Profilul adolescenței

Conspect al Capitolului 10, ”Profile of Adolescence”, din ”The Story of Human Development”, de Poole, Warren și Nunez

Pubertatea

Pubertatea reprezintă perioada de dezvoltare rapidă în care persoana devine capabilă de reproducere. În schimb, adolescența reprezintă perioada dintre pubertate și vârsta adultă, în care copiii trec prin schimbări fizice și psihice care îi pregătesc pentru viața adultă.  

Hormonii 

Hormonii reprezintă molecule care călătoresc prin sânge, având efecte asupra celulelor distale. Sistemul endocrin este format din mai multe structuri. La vârful sistemului se află hipotalamusul, o structură care monitorizează și reglează nivelul de hormoni din organism. Instrucțiunile de la hipotalamus sunt conduse către glanda pituitară. La rândul său, aceasta eliberează hormoni care le comandă altor structuri să producă hormoni.  

Una dintre modalitățile prin care sistemul endocrin monitorizează și corodonează niveluld e hormoni poartă numele de buclă de feedback. Atunci când apare deficit de hormoni, creierul transmite semnale spre glanda pituitară. Acest proces este asemănător unui termostat. Termostatul din organism implicat în pubertate poartă numele de gonadostat. Înainte de pubertate, acesta prezintă un nivel înalt de sensibilitate, limitând cantitatea de hormoni. La pubertate, această sensibilitate scade.  

Schimbările din timpul adolescenței sunt declanșate de două procerse – gonadarha și adrenarha. Adrenarha începe când axa HPA începe să se reseteze la vârsta de 6-8 ani. Acest sistem reglează și eliberarea androgenilor, care sunt mai abundenți la bărbați. Nivelul de androgeni crește gradual până la 20 de ani. Deoarece androgenii modifică compoziția transpirației, de la 10 ani copiii încep să aibă un miros specific adulților. Când începe pubertatea, androgenii sunt responsabili pentru acnee la fete și apariția părului pe corp la băieți.  

Unul dintre primele semne ale pubertății este creșterea accelerată. Astfel, adolescenții cresc cu până la 0.4 cm pe zi. Punctul maxim de creștere, numit velocitatea maximă a înălțimii, are loc la 11-13 ani la fete și 13-15 ani la băieți. Toate caracteristicile scheletice și musculare se modifică, dar nu în același timp. Capul, mâinile și picioarele cresc primele, urmate de trunchi. Chiar și aspectele faciale cresc în mod diferențial, nasul și urechile fiind primele.  

Atunci când creșterea se oprește, băieții sunt cu aproximativ 12 cm mai înalți decât fetele. De asemenea, masa musculară crește mai mult la băieți, alături de forța de ridicare. Atât fetele și băieții pierd din rezervoarele de grăsime. Băieții pierd mai multă grăsime, în timp ce la fete, aceasta se distribuie diferit.  

În timpul creșterii se dezvoltă două caracteristici. Caracteristicile sexuale primare reprezintă structuri direct implicate în reproducere, precum uter, ovare și vagin la fete, și penis și testicule la băieți. La acestea se adaugă caractersticile sexuale secundare, precum creșterea sânilor la fete, păr facial și îngroșarea vocii la băieți.  

Gonadarha reprezintă maturizarea sexuală, fiind reglată de feedback-ul de la axa HPA. Primind instrucțiuni de la hipotalamus, glanda pituitară eliberează doi hormoni care stimulează gonadele. Gonadele sunt reprezentante de ovare la femei și testicule la bărbați. Acești hormoni determină gonadele să elibereze hormoni – estorgeni și androgeni, care inițiază producerea oocitelor la femei și a spermatozoizilor la bărbați. De obicei, pubertatea apare între 8 și 14 ani la fete și între 9 și 15 ani la băieți. În jurul vârstei de 12 ani, apare menarha la fete.  

În țările sărace, fetele din familii bogate se maturizează cu până la un an mai devreme decât fetele din familii sărace. O cauză a acestei diferențe este nutriția mai bună, îngrijirea potrivită și expunerea mai slabă la boli pentru fetele înstărite. Datorită nivelului crescut de sănătate din ultimul timp, vârsta medie a pubertății a scăzut de la o generație la alta, fenomen numit trend secular.  

