Cum combatem anxietatea faţă de şcoală?

Fie că suntem elevi în prezent sau nu, cu toții ne-am bucurat de anii de școală. Doar că unii dintre noi ne-am confruntat și cu trăiri negative intense la școală, fiind îngrijorați din varii motive, cum ar fi performanțele, părerile colegilor sau ale profesorilor. Uneori este posibil să fi avut  migrene sau dureri de stomac cu gândul că trebuia să mergem la școală în anumite zile. De asemenea, e posibil să fi chiulit în anumite intervale orare, pentru a scăpa de atmosfera tensionată de la anumite ore.

Literatura de specialitate surprinde faptul că unii școlari de astăzi se confruntă cu aceste simptome, chiar mai frecvent decât în trecut, indicându-le astfel părinților sau profesorilor că există o problemă. Dacă aceste simptome persistă, pot interfera cu bunăstarea, performanțele academice și viața socială a copiilor. Specialiștii recomandă să venim în ajutorul copiilor care se confruntă cu astfel de probleme. În acest articol vom încerca să conceptualizăm ideea de anxietate față de școală, cum se manifestă, care sunt cauzele și consecințele principale, dar și  ce putem face ca părinți și profesori, dacă întâlnim copii cu asemenea probleme sau chiar dacă noi, elevi fiind, ne confruntăm cu anxietatea față de școală. Aşadar, cum cum combatem anxietatea faţă de şcoală?

Cum putem defini anxietatea față de școală?

Tulburările de anxietate sunt cele mai frecvent întâlnite tulburări mentale în perioada copilăriei, simptomele subclinice având o prevalență ridicată în rândul copiilor ^{1, 2}. S-a dovedit că acestea pot avea consecințe negative pe termen scurt sau lung în cadrul vieții sociale și academice a copiilor ^{3, 4}. Una din cauzele principale care declanșează trăiri anxioase în rândul micuților este mediul școlar, coroborat cu mediul familial și social ⁵.

Anxietatea față de școală poate fi înțeleasă drept îngrijorarea, teama sau chiar refuzul copilului de a merge la școală sau de a fi implicat în activități academice, de unde se poate sesiza o scădere a performanței școlare, a stării de bine și a energiei fizice a elevilor ce resimt anxietate. În literatura de specialitate, acest cumul de trăiri mai este întâlnit sub numele de „refuz școlar”. Deoarece anxietatea față de școală sau refuzul școlar nu este catalogat drept o tulburare mentală de sine stătătoare în „Manualul de diagnostic si clasificare statistică a tulburărilor mintale” (DSM-5), anxietatea față de școală este considerată a fi un simptom important al unei alte tulburări mentale precum ⁶: 

• Anxietatea de separare. Se referă la îngrijorarea persistentă a copilului de a fi separat în mod real sau imaginar de o persoană dragă, de atașament. Dat fiind aceste trăiri intense, în context școlar, acești copii se despart greu de părinți și le este greu să socializeze cu alte persoane ⁷.
• Mutismul selectiv. Presupune eșecul persistent al copilului de a vorbi în unele contexte sociale. Se presupune că ar fi vorba de o formă preliminară a anxietății sociale ⁸. E posibil ca elevul să nu poată sau să aibă dificultăți de a comunica împreună cu alți copii sau cu personalul didactic.
• Anxietatea socială. Reflectă dificultățile de socializare pe care le-ar putea avea copiii, în special adolescenții, în diverse contexte sociale. În context școlar, se poate observa că elevul are dificultăți sau nu poate să se angajeze în interacțiuni sociale, fiind îngrijorat că ar putea fi judecat ⁹. 
• Anxietatea generalizată. Cuprinde variile motive de îngrijorare avute de copii, printre care se pot regăsi și motive referitoare la școală, cum ar nevoia să performeze ¹⁰.
• Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD). Cuprinde gândurile disfuncționale obsesive și compulsiile pe care copii le-ar putea avea privind diferite aspecte, care ar putea afecta interacțiunile acestora cu mediul școlar și performanțele lor academice, copiii fiind adesea perfecționiști ¹¹. 
• Depresia. Deși rară în rândul copiilor, dar cu o prevalența ceva mai mare în rândul adolescenților, se poate manifesta prin tristețe, lipsă de energie și probleme de somn și alimentație ¹². Simptomele ar putea fi cauzate și menținute de diverși factori din mediul școlar.
• Fobiile specifice. Reflectă frica exagerată de anumite obiecte sau situații ¹³. În mediul școlar pot exista numeroși factori care să genereze astfel de fobii în rândul copiilor, cum ar fi examinările.
• Sindromul de stres posttraumatic (PTSD). Presupune reexperiențierea, însoțită de simptomatologie, a unor episoade traumatice. S-a dovedit că micuții se raportează similar adulților la situații traumatice, făcându-i la fel de susceptibili la PTSD. Anumiți factori declanșatori ai traumei pot exista în mediul școlar. Spre exemplu, există o prevalență mai ridicată a acestei tulburări în rândul copiilor expuși episoadelor de atac armat din școlile din SUA ¹⁴.
• Tulburarea de comportament opozant. Se referă la ansamblul de comportamente negative și deviante realizate de copiii care încalcă normele sociale ¹⁵. În context școlar, putem să o identificăm la copii neascultători care încalcă adesea și dinadins regulile și îi deranjează pe ceilalți.

