Călărețul și Elefantul: modelul dual al minții

Când ne gândim la noi înșine (și la alți oameni, de altfel), ne gândim la acea parte a minții noastre care este conștientă. E acea parte pe care o putem accesa prin limbajul interior, prin gândurile noastre. Mai există însă și o a doua parte, care este mai puțin accesibilă, dar care are un rol central pentru fiecare dintre noi. Unii le-au numit sisteme, alții euri, însă cel mai ușor mod de a înțelege cum este mintea noastră divizată este prin metafora Elefantului și Călărețului, propusă de Jonathan Haidt în cartea lui, Ipoteza fericirii.

Este esențial să înțelegem cum funcționează aceste două euri, cum interacționează și care sunt posibilele rezultate ale acestor interacțiuni. Iar metafora Elefantului și Călărețului ne poate ajuta să avem o înțelegere mai ușoară și mai intuitivă.

Călărețul este eul conștient. E acea parte a minții noastre care este rațională, rezonabilă, care face diferența dintre bine și rău și alege (aproape) întotdeauna binele. Este aceeași minte pe care o folosim pentru a rezolva probleme de matematică. Este cea care ne dă senzația că suntem liberi să alegem, că avem liber arbitru. În creier, locul Călărețului este în cortexul prefrontal.

Elefantul este acea parte a minții care include toate procesele automate, care pot să aibă loc în același timp și fără efort. Este cel care generează rapid și inconștient toate impresiile și senzațiile care stau la baza opiniilor și emoțiilor pe care noi (eul conștient) le recunoaștem, numim și (uneori) le verbalizăm. E mai greu de localizat în creier, pentru că acoperă o gamă mult mai largă de mecanisme. El sesizează că un obiect este mai îndepărtat decât altul. Orientează brusc atenția în direcția unui zgomot. Conduce mașina când drumul este cunoscut sau pustiu.

Cine e șeful?

Călărețul se crede personajul principal al poveștii. Crede că el este cel care controlează situația, iar Elefantul este acolo doar pentru a-l servi. De fapt, situația este exact pe dos. Elefantul este personajul principal, iar Călărețul este acolo doar pentru a-l pune în valoare, pentru a ghida și susține personajul principal. Călărețul este cel care servește Elefantul și nu invers.

Cronologic, Elefantul a existat înainte de apariția Călărețului. Funcțiile de bază ale organismului și instinctele sunt toate parte din Elefant și le împărtășim cu celelalte mamifere. Călărețul a apărut mult mai târziu. El i-a permis Elefantului să răspundă mai flexibil la provocările din mediu și l-a învățat șiretlicuri noi: să folosească focul, să-și facă unelte și, mai ales, să-și inhibe uneori pornirile agresive și egoiste pentru a putea colabora în grupuri tot mai mari.

Însă sistemul nu s-a reconfigurat într-un totul în jurul noului Călăreț. Natura nu funcționează așa. S-au făcut mici ajustări, mici adaptări. I s-au dat câteva puteri Călărețului, dar la modul fundamental, ce s-a dovedit a fi adaptativ de-a lungul mileniilor a rămas neschimbat.

De cele mai multe ori e bine că e așa. Gândiți-vă ce ar însemna să nu puteți merge pe stradă decât dacă depuneți efort conștient, dacă sunteți atent la fiecare pas, calculați fiecare înclinație și fiecare mișcare trebuie decisă pe baza unei analize pro și contra. Sau cum ar fi dacă ar trebui să stați să analizați situația și să calculați traiectoria unei mașini care se apropie cu viteză de dumneavoastră. Asta s-ar întâmpla dacă ar fi după Călăreț. Din fericire, mersul nu are nevoie de Călăreț decât atunci când apare ceva neprevăzut. Iar reacția instinctuală de a te trage din fața unui obiect care se îndreaptă cu viteză spre tine are loc cu mult înainte să știe Călărețul ce se întâmplă.

Elefantul, Călărețul și autocontrolul

Pe de altă parte, limitele Călărețului ne încurcă destul de mult atunci când încercăm să ne inhibăm pornirile sau să ne motivăm să facem lucruri dificile sau neplăcute pentru Elefant. Spre exemplu, ne e greu să ne ținem de o dietă, mai ales când suntem cu o pizza sau o felie de tort de ciocolată sub nas. Călărețul știe că ne face rău și nu l-ar lăsa pe Elefant să mănânce bomba calorică din fața lui, dar Elefantul este de cele mai multe ori mai puternic.

Altfel spus, Călărețul controlează Elefantul doar în câteva situații foarte specifice. În primul rând, dacă Elefantul vrea foarte tare ceva anume, Călărețul devine irelevant. Când impulsul este suficient de puternic, Călărețul nici nu apucă să sesizeze ce s-a întâmplat că e deja prea târziu. Sunt acele cazuri în care ne trezim cu țigara aprinsă sau ne simțim vinovați că am mâncat acea felie de tort și nu știm ce-a fost în capul nostru.

În al doilea rând, vă spuneam că sistemul conștient care este Călărețul are o capacitate foarte limitată. Sistemul automat poate să facă 10 lucruri de-o dată, fără efort. Sistemul conștient poate să lucreze pe un singur lucru o dată și pentru perioade foarte scurte de timp pentru că necesită foarte multă energie. Când Călărețul este obosit, stresat, grăbit, nemâncat sau cu prea multe pe cap, cedează. Elefantul este mult mai rezistent și mai eficient. Nu necesită efort și va prelua controlul imediat ce Călărețul nu mai poate.

Această situație în care Elefantul preia controlul este inevitabilă. E o chestiune de timp până se va întâmpla. Partea bună este că ne putem pregăti pentru această situație controlând mediul. Un exemplu simplu este cel legat de dietă. Este mai probabil să mâncați ciocolată dacă aveți ciocolată în casă. Nu este soluția absolută la toate problemele dvs., dar dacă vreți să respectați o dietă, încercați să nu aveți mâncăruri hipercalorice la îndemână.

Relația dintre Elefant și Călăreț nu explică doar de ce funcționează și când nu funcționează auto-controlul. Dinamica dintre cele două sisteme ale minții noastre explică și modul în care percepem lumea, modul în care luăm decizii și cum se formează emoțiile. De aceea, acesta este doar primul articol dintr-o serie pe această temă și care va include nu doar materiale despre cum interacționează cele două sisteme, dar și despre erorile la care suntem predispuși când luăm decizii și cum putem fi mai raționali.