Perfecționismul într-o lume imperfectă

perfectionism

Trăind într-o societate sub semnul competiției, adesea ne setăm standarde excesiv de înalte și ne evaluăm într-o manieră cât mai critică. Dar va fi ceva suficient de bun și de satisfăcător atunci când totul trebuie să fie perfect? Cum definim perfecționismul și cum ne raportăm la el? De unde vine perfecționismul și când începe să ne facă rău? 

Ce este perfecționismul? 

Psihologii spun că perfecționismul este o trăsătură de personalitate caracterizată de dorința arzătoare de a face totul fără greșeli. El vine la pachet și cu stabilirea unor standarde extrem de înalte când vine vorba de performanța noastră individuală. Atunci când considerăm că perfecționismul este cel care ne garantează performanța înaltă în activitățile noastre, credem că este o trăsătură pe care trebuie să o avem sau să o cultivăm. Însă, studiile ne arată faptul că perfecționismul poate favoriza apariția depresiei, anxietății, tulburărilor alimentare și a altor tulburări psihice. 

A fi sau a nu fi… perfecționist

Pentru a înțelege și mai bine ce este perfecționismul, este important să îl diferențiem în funcție de doi factori, și-anume eforturile perfecționiste și preocupările perfecționiste

Eforturile perfecționiste se referă la dorința noastră de a atinge perfecțiunea, de a ne ridica la standarde foarte înalte în tot ceea ce facem. Există studii care asociază eforturile perfecționiste cu comportamente sănătoase, ca atunci când încercăm să rezolvăm probleme sau să ne organizăm eficient în îndeplinirea unor sarcini. În acest sens, studiile arată că eforturile perfecționiste contribuie la succesul academic, la niveluri scăzute de procrastinare și la autoeficacitate academică. Oricum, menținerea acestor eforturi perfecționiste pe termen lung poate conduce, în final, la depresie, anxietate, tulburări alimentare sau alte manifestări psihopatologice. 

Preocupările perfecționiste sunt asociate cu teama de a greși și de a fi evaluat negativ într-un context social. E ca atunci când spunem „Totul trebuie să fie perfect pentru ca ceilalți să mă placă și să mă accepte. Nu pot suporta să greșesc.” Aceste gânduri sunt de cele mai multe ori însoțite de anumite comportamente dezadaptative. De exemplu, atunci când evităm pe cât posibil să facem ceva pentru că ne este teamă că, oricâte eforturi am depune, nu am putea atinge un rezultat suficient de bun. Un alt exemplu relevant poate fi situația în care ne ieșim din fire și avem excese de furie pentru că ne este imposibil să atingem standardele foarte înalte pe care noi înșine ni le-am setat. 

De unde vine perfecționismul?

Perfecționismul nu apare întâmplător și își are rădăcinile în istoria copilăriei noastre, fiind strâns relaționat de practicile parentale ale îngrijitorilor noștri. Părinții pot crea un mediu ce favorizează apariția perfecționismului, dacă aceștia setează standarde și așteptări înalte pentru performanțele copilului, fără să ofere și sprijin, suport și încurajări. Criticile și așteptările nerealiste ale părinților au un rol definitoriu în personalitatea copilului, putând modela ideea că „nimic nu este suficient de bun”. 

Un alt element care alimentează orientările perfecționiste este mediul școlar. Adolescența este o perioadă sensibilă în traseul dezvoltării pentru că trecem prin numeroase modificări la nivel fizic, cognitiv și socio-emoțional. Astfel, ca adolescenți, devenim mult mai atenți la abilitățile și la competențele noastre, la standardele impuse de mediul social și la importanța performanței școlare. Elevii cu un istoric de reușite școlare constante sunt mult mai încrezători în capacitățile proprii atunci când trebuie să îndeplinească o sarcină. Cu alte cuvinte, au o autoeficacitate academică mult mai ridicată. Ei sunt mult mai predispuși la eforturi perfecționiste, din dorința de a-și depăși performanțele anterioare și de a progresa.

Reversul medaliei este că ajungem să credem că reușitele noastre școlare vor spori așteptările celorlalți. Ca urmare, simțim o presiune externă de a avea doar performanțe înalte. În acest caz, apar acele preocupări perfecționiste cu impact negativ asupra activității noastre, fiind asociate cu un nivel scăzut de succes academic din cauza fricii de eșec și a anxietății pe care o resimțim. Începem să ne gândim că: „Până acum am luat doar premiul I și acum sigur toți se așteaptă să fiu primul/prima în clasă mereu. Nu trebuie să fac nicio greșeală pentru că altfel o să am o performanță mai slabă și îi voi dezamăgi pe ceilalți”. Astfel, dacă în copilărie perfecționismul nu este atât de pregnant, în adolescență ia amploare și generează apariția unor comportamente specifice care pot conduce, ulterior, la psihopatologie

Ce fel de perfecționiști suntem?

