6 semne care prevestesc despărțirea

Modul în care doi parteneri se ceartă poate spune foarte multe despre modul în care va evolua relația dintre ei. John Gottman este un cercetător care și-a petrecut cea mai mare parte din viață studiind cupluri și modul de interacțiune dintre parteneri. Cuplurile pe care acesta le-a studiat au fost peste 700, multe dintre ele pe termen lung (până la 14 ani). De asemenea, a creat și un laborator numit “Love Lab” în care a analizat și reacțiile fiziologice ale partenerilor în timpul unui conflict. Astfel, în urma multor ore de observație științifică riguroasă, Gottman împreună cu colaboratorii săi au reușit să identifice 6 semne care prezic despărțirea.

Primul semn: Un început dur al discuției

Critica sau sarcasmul par să facă diferența aici între discuții conflictuale care pot să întărească o relație sau, dimpotrivă, să o destrame. În momentul în care aceste elemente sunt prezente încă de la începutul discuției, ele prezic un rezultat nemulțumitor pentru ambii parteneri, indiferent de cum evoluează discuția respectivă pe parcurs.

Al doilea semn: Cei patru călăreți

Criticismul. Deși nemulțumirea apare frecvent într-o relație, trebuie să trasăm linia dintre aceasta și criticism. Principala diferență o reprezintă faptul că nemulțumirea se referă la o acțiune specifică (”Gunoiul este plin. De ce nu l-ai dus așa cum te-am rugat?”), pe când critica operează la nivel global (”De ce nu îți amintești niciodată ce te rog? Ți-am spus de atâtea ori să duci gunoiul dar observ că m-ai ignorat de fiecare dată!”). Tendința de a arunca vina pe partener și de a-i evidenția aspectele negative ale personalității este un alt aspect al criticii.

Disprețul este considerat cel mai rău dintre cei patru călăreți deoarece vine la pachet cu dezgustul. În cele mai multe din cazuri, dacă o persoană simte dispreț, va încerca să-și înjosească partenerul pentru a-și evidenția superioritatea. Acesta este alimentat de disputele din trecut care nu au fost rezolvate și care oferă gânduri negative cu privire la partener. Disprețul este frecvent însoțit de sarcasm, ”datul ochilor peste cap”, cinism sau insultă care creează conflicte suplimentare în loc să soluționeze disputa inițială.

Defensivitatea este folosită, de obicei, în momentul în care dorim să ne apărăm în fața unei acuzații. Efectul nu este cel dorit pentru că partenerul nostru crede că încercăm să dăm vina pe el, așa că nu își cere scuze și nici nu se retrage, ajungând, din contră, să escaladeze conflictul. În esență, în momentul în care devii defensiv, se înțelege: „Problema nu sunt eu, ești tu!”

Împietrirea. În momentul în care negativitatea creată de primii trei călăreți atinge cote maxime, apare împietrirea. Aceasta este folosită cel mai des de către bărbați și e caracterizată prin evitarea contactului vizual sau a scoaterii vreunui sunet. Apare mai târziu în căsnicii, de acea nu o putem identifica în relațiile nou formate sau în cupluri proaspăt căsătorite.

Al treilea semn: Copleșirea

De cele mai multe ori, oamenii împietresc deoarece se simt copleșiți de emoții. Copleșirea înseamnă că negativitatea partenerului tău (deghizată fie în criticism, dispreț sau chiar defensivitate) e atât de solicitantă, încât rămâi pur și simplu șocat. Te simți atât de lipsit de apărare încât cauți mereu indicii cu privire la următoarea „ieșire” a partenerului pentru a o evita și pentru a te proteja. Desigur, singura modalitate prin care poți să faci asta e să te dezangajezi emoțional din relație, iar asta aduce despărțirea mai aproape.

Al patrulea semn: Limbajul corpului

Deși am evoluat foarte mult ca specie, corpul uman nu și-a rafinat răspunsurile în fața fricii. Astfel, fie că te confrunți cu un leu agresiv sau un partener extrem de supărat, răspunsul e același: creșterea ritmului cardiac, creșterea secreției de adrenalină care determină reacția de „luptă sau fugi”. Când aceste schimbări apar în timpul unei discuții conflictuale, rezultatul este unul dezastruos. Capacitatea ta de a procesa informația este redusă, deci nu te mai poți concentra la ce spune partenerul tău. Rezolvarea creativă a conflictului e eliminată, iar tu rămâi cu cele mai impulsive și puțin intelectuale răspunsuri ale tale: să lupți (adică să te comporți disprețuitor, critic sau defensiv) sau să fugi (adică să împietrești). Oricum ar fi, orice șansă de a rezolva problema a dispărut.

despărțirea
Frustrated upset couple in quarrel not talking after fight, offended stubborn insulted jealous man sitting silent on sofa at home with sad depressed disappointed woman, marriage relationships problem

Al cincilea semn: Încercări de reconciliere eșuate

Încercările de a detensiona un conflict de către unul din parteneri (sau chiar de amândoi) pot fi de orice natură: un zâmbet caraghios, un semn prestabilit, o „hai să luăm o pauză” și pot, cu adevărat, să fie eficiente. Cu toate acestea, în relațiile în care „cei 4 călăreți” s-au instalat bine, chiar și cea mai articulată, sensibilă și bine-intenționată încercare de reconciliere este menită să eșueze lamentabil deoarece, de cele mai multe ori, partenerul nici măcar nu o percepe. Iar fără modalități de reconciliere este imposibil de evitat despărțirea.

Al șaselea semn: Amintiri negative

În momentul în care relația dintre doi parteneri este absorbită în negativism, nu sunt periclitate doar prezentul și viitorul, ci și trecutul. Dacă o relație este una fericită, partenerii tind să își amintească trecutul într-un mod pozitiv, evidențiind momentele fericite. Dar, când o persoană este puternic înrădăcinată într-o viziune negativă asupra partenerului și a relației dintre ei doi, tinde să rescrie trecutul în termeni negativi. De asemenea, tot aici pot să apară și anumite dificultăți în amintirea detaliilor de la începutul relației (momentul în care s-au cunoscut, prima întâlnire etc.).

Despărțirea nu este inevitabilă

Chiar dacă aceste semne se regăsesc în relația voastră, asta nu însemnă că sunteți o cauză pierdută. Este extrem de important să nu renunțați și să căutați la timp ajutorul de care aveți nevoie. De asemenea, este vital modul în care vă comportați unul cu celălalt când nu vă aflați într-o dispută, pentru a nu ajunge să trăiți vieți separate, împreună.

Sursa: John Gottman și Nan Silver – Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite. Editura ASCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.