Simptomele principale ale anxietății față de școală ^{16, 17}

• Simptome somatice: dureri de stomac, migrene, lipsă de energie, oboseală, slăbiciune, greață, schimbări în apetit, probleme de somn, frisoane sau simptome specifice atacurilor de panică (palpitații, transpirație, tremurături, dureri musculare, lipsă de aer, etc.).
• Simptome afective: tristețe, îngrijorare, iritabilitate, rușine.
• Simptome cognitive: lipsă de concentrare, gânduri negative și disfuncționale.
• Simptome comportamentale: refuz de a merge la școală, lipsit de la școală, crize de plâns, crize de tip tantrum, rezistență la despărțire față de părinți, contactarea telefonică frecventă a părinților sau a altor persoane de atașament, eșec în realizarea sarcinilor școlare, evitarea interacțiunilor sociale, etc.

Se recomandă să fim atenți și la personalitatea copilului sau la istoricul medical și familial al acestuia. Este important să consultăm un specialist în sănătatea mentală dacă micuțul se confruntă în mod frecvent cu astfel de simptome.

Cauzele principale ale anxietății corelate cu mediul școlar

• Contextul social 

Unii copii, în special cei cu predispoziție spre agorafobie și anxietate socială, se simt inconfortabil în contexte sociale dinamice și flexibile, așa cum se întâlnesc la școală ¹⁸. Prezența unui grup de prieteni în clasă sau măcar în aceeași școală este importantă pentru adaptarea copilului la mediul social prin exersarea abilităților sociale. De asemenea, copiii agresori (eng. bullies) pot influența dramatic experiența școlară a copiilor. Unii copii ajung să fie victimele agresiunilor verbale și fizice ale colegilor de școală, ajungând în final, probabil, să aibă o stimă de sine scăzută și să simtă aversiune față de mediul școlar și de interacțiunile sociale  ¹⁹. 

• Cadrele didactice

Atitudinea profesorilor este importantă în perceperea școlii de către elevi ca un mediu sigur. În cazul unei discrepanțe dintre stilul de predare al profesorilor și stilul de învățare al elevilor, cei din urmă ar putea să generalizeze acest dezechilibru la nivelul întregii experiențe academice ¹⁹.

• Sarcinile școlare

Acestea trebuie să fie la un nivel mediu, nici suprasolicitante, nici prea ușoare. Utilizarea exagerată a resurselor mentale și de timp ²⁰ duce la scăderea stării de bine a copilului resimțind oboseală și frustrare că nu a realizat alte activități mai plăcute, în compania persoanelor la care ține (ex. joacă împreună cu prietenii; timp petrecut cu părinții, etc.) ²¹. Dacă sarcinile sunt prea simple, copiii se plictisesc, experimentează trăiri negative și pot manifesta comportamente neadecvate ²².

• Anxietatea față de evaluări

Multora dintre noi nu ne place să fim evaluați, chiar dacă nu vorbim neapărat de lucrări de control, teze sau examene. Copiii care simt frică și îngrijorare față de situațiile de evaluare pot avea rezultate mai slabe la testările școlare, chiar dacă ei au un nivel optim de cunoștințe ²³.

