Cyberbullying-ul sau hărțuirea online: ce presupune și ce-i de făcut

La o petrecere în pijamale, Ana și colegele ei și-au făcut poze probând diferite piese vestimentare, printre care și lenjerie intimă. Doi ani mai tarziu, din gelozie că Ana se vedea cu un băiat, una din colege a postat pozele pe Facebook. Diferite zvonuri au început și Ana s-a trezit singură, ignorată de prieteni și cu o imagine socială care nu o reprezenta.

Cyberbullying-ul sau hărțuirea online este acum un fenomen foarte răspândit în lumea întreagă. A fost definit ca ”atunci când cineva își bate joc, în mod repetat, de o altă persoană pe internet sau publică materiale cu acestea fără voia lor, realizând daune voite și repetate prin utilizarea de computer, telefoane mobile și alte dispozitive electronice.” (Hinduja și Patchin, 2010).

Cyberbullying-ul se diferențiază de tipurile tradiționale de hărțuire (fizic, verbal sau relațional) în primul rând prin faptul că este realizat din spatele calculatorului sau al telefonului mobil și nu față în față. Agresorii sunt, de cele mai multe ori, anonimi (Whitson, 2014). În ciuda acestui aspect, cercetările sugerează că victimele știu (sau intuiesc) cine le agresează și că este adesea cineva din cercul lor social. Puștii au impresia că pot scăpa nepedepsiți și că nu sunt nevoiți să-și recunoască faptele. Pentru aceștia, anonimatul reprezintă un bilet prin care scapă de vină, fiindu-le mult mai ușor să fie cruzi atunci când nu trebuie să privească în ochi victima cruzimii lor.

Dacă bullying-ul era un conflict personal între victimă și agresor, posibil cu câțiva martori, cyberbullying-ul cauzează suferință virală. Publicul la care sunt supuse victimele este uriaș, iar tehnologia permite forward-uri, share-uri și like-uri nelimitat. Copilul nu mai este obiectul disputei dintre câțiva colegi, ci devine umilit în toată școala, în toată comunitatea sau chiar în toată lumea. Pe de altă parte, lipsa de contact direct explică și absența compasiunii și regretului din partea agresorului.

Un fenomen interesant legat de cyberbullying a fost sesizat de studiile psihologice. Se pare că atât agresorii și victimele au niveluri asemănătoare de depresie și un nivel scăzut al stimei de sine (Kaltiala-Heino et al., 1999). Iar comparativ cu tinerii care nu au fost implicați în nici o formă de bullying, agresorii și victimele prezintă un nivel ridicat de agresivitate relațională și un nivel redus de empatie (Schultze-Krumbholz & Scheithauer, 2009).

Majoritatea actelor de cyberbullying se încadrează în categoria ”amuzament”, fie că vorbim despre trend-ul de a posta poze în online de ziua cuiva (poze care pot fi umilitoare pentru sărbătorit, care îi pot afecta imaginea și care au fost făcute fără știrea sa) sau că este vorba despre mesaje amenințătoare sau batjocoritoare. Agresorii justifică actele susținând că ”E amuzant, doar râdem și noi”, minimalizând acțiunile care îi pot provoca victimei atâta rău.

Un fapt asupra căruia cred că este extrem de important să insistăm este că nu există limite în timp și spațiu în cazul hărțuirii online cibernetice. Mesajele, fotografiile și filmările sunt trimise și retrimise la nesfârșit. ”Ce se petrece pe internet, rămâne pe internet.”

Ce-i de făcut

Este esențial să le amintim copiilor că accesul la tehnologie și rețele de socializare este un privilegiu și nu o unealtă prin care să le facă rău celorlalți. Aceștia trebuie informați în privința consecințelor pe care le-ar putea avea un comportament nepotrivit pe internet, printr-o discuție deschisă, bazată pe empatie și nu prin acuze și amenințări.

Majoritatea adulților consideră că interzicerea completă a accesului la tehnologie este soluția optimă, argumentând că în copilăria lor nu exista internet și cu toate astea au supraviețuit, lucru care ar putea să-l facă și copii lor. Este adevărat că majoritatea adulților din ziua de azi au crescut într-o epocă în care interacțiunile nu erau dominate de tehnologie, dar realitatea este că trebuie să ne creștem copiii în situația actuală, nu cea de acum 20 de ani sau mai mult.

Oricât de mult reușim să amânăm acel moment, copiii vor intra inevitabil în contact cu tehnologia. De aceea este esențial să-i educăm cum să fie în siguranță, cum să se respecte pe ei înșiși și pe ceilalți.

Pe de altă parte, supravegherea comportamentelor lor online este necesară într-o oarecare măsură. Însă e important cum punem problema. Dacă au încredere în noi și le explicăm că supravegherea este necesară pentru siguranța lor și o facem pentru că-i iubim și le purtăm de grijă, avem șanse să accepte și să coopereze. Dacă nu avem grijă cum comunicăm, supravegherea va fi percepută ca suspiciune, neîncredere.

Poate cea mai eficientă modalitate de a preveni cyberbullying-ul este de a-i învăța pe copii manifestarea empatiei. Când ești anonim sau la distanță e ușor să ignori că ceea ce spui sau ceea ce faci poate să-l rănească pe celălalt. Tocmai de aceea este esențial să învățăm să ne putem în pielea celuilalt. Cum se va simți acea persoană dacă voi face sau voi spune ceea ce am de gând să fac sau să spun? Așa cum spuneam, agresorii online fac parte din cercul social al victimei. De cele mai multe ori, ei o cunosc și pot să-și imagineze ce ar răni-o și ce nu. Trebuie să se obișnuiască doar să-și pună această problemă la momentul potrivit. Iar părintele sau profesorul poate fi cel care contribuie la formarea acestei deprinderi de a empatiza.

Surse bibliografice

Hinduja, S., & Patchin, J. W. (2010). Bullying, cyberbullying, and suicide. Archives of suicide research14(3), 206-221.

Hinduja, S., & Patchin, J. W. (2010). Cyberbullying fact sheet: Identification, prevention, and response. Cyberbullying Research Center.

Kaltiala-Heino, R., Rimpelä, M., Marttunen, M., Rimpelä, A., & Rantanen, P. (1999). Bullying, depression, and suicidal ideation in Finnish adolescents: school survey. Bmj319(7206), 348-351.

Patchin, J. W., & Hinduja, S. (2010). Cyberbullying and self‐esteem. Journal of school health80(12), 614-621.

Schultze-Krumbholz, A., & Scheithauer, H. (2009). Social-behavioral correlates of cyberbullying in a German student sample. Zeitschrift für psychologie/Journal of Psychology217(4), 224-226.

Whitson, S. (2014). 8 Keys to End Bullying: Strategies for Parents & Schools (8 Keys to Mental Health). WW Norton & Company.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.