O fericire, două fericiri…

Ce este fericirea și cum poate fi obținută sunt două întrebări care preocupă umanitatea de multă vreme. Destul de devreme în aceste căutări, filosofii au diferențiat între fericirea hedonică și cea eudaimonică. Grecii antici au susținut că putem să urmărim fericirea ca plăcere sau fericirea ca împlinire sufletească.

Termenul de hedonism provine din greacă și semnifică „plăcere”. Din această perspectivă, fericirea este reprezentată de emoțiile pozitive pe care noi le simțim în momentul în care obținem lucrurile pe care le vrem sau în momentul în care putem face ceea ce ne dorim. Prin urmare, ne referim la ceva care poate fi palpabil sau ușor măsurabil.

Perspectiva eudaimonică, elaborată de Aristotel, presupune că fericirea nu poate fi redusă la plăcere, ci se leagă de virtute, „activitatea sufletului în acord cu virtutea, iar dacă virtuțile sunt mai multe, în acord cu cea mai bună și desăvârșită”. Fericirea eudaimonică este atunci când urmărim să ne realizăm potențialului, când trăim o viață care are sens și semnificație pentru noi.

Susținătorii abordării hedonice privesc fericirea ca pe un cumul de dorințe, plăceri fizice și psihologice, dar deși se referă la dorințe, totuși are implicații în distincte domenii ale vieții. Pentru a indica fericirea, ei folosesc starea subiectivă de bine (subjective well-being) care îmbină perspectiva hedonică cu satisfacția legată de viață. La ce ne referim când ne gândim la satisfacția vieții? E o „privire de ansamblu” asupra vieții noastre, în legătură cu cât de mulțumiți suntem de ceea ce facem (atât la general cât și specific), cât de des și cu ce durată avem emoții pozitive sau emoții negative.

Pe baza perspectivei lui Aristotel despre fericirea eudaimonică, Carol Ryff, psiholog din Statele Unite, a dezvoltat un model al stării de bine psihologice, care include 6 componente ale stării de bine: acceptare de sine, scop în viață, control asupra mediului, relații pozitive cu cei din jur, dezvoltare personală și autonomie. Aceste componente fac referire la provocările pe care le întâlnim de-a lungul vieții, încercând să funcționăm eficient.

Modelul PERMA

În psihologia pozitivă, cea mai influentă teorie despre fericire este cea propusă de Martin Seligman (în acest articol am spus mai mult despre cine este el), care îmbină cele două perspective. În cartea sa, Flourish, Seligman, descrie un model a ceea ce înseamnă să ai o Viață Plină (Full life). Acest model se numește PERMA:

1. Positive emotions (Emoții pozitive) care se referă la viața plăcută – cea văzută prin perspectiva hedonică, în care ai emoții pozitive legate de trecut, prezent și viitor.
2. Engagement (Angajament) care face referire la viața bună – combină cele două perspective și se referă la a-ți folosi punctele forte pentru a obține satisfacții în cele mai importante domenii ale vieții. Viața bună nu e ceva la care ajungi odată pentru totdeauna, ci este o continuă dezvoltare.
3. Positive Relationships (Relații pozitive) – care pune accentul pe relațiile sociale pe care le dezvoltăm.
4. Meaning (Sensul) care e viața cu sens – e cea unde regăsim perspectiva eudaimoică și ne referim la cea mai înaltă formă a fericirii, care presupune găsirea unui scop care e mult mai mare decât noi și folosirea punctelor forte și a virtuților în a-l atinge și obține.
5. Acomplishment (Împlinire) care aici face referire la succesul și sentimentul succesului. Ea presupune stabilirea obiectivelor care, odată atinse, ne vor ajuta să ne simțim competenți, promovându-ne autonomia. Se referă la realizarea obiectivelor în legătură cu îmbunătățirea abilităților noastre.

E important să fim conștienți de faptul că urmărirea fericirii poate avea consecințe paradoxale, iar setarea unui scop rigid precum „Dacă viața mea nu e fericită, nu merită să o trăiesc” poate să ne aducă nefericire. Cu cât valorizăm mai exagerat fericirea, cu atât devenim mai nefericiți, singuri și cu posibilitatea de a fi depresivi, afirmă un studiu realizat în 2014. De asemenea, un alt studiu realizat de Mauss în 2011 a concluzionat faptul că oamenilor cărora li se spune că o anumită activitate ar trebui să le inducă o stare de fericire au fost mai puțin fericiți decât cei cărora nu li s-a spus asta. Prin urmare, e necesar să fim conștienți de mediul și contextul în care trăim, iar obiectivele de atingere a fericirii ar fi de preferat să fie flexibile ca să poată fi adaptate în funcție de situațiile prin care trecem.