Codependența și impactul acesteia asupra relațiilor interumane

Codependența în relațiile apropiate se manifestă prin dificultăți în a stabili limite, sentimentul că depinzi de comportamentul partenerului și neglijarea nevoilor proprii.

Chiar dacă partenerul ar putea aprecia că suntem mereu concentrați pe starea lor de bine, uneori în detrimentul propriile nevoi, când facem asta constant, putem dezvolta un comportament codependent de partenerul/ partenera noastră. Consecințele nefaste ale codependenței includ:

  • Deteriorarea relațiilor cu celelalte persoane semnificative (familie, prieteni, colegi)
  • Neglijarea propriilor nevoi și dificultăți în sa realiza sarcinile din afara relației codependente
  • Burnout și sentimente de neputință, lipsă de control și epuizare
  • Risc accentuat de dezvoltare a unei adicții

Ce este codependenţa?

Codependenţa este un comportament învățat, care se exprimă printr-un atașament puternic față de oameni semnificativi din viața noastră și față de lucrurile din exterior. Aceste dependențe includ neglijarea și deformarea identității persoanei (Whitfield, 1991, p.49).Aceasta se referă la o preocupare mentală, emoţională şi fizică excesivă faţă de partener, fiind recunoscută și sub conceptul de “addictive love” (Wright, P.H., Wright, K.D., 1991).

Iniţial, conceptul de codependenţă era asociat doar cu abuzul de substanţe sau alcool. Se referea la tendințe de control prin comportamente negative și/sau deviante ale partenerului (persoana codependentă) unei persoane cu adicție de droguri sau alcool.

Începând cu 1980, termenul de condependență a căpătat un înțeles mai general. Interesul clinic s-a mutat de la persoanele care se află în relații cu persoane dependente de substanțe la persoane cu trăsături codependente: atenție excesivă spre exterior, ignorarea propriilor nevoi, căutarea permanentă de validare și aprobare de către partener (Le Poire, B. A. 1992). Acest model comportamenta se datorează nu doar relațiilor cu persoane dependente de substanțe, ci și mediului familial instabil sau nesigur, boala fizică sau psihică a unei rude apropiate etc.

În prezent, termenul de codependenţă face trimitere la relaţiile disfuncţionale, acoperind un spectru mai larg, prin abordarea tiparelor comportamentale nesănătoase din relaţii. 

Principalele manifestări ale codependenței sunt:

  • Doreşti să eviţi cât mai mult conflictul cu partenerul, astfel găsindu-i scuze pentru anumite comportamente negative
  • Nevoile partenerului sunt mai importante decât ale tale
  • Simţi că îţi pierzi identitatea când eşti într-o relaţie
  • Te simţi frustrat, epuizat şi neapreciat
  • Simţi nevoia constantă de validare şi reasigurare din partea partenerului
  • Ai tendinţa de a controla sau de a schimba partenerul

Desigur, e nevoie ca aceste manifestări să fie repetate și consistente în timp pentru a le considera codependență. Dacă într-o săptămână eviţi să ai un conflict cu partenerul tău, acest lucru nu te face o persoană codependentă. 

Persoanele codependente se pot simți responsabile pentru partenerul lor. Iar, adesea, au dificultăți în reglarea propriilor emoţii, în exprimarea liberă a gândurilor şi emoţiilor, cât și în tolerarea separării de partener. 

Se concentrează atât de mult pe partener, încât ajung să-și neglijeze propriile nevoi și dorințe. În acest sens, un participant din Anonimii Codependenți (CODA) relatează: ”am investit multă energie în cariera soțului meu, crezând că a mea este pe locul doi; m-am simțit frustrată, trădată în legătură cu timpul pe care l-am pierdut când aș fi putut să fac toate acele lucruri pentru mine”.

O relaţie sănătoasă este bazată pe sprijin, respect şi reciprocitate. Ambii parteneri oferă şi primesc în mod egal, reuşind să îşi menţină autonomia şi identitatea proprie. Într-o relaţie codependentă, întreaga ta identitate se bazează pe validarea partenerului. Îţi asumi prea multă responsabilitate pentru partenerul tău şi simţi că nu poţi funcţiona eficient fără el.

