Creează-ți o zi frumoasă

Fiecare dintre noi este un meșteșugar al propriei vieți. În fiecare zi decidem ce activități desfășurăm, pe care le prioritizăm și cum le realizăm. În ciuda acestui proces riguros de planificare, câteodată putem constata că zilele pur și simplu fug pe lângă noi, precum atleții olimpici.

De cele mai multe ori realizăm cu sârguință sarcinile de la muncă notate în agenda de zi cu zi, dar tindem să uităm să includem în aceasta și activități congruente cu interesele, valorile și nevoile noastre personale. De exemplu, putem munci toată ziua la sarcinile oferite de liderul nostru de proiect, dar să ne dăm seama că nu ne-am sunat înapoi bunica sau că nu mai avem suficient timp pentru a ne găti masa preferată.

Rareori ne ancorăm în momentul prezent și realizăm activități care răspund autentic nevoilor noastre de îngrijire, confort și iubire, căci putem crede că acestea nu sunt altceva decât un „moft”. Pe lângă mindfulness, exercițiul din sfera psihologiei pozitive „creează-ți o zi frumoasă” ne ajută să ne ancorăm și să savurăm pe deplin momentul prezent. În acest articol vă voi descrie pașii prin care puteți face acest exercițiu.

Instrucțiuni

Pregătirea

  1. Alege o zi potrivită pentru tine. Indiferent de programul tău de muncă săptămânal, încearcă să găsești o zi din această săptămână în care să fii designerul principal al celor 24 de ore. Dacă programul tău este foarte aglomerat, te încurajez fie să alegi o altă săptămână, fie să alegi o jumătate dintr-o zi în care să faci acest exercițiu.  
  2. Reflectează asupra ceea ce înseamnă pentru tine o zi frumoasă. Ce contează pentru tine? Ce îți place să faci, dar în ultimul timp nu ai putut? Mai mult, ce nu ai făcut niciodată, dar ți-ai dorit mereu să faci? În cadrul căror activități te simți/te-ai simțit cel mai bucuros? Ai fost singur sau te-ai aflat în compania cuiva? Amintește-ți ce activități reușesc/au reușit să te umple de emoții pozitive.
  3. Planifică. După ce ai reflectat suficient asupra lucrurilor care contează pentru tine, pornind de la abilitățile, valorile și interesele tale, descrie activitățile pe care dorești să le întreprinzi de dimineață până seara. Dacă dorești să fie prezente și alte persoane, nu uita să consulți disponibilitatea acestora. Fii curios și întreabă-te sincer: „E ceva ce mă interesează cu adevărat și îmi doresc să fac astăzi?”. Nu uita că scopul nostru nu este acela de a construi o zi perfectă, ci o zi/jumătate de zi frumoasă!

Trăiește ziua frumoasă

  1. Trăiește pe deplin în momentul prezent. Dacă familia și prietenia sunt valori importante pentru tine, atunci petrece timp de calitate cu aceștia. Dacă prețuiești competența și excelența, atunci fă o vizită la noul muzeu din orașul tău sau citește o carte. Mai mult, sparge complet rutina și vopsește-ți bicicleta sau scoate-ți rolele din debara și fă o plimbare în parc! Orice activitate ai alege, fii pe deplin prezent și bucură-te de fiecare moment.  
  2. Savurează. Acest lucru presupune să extinzi starea de bine pe care o simți înainte, în timpul și după ce ai realizat activitățile pe care le-ai ales. În acest fel, vei încetini ritmul, te vei ancora în momentul prezent și vei reuși să intensifici și să prelungești emoțiile pozitive autentice pe care le trăiești. Nu spun să ne agățam de ele, ci să facem din acestea resurse la care să apelăm în momentele critice. De exemplu, poți împărtăși experiența cu cineva drag sau poți păstra un suvenir din acea zi.

Încheierea

  1. Reflectează asupra ceea ce a însemnat pentru tine această zi frumoasă. Ai reușit să ai parte de ziua frumoasă pe care ți-ai planificat-o? Ce obstacole ai întâmpinat în realizarea ei? Ce ți-a plăcut cel mai mult? Dar cel mai puțin? S-a schimbat în vreun fel concepția ta cu privire la ce înseamnă să trăiești o zi frumoasă? Continuă să savurezi experiența acestei zile și să retrăiești senzațiile și emoțiile din acea zi.
  2. Reprogramează. Stabilește o altă zi din următoarele săptămâni în care să faci acest exercițiu. Descoperă cu multă curiozitate ce înseamnă pentru tine o zi frumoasă și o viață bună, trăite pe deplin conștient și cu intenționalitate.