Ștudiile demonstrează faptul că există trei tipuri de perfecționism: 

  1. perfecționismul orientat către sine
  2. perfecționismul prescris social 
  3. perfecționismul orientat către ceilalți 

Perfecționistul orientat către sine presupune setarea unor standarde extrem de înalte față de propria persoană și are motivații de natură perfecționistă. Câteva dintre caracteristicile specifice acestui tip de perfecționism sunt nivelul de aspirație sau tendința de a se autointitula vinovat, iar acestea sunt destul de greu de modificat pe parcursul timpului. 

Perfecționismul prescris social se manifestă atunci când credem că ceilalți au așteptări extrem de înalte de la noi. Acest tip de perfecționism este asociat cu distres interpersonal, sensibilitate interpersonală și un suport social perceput ca fiind scăzut. 

Ultimul tip de perfecționism, cel orientat către ceilalți, constă în adoptarea unor standarde nerealiste în ceea ce privește performanța și comportamentul altor persoane. Perfecționiștii din această categorie sunt angajați în activitățile relaționate cu munca, însă sunt considerați mai ostili, au un nivel de agreabilitate mai scăzut și sunt mai predispuși să învinuiască alte persoane pentru acțiunile lor.

Unde duce perfecționismul?

Dacă trăim cu o teamă constantă de a greși și de a fi dezaprobați de ceilalți pentru că nu „reușim să fim perfecți”, avem mai multe șanse de a dezvolta simptomatologie depresivă și de a ne simți deznădăjduiți. 

Perfecționismul reprezintă un factor de risc și în dezvoltarea tulburărilor de alimentație, acestea fiind din ce în ce mai prevalente în rândul tinerilor. Simptomele anorexiei sunt asociate direct cu perfecționismul orientat către sine, iar  perfecționismul prescris social este relaționat cu dorința de a fi slab, cu ținerea anumitor diete, cu anumite comportamente alimentare dezordonate, cu evitarea contactului cu imaginea corporală și cu stima de sine scăzută. În esență, devenim obsedați de greutatea noastră, de dietă și de aspectul nostru fizic pentru a putea atinge acea „imagine perfectă”. 

Independent de aceste tulburări, perfecționismul afectează atât activitatea de zi cu zi, cât și relațiile intime

Când vine vorba de îndeplinirea sarcinilor, perfecționiștii vor resimți foarte rar satisfacția asociată performanței, întrucât focusul lor va fi întotdeauna setat pe aspectele care nu s-au desfășurat conform așteptărilor. Această nemulțumire duce la dezvoltarea gândurilor ca „ceilalți nu mă pot accepta dacă nu sunt perfect/ă și dacă nu le îndeplinesc așteptările”, „nici măcar sarcina respectivă nu am putut să o fac perfect, nu sunt capabil/ă de nimic!”.

În principiu, perfecționiștii se confruntă cu acea teamă de a nu greși și resimt anxietate. Ei nu pot avea niciodată siguranța că ceilalți îi vor accepta și îi vor iubi dacă nu sunt „perfecți”. În același timp, perfecționiștii au tendința de a seta standarde înalte și nerealiste față de ceilalți, gândindu-se că „dacă îmi vor atinge așteptările, oamenii sunt demni de prietenia / de aprecierea mea”.

În ceea ce privește relațiile intime, persoanele cu perfecționism social pot manifesta o dependență emoțională față de partener. Ei au dificultăți în rezolvarea eficientă a conflictelor de cuplu, iar perfecționiștii orientați către ceilalți au așteptări ridicate față de partener, care sunt greu de îndeplinit și care afectează calitatea relației de cuplu. În mod evident, aceste abordări sunt nocive și vin la pachet cu numeroase emoții disfuncționale, care ne împiedică să funcționăm sănătos.

Cum putem reduce și ține sub control perfecționismul?

Perfecționismul este un obstacol, care nu doar că favorizează apariția unor tulburări, ci le și menține de-a lungul timpului prin intermediul gândurilor automate, evaluative. Acestea ne împiedică să fim mulțumiți de propria performanță și viață. 

Perfecționismul poate fi redus prin terapia cognitiv-comportamentală, în cadrul căreia învățăm mecanisme prin care identificăm și modificăm acele gânduri care au o influență negativă asupra comportamentelor și emoțiilor noastre.

Surse:

Damian, L. E., Stoeber, J., Negru‐Subtirica, O., & Băban, A. (2017). On the development of perfectionism: The longitudinal role of academic achievement and academic efficacy. Journal of personality, 85(4), 565-577

Dorman, J. P. (2001). Associations between classroom environment and academic efficacy. Learning Environments Research, 4(3), 243-257.

Flett, G. L., Hewitt, P. L., Shapiro, B., & Rayman, J. (2001). Perfectionism, beliefs, and adjustment in dating relationships. Current Psychology, 20(4), 289-311.

Hewitt, P. L., & Flett, G. L. (1991). Perfectionism in the self and social contexts: conceptualization, assessment, and association with psychopathology. Journal of personality and social psychology, 60(3), 456.

Limburg, K., Watson, H. J., Hagger, M. S., & Egan, S. J. (2017). The relationship between perfectionism and psychopathology: A meta‐analysis. Journal of clinical psychology, 73(10), 1301-1326.

Shafran, R., & Mansell, W. (2001). Perfectionism and psychopathology: A review of research and treatment. Clinical psychology review, 21(6), 879-906.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.