Dezvoltarea fizică și cognitivă la vârsta adultă emergentă și de adult tânăr

Conspect al capitolului ”Dezvoltarea fizică și cognitivă la vârsta adultă emergentă și de adult tânăr” de Papalia, Olds și Feldman

Vârsta adultă emergentă 

Când devine un om adult? Vârsta adultă este definită de trei criterii – acceptarea responsabilității proprii, luarea independentă a deciziilor și obținerea independenței financiare.  

În țările industrializate moderne, îndeplinirea acestor obiective ia mai mult timp și urmează alte trasee față de trecut. Începând din anii `50 revoluţia tehnologică a făcut ca studiile superioare sau formarea specializată să fie din ce în ce mai importante. Astfel, vârsta de căsătorie sau de naștere a primului copil a crescut mult, oamenii urmărind educația superioară și oportunitățile vocaționale.  

Unii specialiști în dezvoltare sugerează că, pentru majoritatea tinerilor din societățile industrializate, intervalul de timp de la sfârșitul adolescenței și până la 25-29 de ani a devenit o etapă distinctă – vârsta adultă emergentă. 

Dezvoltarea fizică 

La această vârstă, cei mai mulți oameni se află la un apogeu al sănătății, al forței, al energiei, al rezistenței și al funcționării senzorio-motorii.  

Sănătatea poate fi influențată de gene, dar factorii comportamentali – ce mănâncă, cantitatea de somn, nivelul de activitate fizică și consumul de substanțe sau alcool contribuie destul de mult la sănătate.  

Majoritatea adulților emergenți își declară sănătatea ca fiind bună sau foarte bună, doar 5.7% descriind-o ca fiind mulțumitoare sau șubredă. Cele mai frecvente cauze de limitare a activității sunt artrita și ale afecțiuni ale sistemului muscular și osos. Accidentele sunt principala cauză de deces la americanii tineri. Comparativ cu alte vârste, rata mortalității la adolescenți și adulți emergenți crește de nouă ori față de alte vârste.  

Rata accidentelor, a omuciderilor și a consumului de substanțe ilegale atinge apogeul în acestă perioadă. Prea mulți adulți emergenți sunt supraponderali și nu fac mișcare. Mai mult, adulții emergenți și adulții tineri au cea mai mare rată a sărăciei și cel mai scăzut nivel de asigurare medicală.  

La nivel genetic, cercetătorii au identificat 19 regiuni cromozomiale relaționate cu depresia familială cu debut timpuriu. S-a descoperit și o variantă a genei transportorului de serotonină care poate predispune anumite persoane la depresie, în condiții de stres, de asemenea, s-a descoperit o componentă genetică a HIV-SIDA. Astfel, oamenii cu mai multe copii ale unei gene care ajută la combaterea HIV-SIDA au o probabilitate mai mică de a fi infectați cu acest virus. Mai mult, 80% din varianța nivelului de lipoproteină cu densitate mică, cunoscut și drept colesterol bun, se datorează factorilor genetici.  

Influențele comportamentale asupra sănătății și formei fizice bune 

Cunoașterea practicilor de sănătate bune nu este suficientă. Personalitatea, emoțiile și mediul social au un rol extrem de important, printre care se numără alimentația, controlul greutății, activitatea fizică, somnul, fumatul sau consumul de alcool și droguri. 

Alimentele pe care oamenii le consumă influențează felul în care arată, cum se simt și probabilitatea de a se îmbolnăvi a persoanelor. Într-un studiu longitudinal, cei care mâncau legume, fructe și alte alimente vegetale prezentau o probabilitate mai mică de a face hipertensiune. Consumul excesiv de grăsimi, mai ales de grăsimi saturate, crește riscul afecțiunilor cardiovasculare.  

Studii recente arată că alimentația poate proteja de anumite tipuri de cancer. Femeile americane cu origine asiatică care au consumat în copilărie cantități mari de soia aveau un risc mai mic de a dezvolta cancer mamar. Bărbații care consumau pește de cel puțin cinci ori pe săptămână prezentau un risc cu 40% mai mic de a face cancer de colon. Mai mult, pacienții cu cancer de prostată, dar un nivel mai mic de colesterol au prezentat forme mai puțin grave ale afecțiunii. În plus, fumătorii cu un nivel înalt al vitaminei E în alimentație au avut deteriorări mai reduse ale leucocitelor.  

