Teoria Managementului Terorii

Conspect al capitolului 19, ”Terror Management Theory” din ”Handbook of Theories of Social Psychology”, de Jeff Greenberg și Jamie Arndt.

Teoria managementului terorii se referă la rolul fricii de moarte inconștiente în fiecare domeniu din viața unei persoane. Această teorie este una antică, fiind regăsită chiar și în Epopeea lui Ghilgameș. Tema centrală a povestirii cuprinde temerile adânci legate de moarte și căutarea imortalității ale personajului principal. De atunci, ideea că oamenii se tem de moarte și își doresc să o transceadă într-un fel sau altul a devenit proeminentă în literatură, religie și filozofie.

Prima persoană care a coordonat punctele centrale ale teoriei managementului terorii este Tucidide. El s-a centrat pe înțelegerea conflictelor intergrup din Grecia Antică. El a propus că teama de moarte determină oamenii să încerce să ajungă la imortalitate în trei feluri. În primul rând, imortalitatea putea fi atinsă prin acțiuni justițiare, eroice, care le asigură o viață de apoi răsplătită divin. În al doilea rând,  imortalitatea putea fi atinsă prin reamintirea acțiunilor eroice. În al treilea rând, oamenii puteau ajunge la imortalitate prin identificarea cu moartea. Tucidide a observat și că, odată ce conflictul se intensifică și mortalitatea devine mai importantă, crește dorința de a învinge inamicul într-un mod eroic.

Teoria managementului terorii integrează o mare parte din ceea ce este cunoscut despre comportamentul uman și oferă o bază fertilă pentru generarea unor ipoteze.

Bazele teoriei managementului terorii

Teoria managementului terorii începe cu două observații simple. În primul rând, oamenii sunt animale cu o serie de sisteme cu rolul de a îi menține în viață. Printre acestea se află și răspunsul „luptă sau fugi” la amenințările întâlnite. În al doilea rând, abilitățile cognitive ale oamenilor au rezultat în conștientizarea inevitabilității morții, care poate apărea oricând și din cauze multiple.

Conform teoriei, această cunoaștere, într-o ființă construită pentru a evita moartea, creează potențialul unei anxietăți intense. Teroarea este controlată prin negarea naturii tranzitorii a propriei existențe. Într-un punct în timp, creierul uman a evoluat astfel încât am devenit conștienți de sine și am dobândit abilitatea de gândi atât la prezent, cât și la trecut sau viitor. Aceste abilități adaptative au dus și la conștientizarea mortalității.

În acest punct, strămoșii noștri au construit și au împărtășit o concepție despre lume care să scadă potențialul pentru frică. Aceste viziuni saturează realitatea externă cu ordine, stabilitate, sens și scop.

Însă cum devin oamenii ancorați în cultura care le oferă securitatea psihologică necesară? Încă de la naștere, bebelușul intră într-un proces de socializare, care îl introduce într-o anumită cultură. În timpul dezvoltării, copilul învață că unele acțiuni sunt recompensate de părinți, în timp ce altele sunt pedepsie.

Pentru a menține securitatea psihologică oferită de părinți, copilul internalizează valorile acestora. De exemplu, pentru un copil bun, care stă în brațele mamei, totul este bine. Însă pentru un copil rău, care a spart boxele tatălui, lumea este un loc înfricoșător. În acest fel, copilul asociază a fi bun cu securitate și a fi rău cu teroarea. Stima de sine, sentimentul de a fi valoros capătă funcția de apărare împotriva anxietății.

Lucrurile se complică odată cu dezvoltarea cognitivă. În timp, copilul realizează că părinții pot oferi susținere limitată și nu îi pot proteja constant. Astfel, baza de siguranță a copilului se îndreaptă spre surse mai puternice, precum Dumnezeu, președinte sau cultură în general.

Rezumatul TMT și implicațiile sale

Pe scurt, formula pentru managementul eficient al terorii este credința într-o viziune culturală și credința că persoana este un contribuitor valoros la sensul lumii.

Inițial au fost derivate două implicații de bază ale teoriei. În primul rând, stima de sine și viziunea asupra lumii promovată joacă au funcție de apărare împotriva anxietății. În al doilea rând, deoarece aceste constructe sunt constructe sociale fragile, oamenii vor reacționa negativ la orice sau oricine încearcă să le submineze credințele.

