Fie că e vorba de filme, seriale sau desene animate, prietenii imaginari reprezintă un concept frecvent întâlnit în realitate. Totuși, pot apărea semne de întrebare în ceea ce privește normalitatea lor în dezvoltarea copiilor. În cele ce urmează vom discuta anumite mituri, istoricul acestor companioni și vom descoperi care este rolul lor în dezvoltare.

Istoricul și reputația prietenilor imaginari

Noile studii creează o imagine mult mai pozitivă a prietenilor imaginari, dar lucrurile nu au stat așa dintotdeauna. Cercetătorii timpurii erau de părere că prietenii imaginari sunt produsul minții unor copii triști și singuri și sunt un semnal de alarmă cu privire la starea psihologică a acestora. În prezent, s-au identificat cinci funcții principale ale prietenilor imaginari:

• rezolvarea problemelor și gestionarea emoțiilor;
• explorarea ideilor;
• a avea un companion în joc;
• a avea un prieten pentru a face față singurătății;
• posibilitatea de a explora diferite roluri și situații în mediu imaginar (Majors & Baines, 2017).

Ce este un prieten imaginar?

O definiție generală spune că un prieten imaginar este „acel personaj invizibil, menționat în conversații și participant în jocurile copilului constant, pe o durată de cel puțin câteva luni”^[1]. Conform acestei definiții, în literatura de specialitate au apărut întrebări care fac referire la jucăriile pe care le folosesc copiii. Sunt și acestea o formă a prietenilor imaginari? Răspunsul este că da, din punct de vedere al procesului imaginativ, jucăriile pot fi considerate prieteni imaginari. Mai mult decât atât, companionii bazați pe jucării pot apărea mult mai vii și reali în imaginația copiilor.

Pentru a demonstra acest lucru, s-au efectuat studii care au analizat modul în care adolescenții își amintesc jucăriile preferate din copilărie. Majoritatea dintre ei descriau jucăriile ca fiind mult mai aspectuoase, mari, colorate și interesante, iar când le-au fost aduse în față au fost șocați de cât de învechite și uzate erau de fapt. Acest exemplu ne arată că, în imaginar, oferim obiectelor superlative, descrieri care se păstrează în mintea noastră mult după ce am trecut de etapa copilăriei. Astfel, deși companionul imaginar poate avea un referent real, atributele pe care le conferă copii fac parte din sfera imaginației. Mai mult decât atât, copiii obișnuiesc să atribuie caracteristici de personalitate și construiesc un personaj în jurul ei.

Un alt concept interesant al prietenilor imaginari îl reprezintă opusul lor: dușmanii imaginari. Cel mai cunoscut exemplu, portretizat în special în filme și desene animate, este „monstrul de sub pat” sau din dulap. Dușmanii imaginari apar sub diverse forme și pot proveni din frici ale copiilor: dacă este vorba de o frică de întuneric, copilul poate personifica întunericul sub forma unui monstru care vrea să îi facă rău și ca urmare va dormi total acoperit pentru a se apăra. Poate vă întrebați acum dacă prietenii imaginari și dușmanii imaginari se întâlnesc vreodată: DA! În literatura de specialitate sunt raportate cazuri multiple în care prietenii imaginari au acompaniat copiii în a-și înfrunta fricile și dușmanii imaginari.  

Deci, prietenii imaginari pot fi născociri originale ale copiilor sau pot fi bazați pe jucării, personaje din desene animate, filme, iar în cazul în care în familie sunt mai mulți frați, aceștia pot chiar să împartă prietenii imaginari și să creeze versiuni comune.

Cum ne ajută prietenii imaginari în dezvoltare?

Un prim beneficiu al prietenilor imaginari este rolul lor în dezvoltarea empatiei și a teoriei minții. Teoria minții este un concept din psihologie care se referă la capacitatea unui individ de a înțelege perspectiva altei persoane. Teoria minții este în special utilă în situații sociale, în conflicte, când trebuie să înțelegem punctul de vedere al interlocutorului nostru, prin prisma faptului că acesta are experiențe și informații diferite față de noi. Analizând diferențele dintre copii, cei cu prieteni imaginari manifestau niveluri mai crescute ale empatiei și o capacitate de a înțelege emoțiile altor persoane^[2].