O problemă din ce în ce mai vizibilă este obezitatea. Printre motivele apariției acestei afecțiuni sunt sporirea numărului de gustări, disponibilitatea preparatelor de fost-food la preț redus, creșterea porțiilor, alimentația bogată în grăsimi și activitățile recreaționale sedentare, precum privitul la televizor.  

Obezitatea poate duce la depresie și invers. De asemenea, crește probabilitatea de a dezvolta hipertensiune, boli cardiace, AVC, diabet, calculi biliari, artrită, cancer sau alte afecțiuni oseo-musculare. În plus, scad calitatea și lungimea vieții.  

Oamenii activi fizic au parte de numeroase beneficii. Pe lângă menținerea greutății corporale, activitatea fizică fortifică mușchii, întărește inima și plămânii, reduce tensiunea arterială, protejează de boli cardiace, AVC, diabet, diferite forme de cancer sau osteoporoză. De asemenea, sunt ameliorate anxietatea și depresia.  

Chiar și activitatea fizică moderată este benefică. Încorporarea unor activități fizice în viața de zi cu zi, precum urcatul scărilor în locul liftului, poate fi la fel de eficientă ca activitatea fizică structurată. Într-un studiu, o combinație între dietă exerciții fizice timp de 12 luni a determinat o scădere semnificativă în greutate.  

Numeroși adulți emergenți și adulți tineri trăiesc fără somn suficient. Privarea de somn nu afectează doar sănătatea, ci și funcționarea cognitivă, emoțională și socială. În cadrul unui sondaj, participanții au afirmat că este mai probabil să dacă greșeli, să-și piardă răbdarea, să devină iritați când trebuie să aștepte sau să se supere pe copii dacă nu au dormit suficient. În ceea ce privește accidentele, se estimează că unul din 25 de accidente fatale este cauzat de șoferi somnolenți. Lipsa de somn tinde să influențeze negativ învățarea verbală, memoria, luarea deciziilor importante și articularea vorbirii, crescând distractibilitatea.  

Somnul adecvat îmbunătățește formarea deprinderilor motorii complexe și consolidează învățarea. Chiar și un somn scurt poate preveni extenuarea. 

Fumatul este principala cauză de deces care poate fi prevenită la adulții americani. Acesta este corelat cu cancerul pulmonar, riscul bolilor cardiace, AVC și boli pulmonare cronice. De asemenea, expunerea la fumatul pasiv determină probleme circulatorii și crește riscul bolilor cardiovasculare și de cancer de col uterin.  

Există mai multe motive pentru care atât de multe persoane fumează. În primul rând, fumatul dă dependență, tendință ce poate fi genetică. Un sondaj arată că fumătorii începători și ocazional par să fie influențați de gustul și senzația dată de fumat, alături de prezența altor oameni fumători. Fumătorii cu experiență sunt influențați de nevoia de tutun și sunt atașați emoțional de fumat.  

Renunțarea la acest obicei reduce riscul de boli cardiace, cancer și AVC.  

Un ultim aspect abordat este consumul de alcool. Studiile arată că tinerii care sunt studenți tind să bea mai des și mai intens decât alți tineri, care nu sunt studenți. Consumul de alcool redus până la moderat pare să reducă riscul bolilor cardiovasculare și AVC, precum și riscul de demență.  

Dar consumul intens poate duce la ciroză hepatică, alte boli gastrointestinale, boli pancreatice, insuficiență cardiacă, AVC, deteriorarea sistemului nervos sau psihoze. Consumul de alcool este asociat și cu accidente rutiere, infracțiuni, infectarea cu HIV și consumul de droguri ilegale.  

Influențe indirecte asupra sănătății și formei fizice bune 

Legătura dintre statutul socio-economic și sănătate a fost amplu documentată. Oamenii cu venit mai mare își cotează sănătatea ca fiind mai bună și trăiesc mai mult decât cei cu venituri mai mici. De asemenea, cu cât nivelul educațional este mai scăzut, cu atât crește probabilitatea de a contacta boli infecțioase sau cronice și de a fi victima omuciderii sau a sinuciderii.  

