Formarea identității și dezvoltarea morală la adultul emergent

Conspect al capitolului ”Identity Formation and Moral Development in Emerging Adulthood”, de Lapsley și Hardy, din ”Flourishing in Emerging Adulthood”, în 2017.

Decada a treia din viață este extrem de importantă pentru a înțelege adaptarea cu succes de-a lungul vieții. În această perioadă, adultul emergent face numeroase achiziții developmentale importante, precum înțelegerea sinelui, înțelegerea socială sau identitatea. Modul în care aceste schimbări sunt rezolvate va rezulta fie într-o viață îndeplinită și unificată, fie într-una stagnantă și neîmplinită. Scopul unei vieți bune, împlinite, se numește eudemonism.  

Pentru a ajunge la eudemonism este nevoie de a acționa corect, apărând întrebări despre dimensiunea etică a aspirațiilor personale și a angajamentelor asumate, a proiectelor care ne structurează identitatea și a scopurilor noastre. Astfel, noțiunile morale merg mână în mână cu ce înseamnă a fi o persoană. În acest fel, a deveni adult devine un proiect al moralității.  

În cea de-a treia decadă a vieții, moralitatea, personalitatea și identitatea sunt conectate, iar modul în care acestea sunt organizate într-o reprezentare a sinelui reprezintă cea mai mare provocare a acestei etape.  

Damon și Hart (1982) au arătat că în cadrul fiecărui domeniu al sinelui – fizic, activitate, social, psihologic – cel mai înalt nivel al conceptului de sine implică un punct de vedere moral. Cercetări mai recente arată că sinele moral este esențial pentru identitate, mai mult decât trăsăturile de personalitate, amintirile sau dorințele persoanei. Categoriile morale sunt mai accesibile decât competențele și domină formarea impresiei. De asemenea, caracterul moral al persoanei este ceea ce evaluăm cel mai des la ceilalți. 

Există și dovezi care arată că în perioada adultă tânără are loc investigarea identității și dezvoltarea personalității. Deși stabilitatea personalității este, în general, mare de-a lungul vieții, nivelul mediu al trăsăturilor se schimbă, mai ales cu privire la conștiinciozitate, agreabilitate și stabilitate emoțională.  

Scopurile morale și eudemonismul 

Recent, noțiunea de sens al vieții a devenit candidat pentru a fi un construct moral. Ryff (1989) a sugerat că stabilirea unui sens implică setarea unor scopuri și identificarea unei direcții pentru îndeplinirea lor. De asemenea, acesta este o trăsătură importantă pentru reziliență, fiind considerat un avantaj în dezvoltarea pozitivă. De asemenea, angajamentul față de sens este asociat cu afectul pozitiv, speranța, fericirea și starea de bine.  

Sensul se referă la o intenție stabilă și generalizabilă pentru a îndeplini ceva ce este important pentru sine și care rezultă în angajamentul productiv față de un aspect al societății dincolo de binele sinelui. Astfel, sensul structurează aspirațiile personale, este adânc înrădăcinat în conceptul de sine și este orientat spre a face ceva pozitiv pentru lume.  

Un studiu a arătat că a avea un sens este asociat cu un nivel mai înalt de satisfacție cu viața. Căutarea sensului are efecte pozitive doar la nivelul adolescenților sau al adulților emergenți, nu și la adulții tineri. În perioada facultății are loc o perioadă de tranziție, care implică explorare extensivă. Această explorare clarifică scopurile și valorile persoanei într-o manieră care contribuie la formarea identității.  

A început să se urmărească contribuția experienței din facultate pentru formarea morală a adulților emergenți. Brandenberger a formulat un framework teoretic care subliniază implicațiile experiențelor în promovarea dezvoltării personale și a preocupării sociale. Angajamentul prin voluntariat sau prin servicii de învățare pare să prezică dezvoltarea identității, dezvoltarea morală, auto-eficacitatea personală și politică, alături de responsabilitatea civică.  

Formele de învățare angajată oferă oportunități de explorare directă a problemelor, care îi plasează pe studenți în contexte morale, unde pot dezvolta scopuri pentru viață și un sens. Astfel, responsabilitatea morală a educației superioare este cultivarea competențelor limbajului moral public și oferirea oportunității de a le practica.  