În cazul copiilor la care pubertatea se instalează mult mai devreme, spunem că au o pubertate precoce. Aceasta poate fi declanșată de mai multe probleme medicale, precum infecții sau afecțiuni endocrine. Pubertatea întârziată este cea care apare mult mai târziu decât media. Există o probabilitate mai mare ca fetele să prezinte pubertate precoce și ca băieții să prezinte pubertate întârziată.  

Au fost identificate patru posibile explicații pentru instalarea precoce a pubertății la fete. O primă ipoteză ține de greutate și obezitate, întrucât fetele afro-americane, care în medie sunt mai grele decât cele caucaziene, ajung la pubertate mai devreme. O a doua ipoteză ține de prezența chimicalelor din mediu, întrucât cantități mari de substanțe au fost găsite în sângele fetelor care manifestau dezvoltare precoce. A treia cauză ține de hormonii din produsele animale. Mulți fermieri utilziează hormoni pentru a face animalele să crească mai repede și să producă mai multe lapte. În final, stresul are un rol important. Conform ipotezei evoluțuoniste, copilăria este extinsă atunci când medul este favorabil sau este scurtată când mediul este stresant.  

Ajustarea la pubertate 

În timpul pubertății, androgenul este implicat în motivația sexuală la ambele sexe. Nivelul de testosteron este asociat cu o serie de comportamente la băieți, precum frecvența masturbării, implicarea în acte sexuale sau numărul de gânduri despre sex. La fete, nivelul de androgen prezic diferențele individuale în masturbare și interes sexual. Însă motivația sexuală și comportamentul sexual nu sunt mereu relaționate. 

Relația dintre hormonii sexuali și adaptare nu este clară, existând conexiuni complexe între hormoni și comportament. De asemenea, hormonii pot influența comportamentul atât direct, cât și indirect.  

Însă o serie de rezultate indică faptul că prezența testosteronului poate produce nerăbdare și iritabilitate. Băieții cu nivele înalte de testosteron prezintă o probabilitate mai mare de a răspunde când sunt provocați. Cei care au și toleranță la frustrare scăzută manifestă mai des agresivitate fără a fi provocați.  

De asemenea, modificările hormonale sunt relaționate cu stările schimbătoare și cu depresia. Astfel, băieții prezintă o probabilitate mai mare de a fi deprimați înainte de pubertate. În schimb, fetele prezintă o probabilitate dublă de a fi deprimate după pubertate. Fetele cu nivele înalte de estrogen și testosteron prezintă cea mai mare probabilitate de a fi deprimate.  

Adaptarea depinde și de momentul în care apare pubertatea. Băieții la care pubertatea apare mai devreme tind să aibă o imagine mai bună despre sine. În schimb, la fete, apariția mai târziu a pubertății are efecte pozitive asupra imaginii despre sine. În adolescența de mijloc, copiii care s-au maturizat timpuriu au o probabilitate mai mare de a fi diagnosticați cu o tulburare mentală. Fetele care se maturizează mai devrene au o probabilitate mai mare de a fi deprimate, de a consuma droguri, de a emonstra comportament delicvent și de a avea rezultate academice slabe. Acestea au și o probabilitate mai mare de a rămâne însărcinate, de a se căsători timpuriu sau de abandon școlar. Un motiv pentru aceste rezultate este afilierea cu persoane mai mari. 

Performanța fizică 

De-a lungul pubertății, băieții dezvoltă o enduranță musculară – abilitatea de a susține forță pe o perioadă mai lungă de timp – superioară fetelor. Ei dezvoltă și enduranță aerobică superioară – abilitatea inimii, a plămânilor și a sistemului vascular de a livra oxigen și energie mușchilor. Aceste diferențe sunt reduse atunci când fetele se antrenează și cred că pot fi puternice. 

