Teoria triarhică a inteligenței de succes

Conspect al capitolului 6, ”The Triarchic Theory of Successful Intelligence”, de Robert Sternberg, publicat în 2012, în ”Contemporary intellectual assessment: Theories, tests, and issues”.

Definirea inteligenței de succes 

Teoria triarhică a inteligenței explică relația dintre mecanismele mentale care stau la baza comportamentului inteligent, experiență și lumea externă, adică utilizarea mecanismelor mentale în viața de zi cu zi.  

Conform teoriei, inteligența reprezintă utilizarea unui set integrat de abilități, recunoașterea punctelor tari și a punctelor slabe, adaptarea, modelarea și selectarea mediului, alături de echilibrarea abilităților analitice, creative și practice.  

În stabilirea naturii inteligențe trebuie să se ia în considerare diferitele definiții ale acesteia și abilități considerate importante. De exemplu, în studiile făcute în Kenya, copii aveau scoruri înalte la inteligența practică, care erau relaționate negativ cu testele de IQ. Pentru acești copii, timpul petrecut în școală scade timpul de dezvoltare a abilităților practice. Însă aceste abilități practice sunt văzute ca inteligență.  

Există mai multe modalități de a atinge succesul. Pentru majoritatea oamenilor există câteva lucruri pe care le fac bine și care îi îndrumă spre atingerea scopurilor. În același timp este necesară identificarea punctelor slabe și dezvoltarea lor.  

Al treilea element important este adaptarea la mediul existent, modelarea sa și selectarea unui mediu nou. Atunci când ne modificăm pe noi înșine pentru a ne potrivi la un mediu, ne adaptăm.  

În final, este important echilibrul între trei tipuri de abilități – analitice, creative și practice. Cele creative sunt necesare pentru a genera idei, cele practice pentru implementarea lor și pentru a îi convinge pe ceilalți că ideile sunt valoroase și cele analitice pentru a determina dacă sunt idei bune.  

Inteligența și lumea internă a persoanei 

În teoria triarhică se urmăresc trei componente ale procesării informaționale – metacomponentele, componentele performanței și componentele de achiziție a cunoștințelor.  

Metacomponentele 

Metacomponentele reprezintă procese executive de ordin înalt folosite pentru a planifica, monitoriza și evalua performanța. Acestea includ recunoașterea problemei, înțelegerea naturii sale, selectarea proceselor de rezolvare a problemei, selectarea unei strategii de combinare a proceselor, selectarea unei reprezentări mentale, alocarea resurselor, monitorizarea procesului rezolutiv și evaluarea soluției.  

Înțelegerea naturii problemei are un rol important în inteligență. Diferența între persoanele cu dizabilități mentale și cele tipice este nevoia de a explica conținutul și a modului de rezolvare a problemei celor dintâi.  

Selectarea unei strategii de combinare a componentelor de nivel secundar este un alt aspect important. S-a propus un model de selectare a strategiilor în problemele aritmetice. Acesta leagă strategia de regulile și asocierile mentale pe care participanții le au în memoria de lungă durată. Participanții cu nivele înalte ale abilităților spațiale tind să utilizeze o strategie spațială. În schimb, cei cu abilități lingvistice, folosesc o strategie lingvistică. În general, persoanele selectează strategii care nu încarcă memoria de lucru.  

Legată de selectarea strategiilor este și selectarea unei reprezentări mentale. În general, copiii își formează reprezentări mai holistice.  

La nivelul alocării de resurse, se pare că persoanele cu abilități de rezolvare a problemelor înalte petrec mai mult timp pe planificarea globală a strategiei. De asemenea, cei care se bazează pe raționament analogic petrec mai mult timp pe encodarea termenilor problemei. 

În ceea ce privește monitorizarea progresului, reducerea diferenței dintre punctul prezent și starea dezirabilă depinde de abilitatea de a monitoriza parcursul. 

Componentele performanței 

Componentele performanței reprezintă procese de ordin secundar, care execută indicațiile metacomponentelor. Una dintre cele mai interesante clase de componente ale performanței este raționamentul inductiv. Acest tip de sarcini încarcă cel mai mult pe factorul general al inteligenței.  

Au apărut două probleme fundamentale cu privire la natura componentelor de performanță. În primul rând, este importantă măsura în care există o infinitate de astfel de componente. În al doilea rând, este important nivelul la care ar trebui studiate aceste componente. În cercetările cu privire la corelatele cognitive, componentele se află la un nivel scăzut al procesării informaționale. În cercetările cu privire la componentele cognitive, acestea se află la un nivel relativ înalt.  

Componentele achiziției de cunoștințe 

Componentele achiziției de cunoștințe sunt folosite pentru a selecta modalitatea de encodare, pentru combinația selectivă și pentru comparația selectivă.  