Conținutul sensului, fie el financiar, creativ, prosocial sau recunoaștere, influențează traiectoria stării de bine, a integrității și a sentimentului unei vieți bine trăite. Astfel, scopurile prosociale sunt cel mai puternic asociate cu eudemonismul. Deși toate sensurile sunt stabile de-a lungul timpului, orientarea prosocială este singura asociată cu starea de bine psihologică, integritatea și generativitatea la vârsta adultă de mijloc.  

Mai mult, anumite aspecte ale experiențelor de la facultate par să canalizeze tendințele personale spre maximizarea probabilității eudemonismului. De exemplu, voluntariatul și asumarea a cel puțin un curs de servicii de învățare sunt pozitiv relaționate cu starea de bine la 13 ani după absolvire. Aceste forme de angajament contribuie la implicarea ulterioară în voluntariat și la formarea unei perspective prosociale, care sunt asociate cu patru tipuri diferite de stare de bine – dezvoltare personală, controlul mediului, sensul în viață și satisfacția cu viața. 

Identitate și moralitate la adulții emergenți 

În mod normal, secvența normativă a vieții este dezvoltare unei identități, găsirea unui loc de muncă și căsătoria. Însă pentru un număr tot mai mare de tineri această secvență nu mai este valabilă. De multe ori, în cea de-a treia decadă numeroși tineri își extind educația și continuă să depindă de familie. Astfel, mulți tineri aleg să se căsătorească mai târziu.  

Din acest motiv, teoria stadiilor psihosociale a lui Erikson nu mai este fixă. Mulți tineri trebuie să lucreze simultan la identitate și intimitate, proiectele apărând simultan, nu secvențial. Sarcinile psihosociale ale adolescenței și adultului tânăr devin simultane în etapa de adult emergent. Sarcina identitară reprezintă și formarea morală, fiind o sarcină de identificare se sensului în viață.  

Paradigma statusului identitar 

Paradigma statusului identitar reprezintă o modalitate de a studia identitatea în adolescență și la nivelul adultului emergent. James Marcia a extras din teoria lui Erikson două procese identitare importante – explorarea și angajamentul. Explorarea a fost asociată cu noțiunea de criză identitară a lui Erickson și presupune căutarea și experimentarea cu mai multe alternative identitare. Angajamentul presupune alegerea și investirea într-o opțiune identitară. Combinând cele două dimensiuni rezultă patru posibile statusuri identitare – difuzie, execuție, moratorium și realizare.  

Atunci când adolescenții încă explorează, fără a-și lua un angajament, se află în moratorium. Cei care, în urma explorării, își iau angajamentul față de o identitate, sunt cei cu identitate realizată. Cei care își asumă o identitate, fără a explora alternativele, sunt cei cu identitate executată. În final, adolescenții care nici nu explorează, nici nu își asumă un angajament prezintă difuzie identitară.  

Pe baza teoriilor propuse de Erickson și Marcia, tranziția progresivă de la un status la altul ar trebui să fie mai des întâlniră decât tranziția regresivă. O meta-analiză a 72 de studii susține această idee, deși uneori apare și regresia. În termenii trend-urilor pe vârstă, proporția de persoane în identitate realizată crește la adulții emergenți. În schimb, la vârsta de 19 ani etapa de moratoriu atinge un nivel maxim, după care începe să scadă. Prevalența celorlalte două stadii începe să scadă în jurul vârstei de 25 de ani.  

O altă meta-analiză arată și că există o anumită stabilitate a ordinii status-urilor, iar statusul curent este relaționat cu raționamentul moral. De exemplu, există o relație semnificativă între explorare, performanță și existența unui nivel post-convențional al moralității.  

abordare dimensională a identității morale 

O serie de cercetători au propus o abordare orientată pe proces pentru studierea identității, care implică dimensiuni, nu status. Acest model implică patru dimensiuni ale identității – explorarea în adâncime, angajamentul, explorarea orizontală și identificarea cu angajamentul. În cele patru dimensiuni sunt implicate două procese – formarea angajamentului și evaluarea angajamentului. 

În formarea angajamentului, oamenii explorează larg și fac un angajament inițial. Apoi, în evaluarea angajamentului, oamenii explorează în adâncime angajamentul inițial și decid dacă se identifică cu acesta.  