Venitul și educația nu determină sănătatea bună, ci sunt corelate cu factori de mediu și de stil de viață care au rol cauzal. Oamenii educați și înstăriți au o probabilitate mai mare de a avea o alimentație sănătoasă sau să aibă acces la metode de prevenție și tratamente mai bune. De asemenea, aceștia fac mai multe exerciții fizice, au o probabilitate mai mică de a fi supraponderali, fumează mai puțin, au o probabilitate mai mică de a consuma droguri ilegale și o probabilitate mai mare de a consuma alcool cu moderație.  

Corelația dintre statutul socio economic și sănătate clarifică starea sănătății a unor populații minoritare. Astfel, adulții tineri afro-americani au o probabilitate mai mare de a avea hipertensiune și de a muri la vârsta de adult tânăr, fiind deseori victime a omuciderilor.  

Însă, deși fumează mai puțin decât adulții tineri caucazieni, cei afro-americani metabolizează mai multă nicotină în sânge, au un risc mai mare de a face cancer pulmonar și au dificultăți mai mari în renunțarea la fumat. Acest aspect poate avea explicații genetice, biologice sau comportamentale.  

Un alt aspect important pentru sănătate și starea de bine este reprezentat de relațiile sociale. S-au identificat cel puțin două aspecte corelate ale mediului social care pot promova sănătatea – integrarea socială și sprijinul social.  

Integrarea socială înseamnă implicarea activă într-o gamă largă de relații, activități și roluri sociale. Rețelele sociale pot influența starea de bine emoțională și implicarea în comportamente sănătoase, precum exercițiile fizice sau evitarea substanțelor dăunătoare. Oamenii cu rețele sociale vaste și roluri sociale multiple au o probabilitate mai mare de a suferi de anxietate sau depresie, comparativ cu oamenii cu rețele și roluri sociale mai limitate.  

Sprijinul social se referă la resursele materiale, informaționale și psihice obținute din rețeaua socială.  Existența sprijinului social rezultă într-o probabilitate mai mare de a mânca și de a dormi judicios, de a face mișcare și de a evita substanțele dăunătoare.  

Căsnicia reprezintă o sursă de integrare și sprijin social. Mai ales la bărbați, căsătoria este benefică pentru sănătate. Oamenii căsătoriți, mai ales la vârsta de adult tânăr, tind să fie mai sănătoși fizic și psihic comparativ cu cei în relație de coabitare, văduvi, despărțiți, divorțați sau care nu au fost niciodată căsătoriți. Totuși, acești bărbați au și o probabilitate mai mare de a fi supraponderali.  

Probleme de sănătate psihică 

La majoritatea adulților emergenți, sănătatea și starea de bine psihică de îmbunătățesc. Dar, în același timp, incidența unor afecțiuni precum depresia majoră, schizofrenia și tulburările bipolare crește.  

Aproape jumătate din americani suferă de o afecțiune psihică la un moment dat în viață, iar ¾ din totalul afecțiunilor debutează înaintea vârstei de 24 de ani.  

Abuzul și dependența de alcool sunt cele mai răspândite tulburări ale consumului de substanțe. Alcoolismul este o afecțiune de lungă durată, caracterizată de consumul compulsiv de alcool, pe care personala nu îl poate controla.  

Acesta pare să rezulte din modificări durabile ale tiparelor de transmitere a semnalelor neuronale. Contactul cu substanța rezultă într-o stare euforică și senzații de disconfort în absența sa. De asemenea, se dezvoltă toleranța la substanță, fiind nevoie de cantități tot mai mari pentru a obține starea dorită.  

Tratamentul poate include dezintoxicarea, spitaliza, medicația și psihoterapia.

Consumul de droguri ilegale atinge apogeul la 18-20 de ani. Marijuana este cel mai popular drog în rândul adulților tineri. Aproximativ 20% din persoanele cu tulburări legate de consumul de substanțe prezintă și tulburări de dispoziție sau anxietate. 

Comportamentul antisocial crește în adolescență și se reduce la adultul emergent. Comportamentul antisocial urmează două traiectorii – debut timpuriu și debut tardiv.  

Comportamentul antisocial timpuriu apare în prima copilărie. Viața de familie disfuncțională și disciplinarea inadecvată contribuie la acest comportament, care se transformă în adolescență în delicvență juvenilă. La vârsta adultă, este probabil ca acest comportament să se mențină.  

Comportamentul antisocial cu debut tardiv tinde să apară la tinerii cu mediu familial normal, ca reacție la schimbările din adolescență. Membrii acestui grup tind să comită infracțiuni minore, iar aceste comportamente dispar la vârsta adultă.  