Encodarea selectivă presupune excluderea informației irelevante. Combinarea electivă presupune combinarea informației selectate pentru a forma un întreg cu sens și plauzibil. Comparația selectivă implică descoperirea unor relații care nu sunt evidente. De exemplu, analogiile, metaforele sau modelele ajută în rezolvarea problemelor. 

Achiziția cunoștințelor a fost studiată în cadrul achiziției vocabularului. Dificultățile de învățare se pot datora, cel puțin parțial, deficiențelor în aplicarea componentelor achiziției de cunoștințe. Această componentă poate fi antrenată. Un training de 45 de minute poate îmbunătăți semnificativ performanța. 

Inteligență și experiență 

Conform subteoriei experențiale, componentele menționate nu sunt suficiente. Este necesar să se ia în considerare și experiența. Astfel, măsurarea inteligenței ar trebui făcută la nivelul în situații relativ noi sau în procesul de a deveni automate.  

Sarcinile complet noi nu oferă rezultate viabile. Se pot administra sarcini aflate la limita înțelegerii persoanei, abordând zona proximei dezvoltări propusă de Vîgotsky. Pentru a măsura abilitățile automatizate e poate prezenta o serie de probleme, măsurând timpul necesar pentru automatizare.  

Abilitatea față de noutate 

Abilitatea de a se descurca cu noutatea este un mod eficient de a măsura inteligența.  

În primul rând, s-au derulat mai multe studii cu privire la insight la nivelul encodării noutății, combinării selective și comparației selective. Acestea sunt reprezentative atunci când nu există planuri sau cadre de lucru preexistente. Persoana trebuie să decidă ce informație e relevantă, cum să o combine sau cum se leagă de informația deja există în absența unor indicii. Copiii supradotați pot rezolva aceste sarcini, și oferirea unor indicii nu le crește performanța.  

În al doilea rând, abilitățile de a face față noutății au fost relaționate cu inteligența fluidă. Diferite componente ale inteligenței care sunt implicate în noutate oferă măsurători ale abilității intelectuale.  

Abilitatea de a automatiza procesarea informațională 

Automatizarea abilităților poate fi un aspect important al inteligenței. De exemplu, dezvoltarea abilităților de citit este dependentă de funcții bottom-up. Persoanele care au probleme în a înțelege textul nu au automatizat aceste procese și nu au resurse pentru a descifra mesajul.  

Teoreticienii au explicat fenomenul pe baza relației dintre procesarea informațională și inteligență. O explicație alternativă implică parțial procesul de automatizare. Abilitatea de a face față noutății și abilitatea de a automatiza informația sunt interrelaționate. Dacă procesul este automatizat, rămân mai multe resurse pentru noutate.  

Inteligență și lumea externă 

Inteligența este direcționată spre trei scopuri comportamentale – adaptare la mediu, modificarea mediului și selecția mediului. 

Adaptare 

Conform teoriei triarhice și subteoriei contextuale, procesele, dimensiunile experențiale și funcțiile inteligenței sunt esențiale de la un context la altul.  Dar conținutul lor poate diferi de la o situație la alta.  

Un context diferit poate rezulta în dezvoltarea unor abilități mentale diferite. De exemplu, navigatorii sau copiii aborigeni trebuie să își dezvolte abilități spațiale. Una dintre cele mai interesante diferențe culturale în dezvoltarea adaptării este timpul alocat. În culturile vestice, alocarea timpului pentru diferite sarcini este ceva esențial. Dar în alte societăți, precum Kipsigi, programul este mai flexibil. Astfel, aceștia nu înțeleg ideea de presiune a timpului specifică unei culturi vestice.  

Astfel, diferențele cu privire la presiunile mediului și cu privire la concepțiile persoanelor despre ce este un comportament inteligent pot influența definirea unui comportament adaptativ.  

Modificarea 

Modificarea mediului este utilizată ca strategie de rezervă în cazul în care adaptarea eșuează. Modelarea poate fi observată în situațiile în care persoana își modifică sarcina pentru a se potrivi cu stilul personal de rezolvare. Modelarea poate fi un indicator al inteligenței. Societatea prezentă este rezultatul modificărilor, nu al conformismului la ceea ce exista deja.  

Selecția 

Selecția implică părăsirea unui mediu în favoarea altuia. Aceasta nu a fost studiată în laborator.  

Intervenții instrucționale bazate pe teoria triarhică 

Subteoria componențială a fost aplicată pentru învățarea vocabularului la adulți. Participanții au fost învățați componentele decontextualizării. Îmbunătățirea a apărut doar atunci când participanții învățau pe baza unei teorii care le arăta cum să folosească indiciile contextuale. A fost dezvoltat și un program pentru dezvoltarea insight-ului la copii de 9 – 11 ani. Rezultatele au apărut la toți copiii, inclusiv cei supradotați și au fost durabile.   

