”Creierul și inteligența emoțională: noi perspective”, de Daniel Goleman (recenzie)

De la prima întâlnire cu scrierile lui, am avut o atitudine ambivalentă față de Goleman. Pe de o parte, este de admirat impactul pe care l-a avut asupra publicului larg. El este cel care a introdus conceptul de inteligență emoțională tuturor celor care nu au obiceiul de a citi reviste de specialitate în psihologie sau neuroștiințe. Are o abilitate excepțională de a sistematiza și de a evidenția relevanța personală a informațiilor științifice. Pe de altă parte, însă, nu are foarte multe scrupule când emite sentințe care sunt cel puțin controversate sau când folosește termeni așa cum îi servește lui, nu cum sunt definiți sau delimitați de psihologia științifică.

Exact aceeași reacție contradictorie am avut-o și citind această cărțulie a lui Goleman, care se numește ”Creierul și inteligența emoțională”. Are aproximativ 100 de pagini. Cartea a apărut în 2011 și a fost tradusă în română la Curtea Veche Publishing în 2018. A fost inițial lansată doar ca ebook, pentru ca apoi să apară și pe hârtie. Cuprinde 15 capitole și o introducere, așa că majoritatea capitolelor au cam 6-7 pagini. Se citește rapid, în cel mult 2 ore, dar acoperă o tematică foarte largă, mult mai largă decât cea sugerată de titlu sau chiar de introducere.

Titlul face referire la inteligența emoțională, iar în introducere Goleman sugerează că se va concentra pe rezultatele studiilor recente (rețineți însă că a fost publicată în original în 2011) din neuroștiințele afective – acel domeniu care se ocupă de studiul mecanismelor neurologice ale emoțiilor. Însă cartea acoperă pe lângă teme cum sunt relevanța inteligenței emoționale, conștientizarea și reglarea emoțiilor sau empatia, și teme cum sunt motivația, stresul, performanța sau sociopatia. Dacă precizia în exprimare nu e o prioritate pentru voi, nu veți avea nici o problemă cu această incongruență.

Cine ar trebui să citească această carte?

Dacă ați mai citit despre inteligența emoțională, despre emoții, creativitate și motivație, în special cărți sau articole de popularizare scrise de specialiști, această carte nu vă va aduce mare beneficiu. Este o trecere în revistă a unor idei interesante, dar care sunt tratate mai aprofundat de alți autori, mulți dintre ei traduși deja la noi.

Pe de altă parte, dacă nu ați avut tangențe cu acest subiect până acum sau doriți să vă faceți o impresie de ansamblu despre ce poate oferi psihologia și neuroștiințele pentru înțelegerea propriilor emoții și rolului pe care acestea le pot avea în funcționarea noastră, această cărțulie poate fi un început bun. Veți găsi mai multe idei interesante și utile, însă va trebui să mergeți în altă parte pentru a le înțelege în profunzime. În acest sens, vă recomand cărțile lui Dan Siegel (”Mintea” și ”Mindsight” – vezi recenzie „Mindsight„), dar mai ales Richard Davidson (”The Emotional Life of the Brain”, tradusă nu foarte reușit, nici ca titlu, nici ca text, în ”Creierul și inteligența emoțională”. Da, e același cu titlul cărții lui Goleman).

Câteva idei

Pentru a vă face o idee despre ce veți găsi în această carte, permiteți-mi să exemplific. Un capitol este dedicat deturnării realizate de amigdală (amygdala hyjack), în contextul relației acesteia cu cortexul prefrontal și cu restul creierului. Amigdala se ocupă de răspunsul la amenințări, iar cortexul prefrontal de planificare, analiză și auito-control.

O altă idee interesantă pe care insistă Goleman este relația dintre performanță și activarea psihofiziologică (pe care o numește cu dezinvoltură stres). Această relație operează după legea Yerkes-Dodson, astfel că performanța este redusă când activarea este foarte scăzută sau foarte ridicată. Pentru o performanță ridicată este nevoie de un nivel mediu de activare. Goleman aduce multe informații despre activarea exagerată, pe care o numește stres sau epuizare. Starea ideală – acea activare de intensitate medie – o echivalează cu conceptul de flow al lui Mihaly Csikszentmihalyi, deși nu e chiar același lucru. Goleman insistă pe ideea că nivelul de solicitare trebuie să fie adecvat nivelului de competență (nici prea greu, nici prea ușor). Însă această condiție nu este nici pe departe suficientă pentru apariția stării de flow. Două alte condiții sunt strict necesare: un obiectiv clar și specific, pe de o parte și disponibilitatea imediată a feedback-ului pe de cealaltă parte.

Și asta mă aduce la concluzia mea despre cartea lui Goleman: poate fi o introducere bună pentru cei care se apropie prima dată de psihologia științifică în general și de psihologia emoțiilor în special, dar pentru a putea înțelege mecanismele importante și a putea aplica cu succes tehnicile și ideile sugerate de știință, trebuie să săpați mai adânc, să avansați spre surse mai detaliate.