Model social-cognitiv pentru managementul propriei cariere

Conspect al ”Social Cognitive Model of Career Self-Management: Toward a Unifying View of Adaptive Career Behavior Across the Life Span”, de Robert Lent și Steven Brown, publicat în Journal of Counseling Psychology, în 2013.

Dezvoltarea și controlul carierei în context social

Cariera, în sens general, se referă la comportamente de muncă și ocupaționale, indiferent de nivelul de prestigiu al postului, de statusul socio-economic al angajatului sau de nivelul de educație necesar pentru a derula munca.

Modelul propus în acest articol este bazat pe asumpția că oamenii sunt capabili de un anumit control asupra dezvoltării carierei. Astfel, modelul ce concentrează pe mecanisme specifice prin care oamenii sunt capabili să-și direcționeze comportamentele pentru a îndeplini scopuri în carieră.

Comportamente de control și comportamentele adaptative  în carieră

Focusul original al teoriei social-cognitive a carierei a fost îndreptat spre factorii care cresc sau slăbesc interesul unei persoane pentru a intra într-un domeniu. Însă nu a oferit informații cu privire la cum își negociază oamenii tranzițiile din viață, precum cea de la student la muncitor. De asemenea, nu a prezentat modul în care persoanele se implică în activități de dezvoltare a carierei. Aceste aspecte sunt surprinse de modelul auto-managementului carierei, centrându-se pe acele comportamente care ajută persoana sa-și atingă scopul. Aceste comportamente se numite comportamente adaptative în carieră, fiind relaționate cu abilitățile, competențele, meta-competențele, autoreglarea sau performanța adaptativă.

Comportamentul adaptativ este relaționat cu adaptabilitatea carierei, concept introdus de Savickas. Ambele concepte sunt centrate pe funcționarea pozitivă reziliența în fața schimbării. De asemenea, amândouă pleacă de la asumpția că oamenii se bazează pe procese auto-reglatoare, resurse sociale și dispoziții în adaptarea la schimbare.

Cele două abordări diferă la nivelul viziunii asupra variabilelor care sunt responsabile de auto-direcționare. Comportamentele adaptative se orientează spre strategiile specifice utilizate pentru management-ul și coping-ul în carieră. Însă acest articol se centrează pe antecedente cognitive, afective și comportamentale, alături de procesele social-contextuale care determină auto-direcționarea în carieră.

Comportamente adaptative în carieră

Hackett și colaboratorii numesc comportamentele adaptative „competențe în carieră” sau „abilități procesuale”. Exemple de astfel de competențe sunt planificarea generală, avansarea în carieră și abilitățile cognitive de coping. Pentru acestea, auto-eficacitatea este asociată moderat spre puternic cu utilizarea acestor abilități de către studenții din SUA. Astfel, studenții care raportează nivele înalte de auto-eficacitate demonstrează un nivel mai înalt de competență comportamentală. Studiul a fost replicat pentru studenții din Marea Britanie.

Destul de multe cercetări au urmărit auto-eficacitatea în relație cu abilitățile decizionale în carieră. O metaanaliză arată că auto-eficacitatea decizională este relaționată puternic negativ cu indecizia în carieră și moderat pozitiv cu suportul social și expectanțe. De asemenea, auto-eficacitatea este relaționată negativ cu obstacolele în carieră.

Câteva studii au examinat auto-eficacitatea în relație cu abilitățile de căutare a unui loc de muncă. O metaanaliză arată că auto-eficacitatea în căutarea unui loc de muncă este relaționată slab – moderat și pozitiv cu numărul de oferte de job și comportamentul de căutare.

Definiția și clasificarea comportamentelor adaptative de carieră de-a lungul vieții

Comportamentele adaptative reprezintă acele comportamente pe care oamenii le folosesc pentru a-şi direcționa dezvoltarea carierei, atât în condiții normale, cât și stresante. Comportamentele sunt atât proactive, cât și reactive, pe o perioadă de pregătire, intrare, ajustare și schimbare a carierei.

Comportamentele specifice copilăriei sunt cele de creștere – dezvoltarea abilităților sociale, de rezolvare a problemelor, decizionale, a cunoștințelor specifice unor materii, a abilităților extracurriculare sau  a unor comportamente de muncă pozitive. La acestea se adaugă formarea unor interese și valori preliminare, relevante pentru locul de muncă și a unor aspirații de carieră.

În perioada adolescenței, de student, oamenii se află în etapa de explorare. Comportamente specifice acestei perioade reprezintă acumularea prerechizitelor pentru muncă, explorarea unor posibile cariere, achiziționarea cunoștințelor și a experienței relevante sau formarea unor planuri și scopuri specifice. La acestea se adaugă luarea unor decizii de carieră, implementarea lor și managementul tranziției.