S-a dezvoltat și un program numit „Inteligența practică în școli”. Scopul său a fost predarea unor abilități intelectuale practice la copii de 9-11 ani. Programul a fost inclus în curriculum. Rezultatele arată îmbunătățiri semnificative.  

S-a urmărit și testarea teoriei inteligenței de succes. În primele studii s-a explorat măsura în care sistemul educațional prezent discriminează copiii cu abilități practice și creative. O școală din Rusia punea accent pe dezvoltarea abilităților creative. Totuși, de cele mai multe ori, există un dezechilibru, orientat spre abilitățile analitice.  

Într-un studiu, copiii supradotați au fost selectați pentru un curs introductiv de psihologie. Ei au urmat același curs, dar au diferit activitățile de după instrucție. Ei au fost incluși în grupuri care accentuau fie abilitățile de memorare, fie cele analitice, fie cele creative, fie cele practice. La final, evaluarea lor a vizat calitatea de memorare, analitică, creativă și practică a lucrărilor.  

S-a observat că cei din grupul celor cu abilități creative și practice era mult mai divers. De asemenea, toate cele trei abilități au prezis performanța la curs. În plus, a fost observată interacțiunea aptitudine – tratament. Cei care erau plasați în condiție concordantă cu abilitățile lor aveau rezultate superioare.  

Într-un alt studiu, copiii au fost incluși în trei grupuri, unul bazat pe memorare, unul bazat pe abilități analitice și unul bazat pe toate cele trei fațete ale inteligenței. Cei incluși în al treilea grup au avut performanțe superioare.  

Într-un studiu orientat spre abilitățile de citire, copiii au fost instruiți fie tradițional, fie pe baza teoriei triarhice. Cei incluși în predarea conform teoriei triarhice au avut rezultate superioare grupului tradițional.  

Studii de evaluare 

O aplicabilitate a evaluării o are admiterea în universități. De cele mai multe ori deciziile sunt luate pe baza măsurătorilor inteligenței generale sau a performanței la teste standardizate.  

Proiectul Rainbow 

Proiectul Rainbow a fost primul proiect de îmbunătățire a procesului de admitere, care poate fi aplicat alături de scorurile SAT. Studiile arată că rezultatele la SAT au valoare predictivă pentru performanța universitară.  

În acest proiect au fost incluse 15 școli din SUA, participând 1013 elevi. Abilitățile creative au fost măsurate pe baza unui test cu răspunsuri multiple, care a includ trei scale. Prima scală implica analogii verbale cu informații contrafactuale. Acestea trebuiau rezolvate ca și cum informațiile erau valabile. În a doua scală erau prezentate operații numerice cu reguli noi, precum manipularea diferită a numerelor dacă primele două operații sunt mai mari, egale sau mai mici decât cea de-a doua. În a treia scală, participanții primeau serii figurale cu una sau mai multe transformări. Sarcina era de a aplica regulile la noi serii. Aceste măsurători nu sunt tipice pentru creativitate, dar au fost incluse pentru viteza de completare a lor. Au fost incluse și măsurători cu răspuns deschis. 

Abilitățile practice au fost evaluate pe baza a trei măsurători cu răspunsuri multiple, ce implicau scenarii și modul lor de rezolvare. De asemenea, au fost aplicate și trei inventare de judecată situațională.  

Testele au fost aplicate în două forme, fie creion – hârtie, fie online. Creativitatea a fost evaluată pe baza noutății și calității răspunsurilor, iar inteligența practică pe baza fezabilității răspunsurilor. 

Nivelul de validitate a fost destul de scăzut înainte de a controla pentru selectivitatea instituțiilor. După ce s-a controlat acest aspect, nivelul de validitate a crescut. O altă problemă a fost faptul că media SAT a fost mai mare decât în general. Un alt aspect problematic a fost combinarea datelor de la mai multe instituții.  

Rezultatele SAT, GPA și RAINBOW au prezis performanța în anii universitari. Rezultatele RAINBOW au prezis considerabil performanța, în plus față de SAT și GPA. Mai mult, introducerea RAINBOW a redus diferențele în funcție de etnie. 

RAINBOW poate fi utilizat și pentru testele de plasare în anumite cursuri, precum psihologie, statistică sau limbă.  

Proiectul caleidoscop 

Teoria WICS implică înțelepciune, inteligență și creativitate. Înțelepciunea înseamnă aplicarea inteligenței, a creativității și a cunoștințelor pentru binele comun. Corelațiile măsurătorilor cu SAT și GPA au fost modeste dar semnificative pentru gândirea creativă, gândirea practică și gândirea înțeleaptă. Cei care sunt incluși pe baza acestor măsurători sunt mai calificați într-un sens larg. În cadrul acestui proiect diferențele etnice au dispărut complet.