Rădăcinile codependenței

Comportamentul codependent se formează, de cele mai multe ori, în copilărie, fiind favorizat de existenţa unui mediu familial disfuncţional (Carson şi Baker, 1994). De cele mai multe ori, în familiile disfuncționale se observă diverse tipare comportamentale și tendințe, precum: 

  • Manipularea
  • Mediul haotic și impredictibil 
  • Neglijarea emoțională și/sau fizică
  • Abuzul fizic, emoțional și/sau sexual
  • Reprimarea emoțiilor. Adesea, nu recunosc că există o problemă în familie și nu acceptă niciun fel de ajutor din exterior

Atunci când părinții nu oferă un mediu sigur şi stabil de dezvoltare, copiii au tendinţa de a dezvolta un comportament codependent în relațiile ulterioare. Aceştia au dificultăţi în a seta limite, întrucât nu au avut un model de bariere sănătoase. Ajung cu greu să aibă încredere în oameni (pentru că aceştia i-au rănit în mod repetat) şi caută permanent validare din exterior, pentru că e posibil să fi învățat că nu sunt suficient de buni.

codependența

Teoria sistemelor familiale și codependența

Teoria sistemelor familiale a lui Bowen explică procesele relaționale care stau la baza dezvoltării codependenței. Acestea sunt diferențierea sinelui, fuziunea emoțională și procesul de transmitere transgenerațională[RF1] . Potrivit acestei abordări, codependența s-ar dezvolta la persoanele care sunt mai puțin diferențiate de sistemul emoțional al familiei, care au dificultăţi în a stabili un echilibru între emoţii şi raţiune (Cermak 1986; Prest et al. 1998). Aceste persoane tind să fie copleşite de emoţii şi să aibă reacţii de stres şi anxietate crescută în situaţii conflictuale. Pe de altă parte, persoanele cu un sine diferenţiat sunt flexibile şi capabile să-și păstreze calmul în conflictele sociale şi interpersonale, rezolvând neînţelegerile prin discutarea unor compromisuri.

Din perspectivă intrapsihică, diferențierea sinelui este abilitatea de a avea un echilibru între emoții și rațiune. Într-o abordare interpersonală, se referă la capacitatea de a avea relații intime și emoționale cu ceilalți, păstrându-ţi independența. Kerr și Bowen (1988) au susținut că indivizii care au un sine diferențiat tind să aibă o capacitate de adaptare foarte bună și relații sănătoase, în timp ce persoanele care au un sine mai puțin diferențiat tind să fie mai anxioase și să funcționeze mai puțin eficient în situații stresante.

Studiile de psihologie arată că cei cu o mai bună diferențiere a sinelui au relații mai satisfăcătoare și mai puține conflicte relaționale (Aryamanesh et al. 2012; Knauth și Skowron 2004; Mohsenian et al. 2008; Sabatelli and Bartle-Haring 2003). În sens invers, nivelurile mai reduse de diferențiere sunt asociate cu o mai mare codependență (Carfora 2009; Chang 2016).

Ce este fuziunea emoţională şi cum este aceasta asociată cu codependenţa?

Fuziunea emoţională se află la polul opus al unui sine diferenţiat şi se referă la persoanele reactive din punct de vedere emoţional, caracterizându-se prin impulsivitate, absenţa autonomiei în relaţii şi căutarea aprobării din partea celorlalţi (Chang, S.-H. 2012). Caracteristicile asociate cu fuziunea emoţională corespund comportamentelor codependente. Astfel, din perspectiva sistemelor familiale, codependenţa apare din procesul de fuziune emoţională, adică dintr-o lipsă a diferenţierii sinelui în sistemul emoţional al familiei, rezultând în comportamente compulsive de concentrare excesivă pe cei din jur şi în dificultăţi de a stabili un echilibru între emoţii şi raţiune.

Este codependența o moștenire transgenerațională?

Cercetătorii au descris codependența ca pe un comportament învățat, care poate fi transmis de la o generație la alta (Cullen și Carr 1999; Fuller și Warner 2000). Rolurile pe care le învățăm din familie ne modelează felul în care interacționăm de-a lungul vieții. Prest & Protinsky (1993) susțin faptul că sistemul emoțional al familiei depinde de nivelul de anxietate prezent în familie, cât și de mecanismele de coping învățate de la generațiile anterioare. Astfel, tiparele relaționale sunt învățate și transmise următoarelor generații prin relațiile curente, comportamentul individual și familial fiind un rezultat al acestor tipare. Codependența devine, deci, un răspuns necesar, învățat și adaptativ la ”un sistem familial disfuncțional” (Wegscheider-Cruse, 1985).

Este codependența o tulburare psihică?

Codependența nu este o tulburare psihică de sine stătătoare şi nu este încadrată în DSM-V  (Manualul de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale). Totuși, simptomele specifice acesteia se suprapun într-o oarecare măsură cu cele din tulburarea de personalitate dependentă (DPD). 

Tulburarea de personalitate dependentă se caracterizează prin nevoia exagerată de a fi îngrijit, cât și prin submisivitate. Nevoile acestea pot duce la comportamente de supunere şi la o frică de separare. Simptomele DPD includ dificultăţi majore în luarea deciziilor, solicitarea reasigurărilor din partea celor din jur, teama de a fi lăsat să se descurce pe cont propriu, căutarea urgentă a unei surse de sprijin atunci când o relaţie importantă se termină, cât și crearea unor situaţii extreme pentru a obţine înţelegere şi suport. 