Oamenii care critică propria viziune sau aderă la o viziune foarte diferită sunt văzuți ca amenințători. Împotriva lor sunt folosite patru mecanisme defensive – derogarea, asimilarea acomodarea și anihilarea. Asimilarea include comportamente de a atrage persoana deviantă spre credințele societății, pentru a-l convinge că sunt corecte. Acomodarea e referă la includerea aspectelor convenabile ale viziunii deviantului. Anihilarea se referă la lupta între cele două viziuni, în care una trebuie să câștige.

Testarea ipotezelor derivate din TMT

Ipotezele centrale ale TMT se bazează pe integrarea stimei de sine și a viziunilor culturale în funcționarea psihologică. Dacă acestea oferă protecție împotriva fricii de moarte, atunci a) reamintindu-le oamenilor de mortalitatea lor ar trebui să crească promovarea viziunii despre lume și încercarea de îmbunătățire a stimei de sine. De asemenea, ar trebui ca b) promovarea acestora să reducă anxietatea ca răspuns la amenințare. În final, ar trebui ca c) amenințarea acestor structuri să determine un nivel înalt de anxietate și să rezulte în conștientizarea îngrijorărilor despre moarte.

În ceea ce privește ipoteza a), studiile arată că, reamintindu-le oamenilor de propria mortalitate, crește numărul de reacții pozitive față de cei care le susțin ideile și crește numărul de reacții negative față de cei care le contrazic ideile. De exemplu, amintindu-le oamenilor de iminența propriei morți, duce la evaluări negative ale evreilor de către creștini. Creșterea salienței morții rezultă și într-un nivel mai înalt de agresivitate, în urma criticării afilierii politice.

Mai mult, amintindu-le oamenilor de propria moarte rezultă în creșterea reacțiilor pozitive la eroi și celebrități, la echipa de fotbal națională sau la membrii propriului grup religios. De asemenea, are loc creșterea sumelor donate unor asociații relevante personal.

În final, creșterea salienței morții rezultă în nevoia de creștere a stimei de sine. Astfel, pentru cei care valorizează aceste activități, crește șansa de a conduce iresponsabil, de a-și demonstra forța fizică, de a promova intenții pro-mediu, de a se centra pe aspectul fizic sau de a căuta parteneri care să le crească stima de sine.

Și ipoteza b) a fost susținută de studii științifice. Creșterea stimei de sine reduce anxietatea și reacțiile defensive ce urmează amintirii ideii de moarte. În aceeași măsură, promovarea credințelor despre lume reduce reacțiile defensive și accesul gândurilor despre moarte.

Ipoteza c) a fost recent susținută. Amintirea că oamenii sunt un fel de animale, criticarea viziunii despre lume și amenințarea stimei de sine cresc accesibilitatea gândurilor despre moarte, dar nu și a altor gânduri negative.

Creșterea salienței morții în aceste studii se face prin introducerea unor itemi în chestionare, scrierea unei propoziții despre moarte, scale despre frica de moarte, existența unor cimitire în proximitate sau primingul subliminal. Gândurile despre moarte au fost comparate cu gânduri despre boală, cădere, incertitudine, anxietăți generale, durere de diferite feluri, impredictibilitate, examene, evenimente neașteptate sau excluderea socială.

Rafinare teoretică – un model al procesării duale

Randolph Ochsmann a avut dificultăți în replicarea efectelor creșterii salienței morții. În loc să utilizeze itemi ai unui test, el a folosit un exercițiu de imagerie despre propria moarte și înhumare. Astfel, s-a propus că mecanismele de apărare specifice teoriei managementului terorii nu apar atunci când ideea de moarte este conștientă, ci atunci când nu se află în atenția focală.

Studiile au arătat că saliența morții rezultă în mecanisme defensive doar atunci când există o sarcină nerelaționată cu moartea între faza de inducere și măsurare. De asemenea, studiile au arătat că imediat după inducere, accesul la gândurile despre moarte este scăzut. Însă după o pauză, gândurile nu mai sunt în centrul atenției, dar devin accesibile. Datorită rezistenței oamenilor la gândurile despre moarte, este posibil ca oamenii să le suprime.