Creierul adolescent 

În timpul adolescenței, creierul trece printr-o altă perioadă de creștere rapidă.  De asemenea, apar modificări la nivelul la nivelul unor anumiți neurotransmițători, substanțe chimice care transmit mesaje în creier. De exemplu, în aria prefrontală apare creșterea activității dopaminergice. Dopamina este implicată în căutarea de senzații și sentimentul plăcut rezultat din consumul drogurilor. Astfel, adolescenții sunt mai atrași de situațiile noi, reacționează mai puternic la stres și sunt predispuși la reacții emoționale negative.  

Creierul adolescenților nu sunt pregătite să evalueze acurat situațiile din jur. De exemplu, într-un studiu le-au fost prezentată o imagine cu fața unui adult speriat. Însă, de multe ori, adolescenții au evaluat emoția ca fiind furie sau șoc.  

În timpul acestei sarcini, în creierul adolescenților se activează preponderent arii primitive, precum amigdala. În schimb, la adulți este mai activ cortexul prefrontal, care este responsabil de raționalitate și planificare. Deoarece centrii emoționali și raționali nu sunt complet coordonați, adolescenții interpretează eronat reacțiile celor din jur.  

Probleme în evaluarea emoțiilor celorlalți sunt, parțial, consecința maturizării lente a lobului frontal. Folosind un RMN funcțional, cercetătorii au identificat o dezvoltare rapidă a acestei zone în timpul adolescenței. Dezvoltarea cortexului frontal influențează comportamentul prin conexiuni cu alte regiuni cerebrale. Un astfel de sistem este cortexul cingulat anterior. Aceasta conectează lobul frontal cu sistemul limbic. Cortextul cingulat anterior se activează atunci când apare o problemă complexă, fiind important pentru monitorizarea erorilor.  

Atunci când oamenii știu că ceea ce fac este eronat, dar nu mai pot da înapoi, apare o schimbare la nivelul undelor cerebrale, răspuns numit negativism relaționat cu eroarea. Magnitudinea acestuia este direct proporțională cu preocuparea pentru performanță a persoanei. Comparativ cu creierul adult, creierul tânăr răspunde diferit la greșeli. Începând cu vârsta de 10 ani la fete și 13 ani la băieți, crește gradual magnitudinea răspunsului. 

Cercetătorii consideră că o magnitudine mai scăzută reprezintă un avantaj pentru tinerii în dezvoltare. Întrucât nu reacționează atât de puternic la greșelile pe care le fac, sunt mai rezistenți atunci când apar dificultăți și nu se lasă descurajați de eșec.  

Datorită modificărilor de la nivelul creierului, la începutul adolescenței are loc și trecerea spre adormitul la o ora mai târzie, alături de trezirea mai târziu. Un motiv pentru această schimbare este modificarea nivelului de melatonină.  

Dezavantajul acestei modificări este imposibilitatea de a atinge nivelul optim de ore de somn pentru un adolescent. Din acest motiv, adolescenții pot avea tendința de a e vedea lumea într-un mod pesimist, crește probabilitatea îmbolnăvirilor și a accidentărilor sau scade capacitatea de concentrare. De asemenea, somnul insficient este asociat cu probleme la școală, stimă de sine scăzută și simptome ale depresiei.  

Pentru a își putea regla orarul de somn, se recomandă evitarea cafelei și a băuturilor cafeinizate seara, evitarea surselor de lumină înainte de culcare. De asemenea, este benefică stabilirea unui orar, care să fie respectat chiar și în weekend, asocierea patului cu somnul, nu cu alte activități precum privitul la televizor și evitarea stimulării.  

Dezvoltarea cognitivă 

Conform teoriei lui Piaget, adolescenţii se află în stadiul operaţiilor formale. Aceştia devin capabili să opereze cu idei abstracte, fără a mai fi ancorați în concret.  

O caracteristică centrală a operațiilor formale este logica propozițională formală – posibilitatea de a înțelege combinații posibile și relații între variabile. De exemplu, o problemă pe care o pot rezolva, implică patru sticle cu lichid incolor și inodor. O altă sticlă conține un lichid care, combinat cu unul din primele patru, rezultă într-un lichid de culoare galbenă. Sarcina acestora este de a determina care este combinația potrivită. Adolescenții pot testa toate variantele, eliminând alternativele care nu funcționează.  