Adolescența și vârsta adultă emergentă sunt perioade sensibile pentru debutul tulburărilor depresive. Și în acest caz, debutul timpuriu sau tardiv urmează traiectorii diferite.  

Problematica sexualității și a reproducerii 

Comportamentul și atitudinile sexuale 

În prezent, aproape toți adulții americani au avut relații sexuale înainte de căsătorie. Adulții emergenți tind să aibă mai mulți parteneri sexuali comparativ cu grupele de vârstă mai mari, însă activitatea sexuală este mai rară. Persoanele care și-au început viața sexuală la vârsta adultă emergentă se implică în mai puține comportamente sexuale riscante, comparativ cu cei care și-au început viața sexuală în adolescență.  

Activitatea sexuală întâmplătoare (cuplatul) este mai frecvent în campusurile universitare. Agresiunea sexuală a femeilor este o problemă importantă la această grupă de vârstă. Ambele comportamente sunt asociate deseori cu consumul de alcool. Continuă să existe un standard dublu cu privire la activitatea sexuală la bărbați și femei – se așteaptă că bărbații să aibă mai multă activitate sexuală. 

Bolile cu transmitere sexuală 

La adulții care consumă alcool și droguri ilegale există cea mai mare probabilitate de a contacta boli cu transmitere sexuală. Numărul de oameni care trăiesc cu HIV a crescut în toate regiunile lumii, comparativ cu 2002. Cele mai afectate zone sunt Asia centrală și estul Europei. Totuși, Africa sud-sahariană rămâne cea mai grav afectată.  

În SUA, majoritatea infectărilor survine în urma utilizării acelor hipodermice contaminate în administrarea drogurilor, a activității sexuale fără folosirea prezervativelor sau a contactului sexual comercial cu prostituate. Ca urmare a tratamentului antiviral, rata decesului la persoanele cu HIV a scăzut, crescând durata medie de viață cu 35 de ani.  

Folosirea prezervativului este cea mai eficace metodă de a preveni bolile cu transmitere sexuală. O intervenție de trei ședințe în rândul paznicilor din marina militară a SUA a rezultat într-o percepție sporită a sprijinului social și intenția mai fermă de a se proteja.  

Tulburările de menstruație 

Sindromul premenstrual este o tulburare ce determină disconfort fizic și tensiune emoțională de până la două săptămâni înaintea ciclului menstrual. Printre simptome se pot număra oboseala, durerile de cap, creșterea în greutate, anxietate, depresie, iritabilitate, schimbări de dispoziție, plâng facil și dificultăți de concentrare.  

Acest sindrom pare a fi o reacție la valurile lunare de hormoni feminini – estrogen și progesteron, hormoni masculini – testosteron și serotonină.  

Simptomele pot fi atenuate prin exerciții aerobice, mese frugale și frecvente și un program de somn regulat. Suplimentele de calciu, magneziu și vitamina E pot fi utile.  

Sindromul premenstrual poate fi confundat cu dismenoreea, adică menstruație dureroasă. Aceasta este cauzată de contracțiile uterului, activate de prostaglandină. Crampele par să afecteze adolescentele și adulții tineri mai des, iar sindromul premenstrual pare să afecteze preponderent femeile în decada a patra de viață.  

Se estimează că 4% din cuplurile americane se confruntă cu infertilitatea – incapacitatea de a concepe un copil după 12 luni de încercări. Fertilitatea feminină începe să scadă spre sfârșitul celui de-al treilea deceniu de viață. Fertilitatea masculină este mai puțin afectată de vârstă, însă se reduce semnificativ la finalul celui de-al patrulea deceniu de viață.  

Cea mai frecventă cauză a infertilității la bărbați este existența unui număr prea scăzut de spermatozoizi. În unele cazuri, un canal de ejaculare ar putea fi blocat, împiedicând ieșirea spermatozoizilor. De asemenea, este posibil ca spermatozoizii să nu aibă mobilitatea necesară pentru a ajunge în colul uterin. Infertilitatea masculină poate avea și componentă genetică.  

La femei, cauza infertilității poate fi incapacitatea de a produce ovule, prezența mucusului în colul uterin sau o boală a mucoasei uterine, care poate împiedica implantarea ovulului fertilizat. Cea mai răspândită cauză este blocajul trompelor uterine, care împiedică ovulele să ajungă în uter.  