Studiile arată că majoritatea adulților emergenți sunt implicați activ în aceste procese. Schimbarea este graduală, dar fluctuează relativ dinamic. Însă, în medie, există creșteri liniare ale asumării unui angajament și ale explorării în adâncime. Explorarea orizontală crește, de asemenea, liniar, dar apoi scade. Comparațiile transversale ale adolescenților și adulților tineri arată că cele două procese de angajament cresc liniar pe măsură ce cele de explorare scad.  

Identitatea narativă

Principala sarcină a dezvoltării personalității la adolescenți și adulții tineri este construirea unei identități narative. Aceasta reprezintă o poveste evolutivă despre sine, care implică ordine și sensibilitate la experiențe. Identitatea narativă încearcă să reconcilieze evenimentele din trecut, cu imagini prospective ale sinelui în viitor într-un mod care creează simțul unității și al sensului.  

În cadrul acestei identități, atunci când apare eșecul moral, are loc construirea unor narațiuni care ne forțează să ne confruntăm cu persoana care pretindem că suntem. Ca rezultat, perspectiva asupra celorlalți devine mai indulgentă și iertătoare.  

Construirea acestei narațiuni devine importantă la adulții emergenți datorită tranzițiilor și evenimentelor centrale ale perioadei. Astfel, sinele ca autor devine metafora personalității în această perioadă, iar crearea narațiunii devine sarcina dominantă.  

Narațiunile create tind să fie stabile de-a lungul perioadei adultului emergent. Însă apar și anumite schimbări. De exemplu, adulții emergenți mai mari raportează mai multe narațiuni ce implică emoții pozitive, iar narațiunile, în general, sunt nuanțate emoțional. Mai mult, aceste narațiuni reflectă experiențele de viață. De exemplu, temele transcendenței sinelui apar la adulții emergenți care și-au asumat un serviciu.  

În cadrul unui studiu, adulții emergenți care erau considerați exemple morale prezentau narațiuni caracterizate de control, adâncime ideologică, experiențe justițiare și conștientizarea suferinței celor din jur.  

În cadrul unui studiu, narațiunile experiențelor morale au fost utilizate pentru a evalua modul în care identitatea morală se conturează la adulții emergenți. Participanții adulți emergenți au avut sarcina de a genera cinci povești despre aspecte morale – o situație ambiguă care a prezentat o dilemă morală, o situație de succes moral, una despre slăbiciune morală, una care implica curaj moral și una care implica teamă morală. Participanților le-a fost mai ușor să genereze povești despre ambiguitate și curaj, comparativ cu eșecul. 

Identitatea morală narativă a fost pozitiv corelată cu benevolența universală la vârsta de 19 și 23 de ani, cu implicarea în comunitate la 17 și 26 de ani și cu preocupări de generativitate la 23 și 26 de ani. Evaluarea globală a identității morale a fost asociată cu poveștile despre bunătate morală și curaj. Peroanele cu un nivel mai mare de generativitate la 26 de ani prezentau o probabilitate mai mare de a spune povești despre curaj moral.  Aceste date arată că narațiunile reflectă identitatea morală și sunt asociate moderat cu motivația morală și comportamentul prosocial.  

Un alt studiu longitudinal a urmărit legătura dintre identitatea narativă morală timpurie și dezvoltarea generativității la adultul emergent. Aceștia au avut ca sarcină formularea unor narațiuni despre incertitudine morală, o lecție valoroasă de la părinți și un moment în care au fost mândri de ei. Rezultatele au arătat că identitatea morală la vârsta de 16 ani este corelată cu implicarea în comunitatea și preocupările generative la vârsta de 24 de ani. Identitatea morală de la vârsta de 20 de ani este asociată cu implicarea în comunitatea, preocupările generative și temele generative ale narațiunilor la vârsta de 24 de ani.  

Maturitatea identitară și conținutul identității 

Un aspect important este și elementele pe care persoana își bazează personalitatea. Oamenii își pot baza identitatea pe caracteristici fizice, trăsături de personalitate, comportamente, roluri, atitudini și preferințe, valori, scopuri sau ideologii și credințe. 

