Cum putem ajuta copiii să-și cultive stima de sine: ghid pentru părinți

Interacțiunile timpurii, cu precădere cele cu figuri de referință, precum părinți și/sau profesori, au un rol crucial în modelarea stimei de sine a copiilor, mai ales a celor de vârstă școlară mică. Chiar și în rândul părinților cu cele mai bune intenții, pot apărea adesea comportamente ce dăunează copilului. Câți dintre voi nu l-ați primit măcar o dată ca exemplu pe colegul de clasă, olimpic la trei materii, atunci când ați luat o notă mai mică? În acest sens, sub forma unui ghid pentru părinți, înaintăm câteva idei ce pot facilita interacțiunea părinte-copil, în vederea clădirii unei stime de sine sănătoase, în rândul copiilor de vârstă școlară mică.

Ce se întâmplă în perioada școlară mică?

Perioada școlară mică este etapa dezvoltării în care abilitățile cognitive devin suficient de avansate cât să dea copilului posibilitatea de a se compara cu ceilalți și de a incorpora informațiile obținute în conceptul de sine.1 Pe de-o parte, acesta este un lucru benefic, întrucât permite evaluarea realistă a competențelor. Pe de altă parte, dacă figurile de referință au o abordare disfuncțională asupra nereușitelor școlarului, stima sa de sine poate avea de suferit, pe termen lung.

Despre stima de sine și evoluția sa

Stima de sine reprezintă acea parte a identității ce cuprinde autoevaluări. Mai concret, când vorbim despre stima de sine globală, ne referim la măsura în care un individ se consideră valoros și demn de aprecierile celorlalți.2 În general, aceasta este relativ crescută în copilărie. De câte ori n-ați auzit un preșcolar spunând că este cel mai talentat magician din lume sau că este convins că va ajunge președintele țării? Însă, după primele interacțiuni cu mediul educațional școlar, aceasta poate să scadă. Motivul principal îl constituie ciocnirea de note proaste sau de feedback negativ din partea învățătoarei sau a covârstnicilor. Acest declin al stimei este accentuat în adolescență, ca urmare a tendinței continue de a ne compara cu ceilalți.3 Din fericire, odată cu atingerea maturității, începem să ne recăpătăm încrederea în forțele proprii, iar fluctuațiile ce apar la nivelul stimei de sine sunt minore.4 Acest parcurs este, însă, puternic influențat de modul în care părinții reacționează la schimbările din copilărie.  

Unde și de ce dau greș, uneori, părinții

  1. Paradoxul laudei

Părinții sunt înclinați să laude prea mult copiii cu o stimă de sine scăzută, având la bază buna intenție de a-i ajuta să devină mai încrezători în ei înșiși. Astfel, când vede pictura realizată de un astfel de copil, un părinte va fi tentat să folosească exprimări precum: ”E cea mai frumoasă pictură pe care am văzut-o vreodată!”. Paradoxal, o astfel de abordare poate face copilul să se descurajeze și mai tare. El poate crede că de acum înainte va trebui să atingă de fiecare dată această performanță pentru a-l mulțumi pe adult. Drept rezultat, el poate deveni mai anxios și poate evita provocările, din teama că ar putea da greș și că nu s-ar ridica la standardele internalizate.5

2. Valorizarea atributelor intrinseci versus valorizarea efortului

O altă problemă frecvent întâlnită o reprezintă tendința de a complimenta copilul în baza unor atribute fixe, greu modificabile, precum inteligența, mai degrabă decât în baza progresului. Drept consecință, când un copil care aude adesea: ”Bravo, ești cel mai isteț”, se confruntă cu un eșec, se va demoraliza și va renunța în fața viitoarelor provocări, considerând că nu este suficient de inteligent pentru a le face față.5 Astfel de copii riscă să se confrunte cu diverse tulburări, precum depresia sau anxietatea.6,7

  1. Comparația socială

Ca și copil, nu este neobișnuit să auzi cel puțin o dată, de la părinți, fraze precum: ”Uite, Ionel de ce a putut să ia zece la test și tu nu?”. Puțini părinți conștientizează, însă, cât de dăunătoare poate fi o astfel de atitudine. În loc să încurajeze copilul să se autodepășească, să învețe din greșelile sale, îl determină să își mențină focusul asupra celorlalți, în încercarea de a ajunge superiori acestora. Astfel, el nu țintește spre a-și îmbunătăți abilitățile, ci urmărește doar să iasă în evidență ca fiind mai bun decât ceilalți.8 Acest tip de comportamente se încadrează în aria narcisismului, trăsătură subclinică de personalitate asociată cu o serie de probleme, de la anxietate și depresie, până la agresivitate.9

Ce e de făcut?