Din aceste cercetări a rezultat un model al procesării duale. Gândurile explicite despre moarte rezultă în mecanisme defensive directe și proximale de îndepărtare a lor. Aceste mecanisme implică conceptualizarea morții ca fiind un eveniment îndepărtat, oprind gândurile despre aceasta. Totuși, după ce sunt îndepărtate gândurile conștiente, crește accesibilitatea acestora, alături de potențialul pentru o stare de anxietate. Anxietatea rezultă, la rândul ei, în mecanisme de apărare simbolice, precum promovarea propriilor viziuni și a stimei de sine.

Aplicarea teoriei managementului terorii la problemele contemporane

Teoria a oferit informații valoroase pentru mai multe fenomene, precum ambivalența față de actul sexual, reacțiile față de persoane cu handicap, stereotipuri, performanța academică, altruism, atașament, stigmatizare, natură, atitudini față de femei, religie, artă, film sau relații om-android.

Articolul se oprește asupra deciziilor legate de sănătate și asupra sferei politice.

Înțelegerea conștientizării morții în deciziile despre sănătate

Goldberg și Arndt (2008) au extins modelul managementului terorii cu un model al managementului terorii în sănătate. Conform acestui model, scenariile relevante pentru sănătate au potențial pentru activarea cognițiilor relaționate cu moartea. Atunci când o situație de sănătate rezultă în gânduri explicite despre moarte, deciziile sunt influențate de motivația de a scăpa de gândurile amenințătoare. Când gândurile despre moarte sunt activate implicit, deciziile sunt bazate pe dorința de a-și afirma valoarea simbolică, precum urmarea standardelor pe care este construită stima de sine.

Aceste răspunsuri sunt moderate de viziunile persoanei despre lume și standardele stimei de sine. În schimb, răspunsurile la gândurile conștiente sunt moderate de eficacitatea lor percepută în reducerea amenințării.

Într-un studiu, participanților și s-a amintit, sau nu, de propria mortalitate. Imediat după, sau după o scurtă perioadă, ei au răspuns la o serie de întrebări despre intenția de a se bronza. Imediat după apariția gândurilor, participanții au raportat intenții scăzute, sugerând eforturi de reducere a vulnerabilității. După o pauză, intențiile participanților de a se bronza au crescut, indicând dorința de creștere a stimei de sine prin creșterea atractivității fizice.

Aceste studii explică efectul de bumerang al apelului la frică. Astfel, deși răspunsul inițial este cel urmărit, după o perioadă apare opusul acestuia.

Modelul managementului terorii în sănătate face trei propuneri generale. În primul rând, deciziile de sănătate ale oamenilor vor reflecta efortul de a elimina gândurile despre moarte din conștient. Când oamenii se confruntă cu gânduri explicite despre moarte, vor încerca să evite amenințarea sau să îi reducă probabilitatea prin comportamente sănătoase. Atunci când răspunsul este perceput ca eficient, persoana își menține optimismul, are mecanisme de coping active sau percepe vulnerabilitatea ca fiind scăzută, răspunsul la gândurile conștiente este orientat spre comportamente sănătoase, nu spre evitarea gândurilor.

În al doilea rând, s-a explorat cum cognițiile inconștiente promovează menținerea unui sens și a stimei de sine, nu a sănătății. De exemplu, gândurile despre moarte din afara sferei conștiente au crescut atât comportamente nesănătoase, precum bronzarea, cât și comportamente sănătoase, precum sportul, în funcție de contingențele situaționale și dispoziționale. Într-un studiu, după unor medici creștini le-a fost amintită propria mortalitate, au tratat în mod diferit pacienții creștini față de cei musulmani.

Însă nu este obligatoriu ca gândurile inconștiente despre moarte să rezulte în comportamente  riscante. Dacă stima de sine este derivată din comportamente sănătoase, atunci vor fi adoptate astfel de comportamente. Atunci când contingențele stimei de sine sunt alterate experimental spre comportamente pozitive, răspunsul persoanei se va reorienta. De exemplu, schimbând standardul de frumusețe spre o piele palidă a rezultat în utilizarea unor loțiuni cu un SPF înalt.