Astfel, ei dezvoltă abilitatea de a rezolva probleme pe baza raționamentelor ipotetico-deductive. Adolescenții creează ipoteze despre care ar putea fi rezolvarea corectă. Pe baza acestora, ei deduc care ar trebui să fie rezultatul dacă premisele sunt adevărate.  

Operațiile formale le permit adolescenților să se gândească și la sinele ideal, nu doar la cel real, crescând conștientizarea sinelui și îndoiala de sine. Astfel are loc dezvoltarea metacogniției – conștientizarea propriei gândiri.  

Însă teoria lui Piaget are anumite limite. De exemplu, dezvoltarea cognitivă nu reprezintă o simplă evoluție spre raționament. De exemplu, în cadrul unei sarcini, adolescenților li se spune că, atunci când un elev aleargă pe holul școlii, va fi pedepsit.  

Apoi primesc patru carduri, pe care este scris fie „aleară pe hol”, fie „este pedepsit”, fie „merge pe hol”, fie „nu este pedepsit”. Sarcina este de a alege cardurile pe care să le întoarcă pentru a verifica dacă informația este corectă.  

Deseori, adolescenții nu reușesc să rezolve această problemă. Însă un număr mai mare de adolescenți poate rezolva problema, comparativ cu vârste mai mici. Atunci când variantele sunt înlocuite cu formulări care nu au așa mult sens, precum „dacă un elev aleargă pe hol, atunci poartă adidași”, mai multe persoane pot rezolva sarcina.  

Astfel, oamenii folosesc mai multe tipuri de raționamente atunci când rezolvă o problemă, fiind important să investigăm și modul în care deciziile sunt luate în viața reală. 

Procesarea duală 

În luarea unei decizii, o abordare pur analitică se bazează pe logică și reguli matematice. O abordare experențială se bazează pe erori și euristici. Euristicile reprezintă strategii rapide, ca niște scurtături mentale, dar care nu ajung mereu la concluzia corectă.  

Conform modelului procesării duale, luarea unei decizii implică două sisteme cognitive – un sistem analitic și un sistem experențial. Procesarea analitică este formală și logică, cu scopul de a face inferențe precise și acurate. Aceast sistem necesită efort conștient, fiind lent și consumând multe resurse cognitive.  

Procesarea experențială utilizează euristici, luând decizii în mod rapid și automat, astfel încât resursele nu sunt utilizate. Însă această procesare este intuitivă și influențată de cunoștințeșe anterioare ale persoanei. Astfel, apare riscul de a lua o decizie în mod eronat.  

Deciziile și acțiunile persoanelor sunt influențate și de aspectele emoționale sau motivaționale. Termenul de „hot cognition” descrie procesele mentale prin care emoțiile și scopurile personale influențează judecata. În sens opus, „cold cognition” include procesele pur intelectuale.  

Există o probabilitate mai mare ca persoanele să utilizeze hot cognition atunci când vor fi personal afectați de decizie, au anumite credințe legate de subiect sau problema are un anumit grad de incertitudine. Astfel, procesarea experențială apare proponderent în situațiile sociale și situațiile riscante.  

Astfel, există o probabilitate mai are ca adolescenții să ia decizii proaste în situații care evocă hot cognition.  

Pentru a ilustra acest aspect, au fost recrutați adolescenți cu probleme de la un liceu, de la un centru care lucra cu adolescenți delicvenți și de la un centru de detenție juvenilă. Fiecare participant a urmărit un filmulet cu cinci adolescenți care planificau să fure alimente de la un vânzător, dar au sfârșit omorându-l. Experimentatorii opreau filmarea în diferite puncte, punând întrebări despre deciziile băieților, posibile consecințe și rolul influenței grupului. Fiecare adolescent a completat și un chestionar cu privire la abilitatea de a lua în considerare consecințele pe termen lung, de a rezista la presiunea grupului și de a evalua riscul acțiunii.  

