„Ipoteza fericirii” de Jonathan Haidt

De ce nu suntem fericiți când obținem ce ne dorim? Chiar este judecata morală la fel ca cea estetică? Dacă sunt ateu, pot percepe sacralitatea? Vorbind despre lucruri mărețe, îndrăznim și întrebăm ce este iubirea adevărată? „Ipoteza fericirii” de Jonathan Haidt explorează felul în care ne găsim fericirea și sensul în viață, prin abordarea celor mai dezbătute și încâlcite idei antice, filosofice și psihologice. Datorită acestei abordări, cartea este un izvor al cunoașterii ce nu-ți potolește nicicum setea.

Cine este Jonathan Haidt?

Jonathan Haidt este doctor în psihologie socială și profesor la Universitatea din Virginia. Acesta este preocupat mai ales de studiul moralității și sentimentelor morale. A mai scris o carte de succes, și-anume „Mintea moralistă: De ce ne dezbină politica şi religia?”. Aceste două cărți sunt disponibile la editura Humanitas.

În „Ipoteza fericirii”, Jonathan Haidt îmbină înțelepciunea antică cu multe descoperiri din cercetări recente despre dezvoltarea morală a omenirii, fericirea, sensul vieții, iubirea și alte sentimente iubitoare. Toate aceste teme gigantice sunt excepțional abordate. Ideile principale dezvoltate în fiecare capitol sunt argumentate prin apel la filosofie, religie, psihologie și sociologie. Astfel, m-aș mira dacă nu te-ar prinde în niciun moment cu ochii cât cepele, punând la îndoială ce spune, savurând o metaforă sau recunoscând măcar bătăliile interioare ce vin odată cu reflectarea asupra anumitor întrebări la care nu avem nici acum un răspuns.

Despre ce este „Ipoteza fericirii”?

Introducere cărții îți prezintă pe larg temele ce urmează să fie explorate și te pregătește de minunata călătorie în care urmează să te îmbarci. Câteva dintre cele mai mari teme abordate sunt fericirea și originile sale, sensul vieții și viața socială.

Primele două capitole intitulate „Sinele divizat” și „Cum ne răzgândim” explorează rațiunea umană și felul în care mintea noastră se dezvoltă și funcționează. Acestea setează tonul pentru următoarele capitole, căci metaforele principale pe care le va folosi de-a lungul cărții sunt explicate aici. În ciuda faptului că discută despre câteva teorii vechi din psihologie, precum teoria creierului triun a lui Paul MacLean, sunt prezentate și studii validate științific. De exemplu, discută despre studiul lui Roy Baumeister, a cărui concluzie este că răul este mai puternic decât binele în diverse domenii ale vieții noastre.

Următoarele două capitole „Reciprocitate cu vârf și îndesat” și „Greșelile altora” se concentrează asupra vieții sociale și acoperă teme precum reciprocitatea, bârfa, egoismul și ipocrizia. Aceste teme sunt explorate amănunțit prin apel la cercetările din literatura de specialitate, principiile terapiei cognitive, câteva dintre cele mai mari învățături ale lui Buddha și Iisus, dar și poeme din sec. al VIII-lea. Tot acest amestec ingenios, creativ, dar riguros de surse transformă lectura în cea mai bună poveste despre felul în care societatea noastră și noi ca indivizi funcționăm. Fericirea este tema centrală abordată în capitolele „Căutarea fericirii” și „Iubirea și atașamentele”. Sunt dezbătute ipotezele vechi ale fericirii, formula fericirii dezvoltată de Seligman și colaboratorii, dar și rezultatele studiilor lui Harry Harlow și John Bowlby. Capitolele „Foloasele adversității„ și Fericirea virtuții” abordează felul în care ne dezvoltăm din punct de vedere psihologic și moral. Virtuțile antice și cele ale psihologiei pozitive sunt explorate aici, pe lângă ipoteza adversității, creșterea posttraumatică și înțelepciunea pe care le explică pe înțelesul tuturor.

