Visarea cu ochii deschiși - puntea dintre imaginar și real
Psihologie aplicată

Visarea cu ochii deschiși - puntea dintre imaginar și real

Majoritatea dintre noi ne-am găsit cel puțin o dată în situația în care, deși eram „fizic” la un curs sau la o ședință plictisitoare, mintea noastră să fie la plimbare pe malul mării Egee, unde am fost vara trecută. Înainte să ne dăm seama, când ne este pronunțat numele, clipim și ne trezim în sala…

Alexandra Popa-Stoican ·
Burnout-ul parental nu este un eșec personal
Psihologie aplicată

Burnout-ul parental nu este un eșec personal

Vi s-a întâmplat vreodată să vă uitați la copilul dumneavoastră care pare că nu se mai oprește din plâns și să vă gândiți că pur și simplu nu mai puteți continua așa? Sau să vă enerveze lucruri minore pe care acesta le face și să îl certați foarte tare? Ei bine, dacă da, atunci aflați că…

Irina Coza ·
Ce se întâmplă la pubertate?
Psihologie aplicată

Ce se întâmplă la pubertate?

Este foarte probabil ca în perioada de dezvoltare 8-16 ani, preadolescenţii să se întrebe ce se întâmplă cu corpul lor și dacă schimbările pe care le-au observat sunt normale. Iată câteva întrebări pe care probabil şi le adresează: ,,Ce se întâmplă cu pielea mea?”; ,,De ce îmi apar atâtea…

Maria-Mirabela Ioana ·
Flux-Psihologia fericirii de Mihaly Csikszentmihalyi
Book Review Psihologie aplicată

Flux-Psihologia fericirii de Mihaly Csikszentmihalyi

Când te-ai simțit ultima dată complet absorbit de o activitate pe care o desfășurai? Cât de des ți se întâmplă să te angajezi într-o anumită sarcină, fie ea din sfera artei, sportului, sau chiar o sarcină de la locul de muncă, și să nu îți dai seama de trecerea timpului? Aceasta este starea de…

Ioana Oncioiu ·
De ce căutăm știrile negative?
Emoții Psihologie aplicată

De ce căutăm știrile negative?

Mulți dintre noi ne regăsim în situația în care înainte să adormim ne mai verificăm o dată telefonul. Intrăm pe Facebook, Instagram, Twitter sau TikTok să vedem care sunt ultimele noutăți, dacă a mai apărut ceva de când am verificat ultima oară. Cele „doar cinci minute” se transformă în jumătate de…

Alexandra Popa-Stoican ·
Autocompasiunea, antidot pentru critica de sine
Grija de sine Psihologie aplicată

Autocompasiunea, antidot pentru critica de sine

„Ești un ratat!”. ”Cum să nu reușești să duci la capăt un lucru atât de banal?”. ”Toți ceilalți se descurcă, tu de ce nu ești în stare?”. Probabil ai auzit, măcar în trecere, cel puțin una dintre aceste replici. Dacă da, ia-ți un moment și gândește-te în ce context te-ai lovit ultima dată de…

Ioana Oncioiu ·
Despre FOMO sau teama de a rata ceva
Psihologie aplicată

Despre FOMO sau teama de a rata ceva

Te întrebi și tu “Cum ar fi fost dacă…?” alături de senzația că ai pierdut ceva important? Cum ar fi fost dacă ai fi ales un partener diferit, dacă te-ai fi pregătit mai intens pentru acel examen sau dacă ai fi ales înghețata de ciocolată în loc de vanilie. FOMO sau Fear of missing out (în. trad.…

Diana Pașcalău ·
Cum combatem anxietatea faţă de şcoală?
Emoții Parenting

Cum combatem anxietatea faţă de şcoală?

Fie că suntem elevi în prezent sau nu, cu toții ne-am bucurat de anii de școală. Doar că unii dintre noi ne-am confruntat și cu trăiri negative intense la școală, fiind îngrijorați din varii motive, cum ar fi performanțele, părerile colegilor sau ale profesorilor. Uneori este posibil să fi…

Alexandra Popa-Stoican ·
The food mood connection-de Uma Naidoo (recenzie)
Book Review

The food mood connection-de Uma Naidoo (recenzie)

Anual, unul din cinci americani e diagnosticat cu o tulburare psihică, iar 46% vor fi diagnosticaţi la un moment dat pe parcursul vieţii lor. Deşi de foarte multe ori punem aceste diagnostice pe seama unor predispoziţii genetice şi a unor evenimente stresante, ratăm un element important din această…

Denisa Vlad ·
De ce ascultăm muzică?
Psihologie aplicată

De ce ascultăm muzică?

Faptul că muzica influențează dispoziția, comportamentul și gândurile poate să fie evident pentru cei mai mulți dintre noi. Ne dăm seama ușor de acest lucru atunci când ascultăm un concert live sau pur şi simplu radioul în mașină, indiferent de genul muzical preferat. Putem spune că muzica este un…

Alexandra Popa-Stoican ·
De ce visăm? O altă perspectivă asupra somnului REM
Conspecte

De ce visăm? O altă perspectivă asupra somnului REM

Visele au fascinat întotdeauna, drept pentru care oamenii au încercat să le interpreteze şi le-au atribuit diferite semnificaţii. Poate părea destul de straniu faptul că în timp ce dormim şi nu suntem conştienţi, creierul nostru reuşeşte să creeze experienţe senzoriale atât de fascinante. Aceste…

Denisa Vlad ·
Cum gestionăm conflictele cu cei dragi?
Comunicare Managementul conflictelor

Cum gestionăm conflictele cu cei dragi?

Cu toții ne dorim să fim un prieten, partener sau un fiu cât mai bun. Oricât de mult am ține la persoanele de lângă noi și oricât de bine ne-am înțelege, uneori apar, inevitabil, conflicte. Conflictele și neînțelegerile sunt aspecte firești într-o relație, acestea nefiind în sine dăunătoare în…

Ioana Oncioiu ·