„Atomic Habits” de James Clear (recenzie)

Știai că, până la 50% din activitățile pe care le facem într-o zi, le facem din obișnuință? Cartea ”Atomic Habits” de James Clear subliniază contribuția semnificativă a acestor obiceiuri la starea de bine a fiecăruia, modul în care ele se formează și se mențin, dar și de ce poate fi dificil să le schimbăm.

Teza centrală a cărții circumscrie teoria conform căreia, de cele mai multe ori, schimbările ample nu vin din acțiuni grandioase, ci din ”atomicele” obiceiuri, repetate cu stoicism, zi de zi. Clear urmărește să evidențieze cum schimbările aparent infime în rutina noastră pot conduce la rezultate remarcabile pe termen lung. Pentru asta, autorul apelează la parcursul de viață al câtorva personalități marcante. De exemplu, el vorbește despre ce l-a ajutat pe Victor Hugo să devină un scriitor atât de renumit, sau pe Benjamin Franklin, să schimbe cursul istoriei Statelor Unite într-o asemenea măsură. Pornind de la astfel de povești, ce vin cu o puternică infuzie inspirațională, autorul oferă sfaturi punctuale, în vederea atingerii excelenței. În ciuda faptului că nu toți ne dorim să ajungem sportivi sau scriitori renumiți, fiecare dintre noi vrea să renunțe la un obicei nociv sau să-și îndeplinească cu succes scopurile. Cartea lui James Clear descrie cum putem face asta, spulberându-ne iluzia că marile realizări necesită eforturi dramatice.

Despre autor și ”manualul său de instrucțiuni” bine structurat

Prin construcție, ”Atomic Habits” este o carte de psihologie comportamentală, care îmbină concepte din biologie, neuroștiințe, psihologie și sociologie. În esență, constituie un ”manual de instrucțiuni”, un ghid de optimizare a stării de bine, prin implementarea unor intervenții la nivel micro, adică nivelul obiceiurilor celor mai banale. De exemplu, autorul dezvăluie cum e cel mai potrivit să refuzăm o țigară atunci când un prieten ne-o oferă, unde e cel mai bine să ne depozităm dulciurile sau cum ne pot ajuta niște agrafe de birou să pierdem în greutate.

Deși scepticii o pot numi o carte de „self-help” de tipul „Cum să fii mai fericit în 3 pași simpli”, aceasta nu e nici pe departe așa, datorită cadrului său fundamental bogat. Pe deasupra, autorul nu afirmă nicio secundă că schimbarea e simplă, evitând să seteze expectanțe nerealiste cititorilor. Cartea cuprinde, în fapt, douăzeci de capitole, structurate în șase părți mari, patru dintre ele constituind ”Legi ale schimbării comportamentale”, așa cum le numește Clear.

Parcursul de viață al autorului nu este altceva decât o reflecție a ideilor prezentate în carte. Chiar el afirmă acest lucru, citându-l pe Naval Ravikant: ”Pentru a scrie o carte bună, trebuie să te contopești cu ea.” James Clear este scriitor, antreprenor și cercetător american, consacrat de blogul său ”Atomic Habits”, dar și de cartea cu același nume, ajunsă best-seller internațional. În carte, el povestește cu deschidere despre cum, publicând zilnic câte un articol pe blogul său, a ajuns să își crească exponential numărul de abonări zilnice. În prezent, blogul său înregistrează în jur de 1,000,000 noi abonați în fiecare săptămână.

Formarea și menținerea obiceiurilor. Modalități prin care ne punem singuri bețe în roate

Cele patru legi pentru formarea unui obicei pozitiv sunt:

  1. Indiciul trebuie să fie vizibil.
  2. Acțiunea trebuie să fie atractivă.
  3. Acțiunea trebuie să fie ușor de efectuat.
  4. Acțiunea trebuie să ofere satisfacție.