Atunci când evaluau deciziile celor din film, cei aflați în adolescența de mijloc au considerat acțiunile ca mai puțin riscante, comparativ cu adolescenții timpurii sau cei aflați la finalul adolescenței. De asemenea, conform chestionarelor, aceștia se considerau mai puțin rezistenți la presiunea grupului. Astfel, vulnerabilitatea crește între 12 și 16 ani.  

Procesarea informațională 

Dezvoltarea abilităților de raționament se datorează, cel puțin parțial, îmbunătățirilor la nivelul abilităților de procesare informațională. Dezvoltarea inhibiției răspunsurilor, a vitezei de răspuns și a capacității memoriei de lucru reprezintă avantaje al adolescenței, comparativ cu copiii. Creșterea cantității de cunoștințe le permite adolescenților să ia decizii într-un mod mai automat, fără a consuma o mare cantitate de resurse cognitive.  

Dezvoltarea emoțională și socială 

Emoțiile, sinele și lumea externă 

La nivel socio-emoțional, adolescenții sunt caracterizați de egocentrism. Astfel, aceștia își construiesc o audiență imaginară – credința că ceilalți oameni îi privesc, evaluându-le aspectul fizic și comportamentul.  

În plus, pe lângă îngrijorarea legată de ceea ce gândesc ceilalți despre ei, adolescenții cred că doar ei se simt așa, simțindu-se neînțeleși. De asemenea, ei consideră că sunt protejați de pericol și chiar de moarte, având iluzia invulnerabilității. Unicitatea și invulnerabilitatea percepute de adolescenți sunt denumite fabule personale. 

Studiile asupra adolescenților arată că aceștia nu au sistematic scoruri mai mici la egocentrism, comparativ cu adulții tineri. De asemenea, este posibil ca adolescenții să fie atât de preocupați de părerile celorlalți deoarece sunt importante pentru ei, nu pentru că sunt iraționali. Mai mult, prezența fabulelor personale nu reprezintă buni predictori ai comportamentelor de risc și sunt asociate cu nivele scăzute de depresie. De asemenea, analizând jurnalul lui Anne Frank, cercetătorii au descoperit că revolta emoţională din adolescenţă rezultă din gânduri complexe. 

Dezvoltarea identității 

Conform teoriei lui Erickson, conflictul principal al adolescenței este criza identitară, rezultând fie în găsirea unei identități, fie în confuzia de rol.  

Acest punct de vedere a fost dezvoltat de Marcia, care a propus idea că această criză poate fi analizată prin prisma a două dimensiuni – explorare și angajament. Din combinarea acestor dimensiuni rezultă patru clasificări ale identității – difuzie identitară, moratorium, executare și identitate realizată.  

Atunci când adolescenții încă explorează, fără a-și lua un angajament, se află în moratorium. Cei care, în urma explorării, își iau angajamentul față de o identitate, sunt cei cu identitate realizată. Cei care își asumă o identitate, fără a explora alternativele, sunt cei cu identitate executată. În final, adolescenții care nici nu explorează, nici nu își asumă un angajament prezintă difuzie identitară.  

Criticile acestei teorii afirmă că aceste categorii reprezintă simple descrieri,  nu o teorie a devoltării. Astfel, deși, de cele mai multe ori, etapa de moratoriu se încheie în jurul vârstei de 19 ani, multe persoane stau într-o singură categorie sau trec frecvent de la una la alta. Mai mult, această dezvoltare nu pare a avea un punct fix – uneori, adulții reintră în explorare, după ce o perioadă și-au luat un angajamanet.  

Procesul de dezvoltare a identității variază și de la o cultură la alta, oferind diferite oportunități de a lua decizii. De exemplu, majoritatea tinerilor americani își fac griji cu privire la facultatea pe care o vor urma, în timp ce doar 1% din adolescenții din Cambodgia fac asta. De asemenea, tinerii americani pot petrece timp nesupravegheat cu persoane de sex opus, în timp ce adolescenții arabi nu au acest drept.  