Deși tratamentul poate fi eficient, el crește probabilitatea sarcinilor de risc, plurigemelare. La nivelul bărbaților, tratamentul poate crește probabilitatea anomaliilor cromozomiale a spermatozoizilor.  

O soluție poate fi tehnologia reproducerii asistate. Cea mai folosită procedură este fertilizarea in vitro, în care femeilor și se administrează medicamente care sporesc producția de ovule. Ovulele sunt extrase, fertilizate în laborator și implantate în uter. Această procedură crește șansa sarcinilor plurigemelare și a nașterilor prematura datorită implantării mai multor ovule.  

O tehnică nouă este maturizarea in vitro. În această procedură are loc recoltarea unui număr mare de foliculi ai ovulelor și maturizarea lor în laborator. Astfel, este eliminată necesitatea tratamentului hormonal, reducând riscul sarcinilor plurigemelare. 

În inseminarea artificială are loc injectarea spermatozoidului în vaginul, colul uterin sau uterul unei femei. Dacă bărbatul este infertil, atunci se poate alege inseminarea artificială de la un donator.  

Cu cât crește vârsta mamei, cu atât cresc șansele unei sarcini nereușite. Femeile care produc ovule de calitate inferioară sau cărora li s-au extirpat ovarele pot încerca transferul de ovule. Ca alternativă, ovulul poate fi fertilizat în corpul donatoarei. 

În cazul metodei mamei surogat, femeia fertilă este însărcinată prin inseminare artificială. Ea duce sarcina până la capăt, apoi predă copilul tatălui și partenerei acestuia.  

Dezvoltarea cognitivă 

Dincolo de Piaget – noi moduri de gândire la vârsta adultă 

Deși Piaget a descris stadiul operațiilor formale drept punctul culminant al achizițiilor cognitive. Însă schimbările de prelungesc dincolo de acest stadiu. 

Gândirea reflexivă este un tip de gândire cu caracter logic, care poate să apară la vârsta adultă și presupune evaluarea continuă și activă a informațiilor și convingerilor pe baza dovezilor și a implicațiilor.  Această capacitate apare atunci când ariile corticale care se ocupă de gândirea la nivel superior sunt complet mielinizate. În același timp, în neuroni se formează noi neuroni, noi sinapse și noi conexiuni dendritice. La mulți adulți, învățământul universitar stimulează progresul în direcția gândirii reflexive. 

Gândirea postformală este un alt mod de a trecere dincolo de perspectiva Piagetiană. Aceasta reprezintă un tip de gândire matur, ce se bazează pe experiențele subiective și pe intuiție, alături de logică. Acest mod de a gândi este util în confruntarea cu ambiguitatea, incertitudinea, inconsecvența, contradicția, imperfecțiunea și compromisul. Gândirea postformală este flexibilă, adaptativă, deschisă și individualistă.  

Jan Sinnott a propus o serie de criterii ale gândirii postformale. Un prim criteriu este schimbarea vitezelor – capacitatea de a gândi din perspectiva a cel puțin două sisteme logice diferite și de a trece de la raționament abstract la considerații pragmatice. Al doilea criteriu este definirea problemelor – capacitatea de a defini o problemă ca încadrându-se într-o clasă sau categorie și de a-i defini parametrii. 

Al treilea criteriu este comutarea între proces și produs, reprezentând capacitatea de a vedea că o problemă poate fi rezolvată printr-un proces cu aplicabilitate generală la probleme similare sau printr-un produs, o soluție concretă la o problemă anume.  

Al patrulea criteriu este pragmatismul – capacitatea de a alege cea mai bună soluție logică din mai multe soluții posibile și de a alege criteriile de alegere. Al cincilea criteriu este reprezentat de soluțiile multiple – conștiința faptului că majoritatea problemelor au mai multe cauze, că oamenii pot urmări scopuri multiple și că se poate folosi o varietate de metode pentru a ajunge la mai multe soluții.  

Al șaselea criteriu este conștiința paradoxului – recunoașterea faptului că o problemă sau o soluție poate implica un conflict implicit. În final, gândirea cu raportare la sine arată cum conștiința persoanei trebuie să judece ea însăși la care logică trebuie să facă apel.  