Într-un studiu, un adolescent explica modul în care, în copilărie, se asigura că jucăriile mai mari ca și dimensiune nu se comportau nepotrivit și nu intimidau jucăriile care erau mai mici decât ele^[1]. Similar, când primea jucării noi, se asigura că jucăriile vechi știu că nu va iubi jucăria cea nouă mai mult. Ce observăm aici este mai mult decât un joc, fiind antrenate empatia, dar și concepte abstracte precum egalitatea, dreptatea și alte principii morale.

Din punct de vedere al imaginației, creativității și aptitudinilor verbale, studiile arată că prietenii imaginari pot aduce un avantaj copiilor. Din exemplele invocate în secțiunea anterioară, observăm că în crearea unui prieten imaginar intervine crearea unei întregi narațiuni, a unui caracter, a unei personalități și a unui schimb de replici care se derulează în imaginar. Tot acest proces stimulează puternic imaginația și abilitățile verbale, fiind mai dezvoltate pentru copiii cu prieteni imaginari^[3].

Cum ar trebui să reacționeze părinții?

Conform literaturii: nicicum. Prietenii imaginari sunt o parte normală a copilăriei și pot fi utili în dezvoltare, oferindu-i copilului un spațiu imaginar în care să exerseze aptitudini pe care să le folosească în viața reală. În medie, 30% dintre copiii cu vârste între 3-7 ani au prieteni imaginari și aceștia dispar de la sine odată ce copilul își formează un grup de prieteni, iar foarte mulți adolescenți nici nu își amintesc motivul pentru care au încetat să se joace cu prietenii lor imaginari. Dacă cerințele nu sunt foarte mari, părinții pot chiar să intre în jocul copilului și să interacționeze la rândul lor cu prietenul imaginar. E recomandat să fie impuse anumite limite în momentul în care copilul folosește prietenul imaginar pentru a evita anumite probleme: dacă a spart o farfurie și pune vina pe prietenul imaginar, trebuie să îi amintim cu blândețe și fermitate că el își asumă responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat.

O altă serie de probleme care poate apărea are legătură cu dușmanii imaginari. De exemplu, frica de întuneric care poate apărea în urma vizionării unui film, a unei povești sau unui desen animat, iar de obicei e direcționată spre „un monstru”, care se ascunde în întuneric și vrea să îi facă rău. Pentru a învinge această frică, este indicat să validăm experiența lui și putem face asta prin punerea unor întrebări cu scop explorativ: „De ce anume îți este frică?”/„Cum te face să te simți?” și să aflăm ce anume l-ar ajuta în situația aceasta. Îi putem oferi o jucărie de pluș care să aibă misiunea de a-l proteja de „monstrul cel rău” sau o baghetă „magică” pe care să o folosească chiar el în lupta cu acesta (copiii pot fi foarte originali la acest capitol!) Jucăria protectoare devine, deci, un personaj imaginar pozitiv.

Concluzii

În concluzie, prietenii imaginari sunt un fenomen inofensiv și comun, care poate potența anumite abilități ale copiilor. Bineînțeles, prietenii imaginari nu pot înlocui un mediu familial cald și social, în care copilul învață sub îndrumarea părinților ce înseamnă empatia, moralitatea sau e ajutat să își dezvolte imaginația și creativitatea. Toate aceste lucruri pot fi la fel de facil stimulate prin interacțiuni efective, diferite cărți, povești pentru copii sau jocuri interactive.

Bibliografie

1. Taylor, M. (1999). Imaginary Companions and the Children who Create Them. Oxford University Press.

2. Giménez-Dasí, M., Pons, F., & Bender, P. (2014). Imaginary companions, theory of mind and emotion understanding in young children. European Early Childhood Education Research Journal, 24. https://doi.org/10.1080/1350293X.2014.919778

3. Hoff, E. V. (2005). Imaginary Companions, Creativity, and Self-Image in Middle Childhood. Creativity Research Journal, 17(2–3), 167–180. https://doi.org/10.1080/10400419.2005.9651477

4. Majors, K., & Baines, E. (2017). Children’s play with their imaginary companions: Parent experiences and perceptions of the characteristics of the imaginary companions and purposes served. Educational and Child Psychology, 34(3), Article 3. https://shop.bps.org.uk/educational-child-psychology-vol-34-no-3-september-2017-emergent-topics-in-educational-psychology.html