Stima de sine, măsurată prin autoraportare, scade în jurul vârstei de 11 ani, ajungând la cel mai scăzut nivel între 12 și 13 ani. Factorii care influențează această scădere includ modificările corporale, precum apariția acneei, performanța școlară sau aparteneța la un gruă, făcându-i să se simtă diferiți. Fetele tind să aibă un nivel mai scăzut al stimei de sine, deoarece își evaluează atractivitatea mai negativ decât băieții.   

Adolescenții care au o identitate etnică puternică au tendința să aibă un nivel mai înalt al stimei de sine. De exemplu, adolescenții afro-americani au, de obicei, un nivel mai înalt al stimei de sine, comparativ cu adolescenții caucazieni. În schimb, adolescenții din familii mixte rasial, au nivele mai scăzute ale stimei de sine.  

În adolescență, și conceptul de sine se modifică. Aceștia au mai multe de spus despre sine pe măsură ce gândirea abstractă se dezvoltă. De asemenea, auto-descrierile tind să fie mai diferențiate, adică să includă mai multe domenii. De exemplu, într-un studiu, adolescenții au inclus până la opt domenii diferite când au fost rugați să se descrie.  

În jurul vârstei de 14-15 ani, copiii devin stresați atunci când se percep mai multe tipuri de sine. De exemplu, o adolescentă era uimită cum poate fi foarte veselă cu prietenii, apoi să se simtă anxioasă când ajunge acasă. Integarea acestor diferențe are loc mai târziu, în jurul vârstei de 18 ani.  

Relații 

Relațiile de prietenie se dezvolă, de asemenea, în adolescență. Relația dintre calitatea prieteniilor și competența socială este una bidirecțională – copiii competenți social au mai mulți prieteni, ceea ce le permite exersarea abilităților sociale.   

Relațiile de prietenie au rolul de a-i ajuta pe adolescenți să facă față tranziției de la o etapă la alta. De exemplu, tranziția de la o școală la alta este mai ușoară atunci când se mută și prietenii.  

În jurul vârstei de 10-13 ani, prieteniile devin din ce în ce mai importante. De exemplu, în timp ce copiii de clasa a cinea raportau mai mult timp petrecut alături de părinți, în clasa a opta situația se inversa. De asemenea, copiii de clasa a cincea raportau relații mai intime cu părinții, în timp ce adolescenții raportau mai multă încredere în prieteni.  

Atunci când trebuie să descrie calitățile unui prieten bun, adolescenții se centrează pe împărtășirea detaliilor personale și pe oferirea de suport emoțional. Dar aceste caracteristici diferă în funcție de sexul prietenilor. Astfel, împărtășirea și suportul emoțional sunt aspecte mai importante pentru fete. De asemenea, ele depun mai mult efort în menținerea relațiilor.  

Datorită acestor diferențe, pot apărea conflicte la începutul relațiilor romantice – fetele consideră că au un nou cel mai bun prieten, iar băieții se implică în jocuri mai dure și ironii.  

Sistemul social al adolescenților prezintă cinci caracterstici esențiale. În primul rând, ideea de prietenie variază de la o cultură la alta și de la un context la altul. De exemplu, copiii care trăiesc în comunități mici nu au tendința de a se separa în subgrupuri. De asemenea, cei care sunt încurajați să interacționeze cu familia extinsă au rețele sociale mai reduse.  

În al doilea rând, relațiile de prietenie se schimbă constant. Până la jumătate din grupurile de prieteni nu rezistă până la finalul anului academic. În al treilea rând, a avea mai multe grupuri de prietenie ste ceva normal. În al patrulea rând, relațiile unu-la-unu sunt influențate de interacțiunea la mai multe nivele. Astfel, grupurile de copii mixte tind să formeze relații romantice mai devreme. În final, statusul în grupul de prieteni nu este neapărat stabil. Deși, de obicei, copiii respinși rămân respinși și în adolescență, numărul de prieteni se poate modifica.  

Un grup mai mare de prieteni formează o gașcă, având, de obicei, în jur de cinci membri. Acestea tind să fie omogene, atât la nivel de gen, cât și etnic. În cadrul acestor grupuri apare presiunea de conformare la anumite norme. De multe ori, cei care nu se supun sunt ridiculizați.  