În al treilea rând, reamintirea naturii fizice a persoanei intensifică îngrijorările persoanei. De exemplu, creșterea reacțiilor negative la hrănirea la sân și la femeile însărcinate crește disconfortul față de mamogramă și reduce rigurozitatea examinării sânilor.

 Teoria managementului terorii, politică și conflictul intergrup

Conștientizarea mortalității contribuie și la conflictul intergrup. În primul rând, simpla prezență a unui grup cu viziuni diferite duce la amenințarea încrederii persoanei în propriile viziuni, rezultând în violență. În al doilea rând, indiferent de viziunea unei persoane, un anumit nivel de anxietate există constant. Astfel, aceasta va căuta o sursă controlabilă a anxietății  – țapul ispășitor.

Pe baza acestor două aspecte s-a analizat dezvoltarea nazismului în Germania, culminând în Holocaust. Indicii despre mortalitate rezultă în adunarea oamenilor în jurul unui lider carismatic și în jurul unei ideologii cu o viziune simplă a măreției grupului propriu și a nevoii de eradicare a celor care fac rău. S-a propus că ideologiile conservatoare servește managementul terorii mai bine decât ideologiile liberale. Totuși, studiile au arătat că oamenii acceptă un lider carismatic doar atunci când are aceeași orientare politică ca ei.

Mai mult, s-a arătat că oamenii îi preferă pe cei care promovează o ideologie axată pe lupta bine – rău. Astfel, a apărut întrebarea dacă creșterea salienței morții determină oamenii să se implice în violență față de grupul expus ca rău. Acest aspect a fost dovedit printr-un studiu asupra unor studenți iranieni.

Modalități mai bune de management al terorii

Cheia pentru un bun management al terorii este identificarea unor viziuni sigure și rezistente care să ofere o cale accesibilă de a-și demonstra valoarea. În același timp, aceste viziuni trebuie să minimizeze costurile pentru cei din interiorul și din exteriorul culturii.

Astfel, cei care prezintă atașament securizant prezintă o probabilitate mai mică de a răspunde defensiv și de a adopta o atitudine violentă atunci când le este reamintită propria mortalitate.

O altă modalitate de scădere a efectelor negative este identificarea unor modalități constructive de răspuns. Acest lucru poate fi îndeplinit apelul la toleranță și deschidere. Un studiu arată că atunci când toleranța a fost prezentată ca importantă, răspunsurile la creșterea salienței morții nu sunt derogatorii.

A fost investigată și promovarea compasiunii prin religie. Fundamentaliștii religioși în grupul de control au susținut o abordare violentă. În schimb, cei cărora le-a fost prezentată importanța compasiunii au prezentat niveluri semnificativ mai mici de violență.

Pot toleranța și compasiunea să fie accentuate fără o modalitate explicită? O posibilitate este reconceptualizarea identificării ingroup pentru a sublinia punctele comune cu ceilalți. Acest scop poate fi îndeplinit și prin stimularea generală a deschiderii și a flexibilității în gândire.

De asemenea, acceptarea poate fi promovată și prin activități creative. Astfel, separarea persoanei de gândirea convențională este amenințătoare. Când oamenilor le este reamintită iminența morții, acțiunea creativă poate rezulta în sentimente de vină. Dar creșterea sensului de conexiune socială îndepărtează acest sentiment. Prin urmare, când este amintită moartea, oamenii devin mai creativi dacă produsul este orientat spre starea de bine comună.

S-a arătat și că, atunci când oamenii se confruntă cu temeri existențiale, creativitatea are potențialul de a facilita angajamentul optim cu viața. Un studiu a demonstrat că implicarea în creativitate validată social reduce tendința oamenilor de a face managementul terorii prin derogare. Ba mai mult, crește dorința de a fi expus unor idei opuse celor culturale.

În final, diferențele individuale legate de nevoia de structură are un rol important în modul în care oamenii fac față îngrijorărilor despre moarte. Cei cu o nevoie înaltă de structură preferă rigiditatea, iar cei cu o nevoie scăzută de structură folosesc modalități exploratorii de a descoperi și integra semnificația vieții lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.