Ultimele două capitole „Divinitate cu sau fără Dumnezeu” și „Originea fericirii” abordează scopul și sensul nostru în viață. Una dintre ideile pe care le abordează autorul este că viața nu simbolizează și nu reprezintă nimic, ci noi suntem cei care doresc să înțeleagă viața însăși. Această idee, dar și celelalte pe care le analizează, te imersează într-o stare contemplativă. Astfel, cartea își îndeplinește scopul precizat încă din primele pagini ale cărții. Autorul spune că scopul cărții este să te facă curios, să reflectezi asupra acestor teme mari explorate încă din antichitate, pentru a-ți trăi într-un mod asumat și înțelept viața. Cel de-al unsprezecelea capitol marchează finalul cărții, fiind introduse ultimele idei și îndemnuri ale autorului.

De ce ar trebui să cumperi această carte?

Merită să citești această carte de 320 de pagini, indiferent de domeniul în care activezi. Fie că ești psiholog clinician autonom sau student la psihologie, fie că ești bancher, grădinar sau student la drept, această carte poate fi pentru tine.

Dacă nu ai cunoștințe specializate în psihologie, această carte va reuși să te facă să înțelegi conceptele, principiile și studiile din literatura de specialitate pe care le menționează. Jargonul este explicat suficient de bine astfel încât să nu ai nicio dificultate în momentul lecturii. În acest sens, autorul folosește foarte multe metafore, poezii, analogii inteligente, citate din Biblie, dar nu numai, pentru a face pe oricine să înțeleagă mesajul pe care vrea să-l transmită.

Dacă ai cunoștințe specializate în psihologie, pregătește-te de o lectură copioasă! Teoriile, rezultatele celor mai cunoscute studii, principiile și ipotezele explorate în domeniul nostru sunt abordate cu multă creativitate și inventivitate. Totuși, se poate întâmpla să te întâlnești cu puține informații noi. Însă, chiar dacă te vei reîntâlni cu câteva studii și teorii cunoscute, acestea vor fi prezentate într-un mod atât de captivant, încât va fi o plăcere să le redescoperi.

Care sunt câteva dintre ideile explorate în „Ipoteza fericirii”?

Doresc să împărtășesc cu voi 10 idei care m-au pus pe gânduri în timpul lecturii. Această listă nu este exhaustivă, însă cred că ea poate să vă ajute să vă faceți o idee generală legată de conținutul cărții și să vă facă curioși.

  1. „Viața nu simbolizează, nu reprezintă sau nu indică nimic. Noi vrem să înțelegem viața însăși.”
  2. „Binele și răul nu există decât în propriul nostru sistem de credințe.”
  3. „Ipoteza adversității: oamenii au nevoie de cumpene, de eșecuri și poate chiar de traume pentru a atinge cel mai înalt grad de forță, împlinire și dezvoltare personală.”
  4. „Chiar și ateii percep sacralitatea și sfințenia.”
  5. „Iubirea adevărată, care stă în spatele căsniciilor trainice, e pur și simplu iubire camaradească durabilă, cu un dram de pasiune, între doi oameni care-și sunt devotați unul altuia.”
  6. „Nu ne vom schimba niciodată filtrele morale doar prin puterea voinței.”
  7. „Vedem lucrurile noi din jurul nostru prin prisma lucrurilor pe care le înțelegem deja.”
  8. „Înțelepciunea nu o primim, o descoperim singuri.”
  9. „Adversitatea poate avea mai multe beneficii pentru cei cu vârste cuprinse între 15 ani și 30 de ani.”
  10. „Fericirea nu este ceva ce putem găsi, obține sau atinge în mod direct.”

Concluzii

Ipoteza fericirii” de Jonathan Haidt este cea mai bună carte pe care am citit-o în septembrie. Lectura cărții este plăcută și ușoară, iar dacă ești preocupat de teme precum fericirea, sensul vieții, moralitatea și viața socială, atunci această carte este pentru tine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RORO