizate pe această temă.

În primul studiu, participanții au fost expuși la două tipuri de fotografii. Un tip conținea imagini cu propria față și imagini cu fața unui prieten apropiat. Celălat tip conținea imagini cu propria față și imagini cu fața unei celebrități. Participanților li s-a cerut să spună după fiecare imagine dacă fața care a fost expusă a fost a lor sau a prietenului / celebrității. Răspunsul trebuia dat cât mai rapid cu putință prin apăsarea unei taste.

Participanții au avut nevoie de mai mult timp pentru a diferenția între propria față și cea a prietenului (timpul de răspuns a fost mai lung). Au avut nevoie de mai puțin timp pentru a diferenția între propria față și cea a celebrității. În schimb, timpul de răspuns a fost același pentru identificarea feței prietenului și fața celebrității. Prin urmare, ipoteza suprapunerii între propria imagine și cea a persoanei apropiate a fost doar parțial susținută.

Al doilea studiu a fost similar, însă s-au folosit imagini modificate pentru a combina fie imaginea participantului cu cea a prietenului, fie imaginea participantului cu cea a unei celebrități (vezi imaginea de mai jos). Pentru fiecare variantă au fost create 21 de combinații în pași de câte 5% de la 100% participant la 100% prieten sau celebritate. Cea din mijloc este 50% participant și 50% prieten sau celebritate (în imagine este o participantă combinată cu Reese Whiterspoon).

Participanții au fost expuși la câte o imagine. Pentru imaginile care combinau propria imagine cu cea a prietenului, erau întrebați dacă sunt ei sau prietenul. Pentru imaginile care combinau propria imagine cu o celebritate, erau întrebați dacă sunt ei sau celebritatea.

Participanții au avut nevoie de mai mult timp pentru a diferenția între sine și prieten decât pentru a diferenția între sine și celebritate.

Atât la primul, cât și la al doilea studiu efectele observate nu s-au datorat nici similarității între persoanele implicate și nici familiarității participanților cu imaginile.

Implicații

Acest studiu arată că suprapunerea sinelui cu un altul apropiat nu este doar la nivel de reprezentare mentală sau la nivel conceptual, ci și la nivel vizual. Pentru că îi vedem mai asemănători pe cei dragi, ne ia mai mult timp să le diferențiem imaginea de a noastră.

De-a lungul evoluției noastre ca specie, aceste relații au fost atât de importante încât sistemul nostru s-a adaptat în așa fel încât să observe mai rapid fețele celor apropiați și să proceseze mai ușor semnalele transmise de acestea. Rolul lor a fost și este atât de important încât a justificat ceea ce putem numi (metaforic, desigur) o extensie a eului astfel încât să-i includă și pe cei pe care-i iubim. Iar această extensie se pare că începe de la nivel de percepție și merge până la memorie, decizie și trăire emoțională.

Acest articol se bazează pe „Seeing you in me: Preliminary evidence for perceptual overlap between self and close others” de Ketay, Beck, Riela, Bailey și Aron, publicat în Journal of Social and Personal Relationships, în iulie 2018.