Atribuiri și furie în perioada de început a căsătoriei

Conspect al articolului ”Attributions and Anger in Early Marriage”, de Keith Sanford, publicat în Journal of Family Psychology, în 2005.

Există o asociere bine documentată între satisfacția în căsătorie și tipurile de atribuiri pe care le fac soții despre evenimentele negative în relația lor. Soții care au căsătorii cu probleme tind să se perceapă unul pe celălalt ca fiind cauza problemei și să se învinovățească reciproc. Astfel de atribuiri negative sunt asociate cu forme de comunicare distructive, care sunt, la rândul lor, asociate cu insatisfacție și instabilitatea relației. 

Pe de altă parte, emoțiile sunt esențiale în relațiile apropiate. Ele ne pregătesc și motivează să acționăm, influențează modul în care percepem o situație, iar când le exprimăm, ele influențează modul în care răspund ceilalți.  

În ce privește relația atribuirilor cu emoțiile, studiile de până acum arată că atribuirile sau evaluările cu privire la vină și locusul de control sunt asociate cu furia. În contextul cuplurilor căsătorite, atribuirile negative au fost corelate cu evaluări auto-raportate ale ostilității ca trăsătură, dar și cu evaluările auto-raportate și observaționale ale furiei din timpul discuțiilor de rezolvare a problemelor.   

Bugental și Johnston (2000) au diferențiat între cogniția situațională (event-dependent) și cea schema-dependentă (schematic). Cogniția schema-dependentă include atribuiri realizate pe baza propriilor scheme cognitive și amintiri cu privire la modul în care dercurg lucrurile de obicei în relație. Aceste atribuiri nu se bazează pe o anumită situație. Astfel de cogniții pot fi activate automat și, în mare măsură, inconștient, prin priming sau distribuirea activării. 

Weiss a introdus conceptul de suprasciere emoțională (sentiment override), care presupune că un cuplu răspunde la o situație pe baza sentimentului generalizat despre relația lor ca întreg și nu pe baza unor aspecte specifice unei situații anume. Acest sentiment override este similar cu cogniția schematică. 

În schimb, cogniția situațională include atribuiri făcute când o persoană analizează caracteristici unice ale unei anumite situații și realizează o evaluare intenționată a acesteia. Este o cogniție bazată pe raționament, iar astfel de atribuiri se vor schimba de la o situație la alta, pe când cognițiile schematice vor rămâne relativ constante. 

De asemenea, când se schimbă atribuirile, se vor schimba și emoțiile în consecință. Însă cele două tipuri de atribuiri apar în același timp și este foarte probabil ca o anumită atribuire să fie în parte schmatică și în parte situațională.   

O altă observație realizată în studii anterioare este că pentru soții corelația dintre atribuiri și comportament sunt mai puternice decât pentru soți. Soțiile sunt mai responsive la contextul imediat decât soții.  

Metoda 

Studiul de față a fost realizat cu 77 de cupluri recent căsătorite, care au participat la două evaluări consecutive, la un interval de cel puțin o săptămână. În ambele cazuri, cei doi soți au fost separați în două camere și li s-a cerut să identifice o anumită problemă specifică și nerezolvată în căsnicia lor; să descrie când, unde, care este problema și ce s-a întâmplat efectiv. Descrierea soției a fost copiată și dusă și soțului. Apoi ambii soți au fost rugați ca pe baza aceluiași eveniment (raportat de soție) să răspundă la un chestionar care evalua atribuirile situaționale (ex: partenerul meu a făcut-o intenționat, merită să fie învinovățit, situația s-a datorat unui aspect care ține de el/ea etc.). Apoi au fost invitați să se reunească și să discute pentru 10 minute despre incidentul raportat de soție. Apoi au fost separați din nou și a trebuit să răspundă la același chestionar, însă raportat la incidentul descris de soț. Apoi, din nou, s-au reunit pentru o discuție de 10 minute. 

La a doua evaluare, procedura a fost repetată, cu două excepții. Cei doi soți au completat câte două chestionare: unul despre sentimentul față de relație (relationship sentiment: Quality Marital Index) și altul despre atribuirile schematice (scala Responsibility/Blame din Relationship Attribution Measure). Sentimentul față de relație este o evaluare globală a calității relației, iar atribuirea schematică se referă la măsura în care persoana are o tendință generală și actuală de a face atribuiri ale vinei la adresa partenerului/partenerei. 

A doua modificare a fost ordinea incidentelor discutate. La a doua evaluare, s-a discutat prima dată incidentul descris de soț și apoi cel descris de soție.  

Furia a fost măsurată prin raportare la formularul de descriere a fiecărui incident, folosind subscala Hard Emotion din chestionarul lui Sanford & Rowatt (2004).  

Discuții 

În cazul soțiilor, atribuirile situaționale au fost cel mai bun predictor pentru furie, pe când atribuirile schematice au prezis mai bine furia soților. Prin urmare, schimbările atriburilor de la o situație la alta explică și schimbările emoțiilor asociate la femei. În plus, sentimentul față de relație și atribuirile schematice nu au o influență suplimentară asupra emoțiilor soțiilor. Iar pentru bărbați, sentimentul față de relație și atribuirile schematice au fost puternic asociate cu emoțiile. 

Pe de altă parte, se pare că cele două tipuri de atribuiri corelează moderat, ceea ce le face imposibil de diferențiat dacă le măsurăm într-o singură situație. Pentru a le delimita una de cealaltă este necesară evaluarea lor în mai multe instanțe.  

O altă implicație a rezultatelor obținute este că atribuirile situaționale se modifică de la un context la altul. Aproximativ 50% au fost diferențe inter-individuale, iar restul sunt diferențe inter-situaționale. 

Rezultatele obținute sunt congruente cu cercetările anterioare care arată că soții au cogniții mai degrabă globale, iar ale soțiilor sunt mai degrabă context-specifice. Se pare chiar că atribuirile maritale ale bărbaților afectează și interacțiunile cu copiii, pe când atribuirile maritale ale soțiilor sunt limitate la contextul relației cu partenerul. 

În plus, aceste rezultate pot facilita înțelegerea patternului de solicitare-retragere din cuplurile cu probleme. Astfel de patternuri presupun că unul dintre parteneri (de obicei, soția) este frecvent critică și furioasă, iar celălalt partener (de obicei, soțul) se simte copleșit de criticile și se retrage din conflict. Gottman (1994) sugerează că este pentru că soții sunt mai ușor copleșiți de emoții negative, iar această situație duce la retragere din conflict.  

Rezultatele acestui studiu arată că dacă bărbatul dezvoltă o schemă relațională extrem de negativă, ar putea să răspundă la conflicte cu emoții intens negative. În acest caz, bărbatul nu mai răspunde la aspecte ale unui anumit context – caz în care și-ar putea regla emoțiile negative. Ce se întâmplă este că chiar și clee mai banale incidente pot fi evaluate ca fiind extrem de negative, copleșitoare și pot determina retragerea din situație. Această acțiune poate să declanșeze și/sau să mențină patternul de interacțiune solicitare-retragere. 

Asocierea mai puternică între atribuirile situaționale și emoții la femei poate sugera că atribuirile femeilor sunt evaluări mai acurate ale contextului curent. Dacă acestea sunt în general mai acurate, atunci cea mai bună modalitate de a schimba atribuirea situațională este de a schimba contextul. Prin urmare, o intervenție de optimizare s-ar concentra pe a învăța bărbatul să-și schimbe comportamentul, iar pe femeie să evalueze pozitiv această schimbare.