• Etapa de dezvoltare

Deși multe din simptomele precizate mai sus se pot manifesta la diverse categorii de vârstă, este important să ținem cont de etapa de dezvoltare în care se află persoana care suferă de anxietate. De exemplu, dacă este vorba de un copil aflat la grădiniță sau în primii ani de școală, manifestările pot apărea pe fondul anxietății de separare, nu al anxietăţii faţă de şcoală, copilul având nevoie de timp să se familiarizeze cu mediul școlar, unde este departe de părinți. Pe măsură ce avansează în vârstă, copilul capătă tot mai multă independență și poate să interacționeze mai ușor cu ceilalți. Prin urmare, s-ar putea ca simptomele să se diminueze odată realizată acomodarea. În schimb, dacă vorbim de adolescenți, unde rolurile sociale capătă o importanță tot mai mare, e posibil ca simptomele să se accentueze în contextul prezenței unor presiuni sociale și academice ²⁴.

Ce putem face dacă…

1. Suntem părinții unui copil care manifestă anxietate față de școală

Cel mai important este ca părinții să identifice semnele anxietății față de școală și contextele specifice în care aceasta apare. Acest lucru îl pot face conversând deschis cu copilul despre experienţa lui ca elev, despre teama de evaluări şi alte aspecte de acest tip. Cel mai probabil, aceștia vor mărturisi dacă au vreo problemă, iar împreună puteți căuta o rezolvare adaptată situației și astfel să diminuați simptomele anxietății.

Dacă acesta nu dorește să mărturisească ce îl frământă, părintele îl poate încuraja să scrie într-un jurnal ce îl îngrijorează. Cu toate acestea, este esențial ca părintele să îi dea de înțeles copilului că este prezent în cazul în care acesta se decide să împărtășească îngrijorarea cu cineva și este în regulă să îi spună ce are pe suflet, când e pregătit. De exemplu, dacă micuțul este suprasolicitat de sarcinile școlare și nu are timp liber, putem să-l ajutăm să-și seteze o rutină și să își împartă timpul echitabil între activități, astfel încât să aibă și timp de relaxare.

De asemenea, dacă problema este la nivelul înțelegerii și învățării unei discipline, o discuție cu profesorul respectiv poate îmbunătăți situația. Dacă simptomele sunt intense și nu dau semne de îmbunătățire, puteți să vă adresați unui specialist în sănătatea mentală (ex. psiholog, consilier). Acesta poate ajuta în depistarea cauzelor principale ale anxietății și îi poate indica copilului unele tehnici prin care, pe rând, simptomele să fie diminuate. 

2. Suntem profesori și constatăm că un elev se confruntă cu anxietate. Cum combatem anxietatea faţă de şcoală?

Experiența de cadru didactic și interacțiunile numeroase cu elevi de-a lungul timpului îi fac pe aceștia să fie mai susceptibili la schimbările de atitudine și comportament ale copiilor. Profesorii pot să se arate interesați de problemele elevilor și să le aducă la cunoștință că sunt acolo pentru sprijin și ajutor, în măsura în care competențele lor le permit. De asemenea, profesorul poate discuta cu consilierul școlar, dar și cu părinții copilului referitor la problemele cu care acesta se confruntă, astfel încât consilierul să sprijine copilul în mediul școlar, iar părinții să îl poată sprijini în afara școlii.

În cazul copiilor din clasele primare, învățătorul joacă un rol important în dezvoltarea emoțională și cognitivă a elevilor. Astfel, este esențial ca el să fie interesat de trăririle emoționale ale copiilor, empatic, raportat la elevi și să încerce să identifice posibilele probleme cu care micuții se confruntă în context școlar și să semnaleze acest lucru părinților. Învățătorul poate stabili împreună cu elevul un limbaj codificat prin care acesta să semnaleze că există probleme, iar cadrul didactic poate să intervină. Astfel, micuțul va ști că există o persoană care-l sprijină în mediul amenințător. Împreună cu părinții, personalul didactic poate face viața mai ușoară și mai plăcută elevilor, diminuând în mod semnificativ simptomele de anxietate. 

3. Noi ne confruntăm cu anxietate față de mediul academic

Dacă ne confruntăm cu aceste simptome putem încerca să:

• Acceptăm starea afectivă negativă ca fiind existentă. Când simțim trăiri afective negative de îngrijorare,  tristețe și altele asemenea, trebuie să recunoaștem aceste stări există și trebuie să luăm măsuri pentru a le îndepărta. Aceste măsuri însemnând să facem tot posibilul să rezolvăm problema de la care aceste stări s-au declanșat și amplificat.
• Realizăm exerciții de relaxare de respirație, de tipul meditației (mindfulness) sau de detensionare musculară. Realizarea unor astfel de exerciții ar putea duce la îndepărtarea temporară a gândurilor disfuncționale și detensionarea corpului și prin urmare, la diminuarea simptomelor somatice. Acest fel de exerciții pot fi realizate de fiecare dată când se simte o amplificare a simptomelor, fiind recunoscute de specialiști pentru eficiența lor ^{25, 26}. 
• Căutăm sprijin social. Faptul că împărtășim cu cineva de încredere îngrijorările noastre poate să ne facă să ne simțim mai bine. Faptul că suntem înțeleși, încurajați și sprijiniți ne conferă un sentiment de siguranță și încredere în sine. Astfel de persoane pot fi, în primul rând, părinții, apoi, cadrele didactice și prietenii.
• Căutăm ajutor de specialitate. Un specialist în sănătate mentală (ex. psihologul școlar) poate să ne ajute să identificăm cauzele anxietății și să dezvoltăm anumite mecanisme de a combate gândurile disfuncționale și, prin urmare, să facem față problemei cu care ne confruntăm în mod eficient. Terapia cognitiv-comportamentală este considerată a fi una dintre cele mai eficiente în combaterea simptomatologiei anxioase ^{27, 28}.

Concluzii:

Anxietatea față de școală este un fenomen psihologic complex, care diferă ca manifestare de la persoană la persoană, având cauze diferite pentru fiecare. Indiferent de rolul pe care îl jucăm în viața copilului care se confruntă cu aceasta, trebuie să fim alături de el, să-l sprijinim și să luăm măsuri pentru a-l ajuta.

Referințe bibliografice:

1. Ford, T., Goodman, R., & Meltzer, H. (2003). The British child and adolescent mental health survey 1999: the prevalence of DSM-IV disorders. Journal of the American academy of child & adolescent psychiatry, 42(10), 1203-1211.
2. Bell-Dolan, D. J., Last, C. G., & Strauss, C. C. (1990). Symptoms of anxiety disorders in normal children. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 29(5), 759–765
3. Ost, L-G., & Treffers, P. D. (2001). Onset, course, and outcome for anxiety disorders in children. In: W. K. Silverman & P. D. Treffers (Eds.), Anxiety disorders in children and adolescents: research, assessment and intervention. Cambridge: Cambridge University Press
4. Masia Warner, C., Fisher, P. H., Shrout, P. E., Rathor, S., & Klein, R. G. (2007). Treating adolescents with social anxiety disorder in school: An attention control trial. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 48(7), 676-686.
5. Kendall, P. C., Puliafico, A. C., Barmish, A. J., Choudhury, M. S., Henin, A., & Treadwell, K. S. (2007). Assessing anxiety with the child behavior checklist and the teacher report form. Journal of anxiety disorders, 21(8), 1004-1015.
6. Kawsar, M. S., Yilanli, M., & Marwaha, R. (2022). School Refusal. In StatPearls. StatPearls Publishing. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534195/
7. Masi, G., Mucci, M. & Millepiedi, S. Separation Anxiety Disorder in Children and Adolescents. Mol Diag Ther 15, 93–104 (2001). https://doi.org/10.2165/00023210-200115020-00002
8. Krysanski, V. L. (2003). A brief review of selective mutism literature. The Journal of Psychology, 137(1), 29-40.
9. Mohammadi, M. R., Salehi, M., Khaleghi, A., Hooshyari, Z., Mostafavi, S. A., Ahmadi, N., Hojjat, S. K., Safavi, P., & Amanat, M. (2020). Social anxiety disorder among children and adolescents: A nationwide survey of prevalence, socio-demographic characteristics, risk factors and co-morbidities. Journal of Affective Disorders, 263, 450–457. https://doi.org/10.1016/j.jad.2019.12.015
10. Mohammadi, M. R., Pourdehghan, P., Mostafavi, S.-A., Hooshyari, Z., Ahmadi, N., & Khaleghi, A. (2020). Generalized anxiety disorder: Prevalence, predictors, and comorbidity in children and adolescents. Journal of Anxiety Disorders, 73, 102234. https://doi.org/10.1016/j.janxdis.2020.102234
11. Öst, L.-G., Riise, E. N., Wergeland, G. J., Hansen, B., & Kvale, G. (2016). Cognitive behavioral and pharmacological treatments of OCD in children: A systematic review and meta-analysis. Journal of Anxiety Disorders, 43, 58–69. https://doi.org/10.1016/j.janxdis.2016.08.003
12. Garber, J., Gallerani, C. M., & Frankel, S. A. (2009). Depression in children. In Handbook of depression, 2nd ed (pp. 405–443). The Guilford Press. https://doi.org/10.1097/00005053-200301000-00022
13. Ollendick, T. H., King, N. J., & Muris, P. (2002). Fears and Phobias in Children: Phenomenology, Epidemiology, and Aetiology. Child and Adolescent Mental Health, 7(3), 98–106. https://doi.org/10.1111/1475-3588.00019
14. Schwarz, E. D., & Kowalski, J. M. (1991). Malignant Memories: PTSD in Children and Adults after a School Shooting. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 30(6), 936–944. https://doi.org/10.1097/00004583-199111000-00011
15. Erşan, E. E., Doğan, O., Doğan, S., & Sümer, H. (2004). The distribution of symptoms of attention-deficit/hyperactivity disorder and oppositional defiant disorder in school age children in Turkey. European Child & Adolescent Psychiatry, 13(6), 354–361. https://doi.org/10.1007/s00787-004-0410-2
16. Valizadeh, L., Farnam, A., & Rahkar Farshi, M. (2012). Investigation of Stress Symptoms among Primary School Children. Journal of Caring Sciences, 1(1), 25–30. https://doi.org/10.5681/jcs.2012.004
17. School Refusal. (n.d.). Anxiety Canada. Retrieved September 15, 2022, from https://www.anxietycanada.com/articles/school-refusal/
18. Inglés, C. J., Gonzálvez-Maciá, C., García-Fernández, J. M., Vicent, M., & Martínez-Monteagudo, M. C. (2015). Current status of research on school refusal. European Journal of Education and Psychology, 8(1), 37–52. https://doi.org/10.1016/j.ejeps.2015.10.005
19. Fisher, J. E., & O’Donohue, W. T. (Eds.). (2006). Practitioner’s guide to evidence based psychotherapy. Springer, 600-620.
20. Brown, S. L., Nobiling, B. D., Teufel, J., & Birch, D. A. (2011). Are Kids Too Busy? Early Adolescents’ Perceptions of Discretionary Activities, Overscheduling, and Stress. Journal of School Health, 81(9), 574–580. https://doi.org/10.1111/j.1746-1561.2011.00629.x
21. Eck, K. M., Delaney, C. L., Olfert, M. D., Shelnutt, K. P., & Byrd-Bredbenner, C. (2019). “If my family is happy, then I am happy”: Quality-of-life determinants of parents of school-age children. SAGE Open Medicine, 7, 2050312119828535. https://doi.org/10.1177/2050312119828535
22. Umbreit, J., Lane, K. L., & Dejud, C. (2004). Improving Classroom Behavior by Modifying Task Difficulty: Effects of Increasing the Difficulty of Too-Easy Tasks. Journal of Positive Behavior Interventions, 6(1), 13–20. https://doi.org/10.1177/10983007040060010301
23. Chapell, M. S., Blanding, Z. B., Silverstein, M. E., Takahashi, M., Newman, B., Gubi, A., & McCann, N. (2005). Test Anxiety and Academic Performance in Undergraduate and Graduate Students. Journal of Educational Psychology, 97, 268–274. https://doi.org/10.1037/0022-0663.97.2.268
24. Cole, M., Cole, S. R., & Lightfoot, C. (2005). The development of children. Macmillan.
25. Bamber, M. D., & Morpeth, E. (2019). Effects of Mindfulness Meditation on College Student Anxiety: A Meta-Analysis. Mindfulness, 10(2), 203–214. https://doi.org/10.1007/s12671-018-0965-5
26. Beauchemin, J., Hutchins, T. L., & Patterson, F. (2008). Mindfulness Meditation May Lessen Anxiety, Promote Social Skills, and Improve Academic Performance Among Adolescents With Learning Disabilities. Complementary Health Practice Review, 13(1), 34–45. https://doi.org/10.1177/1533210107311624
27. Kendall, P. C., & Peterman, J. S. (2015). CBT for Adolescents With Anxiety: Mature Yet Still Developing. American Journal of Psychiatry, 172(6), 519–530. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2015.14081061
28. von der Embse, N., Barterian, J., & Segool, N. (2013). Test Anxiety Interventions for Children and Adolescents: A Systematic Review of Treatment Studies from 2000-2010: Test Anxiety Interventions for Children and Adolescents. Psychology in the Schools, 50(1), 57–71. https://doi.org/10.1002/pits.21660