Anumite conținuturi ale identității sunt mai adaptative decât altele. De exemplu, unele persoane sunt mai expresive în legătură cu cine sunt, astfel încât sunt mai favorabile pentru auto-actualizare. Pe baza teoriei auto-determinării s-a sugerat că angajamentele care sunt aliniate cu motivația intrinsecă au o probabilitate mai mare de a satisface nevoile psihologice și de a motiva comportamente congruente cu valorile personale.  

Această interacțiune între maturitate și conținut a fost considerată relevantă pentru personalitatea morală la nivelul adulților emergenți. Cercetările cu privire la identitatea narativă arată că narațiunile cu conținut moral sunt predictive pentru angajamentul prosocial de mai târziu. În plus, maturitatea identitară și conținutul moral al identității interacționează în prezicerea sănătății mentale, comportamentele de risc și starea de bine psihologică.  

Astfel, formarea unei identități este mai predictivă pentru rezultatele de la nivele înalte ale identității morale. Mai exact, a avea o identitate matură va înseamna mai mult pentru sănătatea persoanei dacă identitatea se bazează pe a fi moral. O altă perspectivă ar fi că identitatea morală este mai predictivă pentru rezultate la nivele înalte ale formării identității/ altfel spus, conținutul identității morale ca avea efecte mai puternice asupra acțiunilor oamenilor atunci când acel conținut este o parte centrală a maturității identitare.  

Auto-identificarea morală 

Constructul de auto-identificare morală încearcă să facă legătura dintre persoană și dorințele de nivel secundar, evaluări sau sursele psihologice ale sinelui moral. O persoană, în definiția lui Frankfurt, este cineva căreia îi pasă de propriile, care reflectă la propriile dorințe și motive și care formulează judecăți în legătură cu acestea. O persoană dorește ca acestea dorințe să fie îndeplinite oricum. În schimb, o persoană morală este una interesată de moralitatea dorințelor sale și al căror comportament este motivat de acest aspect.  

În viziunea lui Taylor (1989), identitatea este produsul evaluărilor puternice, definită prin referința la aspecte semnificative personal. Evaluatorii puternici fac evaluări etice cu privire la dorințele lor.  

Blasi (1984) a fost preocupat de relația dintre judecata morală și acțiunea morală. El considera că este mai probabil ca o persoană să acționeze moral dacă se identifică cu moralitatea și o consideră o dorință. În viziunea sa, persoana morală își construiește identitatea în jurul angajamentului față de moralitate. Mai mult, persoana morală stabilește termenii de referință pentru ce persoană vrea sa fie în termeni morali.  

Însă această viziune prezintă anumite limite. În primul rând, teoria este limitată doar la comportamentul moral care este produsul deliberării și invocării explicite a principiilor. În al doilea rând, teoria nu specifică momentul în care identitatea morală este evidentă și în ce condiții.  

Abordarea social-cognitivă a identității morale rezolvă aceste probleme. Conform acesteia, moralitatea este centrală pentru identitate pentru cel puțin o parte din populație, recunoscând că nu toată activitatea cognitivă este explicită și prezentând identitatea morală ca o dimensiune a diferențelor interindividuale.  

Astfel, se consideră că personalitatea morală este cel mai bine înțeleasă prin intermediul accesibilității schemelor cognitive relevante moral pentru evenimentele sociale. O persoană morală este una pentru care constructele morale sunt ușor accesibile și activate de indiciile contextuale.  

Karl Aquino și colaboratorii au elaborat această perspectivă, afirmând că identitatea morală este în competiție cu alte identități. Conceptul de sine este o rețea de scheme, și nu toate pot fi active în același timp. Dacă una dintre ele este activată depinde de modul în care accesibilitatea interacționează cu indicii contextuali. Acești indici pot activa sau dezactiva identitatea morală, în favoarea sau în detrimentul altei identități.  

Studiile arată că persoanele cu o identitate morală centrală raportează dorințe mai mari de a îi ajuta pe ceilalți și de a împărți resursele cu cei din afara grupului. De asemenea, aceștia sunt mai empatici și au o probabilitate mai mare de a avea o ideologie bazată pe principii etice. Mai mult, ei sunt mai puțin agresivi și au o probabilitate mai mică de a fi devianți. În plus, există o probabilitate mai mică de a avea o atitudine derogatoare față de ceilalți și utilizează mai rar raționalizarea pentru a justifica propriile comportamente negative. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.