Cum poți gestiona codependența?

  1. Învață să pui limite în relație. Limitele sunt niște bariere pe care le pui pentru lucrurile cu care nu te simți comfortabil(ă), chiar dacă poate fi dificil să le stabilești și să le menții. Empatizează cu persoana de lângă de tine, însă nu în detrimentul bunăstării tale. De asemenea, încearcă să practici refuzurile politicoase.
  2. Identifică-ți nevoile. Încearcă să ai un dialog cu tine, să te întrebi ce îți dorești cu adevărat, lăsând la o parte dorințele celorlalți. 
  3. Învață să te valorifici. O stimă de sine scăzută este asociată cu comportamentul codependent (Mark et al. 2011). De aceea, este important să înveți să te prețuiești, chiar dacă acest proces necesită timp. Înconjoară-te de oameni care te apreciază și care te tratează bine. Fă cât mai des lucruri care îți plac, ai grijă de sănătatea ta printr-o alimentație sănătoasă și somn odihnitor.
  4. Învață să oferi sprijin funcțional. Este foarte important să-ți sprijini și să-ți ajuți partenerul, dar este și mai important să știi că poți face asta fără să-ţi sacrifici propriile nevoi. Sprijinul funcțional presupune să-ţi asculți partenerul atunci când are o problemă, să găsiți o soluție împreună. Oferă sfaturi atunci când ele îți sunt cerute, apoi lasă-l pe celălalt să ia deciziile pe cont propriu.

Concluzii

Datorită multitudinii de factori care o determină și o întrețin, codependența este dificil de gestionat sau de depășit de unul singur. Însă comportamentele de grijă excesivă și de învinuire pot fi modificate astfel încât să evităm epuizarea și să ducă la îmbunătățirea calității relației.

Dacă aceste comportamente codependente își mențin intensitatea și interferează cu activitățile din viața de zi cu zi, este necesar sprijinul unui psihoterapeut. Acesta poate oferi un diagnostic acurat, sprijin emoțional, o intervenție terapeutică eficientă și facilitarea accesului la grupuri de sprijin pentru persoane codependente.

Referințe

  1. Lampis, J., Cataudella, S., Busonera, A., & Skowron, E. A. (2017). The Role of Differentiation of Self and Dyadic Adjustment in Predicting Codependency. Contemporary Family Therapy, 39(1), 62–72. doi:10.1007/s10591-017-9403-4 
  2. Chang, S.-H. (2012). A cultural perspective on codependency and its treatment. Asia Pacific Journal of Counselling and Psychotherapy, 3(1), 50–60. doi:10.1080/21507686.2011.620973
  3. Wright, P. H., & Wright, K. D. (1991). Codependency: Addictive love, adjustive relating, or both? Contemporary Family Therapy, 13(5), 435–454. doi:10.1007/bf00890497 
  4. Chang, S. H. (2016). Testing a model of codependency for college students in Taiwan based on Bowen’s concept of differentiation. International Journal of Psychology. doi:10.1002/ijop.12271.
  5. Bornstein, R. F. (2007). Dependent personality disorder. In W. O’Donohue, K. A. Fowler, & S. O. Lilienfeld (Eds.), Personality disorders: Toward the DSM-V (pp. 307–324
  6. Cowan, G., Bommersbach, M., & Curtis, S. R. (1995). Codependency, Loss Of Self, And Power. Psychology of Women Quarterly, 19(2), 221–236. doi:10.1111/j.1471-6402.1995.tb00289.x 
  7. PREST, L. A., BENSON, M. J., & PROTINSKY, H. O. (1998). Family of Origin and Current Relationship Influences on Codependency. Family Process, 37(4), 513–528. doi:10.1111/j.1545-5300.1998.00513.x 
  8. Carfora, R. E. (2009). Codependency among only children as predicted by parenting styles practiced in family-of-origin. Theses, Dissertations, and Projects, Smith College, Paper 453.
  9. Bacon, E. McKay, F. Reynolds, & A. McIntyre, The lived experience of Codependency: An interpretative phenomenological analysis, in: International Journal of Mental Health and Addiction, 2018, pp. 1-18. DOI: https: //doi:10.1007/s11469-018- 9983-8
  10. Cullen, J., & Carr, A. (1999). Codependency: An empirical study from a systemic perspective. Contemporary Family Therapy, 21, 505–526.
  11. Fuller, J. A., & Warner, R. M. (2000). Family stressors as predictors of codependency. Genetic, Social, and General Psychology Monographs, 126, 5–22.
  12. Bornstein, R. F. (2007). Dependent personality disorder. In W. O’Donohue, K. A. Fowler, & S. O. Lilienfeld (Eds.), Personality disorders: Toward the DSM-V (pp. 307–324

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

en_USEN