Schaie – un model al dezvoltării cognitive pe durata vieții 

Modelul dezvoltării cognitive elaborat de K. Warner Schaie privește dezvoltarea intelectuală în context social. El descrie șapte stadii ce au în centru obiective motivante care apar în prim-plan în diferite etape ale vieții. Aceste obiective trec de la achiziționarea informațiilor și a abilităților, la integrarea practică a lor și, în final, căutarea sensului. 

Primul stadiu, specific copilăriei, este stadiul achiziției de informații și abilități. Al doilea stadiu este cel al realizărilor, de la sfârșitul deceniului al doilea până la începutul celui al patrulea. Adulții tineri nu mai achiziționează informația ca scop în sine, ci o folosesc pentru îndeplinirea unor scopuri. 

A treia etapă este cea a responsabilității, până la începutul deceniului al șaptelea. Oamenii de vârstă mijlocie își folosesc cunoștințele pentru a rezolva problemele practice asociate cu reponsabilitatea față de alții, precum copii sau angajați. A patra etapă este cea executivă, până la începutul vârstei a treia. Acest stadiu se poate suprapune cu cel al achiziției și al responsabilității, implicând răspunderea pentru sisteme ale societății, precum organizațiile guvernamentale.  

A cincea etapă este cea a reorganizării, de la sfârșitul vârstei mijlocii la începutul vârstei a treia. Acum oamenii care se pensionează își reorganizează viața și energia intelectuală în jurul ocupațiilor semnificative pentru ei.  

A șasea etapă este cea a reintegrării, la nivelul vârstei a treia, axându-se pe sarcinile care au cea mai mare satisfacție pentru ei. În această etapă, adulții se confruntă cu schimbări biologice și cognitive. Ultima etapă este cea a creării moștenirii. Odată ce reintegrarea a fost efectuată, se pot elabora planuri în ceea ce privește împărțirea bunurilor de valoare și serviciul funerar sau consemnarea în scris a poveștii vieții.  

Sternberg – intuiție și percepție 

Sternberg diferențiază între inteligență analitică, inteligență creativă și inteligență practică. Un aspect important al inteligenței practice este cunoașterea tacită – informații privilegiate sau iscusința care nu sunt predate oficial. Cunoașterea tacită înseamnă cunoștințe despre cum să obții un avantaj, precum cum să ocolești birocrația. Aceasta nu corelează bine cu măsurătorile abilității cognitive generale, dar poate fi un predictor bun pentru succesul managerial.  

Cunoștințele tacite pot să includă gestionarea personală  – cum să te motivezi, de exemplu,  gestionarea sarcinilor – cum să scrii un proiect bun și gestionarea altora – când și cum să recompensezi angajații.  

Un model de testare a cunoștințelor tacite este compararea modalității de a acționa a unei persoane cu cea a unui expert. Această abilitate nu corelează cu IQ și este un predictor mai bun al performanței la locul de muncă decât măsurătorile psihometrice.  

Inteligența emoțională 

Inteligența emoțională se referă la patru abilități corelate – capacitatea de a percepe, folosi, înțelege și gestiona emoțiile proprii și ale altora pentru a atinge obiective. Pentru a măsura inteligența emoțională se utilizează testul de inteligență emoțională Mayer-Salovery-Caruso (MSCEIT).  

Studiile arată că studenți cu un scor MSCEIT mare au o probabilitate mai mare de a declara relații pozitive cu părinții și prietenii. Cei cu scoruri mai mici consumă mai multe substanțe ilegale și alcool. Prietenii celor cu un scoruri înalte îi evaluează ca fiind mai înclinați spre oferirea suportului emoțional în momentele dificile. La nivelul relațiilor, atunci când ambii parteneri au scoruri ridicate la MSCEIT, cuplurile au cele mai înalte nivele de fericire. 

La nivelul serviciului, cei cu scoruri înalte au fost evaluați pozitiv de colegi și supervizori cu privire la sociabilitate, sensibilitate, potențial de leadership și capacitatea de a face față stresului. Scorurile mari au fost corelate și cu salarii mai mari și mai multe promovări.  

Judecata morală 

Potrivit lui Kohlberg, adulții emergenți progresează spre al treilea nivel al raționalității morale – moralitatea postconvențională. Două experiențe care impulsionează judecata morală la adulții tineri sunt întâlnirea cu valori conflictuale când se află departe de casă și deținerea responsabilității pentru binele altora.  

Kohlberg a postulat și un al șaptelea nivel al raționalității morale, care reflectă întrebarea „de ce să fii moral?”. În această etapă se trece dincolo de considerațiile cu privire la dreptate, iar foarte puține ajung în acest punct.  

