Memoria umană are capacitatea de a deține o cantitate uimitoare de informații, dar reprezintă mult mai mult decât un simplu dispozitiv de stocare. Memoria este un set de procese dinamice. Aceste procese funcționează foarte bine în majoritatea timpului, dar sunt de asemenea, susceptibile la distorsiuni. Cu alte cuvinte, amintirile sunt imperfecte, iar mintea nu ne spune întotdeauna adevărul.
Frederic Bartlett, profesor de psihologie și cercetător la Universitatea Cambridge, a observat că oamenii creează adesea amintiri false după citirea unui text. În concepția lui, memoria este o reconstrucție a evenimentelor, mai degrabă decât o reproducere, iar amintirile nu sunt reprezentări fixe ale trecutului. Uneori însă, avem chiar amintiri false, adică reprezentări mentale ale unor evenimente care nu s-a întâmplat niciodată, dar despre care suntem convinși că sunt reale. În alte cazuri, amintirile conțin elemente false sau distorsionate. Spre exemplu, să-ți amintești o întâmplare reală când te-ai plimbat cu o prietenă prin oraș, dar să crezi, în mod fals, că era și Ana – o altă prietenă – cu voi.
„Privim lumea din lentila memoriei”
(Sally Satel)
Amintirile false sunt mult mai comune decât credem. Oamenii se pot simți complet încrezători în ceea ce își amintesc, dar această încredere nu garantează că o anumită memorie este corectă. Exemple din acest fenomen pot varia de la lucruri simple, cum este amintirea incorectă că ai încuiat ușa din față, până la unele complexe, cum este amintirea falsă a detaliilor unui accident la care ai fost martor.
Sugestia poate induce amintiri false
Una dintre sursele importante de memorii false sunt sugestiile venite de la alții. Sugestia este procesul psihologic prin care o sursă exterioară influențează gândurile, sentimentele sau comportamentul unei alte persoane. Elizabeth Loftus, psiholog şi expert în memoria umană, a realizat numeroase cercetări încercând să explice sensibilitatea memoriei la distorsiune. Ea a demonstrat că prin sugestie mintea noastră poate produce amintiri care nu au avut loc niciodată.
De exemplu, unul dintre studiile ei a fost proiectat astfel încât participanții să creadă că s-au pierdut într-un mall când erau copii, chiar dacă asta nu s-a întâmplat, de fapt, niciodată. Fiecărui participant i s-au oferit descrieri ale trei situații adevărate pe care el le-a trăit când era copil. Desigur, familia a fost implicată, mai exact mama și fratele, iar aceștia au creat un al patrulea eveniment, de această dată fals (pierderea in mall). Participantul a fost rugat să scrie în fiecare zi, timp de cinci zile, despre cele patru evenimente, oferind cât mai multe detalii despre fiecare eveniment în parte. În contextul creat, la finalul studiului, el a produs amintiri precum: fizionomia celui care l-a găsit, detalii despre magazinul de jucării în care s-a pierdut și despre momentul revederii cu familia. Mai mult decât atât, a acordat punctaje pentru fiecare eveniment pentru a-și exprima gradul de încredere în amintirile respective. Pentru evenimentul fals, participantul a acordat a doua cea mai mare notă, nota 8.
”În esență, toate amintirile sunt false într-o anumită măsură. Memoria este un proces inerent reconstructiv, prin care punem cap la cap trecutul pentru a forma o narațiune coerentă ce devine autobiografia noastră.”
(Elizabeth Loftus)
Elizabeth Loftus a mai arătat că aceste amintiri pot deveni mai puternice și mai vii odată cu trecerea timpului. În timp, amintirile noastre devin susceptibile la distorsiuni. Ele se formează mai ușor atunci când a trecut suficient timp pentru ca amintirea originală să dispară. În mărturia martorilor oculari, de exemplu, durata de timp dintre incident și interviul cu privire la eveniment joacă un rol însemnat în modul în care oamenii își amintesc diferite situații. Astfel, timpul este un alt factor care poate favoriza apariția amintirilor false.
Care sunt consecințele amintirilor false?
Una dintre consecințele negative ale amintirilor false este condamnarea pe nedrept a unor inculpați pe baza mărturiilor false ale martorilor. Deși martorii pot fi convinși că amintirea lor este corectă, aceasta se dovedește ulterior a fi falsă. Se estimează că peste 10.000 de persoane au fost condamnate pe nedrept în SUA pe baza mărturiilor martorilor.
Există, totuși, și consecințe pozitive ale amintirilor false. Spre exemplu, creativitatea a fost asociată cu amintirile false (persoanele creative generează mai multe amintiri false), iar acestea ajută la rezolvarea creativă a problemelor. Spre exemplu, Howe și colaboratorii (2011) au prezentat copiilor și adulților liste de cuvinte asociate care au dat naștere unor amintiri false. Acestea amintiri false au constituit și soluția la probleme prezentate după ce au studiat participanții listele. Participanții care au generat o amintire falsă după prezentarea listei au rezolvat mai ușor (rată mai mare de succes), dar și mai repede problema subsecventă.
Valența adaptativă a amintirilor este cel mai evidentă în biasarea pozitivă a amintirilor autobiografice. Avem tendința de a ”falsifica” amintirile despre noi înșine astfel încât să ne favorizeze, să reieșim mai curajoși, mai inteligenți și mai consistenți. În baza acestora, se construiește o mai puternică stimă de sine și încredere în propriile abilități și bune intenții. Această încredere stă la baza acțiunilor și succeselor viitoare.
Mesajul cu care aș vrea să rămâneți este de a vă încrede mai puțin în propriile amintiri. Uneori, lucrurile nu s-au întâmplat așa cum ni le amintim. Dacă este important să știți adevărul, atunci căutați surse independente de informație despre acel eveniment trecut. Altfel, rețineți că rolul memoriei nu este de a stoca adevărul, ci de a ne ajuta să ne adaptăm la mediu și, uneori, o informație falsă poate fi mai utilă decât una adevărată.
Surse bibliografice
Loftus, E. F., & Pickrell, J. E. (1995). The formation of false memories. Psychiatric annals, 25(12), 720-725.
Loftus, E. F. (2003). Make-believe memories. American Psychologist, 58(11), 867.
Ghetti, S., Qin, J., & Goodman, G. S. (2002). False memories in children and adults: Age, distinctiveness, and subjective experience. Developmental Psychology, 38(5), 705.
Kaplan, R. L., Van Damme, I., Levine, L. J., & Loftus, E. F. (2016). Emotion and false memory. Emotion Review, 8(1), 8-13.
Brown, J. M., & Campbell, E. A. (Eds.). (2010). The Cambridge handbook of forensic psychology. Cambridge University Press.
Loftus, E. F. (1997). Creating false memories. Scientific American, 277(3), 70-75.
Howe, M. L., Garner, S. R., & Patel, M. (2013). Positive consequences of false memories. Behavioral sciences & the law, 31(5), 652-665.
Howe, M.L., Garner, S.R., Charlesworth, M., & Knott, L. (2011). A brighter side to false memory illusions: False memories can prime children’s and adults’ insight-based problem solving. Journal of Experimental Child Psychology, 108, 383–393.
