V-ați aflat vreodată în preajma unui narcisic când face o criză de furie? Daca da, va compătimesc… pentru că știu că poate fi extrem de confuzant și copleșitor. Și tocmai din acest motiv cred că merită discutată aici. Dacă te afli într-o relație (de orice fel) cu un narcisic, existența ta probabil că e marcată de episode dese de îndoială de sine. Reacțiile acestor persoane sunt atât de exagerate, alambicate și înnebunitoare, disponibilitatea lor atât de redusă să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și tendința lor atât de accentuată de a-i învinovăți mereu pe cei din jur pentru tot ce se întâmplă, încât cred că e nevoie de multe informații și câte un pas în spate ca să vă păstrați mintea cât de cât limpede.
Furia narcisicului are puține în comun cu furia oamenilor obișnuiți. Există un… ceva caracteristic, o notă de… disproporționalitate, înfricoșatoare și care te poate paraliza.
În engleză “furie” se traduce prin anger. În literatură însă, furia narcisicului e descrisă prin termenul rage, un termen mai tare…mai degrabă o furie paroxistică, extremă.
Am explicat aici că una dintre caracteristicile cele mai accentuate ale narcisicilor este agresivitatea, cu variațiunile sale: iritabilitatea, resentimentele, dorința de răzbunare, furia exagerată și ura față de cei care nu i se supun. Reacțiile violente și ostilitatea narcisicului sunt legate în special de situațiile în care percepe cea mai fină urmă de critică sau de nesupunere. Când ego-ul îi este amenințat, narcisicul are o reacție exagerată, disproporționată. Problema este că în relație cu acești oameni și cele mai inofensive remarci pot fi percepute ca motive de duel.
Kohut (1972) a descris “narcissistic rage” (furia paroxistica a narcisicului) ca fiind o reacție care poate varia de la resentimente cronice, adânci și până la izbucniri violente. Această furie extremă e legată de nevoile compulsive ale narcisicului de a controla mediul la modul absolut, de nevoia de răzbunare sau de nevoia de a “corecta” un rău perceput. E o furie arhaică prin natura ei care e caracterizată de înverșunare, lipsă totală de empatie și lipsa capacității de a ierta. E bazată pe dorința de a transforma o experiență pasivă de victimizare într-o încercare activă de a provoca suferință celorlalți.
Ce se află în spatele acestei emoții extreme?
Efortul narcisicului de a stabili și de a-și menține stima de sine la un nivel ridicat, de a construi și de a menține o perfectă imagine de sine.
Cred că cel mai ușor putem întelege “narcissistic rage” înțelegând conceptul de “rană narcisică” (narcissistic injury) pentru că furia paroxistică este reacția narcisicului la această injurie percepută asupra sinelui. Termenul de “rană narcisică” îi aparține lui Freud și descrie percepția narcisicului asupra situațiilor în care simte că “sinele lor adevărat” a fost revelat sau deconspirat, atunci când le sunt dezvăluite comportamente sau motivații ascunse sau când percepe că ceilalți nu îi acordă importanța pe care o merită.
Atenție însă! Furia narcisică e intensă și mereu disproporționată în raport cu ofensa (reală sau închipuită), iar narcisicul rămâne, în mod curios, neatașat cumva de această izbucnire.
Mai mult, pare că furia lui poate fi cumva manevrată, pornită și oprită la comandă. Pare să aibă un buton de on-off și poate fi folosită după plac. Aceasta se întâmplă când narcisicul își folosește furia manipulativ. Aceasta este o a altă fațetă a furiei narcisicilor. Din experiența mea, acesta nici măcar nu e furie. E doar o altă tactică de manipulare, una din multele tactici din repertoriul lor. Despre câteva am scris aici și aici. Pot folosi aparenta furie după bunul plac pentru a obține ceea ce doresc: supunere, control sau ieșirea din situații în care ceilalți le cer socoteală pentru comportamentul abuziv. Va izbucni, va urla, vă va acuza că îl scoateți din minți dacă veți îndrăzni măcar să aduceți în discuție un subiect sensibil. O va face atât de…colorat…încât cel mai probabil veți renunța. O dată, de două ori la fel…și sunteți condiționați. Veți evita să mai aduceți în discuție ceva ce vă rănește sau vă deranjează doar de frica reacției lui. Veți prefera să înghițiți în tăcere doar pentru o umbră de armonie. Și…uite-așa așa…nu doar că a mai scăpat o dată (a câta oară?), dar îndoiala de sine și frustrarea vă vor măcina tot mai mult. Fără ca problema reală să fie măcar adusă în discuție…
Dar nu vă lăsați păcăliți. Acest tip de furie e o stare total diferită de acel paroxism (rage) de care discutam mai sus. Iar această asumpție poate fi verificată cu un test simplu. Analizați-vă puțin pe voi înșivă…
Voi cum vă simțiți când sunteți furiosi? Cum vă e judecata, cum respirați, ce gânduri vă trec prin minte atunci? Și…mai ales…cât vă ia să vă reveniți din explozia aceea emoțională? Ia ceva timp, nu-i așa? Până când ți se clarifică un pic mintea și ți se liniștește puțin respirația, până când se reașează lumea la locul ei…
Un narcisic nu se înfurie așa atunci când își folosește furia manipulativ. E șocant felul în care poate comuta de la furie la calm în termen de secunde. Poate urla din toți rărunchii la tine și răspunde apoi la telefon calm și zâmbitor. Iar asta este, pentru celălalt, înnebunitor.
De altfel lucrurile arată mereu urât…de cealaltă parte. Din perspectiva celui care a fost receptaculul crizei de furie a narcisicului, lumea pare-a fi întoarsă cu susul în jos. Percepe (pe bună dreptate, de altfel) reacția ca fiind injustă, arbitrară, incoerentă. Poate petrece zile în șir gândindu-se la ce-a greșit, cât de ofensatoare a putut fi remarca sau acțiunea lui de a născut o reacție de o asemenea magnitudine. Se poate învinovăți la nesfârșit, își poate promite că va mai încerca…de data asta cu mai multă gentilețe…
Și în astfel de situații…ca mereu, de altfel…adevărul ne poate elibera. Iar adevărul în acest caz ține de a înțelege că nu ce-am făcut sau ce-am spus a justificat o astfel de reacție. E vorba de felul în care simte și acționează narcisicul, din prisma acestei tulburări.
Nu e niciodată ușor. Și nu te poți obișnui niciodată cu asta…Dar a ști cu ce te confrunți poate face povara puțin mai ușoară…Citiți și căutați să înțelegeți.
Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….
Surse:
Ronningstam, E.F., (2005), Identifying and Understanding the Narcissistic Personality, 1st ed., Oxford University Press.
Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 23 septembrie 2018.