Există o serie de comportamente productive, care dacă sunt aplicate cu consecvență de către părinți, contribuie la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase a copilului6:

  1. Oferă-i acceptare necondiționată. În cazul în care copilul se simte susținut și apreciat doar atunci când obține rezultate bune, acesta va ajunge să evite provocările, din teama că, dacă va da greș, îi va fi retrasă dragostea. De aceea, este esențial să îi arăți că îl valorizezi independent de rezultatele sale și să îl susții în asumarea noilor provocări.
  2. Ajută-l să își corecteze greșelile. În mod inevitabil, orice copil va greși la un moment dat. În acele momente, semnalează-i greșeala, oferindu-i ghidaj pentru a remedia-o. În acest fel, el învață să își asume responsabilitatea pentru greșelile sale. Mai mult, acesta va înțelege că nu este o catastrofă și că poate găsi o soluție, fie de unul singur, fie apelând la suportul tău.
  3. Laudă efortul, nu rezultatele. Așa cum am menționat anterior, este probabil ca un copil căruia îi sunt lăudate exclusiv rezultatele bune să se descurajeze și să renunțe la prima nereușită. Pentru a evita acest lucru, încearcă să înlocuiești exprimările de tipul: ”Bravo, ai fost cel mai bun din clasă!”, cu ”Bravo, se vede că ai lucrat suplimentar la matematică, ai progresat foarte mult!”.
  4. Oferă-i oportunități de reușită. Eșecurile repetate pot fi demoralizatoare, mai ales la vârste fragede. De aceea, este important ca părintele să ofere copilului cadre în care se poate afirma, în care îi pot fi valorizate abilitățile deja existente. De exemplu, atunci când observi că acesta întâmpină dificultăți majore în rezolvarea unei probleme de matematică, simplific-o suficient cât să devină abordabilă pentru copil. Ulterior, crește treptat dificultatea, în zona proximei dezvoltări a acestuia, astfel încât să poată obține satisfacție în urma găsirii rezolvării.

Concluzii

Stima de sine cunoaște fluctuații semnificative în copilărie, iar atitudinea persoanelor de referință din viața copilului joacă un rol decisiv în modelarea acesteia.

Sunt frecvente cazurile în care părinți bine intenționați bombardează copiii cu laude nemeritate, în încercarea de a le crește stima de sine. Însă, rezultatul obținut poate fi departe de cel sperat. De aceea, este esențial ca părintele să acorde atenție sporită comportamentelor și emoțiilor copilului, cu precădere în această perioadă incertă. Ulterior, acesta trebuie să se documenteze din sursele potrivite și să ceară ajutorul persoanelor calificate, dacă are nevoie de informații suplimentare și de ghidaj. Astfel, el va deveni o bază de siguranță și suport pentru copil, în proximitatea căruia acesta se va putea dezvolta armonios.

Referințe:

  1. Magro, S. W., Utesch, T., Dreiskämper, D., & Wagner, J. (2019). Self-esteem development in middle childhood: Support for sociometer theory. International Journal of Behavioral Development, 43(2), 118-127.
  2. Young, E. L., & Hoffmann, L. L. (2004). Self-esteem in children: strategies for parents and educators. National Association of School Psychologists4340, 657-0270.
  3. Robins, R. W., Trzesniewski, K. H., Tracy, J. L., Gosling, S. D., & Potter, J. (2002). Global self-esteem across the life span. Psychology and aging17(3), 423.
  4. Robins, R. W., & Trzesniewski, K. H. (2005). Self-esteem development across the lifespan. Current directions in psychological science14(3), 158-162.
  5. Brummelman, E., Crocker, J., & Bushman, B. J. (2016). The praise paradox: When and why praise backfires in children with low self‐esteem. Child Development Perspectives10(2), 111-115.
  6. Leary, M. R., Schreindorfer, L. S., & Haupt, A. L. (1995). The role of low self-esteem in emotional and behavioral problems: Why is low self-esteem dysfunctional?. Journal of Social and Clinical Psychology, 14(3), 297-314.
  7. Heppner, W. L., & Kernis, M. H. (2011). High self-esteem: Multiple forms and their outcomes. In Handbook of identity theory and research (pp. 329-355). Springer, New York, NY.
  8. Brummelman, E., & Sedikides, C. (2020). Raising children with high self‐esteem (but not narcissism). Child Development Perspectives14(2), 83-89.
  9. Thomaes, S., & Brummelman, E. (2016). Narcissism.

Imagini: unsplash.com1, freepik.com1

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RORO