În perioada adultă, de angajat, o etapă este stabilizarea. Această etapă include căutarea și obținerea unui loc de muncă, socializarea cu mediul de lucru, ajustarea la cerințele locului de muncă, managementul stresului și al conflictului job – familie sau dezvoltarea unor noi interese și abilități. La acestea se adaugă rafinarea abilităților interpersonale, dezvoltarea asertivității, implicarea în comportamente organizaționale cetățenești sau managementul identității proprii la locul de muncă. Se recomandă și pregătirea pentru posibile schimbări sau urgențe în carieră și stabilirea scopurilor vocaționale.

O altă etapă din perioada adultă este menținerea. Comportamente specifice acestei etape includ reluarea etapelor de explorare și stabilizare, mai ales dacă a avut loc schimbarea carierei, intrarea într-o nișă a job-ului, revizuirea și stabilirea scopurilor sau pregătirea pentru pensionare.

Ultima etapă este cea de dezangajare sau reangajare. Această etapă presupune comportamente precum reluarea sarcinilor etapelor de explorare și stabilizare, mai ales dacă se plănuiește schimbarea domeniului sau reorientarea spre timp liber și familie. Alte comportamente ar fi managementul tranziției, coping-ul cu stresul și conflictele specifice noului rol sau revizuirea scopurilor vocaționale.

Atunci când apare reluarea unei etape, nu înseamnă neapărat eșecul în dezvoltare. Poate fi declanșată de circumstanțe contextuale, precum concediere, sau de intenții personale, precum reorientarea spre o muncă mai potrivită cu persoana.

Performanța în sarcini developmentale și coping-ul cu barierele

Comportamentele adaptative în carieră includ un set eterogen de comportamente care pot fi împărțite în cel puțin două grupuri. Primul grup implică angajarea în sarcini de dezvoltare relativ normative, care sunt asociate în etapa de creștere cu dezvoltarea cognitivă și experiențele sociale. Aceste abilități formează un eșafod pentru dezvoltarea viitoare. Acest grup conține activități de explorare, precum deciziile de carieră și activități de stabilizare, precum căutarea unui loc de muncă.

Al doilea grup implică abilități și procese de coping. De cele mai multe ori, aceste activități sunt reactive, care apar pentru a negocia tranzițiile din viață și pentru ajustarea la situații complexe, precum conflictul de rol.

Legătura dintre comportamente adaptative și rezultatele carierei

Comportamentele adaptative nu garantează rezultate favorabile ale carierei. De exemplu, căutarea activă a unui loc de muncă poate rezulta în interviuri și oferte de angajare. Însă aceste comportamente nu duc invariabil la o rută scurtă sau la succes. Luând în considerare factori din alte sisteme, precum cei economici, nivelul de control personal este mai mic.

Un model al auto-managementului carierei

Antecedente proximale ale comportamentelor adaptative

Un prim set de factori sunt cei cognitivi. Auto-eficacitatea se referă la credințele persoanei în abilitatea personală de a derula anumite acțiuni. Acest concept poate fi evaluat în diferite modalități.

Cel mai des, auto-eficacitatea este evaluată fie specific unui conținut sau unei sarcini, fie cu privire la abilitățile de coping ale persoanei. Auto-eficacitatea de coping se referă la credințele în abilitatea de a depăși anumite obstacole. O altă formă de auto-eficacitate este cea de proces, care se referă la abilitatea percepută de a face managementul unor sarcini specifice necesare pentru pregătirea, intrarea, ajustarea și schimbarea carierei. Atât auto-eficacitatea de coping, cât și cea de proces sunt relaționate cu conceptul de auto-eficacitate reglatoare. Aceasta se referă la abilitatea percepută de a se ghida și motiva personal.

Expectanțele reprezintă credințe despre consecințele unei acțiuni. Bandura diferențiază între trei tipuri de consecințe – sociale, materiale și auto-evaluative. Diferența între auto-eficacitate și expectanțe poate fi surprinsă de întrebările la care răspuns. Auto-eficacitatea răspunde la întrebarea „pot să o fac?”, iar expectanțele răspund la întrebarea „ce se va întâmpla?”. Atunci când există un nivel înalt de auto-eficacitate și expectanțe pozitive apare o probabilitate mai mare de a acționa.

Se consideră că cele două promovează comportamentele adaptative atât în mod direct, cât și indirect, prin procese de mediere asupra scopurilor personale. Mai multe teorii consideră că acțiunile sunt parțial motivate de scopuri, iar anumite scopuri facilitează acțiunea. De exemplu, este mai probabil ca oamenii să acționeze dacă scopurile sunt clare, specifice, asumate public, congruente cu valorile personale și proximale.

O altă categorie de factori sunt cei contextuali şi de personalitate. Este mai probabil ca oamenii să stabilească și să implementeze scopuri atunci când sunt susținuți de mediu, prin suport financiar sau social.

Suportul contextual și obstacolele contextuale pot opera pe mai multe căi. Astfel, acestea pot promova scopuri și acțiuni atât în mod direct, cât și ca moderatori. De exemplu, prezența suportului poate întări auto-eficacitatea și expectanțele persoanei.