Printre beneficiile apartenenței la un astfel de grup se numără exersarea abilităților sociale. Astfel, membrii unei găști au mai mulți prieteni apropiați, mai multe relații pozitive și mai puține probleme de internalizare. A fost identificată și o relație pozitivă între apartenența la o gașcă și performanța academică.  

Printre dezavantajele unui astfel de grup se numără încurajarea comportamentelor antisociale, dacă acestea devin normă a grupului. Dar presiunea grupului nu este singura vinovată pentru aceste comportamente – într-un grup tind să se organizeze persoane asemănătoare.  

O mulțime este formată dintr-un grup de persoane care nu se cunosc în mod neapărat. De exemplu, în liceu poate exista un astfel de grup al sportivilor.  

Un aspect central al adolescenței este dating-ul. Pe de-o parte, o cantitate moderată de dating poate fi o experiență pozitivă de socializare. Însă relațiile prea timpurii și cu mai multe persoane sunt asociate cu sarcina în adolescență, bolile cu transmitere sexuală și expunerea la violență.  

Până de curând, se considera că relațiile din adolescență sunt scurte și lipsite de importanță, fiind folosit termenul de „puppy love”. Însă atașamentul romantic implică un nivel înalt de intimitate și despărțirea poate declanșa un episod depresiv.  

Dezvoltarea morală 

O teorie importantă cu privire la dezvoltarea morală a adolescenților este teoria lui Kohlberg. Conform acestei teorii, moralitatea urmează o serie de etape de dezvoltare. Prima etapă este moralitatea preconvețională, de la 4 la 10 ani. În această etapă, copiii văd regulile ca pe ceva absolut. A doua etapă este cea a moralității convenționale, tipică pentru adolescenți și adulți, în care focusul este pe a le plăcere celorlalți, a fi cuminte și a menține ordinea socială. Ultima etapă este cea de moralitate postconvențională, întâlnită doar la anumite persoane. Acum se urmărește protejarea drepturilor fundamentale ale oamenilor și nevoia majorității. 

Fiecare dintre aceste etape este formată din alte două stadii. Astfel, în primul stadiu al moralității preconvenționale, copiii evită încălcarea regulilor pentru a nu pedepsiți. În a doua etapă, regulile sunt respectate atunci când aduc un beneficiu. În etapa moralității convenționale, primul stadiu presupune a îndeplini ceea ce așteaptă ceilalți, iar în al doilea stadiu se urmărește respectarea legilor și contribuția la societate. În etapa moralității postconvenționale, primul stadiu vizează menținerea legilor care protejează starea de bine a majorității, cu condiția să nu încalce drepturile fundamentale. În al doilea stadiu, acțiunile se bazează pe principii etice universale.  

Munca cu adolescenții 

S-au propus trei caracterstici centrale ale adolescenților, care ar trebui luate în considerare atunci când se lucrează cu ei. 

În primul rând, adolescenții au o atitudine de atoate-știutori și pot iniția conflicte. O strategie de management a comportamentului este toleranța, prin ignorarea comportamentului negativ. De asemenea, se recomandă setarea unor limite prin îndepărtarea comportamentelor care îi pot răni pe ceilalți. Pentru a tolera tendința conflictuală, se recomandă ascultarea a ceea ce au de spus. În schimb, pentru a limita comportamentul, se poate modela comportamentul prin exemplu propriu.  

În al doilea rând, copii prezintă un idealism nestăpânit. Toleranța, în acest caz, se poate manifesta prin discuții despre cum văd ei situația și viitorul. În ceea ce privește setarea unor limite, adolescenților li se poate arăta cum să își exprime sugestiile într-un mod adecvat.  

În al treilea rând, adolescenții pot încerca să îi controleze pe cei din jur. Astfel, toleranța poate fi manifestată prin recompensarea comportamentelor de cooperare și prin oferirea unor responsabilități din ce în ce mai importante sau mai multe. La nivelul limitării, se recomandă refuzul negocierii aspectelor care nu se doresc schimbate.