Și credința trece prin șase etape. În prima etapă, până la 7 ani, copiii de află în etapa de credință intuitiv – proiectivă. Pe măsură ce încearcă să înțeleagă forțele care le controlează lumea, copiii mici își formează imagini puternice despre Dumnezeu, bazându-se pe poveștile de la adulți. Formarea credinței apare după ce se trece de etapa de încredere, propusă de Erickson. 

A doua etapă, între 7 și 12 ani, este cea de credință mitic-literală. Copiii încep să-și formeze o concepție mai logică și coerentă despre univers. Acum înțeleg că Dumnezeu are o perspectivă și o judecată diferită de a lor, care ia în calcul strădania și intenția. 

A treia etapă este cea de credință sintetic  – convențională, care apare la adolescență. Capabili de gândire abstractă, adolescenții încep să adopte sisteme de credință și angajamente față de idealuri. Credința lor nu este interogativă și se conformează la standardele comunității. Aproximativ 50% din adulți rămân în această etapă. 

Al patrulea stadiu este cel al credinței individuativ-reflexive, în jurul vârstei de 20-25 de ani. Adulții care ajung în acest stadiu își examinează critic credința și-și elaborează propriile credințe, independent de autoritățile externe și se normele grupului.  

Etapa a cincea este de credință conjunctivă, care apare la jumătatea vieții sau mai târziu. Oamenii de vârstă mijlocie devin mai conștienți de limitările rațiunii. Ei recunoscut paradoxurile și contradicțiile vieții, ajungând la înțelegere și acceptare prin credință. 

Ultima etapă, care apare la bătrânețe, este cea de credință universalizatoare. În această etapă sunt încadrați conducătorii morali și spirituali precum Gandhi, a căror viziune și dedicare îi inspiră pe ceilalți.  

Cultura și dezvoltarea morală 

Dacă sistemul lui Kohlberg are la bază dreptatea, în cultura chineză se înclină spre conciliere și armonie. În sistemul lui Kohlberg, respondenții iau o decizie dihotomică, bazată pe propriul lor sistem de valori. În societatea chineză, se așteaptă ca oamenii care se confruntă cu dileme morale să le discute deschis, să se ghideze după standardele comunității.  

Genul și judecata morală 

Carol Gilligan a afirmat că, la femei, principala dilemă morală este conflictul între nevoile ei și nevoile altora. În cadrul unor interviuri cu 29 de femei însărcinate, în poziția de a decide dacă păstrează sarcina, femeile priveau moralitatea prun prisma egoismului vs responsabilitate. Concluzia a fost că femeile se gândesc mai puțin la dreptatea și corectitudinea abstractă și mai mult la responsabilitățile față de ceilalți.  Însă această idee nu a fost susținută de studiile ulterioare. 

Gilligan a propus și trei etape, alături de două tranziții, în dezvoltarea morală a femeilor. La primul nivel, femeile se orientează spre supraviețuirea individuală, concentrându-se asupra propriei persoane. Apoi are loc tranziția de la egoism la responsabilitate, femeia dându-și seama că este legată de alții și se gândește la decizia responsabilă din perspectiva altor oameni. A doua etapă este cea de bunătate ca sacrificiu de sine, impunându-se sacrificarea dorințelor femeii pentru ceea ce vor ceilalți. În a doua tranziție, se trece de la bunătate la adevăr. Femeia își evaluează deciziile nu pe baza reacțiilor viitoare ale altora, ci pe baza intențiilor și a consecințelor acțiunilor ei. A treia etapă este ce de moralitate a nonviolenței, stabilind o egalitate morală între sine și ceilalți.  

Educația și munca 

Tranziția facultății 

Facultatea este o cale tot mai importantă spre vârsta adultă. Între 1972 și 2005, proporția absolvenților americani de liceu care s-au înscris la facultate a crescut de la 49% la 69%.  

Printr-o investigare a diferenței tradiționale dintre genuri, femeile alcătuiesc 57% din totalul studenților americani din primul an și 57.4% din numărul celor în punctul de a-și obține diploma. Această evoluție se datorează reducerii discriminării pe bază de sex și conștientizării nevoii de a se întreține singure. Femeile americane au o probabilitate mai mare de a se înscrie la studii postuniversitare de masterat și o probabilitate egală cu bărbații de a se înscrie la doctorat. 

