Conspect al articolului ”How emotions affect eating: A five-way model”, de Michael Macht, publicat în ”Appetite” în 2008
Emoții specifice, precum furia, frica, tristețea și fericirea, au efecte asupra alimentației, pornind de la motivația de a mânca, la alegerea alimentelor, viteză, metabolism și digestie. Spre exemplu, plictiseala crește apetitul, iar tristețea îl scade.
Variabilitatea individuală
O categorie de persoane cuprinde consumatorii reținuți, care consumă mai multe alimente decât cei nereținuți ca răspuns la frică și stări negative. Consumatorii emoționali mănâncă mai multe dulciuri și grăsimi ca răspuns la stres. Cei care mănâncă compulsiv au un nivel crescut de emoții negative, iar consumatorii normali reduc alimentația ca răspuns la emoții negative.
Variabilitatea emoțiilor
Stările cu activare scăzută, precum depresia și plictiseala, sunt asociate cu consumul mai multor alimente. Stările cu arousal înalt, precum frica, sunt asociate cu consumul limitat de alimente.
Emoțiile negative cresc frecvența mâncatului impulsiv. Acesta este rapid, neregulat și fără preferințe pentru un anumit tip de mâncare.
Emoțiile pozitive sunt asociate cu mâncatul de plăcere și alimentația sănătoasă.
Modelul celor 5 rute
Efectele emoțiilor asupra alimentației pot fi clasificate în 5 categorii. În prima categorie, emoțiile determinate de stimuli alimentari influențează alegerea mâncării. Zahărul și grăsimile declanșează emoții pozitive, iar gustul amar pe cele negative. Stimulii apetisanți pot determina dorința mai mare de a mânca sau pofta, care pot rezulta în mâncat compulsiv. Asocierea emoțiilor cu o anumită mâncare poate crește consumul acesteia.
În a doua categorie, emoțiile cu intensitate mare suprimă alimentația din cauza incompatibilității răspunsurilor. Emoțiile intense sunt legate atât de comportament în sine, cât și de răspunsurile fiziologice care interferează cu alimentația. Spre exemplu, tristețea intensă este asociată cu inactivarea comportamentală și retragerea din mediu.
Stresul indus de emoții puternice interferează cu digestia prin întârzierea absorbției glucozei și a tranzitului intestinal.
În a treia categorie, emoțiile moderate în intensitate afectează alimentația în funcție de motivația de a mânca. În mâncatul restrictiv, emoțiile indiferent de valența lor favorizează mâncatul deoarece emoțiile influențează controlul cognitiv.
Conform teoriei restrictivității, stresul emoțional dezinhibă restricțiile dietei, crescând consumul de mâncare. Conform teoriei capacității limitate, supra-încărcarea cognitivă anulează capacitatea de a restricționa mâncatul.
Mâncatul emoțional presupune că mâncatul reglează emoțiile. Oamenii mănâncă pentru a face față stresului, existând astfel riscul de a deveni obezi. Din perspectivă biologică, mâncatul scade activarea dată de emoții.
Pentru a explica mâncatul emoțional s-au propus două ipoteze fizologice. Ipoteza serotoninei se referă la faptul că alimentația bogată în carbohidrați determină secreția crescută a serotoninei, însă majoritatea meselor conțin și proteine care reduc secreția de serotonină. Ipoteza reducerii activității axei HPA – alimentele bogate în grăsimi și carbohidrați reduc activitatea axei HPA.
În contextul mâncatului normal, emoțiile afectează alimentația, congruent cu caracteristicile lor cognitive și motivaționale. Tristețea scade plăcerea și cantitatea alimentației, iar fericirea are efectul invers. Tristețea este asociată cu încetinirea proceselor cognitive, mai puțină activitate motorie și absența interesului.
În concluzie, schimbările în alimentație datorate emoțiilor sunt rezultatul interferenței și o consecință a proceselor de reglare, fiind un produs secundar al acestora.
Radu este psiholog, doctor în psihologie, consultant organizațional, antreprenor și editorul fondator al Psihoteca.