De ce mi-aș dori să fac exercițiul „Creează-ți o zi frumoasă”?

Exercițiile din sfera psihologiei pozitive contribuie la îmbunătățirea stării noastre generale de bine1,2. Acestea au tendința de a crește semnificativ nivelul satisfacției noastre cu viața și să reducă simptomele depresive3. Majoritatea acestor exerciții ne oferă șansa de a cultiva o varietate de emoții pozitive, precum bucuria, seninătatea, extazul, uimirea, dar nu numai. Astfel, putem deveni conștienți de o gamă mai largă de gânduri și acțiuni posibile, pe care în mod normal nu le-am lua în considerare3,4. Însă, majoritatea acestor studii includ exerciții precum tehnica jurnalului recunoștinței sau vizita recunoștinței. Astfel, e nevoie de o explorare mai amănunțită a efectelor acestui exercițiu asupra bunăstării noastre individuale și relaționale.

Creează-ți o zi frumoasă nu este un exercițiu distractiv în care putem să facem orice, fără limite. Acest exercițiu îți permite să trăiești un spectru larg de emoții pozitive, să le împărtășești cu cei apropiați ție, să savurezi aceste momente trăite atent, conștient, cu o prezență deplină, ceea ce îți va permite să intensifici și să prelungești starea ta generală de bine. Această tehnică simplă este frecvent practicată datorită costurilor sale reduse, căci nu implică ghidajul unui psihoterapeut sau materiale specifice scumpe.

În urma reflecțiilor personale, consider că acest exercițiu te poate face să-ți dai seama că fericirea nu o poți găsi în momentul în care lucrezi mai mult, cumperi și deții mai multe lucruri, ci în echilibrarea și satisfacerea nevoilor noastre profunde și a dorințelor noastre autentice. Mai mult, această tehnică simplă te poate face să simți compasiune față de tine însuți și față de cei apropiați ție. Atunci când te hotărăști că meriți să îți dedici o zi întreagă nevoilor și intereselor tale autentice, dar și să petreci timp de calitate cu cei pe care-i iubești, poți fi copleșit de un sentiment de pace interioară. De asemenea, prin intermediul compasiunii reușim să suspendăm obsesia sinelui, să renunțăm să facem mai multe și să avem mai multe pentru a ne simți suficient de buni, reușind să fim pur și simplu.

Concluzii

Există nenumărate exerciții din sfera psihologiei pozitive care te pot ajuta să-ți îmbunătățești starea generală de bine, să crești nivelul satisfacției cu relațiile tale apropiate, cât și să trăiești și să intensifici emoțiile pozitive resimțite. Creează-ți o zi frumoasă este unul dintre aceste exerciții în care ai libertatea de a-ți construi o zi aproape perfectă, indiferent de ce înseamnă acest lucru pentru tine. Această tehnică simplă te va încuraja să fii curios și să contemplezi asupra ceea ce înseamnă pentru tine o zi și o viață frumoasă.

Referințe:

  1. Bolier, L., Haverman, M., Westerhof, G. J., Riper, H., Smit, F., & Bohlmeijer, E. (2013). Positive psychology interventions: a meta-analysis of randomized controlled studies. BMC Public Health, 13(1).
  2. Sin, N. L., & Lyubomirsky, S. (2009). Enhancing well-being and alleviating depressive symptoms with positive psychology interventions: a practice-friendly meta-analysis. Journal of Clinical Psychology, 65(5), 467–487.
  3. Goodmon, L. B., Middleditch, A. M., Childs, B., & Pietrasiuk, S. E. (2016). Positive Psychology Course and Its Relationship to Well-Being, Depression, and Stress. Teaching of Psychology, 43(3), 232–237.
  4. Fredrickson, B. L., & Branigan, C. (2005). Positive emotions broaden the scope of attention and thought‐action repertoires. Cognition & Emotion, 19(3), 313–332.

Imagini: unsplash.com1,2

One thought on “Creează-ți o zi frumoasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.