La nivel de personalitate, conștiinciozitatea poate facilita utilizarea comportamentelor adaptative care implică planificarea și persistența. Extraversiunea poate fi relevantă pentru activitățile ce implică interacțiune socială. La rândul său, neuroticismul poate avea un rol în comportamentele de coping. Deschiderea spre experiență poate facilita comportamentele adaptative pentru sarcinile imaginative.

Ultima categorie de factori este reprezentată de interese și abilități. În modelul auto-managementului, interesele vocaționale și educaționale sunt omise, deoarece se consideră că majoritatea comportamentelor incluse în model sunt declanșate de presiuni developmentale, scopuri personale și aspecte ale mediului.

Abilitățile au o probabilitate destul de mare de a juca un rol important în comportamentele adaptative în carieră, determinând calitatea unei activității și probabilitatea de a avea succes.

Antecedente distale și surse experențiale ale comportamentelor adaptative în carieră

Variabilele distale includ o varietate de input-uri personale, precum gen, cultură, personalitate, sănătate, alături de aspecte contextuale, precum calitatea educației sau status socio-economic. Acest punct de star oferă un context pentru învățarea socială și dezvoltarea auto-eficacității și a expectanțelor.

Input-urile personale, precum gen, orientare sexuală sau etnie afectează comportamentele adaptative în mod indirect,  prin experiențe de socializare. Mai specific, socializarea implică patru tipuri de informație cu relevanță pentru auto-eficacitate și expectanțe – performanța personală, învățarea observațională, încurajarea socială sau persuasiunea și reacțiile fiziologice și afective. De asemenea, auto-eficacitatea afectează expectanțele, deoarece expectanțele sunt mai pozitive atunci când persoana se consideră capabilă să le îndeplinească.

Mai mult, aceste input-uri pot influența setarea scopurilor și acțiunile prin sublinierea a ceea ce este acceptat social sau cultural.

Aplicații în explorarea carierei și căutarea unui job

În ceea ce privește explorarea carierei și planificarea, modelul auto-managementului sugerează angajarea în comportamente de explorare și decizie sunt facilitate de anumite elemente. Astfel, probabilitatea este mai mare atunci când persoanele dețin credințe favorabile despre abilităților lor, când au așteptări pozitive, dețin un set de scopuri specifice, primesc susținere din mediu și au anumite caracteristici de personalitate favorabile.

Un studiu arată că auto-eficacitatea este relaționată semnificativ cu expectanțele în carieră. Însă aceasta nu a explicat varianță unică față de expectanțe în ceea ce privește intențiile de explorare. Însă un alt studiu a arătat că atât auto-eficacitatea, cât și expectanțele  explică această varianță. Dar niciunul nu a măsurat exact comportamentele de explorare.

Rogers și colaboratorii arată că auto-eficacitatea, alături de două trăsături de personalitate (conștiinciozitatea și deschiderea) explică varianță unică în prezicerea comportamentelor de planificare a carierei la elevii de liceu din Australia. În plus, prezența suportului social a întărit relația dintre scopuri și comportament de planificare. Și alte cercetări arată că auto-eficacitatea este relaționată cu comportamentele de explorare ale studenților.

Choi și colaboratorii arată că auto-eficacitatea deciziei în carieră prezintă corelații bivariate moderate spre mari cu alte variabile social – cognitive, precum suportul social și cu indecizia în carieră. Însă un studiu longitudinal arată că auto-eficacitatea decizională nu este asociată semnificativ cu modificări la nivelul indeciziei pe o perioadă de doi ani.

În ceea ce privește căutarea unui job, acest comportament poate apărea în cel puțin două contexte. În primul rând, în context developmental, oamenii caută job-uri care sunt consistente cu personalitatea lor și care reprezintă un efort de implementare a scopurilor lor. Acest proces poate fi repetat de mai multe ori când oamenii caută voluntar un nou loc de muncă sau vor să schimbe domeniul. În al doilea rând,  în contextul coping-ului, acest proces poate fi declanșat de pierderea involuntară a locului de muncă anterior.

Cantitatea de efort și persistență în acest proces poate depinde de auto-eficacitatea de căutare a unui loc de muncă și abilitățile de prezentare, expectanțele cu privire la procesul de căutare a unui job, scopuri, existența suportului social și a unor bariere și tendințele spre conștiinciozitatea și extraversiune. Dacă procesul este declanșat involuntar, atunci sunt luate în considerare și abilitățile de coping cu pierderea jobului.

Saks și colaboratorii au relaționat comportamentul de căutare și rezultatele sale cu credințele de auto-eficacitate, intențiile și claritatea scopului și conștiinciozitate și extraversiune. O meta-analiză arată o relație bivariată între comportamentele de căutare a job-ului și mai multe variabile în din model, printre care auto-eficacitatea de căutare, suport social, extraversiune și conștiinciozitate.