Deși în ultimii ani adulții și-au îndreptat atenția către problema bullying-ului, există încă multe dificultăți în combaterea și identificarea acestuia. În același timp, utilizarea termenului și când nu e cazul și fără a știi exact ce presupune i-a încurajat pe unii să privească bullying-ul cu cinism, iar pe alții să-l minimalizeze.
Atunci când oamenii cataloghează în mod greșit impolitețea sau comportamentul răutăcios ca fiind bullying – fie că atrag atenția asupra disconfortului lor de scurtă durată sau, pur și simplu, fac conversație– riscăm să devenim indiferenți în fața gravității reale a fenomenului și să nu reacționăm atunci când copii cu probleme au nevoie de intervenția adulților.
Bullying-ul nu este nici inevitabil, nici o parte normală a copilăriei, ci mai degrabă o formă inutilă de violență căreia părinții și profesorii receptivi și grijulii îi pot pune capăt.
Ce este și ce nu este bullying?
Ca să înțelegem mai bine acest fenomen, dar mai ales consecințele sale, ar trebui să începem cu o definiție accesibilă: Bullying-ul reprezintă un comportament intenționat ostil, realizat în mod repetat și care implică un dezechilibru de putere.
Este important să înțelegem diferențele dintre comportamentul răutăcios, comportamentul nepoliticos și comportamentul caracteristic agresiunii (bullying), pentru a fi capabili să luăm măsurile necesare.
Să începem cu comportamentul nepoliticos. Venit din partea copiilor, impolitețea poate părea ceva amuzant sau, cel puțin, nu e perceput ca fiind grav. Printre exemple sunt și situațiile în care un coleg îi aruncă un mănunchi de frunze în față sau trece peste rând la coadă. Pentru un părinte îngrijorat de bunăstarea copilului, poate părea un eveniment specific bullying-ului să ajungă acasă plin de frunze pe haine, dar este importantă și atitudinea copilului față de eveniment. Contează dacă acesta zâmbește când îi povestește contextul, dacă îi mărturisește că și el a aruncat la rândul său sau dacă este un comportament repetat și copilul este necăjit în mod constant de acea persoană. În funcție de context, ne putem da seama dacă acțiunile au fost nechibzuite, spontane, neplanificate și fără intenția de răni, caz în care este vorba de impolitețe și nu bullying.
Diferența principală dintre impolitețe și comportamentul răutăcios este intenția; în timp ce lipsa de politețe este deseori neintenționată, comportamentul răutăcios urmărește, în mare parte, să rănească sau să umilească pe cineva. Copiii sunt înțepători sau sarcastici unii cu alții când își critică îmbrăcămintea, inteligența, înfățișarea sau orice consideră ei relevant să comenteze în mod negativ. Să nu aveți nicio îndoială: comportamentele răutăcioase îi pot răni profund pe copii, iar adulții fac un lucru foarte important când le atrag atenția și le explică de ce nu e bine să facă astfel.
Există câteva aspect importante care diferențiază bullying-ul de comportamentele răutăcioase. În bullying, cei implicați nu sunt de obicei prieteni, există un dezechilibru de putere și intenția de a răni, iar dispoziția agresorului diferă de cea a victimei. Puștii care agresează o pot face la nesfârșit, acționând împotriva altora fără niciun sentiment de vină sau milă. De exemplu, când o fată își mobilizează prietenii pentru a asalta o colegă după cursuri, pentru că are impresia că aceasta i-a furat iubitul, apoi continua trimitând poze rușinoase cu fata și batjocorind-o de față cu alții. Bullying-ul cuprinde și comportamente precum: loviturile directe și cu intenție, confiscarea sau distrugerea lucrurilor unei persoane, amenințările, excluderea socială și multe altele, despre care o să vorbim într-un articol viitor.
De ce se întâmplă?
Atunci când adulții depun eforturi pentru a stabili ce îi face pe copii să fie agresivi, dobândesc o mai bună înțelegere a fenomenului, ceea ce duce spre o intervenție eficientă în combaterea acestui comportament distructiv.
Principalele motive pentru care copii sunt agresivi includ statutul social, puterea și controlul, atenția colegilor și lipsa de supervizare.
Pentru a câștiga statut social. Mitul conform căruia agresorii au o stimă de sine scăzută a fost infirmat în ultimii ani. Aceștia sunt, de fapt, îndrăgiți, încrezători, deștepți și abili social. Sunt motivați de îmbunătățirea statutului social.
Pentru a-și menține puterea și controlul. Copiii care agresează se bucură de sentimentul de putere și control pe care îl au asupra grupului. Cel mai comun tip de bullying în școală este cel al “fetei rele” , care decide cine este în interiorul grupului și cine nu. Adepții ei (nu îi putem numi prieteni) trăiesc cu frica de a nu deveni următoarele victime dacă nu fac ce le spune ea. Din păcate, acest fenomen de bullying este foarte răspândit la noi și de cele mai multe ori, părinții nu conștientizează gravitatea situației sau pur si simplu, nu știu cum să procedeze.
Pentru a se bucura de atenția colegilor. Adolescenții pun preț pe atenția primită din partea grupului, iar dacă aceștia îi “recompensează” prin râsete, îi încurajează să continue. Chiar și atunci când tac în fața bullying-ului, agresorul este încurajat și devine dispus să continue.
Pentru că pot. Cele mai multe acte de bullying se petrec atunci când nu există o supraveghere din partea adulților, prin urmare bullying-ul apare în absența sau prin neglijența adulților responsabili.
Este important pentru un tânăr să știe că poate apela la părinți dacă se confruntă cu acest fenomen. Nu cu mult timp în urmă, predomina mentalitatea de tipul ”așa sunt copii”, iar tinerii erau considerați ”pârâcioși” dacă apelau la ajutorul părinților. Este esențial să înțelegem că bullying-ul nu este o manifestare normală a copilăriei, nu este un “rit de trecere” și cu siguranță nu este inevitabil. Da, copiii pot fi răutăcioși, dar adulții nu ar trebui niciodată să treacă cu vederea bullying-ul ca un fapt definitoriu al copilăriei. Când fac acest lucru, ei înșală încrederea copilului și renunță la rolul de părinți responsabili. Adulții ar trebui să-și asigure copiii că demnitatea și siguranța lor sunt cele mai importante și că nimeni nu are dreptul să le încalce. Binele unui copil depinde de capacitatea adulților de a face distincție între impolitețea din stația de autobuz și bullying-ul care poate schimba vieți.