Cu toate acestea, există diferențe la nivelul ocupațiilor. Femeile se orientează mai mult spre domenii tradițional feminine, precum învățământul, asistența medicală, literatura și psihologia. Deși femeile obțin, în general, rezultate mai bune decât bărbații la cursurile de matematică și științe în liceu, ele tind să obțină scoruri mai mici la testele standardizate de admitere.  

Statutul socio-economic și etnia influențează accesul la educația post-liceală. În 2005, majoritatea absolvenților de liceu din familii cu un venit ridicat s-au înscris la facultate imediat după liceu erau. În schimb, în cazul familiilor cu venit redus, doar jumătate au făcut acest pas. Însă participarea minorităților a crescut la toate nivelurile. 

Mulți studenți se simt copleșiți la început. Sprijinul din partea familiei pare a fi un factor cheie în adaptare. La fel de importantă este abilitatea de a-și construi o rețea socială și academică puternică.  

Experiența facultății poate duce la schimbări fundamentale ale modului de gândire a studenților. Într-un studiu, studenții au fost intervievați pe parcursul anilor de studiu și s-a observat că gândirea lor a progresat de la rigiditate la flexibilitate și, în final, la angajamente alese liber. În cele din urmă, ajung la angajare în contextul relativismului – emit judecăți proprii și își aleg credințe și valori proprii.  

Aproximativ 37% din studenții din anii mai mici sunt înscriși la colegii comunitare, cu studii de doi ani. Aceștia tind să aibă de la 24 de ani în sus, să fie de sex feminin, din familii minoritare și cu venit mic. Este mai probabil ca aceștia să urmeze cursuri cu frecvență redusă și să lucreze cu normă întreagă. Aceștia prezintă o probabilitate mai mică de a-și obține diploma. 

Din păcate, doar 1 din 4 tinerii din colegii comunitare ajung să obțină o diplomă. Însă asta nu înseamnă abandon școlar, ci transferul la instituții cu studii de 4 ani sau prelungirea studiilor. Absolvirea nu depinde doar de motivație, aptitudini și pregătire, ci și se sprijinul social.

Intrarea în câmpul muncii 

Studiile superioare lărgesc oportunitățile de angajare și puterea de a câștiga bani, îmbunătățind pe termen lung calitatea vieții adulților. În 2005, aproape jumătate din studenții americani cu frecvență erau angajați, de obicei part-time. În primii doi ani de studiu, nu există diferențe între cei care lucrează și cei care nu o fac la nivelul abilităților de înțelegere, raționament sau gândire critică. Însă mai târziu, un serviciu part-time avea efecte pozitive. Dar peste 15-20 de ore pe săptămână au un efect negativ. 

S-a identificat o legătură reciprocă între complexitatea substanțială a muncii și flexibilitatea persoanei în a face față cerințelor cognitive.  Cercetările asupra creierului elucidează modul în care se confruntă oamenii cu muncile complexe. Dezvoltarea deplină a lobilor frontali la vârsta de adult tânăr dezvoltă abilitatea de a face față mai multor sarcini simultan.  

Dezvoltarea cognitivă nu se oprește la finalul zilei de lucru. Potrivit ipotezei revărsării, câștigurile cognitive obținute prin muncă se transferă în orele de timp liber. Astfel, nivelul de complexitate a muncii influențează puternic nivelul intelectual al activităților de timp liber.  

Au fost identificați patru factori cheie necesari pentru trecerea de la școală la muncă – competența, trăsături precum inițiativa, flexibilitatea sau orientarea către scop, relațiile personale pozitive și legăturile între școlarizare și angajare. 

S-au sugerat o serie de măsuri pentru întărirea legăturilor dintre instituțiile de muncă și cele de învățământ. Astfel, se recomandă îmbunătățirea dialogului între cadrele didactice și angajatori, modificarea programului de cursuri și a celui de muncă pentru a se adapta la nevoile studenților sau acceptarea ajutorului angajatorilor în elaborarea programelor de muncă și studiu. De asemenea, se recomandă disponibilitatea mai mare a locurilor de muncă temporare și cu program redus, relaționarea a ceea ce învață la școală și la serviciu, îmbunătățirea instruirii consilierilor vocaționali sau explorarea grupurilor de studiu. În final, furnizarea unor burse, ajutoare financiare și asigurări medicale este benefică.