Necinstea și factorul vrăjeală

necinstea - degete incrucisate

Se întâmplă uneori ajungem în momente care ne pun moralitatea la încercare, situații ce ne obligă să alegem între a rămâne cinstiți și a încălca regulile. În acest articol voi aborda felul în care sunt înțelese actele necinstite în general, motivul și contextul apariției lor alături de o abordare științifică a subiectului.

Cum explicăm necinstea

Când vine vorba de comportamente necinstite, explicația cel mai des întâlnită este că oamenii buni fac lucruri bune, iar oamenii răi fac lucruri rele. Altfel spus, comportamentele necinstite sau injuste sunt datorate unor trăsături de personalitate definitorii: „M-a înjurat pentru că este un nesimțit”, „A furat pentru că e un hoț” și exemplele pot continua. Pe cât de ”evidentă” este o astfel de explicație, pe atât de greșită. În primul rând pentru că este circulară: e corupt pentru că fură și fură pentru că e corupt. Să explici printr-o etichetă nu înseamnă să explici. În al doilea rând, oamenii ”necinstiți” nu fură întotdeauna, iar oamenii ”cinstiți” nu respectă regulile întotdeauna. Contextul contează!

O altă explicație este că necinstea este o decizie rațională. Oamenii fură sau înșală doar în anumite situații, când ceea „ce au de câștigat” este mai valoros decât ce au de pierdut, iar șansele de a fi prinși sunt mici. Abordarea aceasta ia în calcul exclusiv contextul în care se afla persoana, fără să facă referire la „bine” sau „rău”. „Nu a fost nimeni de față atunci așa că a putut să fure fără probleme”. Majoritatea politicilor publice sunt fundamentate pe această explicație. Se încearcă reducerea infracționalității printr-o mai mare vigilență, dublată de pedepse cât mai dure.

Verificarea experimentală a explicației raționale

Pe cât de intuitivă este această a doua explicație, sau poate tocmai din acest motiv, ea nu a fost testată experimental decât relativ recent. Dan Ariely și colaboratorii săi au derulat mai multe experimente controlate. Acestea presupuneau rezolvarea unor probleme de matematică în care participanții trebuiau să găsească perechi de numere a căror sumă să fie egală cu 10.  Proba conținea 20 de astfel de exerciții pentru care aveau la dispoziție 5 minute. La final, fiecare punct rezolvat valora o sumă prestabilita de bani. Pentru testa în ce condiții apare necinstea, au fost construite mai multe scenarii.

În primul scenariu, participanții au dus experimentatorului răspunsurile corecte pentru a fi numărate și a-și primi banii. În această variantă nu se putea înșela, dar se putea stabili performanța medie reală la această sarcină. Participanții au găsit în medie 4 perechi de răspunsuri corecte).

A doua condiție experimentală s-a desfășurat identic în timpul dedicat rezolvării la care s-a adăugat posibilitatea de a trișa. După cele 5 minute, participanții erau invitați să distrugă foaia cu răspunsurile într-un tocător de hârtie și apoi să vină în fața sălii și să declare experimentatorului câte perechi au găsit, luând suma de bani corespunzătoare. De această dată, media a fost de 6 răspunsuri corecte. Dat fiind grupul mare de participanți din cele două condiții, media nu ar fi trebuit să fie diferită. Explicația este că grupul care a putut să trișeze, a făcut-o, dar fără să exagereze.

Până aici, explicația rațională se confirmă. Dar întrebarea care rămâne este de ce nu au înșelat mai mult, pentru că nu puteau fi prinși? Poate nu erau suficient de motivați. O nouă versiune a experimentului a testat măsura în care obținerea unei sume mai mari de bani motivează furtul. Astfel, oferind în continuare posibilitatea de a trișa, s-a repetat experimentul, oferind sume diferite pentru fiecare răspuns corect: 25 de cenți, 50 de cenți 1 dolar ajungând până la 10 dolari).

Rezultatul a fost ciudat: participanții care au putut trișa, au făcut-o, dar la fel de mult indiferent de nivelul recompensei. Și cei care aveau de câștigat 25 de cenți și cei care câștigau un dolar au avut în medie tot 6 răspunsuri corecte. Cel mai ciudat a fost că în cazul cu 10 dolari/răspuns, numărul de răspunsuri corecte a fost un pic mai redus decât la recompensele mai mici. De ce furtul a fost redus dacă puteau fura sume considerabile (de la 40 de dolari în sus) fără nicio consecință?

Prin urmare, o valoare mai mare a beneficiului nu este suficientă pentru a explica necinstea. Dar cum rămâne cu șansele de a fi prins? O variantă modificată a aceluiași experiment a fost folosită pentru a testa efectul probabilității de a fi prins. Toată lumea trebuia să găsească perechile. La final, însă, o parte trebuia să distrugă toate foile, o parte să distrugă doar jumătate dintre foi, iar al treilea grup să distrugă toate foile și să-și ia singuri recompensa dintr-un bol. Acest ultim grup putea nu doar să mintă, dar și să se servească din bol cu o sumă consistentă și nemeritată. Chiar și așa, n-a fost nici o diferență între numărul de răspunsuri declarate și nici între sumele de bani luate de cele trei grupuri.

Factorul vrăjeală

În baza rezultatelor obținute, Dan Ariely a propus o explicație alternativă a comportamentului necinstit. El sugerează că vrem, într-adevăr, să ne maximizăm beneficiul și asta ne împinge să trișăm, dar în același timp vrem și să ne putem menține o imagine pozitivă despre noi înșine, să ne stimăm. Prin urmare, nu vom înșela decât atât cât putem să justificăm față de noi înșine și doar atunci când putem să ne justificăm. În experimentele de mai sus, participanților le-ar fi fost tot mai greu să-și justifice necinstea cu cât suma câștigată era mai mare.

Acesta este factorul vrăjeală: în ce măsură reușim să ne justificăm nouă înșine încălcarea regulilor. Prin urmare, trebuie să fim conștienți că toți suntem tentați să ne comportăm necinstit și să fim atenți cum ne explicăm comportamentele necinstite. Când vrăjeala devine obișnuință ne formează caracterul și putem ajunge de la cineva care s-a comportat necinstit o dată la a fi necinstit aproape tot timpul.

Așadar, lăsați vrăjeala!

Sursa: Dan Ariely – Adevărul (cinstit) despre necinste

2 thoughts on “Necinstea și factorul vrăjeală

    1. Dacă trebuie să încalci niște reguli sociale pentru a supraviețui, e posibil să fie vorba de auto-apărare, dar necinstea și înșelătoria nu cred că au nici o legătură cu bunul simț.
      Pe de altă parte, esența acestui articol cred că este exact asta: grijă mare la cum ne justificăm comportamentele imorale pentru că aceste justificări ne fac să devenim din ce în ce mai imorali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.