Conform autorului, implementarea unui obicei pozitiv ține de respectarea acestor patru pași. Dacă totul s-ar rezuma la o rețetă atât de simplă, cu toții am fi cei mai talentați și mai fericiți oameni, nu-i așa? Însă, este evident că demersul e mult mai complex, având în vedere mecanisme ample implicate în procesul schimbării. Iată câteva motive pentru care oamenii dau greș în formarea noilor obiceiuri:

  1. Platoul potențialului latent. Să te superi că nu ai un abdomen tonifiat după ce ai fost la sală timp de două săptămâni e ca și cum te-ai supăra că un cub de gheață nu se topește la -1oC. Trăim cu impresia iluzorie că schimbarea este liniară. De aceea, dacă nu vedem progrese imediate ne descurajăm și abandonăm misiunea. Prin metafora cubului de gheață, autorul subliniază faptul că, deși progresăm, nu trebuie să ne așteptăm la rezultate imediate. De exemplu, dacă creștem temperatura la care se află cubul de gheață, de la -4o la -1o, rezultatele nu vor fi vizibile până nu ajungem la 0o, când cubul va începe să se topească.
  2. Nivelurile schimbării. De ce să înlocuiești clasicul ” nu mulțumesc, încerc să mă las de fumat”, cu ”nu mulțumesc, sunt nefumător”? Deși pare doar o diferență lingvistică, cele două exprimări relevă adevărate diferențe de identitate. Prima sintagmă îi aparține cuiva care se cosideră un fumător, care încearcă să își schimbe obiceiurile. Aderarea la obiceiuri incongruente cu imaginea de sine, precum refuzarea unei țigări când ești fumător, este dificilă. Pe de altă parte, a doua sintagmă reflectă o schimbare la un nivel profund, cel al identității, caz în care, înlăturarea obiceiului nociv va fi mult mai facilă. Individul se consideră nefumător, ceea ce îl va ajuta să perceapă refuzul țigării drept ceva firesc.
  3. Paradoxul progresului. Oricât te-ai săturat să auzi acest clișeu, chiar ”e totul despre călătorie, nu despre destinație”. Mulți dintre noi cad pradă mitului conform căruia cheia spre succes este stabilirea unui obiectiv final și urmărirea lui orbească. Însă, ceea ce îi diferențiază pe învingători de perdanți nu este, urmărirea scopului, ci urmărirea planului de acțiune și a progresului căci, într-o competiție, obiectivul tuturor echipelor este acela de a câștiga, dar numai una reușește.

Cum știi că „Atomic Habits” e pentru tine?

Recomand cu încredere această carte oricui își dorește să aducă îmbunătățiri într-un domeniu specific al vieții sale, fie că e vorba de productivitatea în muncă, sănătate, finanțe sau relații. Limbajul de interfață face lectura foarte accesibilă. În plus, poveștile desprinse din realitate, presărate pe alocuri cu umor și dublate de un fundament teoretic bogat, din zona științelor cognitive și comportamentale, stârnesc oricui interesul de a da încă o pagină.

Lectura este potrivită chiar și pentru cei sceptici față de cărțile de self-help, printre care mărturisesc fără rețineri că mă aflu și eu. Ce diferențiază ”Atomic Habits” de astfel de cărți este faptul că trece de nivelul conceptual, reușind să ofere sfaturi punctuale. Așa cum precizează chiar Clear, este ”un manual de instrucțiuni”. În plus, el are o abordare diferită cu privire la formarea obiceiurilor, căci nu prezintă progresul ca fiind simplu și liniar, ci pregătește cititorul pentru obstacolele întâmpinate pe parcurs. Experiențele personale împărtășite de autor dau senzația că acesta se află umăr la umăr cu cititorul, gata să confrunte și să depășească orice opreliște, împreună cu el.

Concluzii

În concluzie, ”Atomic Habits” este o carte ce ne vizează pe fiecare în parte. Poate că nu toată lumea urmărește să aducă o modificare semnificativă în viața sa atunci când o deschide pentru prima oară. Însă, pe parcurs, fiecare poate reuși să identifice cel puțin o schimbare care i-ar prinde bine pe termen lung.

Astfel, dacă te-ai surprins vreodată declarând solemn că „renunți la fast-food”, pentru ca în ziua următoare să te trezești navigând pe Glovo, în căutarea ultimelor oferte de la KFC, cu siguranță vei empatiza cu poveștile cuprinse în carte. Lectura te va ajuta să adopți o nouă perspectivă în ceea ce privește optimizarea obiceiurilor personale, iar impactul va fi vizibil și la nivelul stării tale generale de bine.

One thought on “„Atomic Habits” de James Clear (recenzie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.