Ce sunt emoțiile și de ce este important să le înțelegem mai bine

Cum te simți acum? Chiar acum, în acest moment. Ești bucuros, amuzat? Sau plictisit, fără chef? Sau ești puțin iritat… sau mai mult…?

S-ar putea să nu-ți dai seama cum te simți. De cele mai multe ori, când mă întreabă cineva cum mă simt, spun bine sau așa-și-așa sau nu mă simt prea bine. Uneori chiar n-am chef să împărtășesc detalii despre ce simt, dar de multe ori nici mie nu mi-e este foarte clar cum mă simt sau ce anume simt.

Dispoziția afectivă

În mare parte a timpului, starea noastră emoțională este low key, difuză și de intensitate joasă. E mai degrabă o dispoziție afectivă, un fond afectiv al vieții noastre (ca un soundtrack care rulează în fundal). Cu excepția cazurilor în care această dispoziție o ia spre extreme și suntem tare depresivi (chiar dacă nu în sensul clinic al cuvântului) sau extrem de binedispuși, avem impresia că dispoziția noastră e neutră sau că nu simțim nimic. Dar, de fapt, întotdeauna simțim ceva, întotdeauna avem o dispoziție afectivă și foarte-foarte rar este neutră. Doar că e greu să-i sesizăm nuanțele pentru că are o intensitate redusă și nu avem nici exercițiul de a ne studia fondul afectiv cotidian.

Ce sunt emoțiile?

Spre deosebire de dispoziția afectivă, emoțiile sunt reacții automate, mai intense și de durată mai scurtă, pe care le avem față de ceva anume. Emoțiile au întotdeauna un obiect: ne este frică de șerpi, suntem furioși pe colega de la contabilitate, mă simt vinovat că am strigat la soția mea. Ele pot fi declanșate de un obiect, o persoană, o situație sau chiar o amintire, dar întotdeauna are un declanșator. Poate fi comportamentul vânzătoarei de la magazinul din colț și care ne irită, poate fi un șofer care frânează brusc la un metru de noi când suntem pe trecerea de pietoni și care ne sperie, iar apoi ne înfurie. Sau poate fi  aflarea veștii că am fost promovați, care ne bucură, iar apoi ne îngrijorează: oare voi fi în stare să fac față? Sau poate mi-am adus aminte cum mă jucam ascunselea prin parc cu prietenii când eram mici și mă simt nostalgic, o combinație fabuloasă de bucurie și tristețe.

Prin urmare, orice emoție are un declanșator – un eveniment intern sau extern – și este despre ceva anume: are un obiect. Însă emoția este mai mult decât doar trăirea subiectivă, mult mai mult. O emoție are întotdeauna în spate un gând, o interpretare a evenimentului, iar această interpretare face emoția să fie pozitivă sau negativă, adică îi dă o valență. Dacă evenimentul declanșator și valența emoției (plăcută sau neplăcută) sunt ușor de identificat, gândul din spatele emoției nu este așa evident. Acest gând sau interpretare nu dă doar valența emoției, ci determină însăți esența emoției. Aceeași situație poate să ne înfurie sau să ne distreze în funcție de cum o interpretăm.

O altă componentă a emoției este reacția fiziologică. Unele emoții ne activează (spre exemplu, frica, furia sau bucuria), iar actele ne inactivează, ne relaxează (cum este tristețea, plictiseala sau serenitatea). Activarea se manifestă prin creșterea pulsului, crește ritmul inimii, dar și ritmul respirației și se tensionează mușchii. Astfel, organismul este pregătit pentru acțiune, care poate fi fugă, luptă sau (în cazul bucuriei) joacă și participare la comunitate.

Un ultim aspect, dar foarte important pentru a ne înțelege emoțiile, este că emoția are întotdeauna un comportament asociat. Fiecare emoție ne împinge spre un anumit tip de comportament. Frica ne dă un impuls să fugim, să ieșim din situație sau să o evităm. Furia ne pregătește de luptă, de confruntare, ne turează. Dezgustul vine cu un imbold de a regurgita, de a elimina ceva otrăvit. Când apare în context social, este asociat cu impulsul de a exclude o persoană sau un grup din preajma noastră. Naziștii au dus o campanie susținută de a inspira dezgust față de evrei, asemuindu-i cu șobolanii, cu putreziciunea sau mizeria. Iar când simți dezgust, impulsul este de a elimina, de a îndepărta. Aceste tendințe comportamentale nu sunt asociate doar emoțiilor negative. Și cele pozitive ne pregătesc pentru acțiune, însă pentru alte tipuri (vezi aici).

Implicații ale unei perspective mai complexe asupra emoțiilor

Trăirea subiectivă este puțin mai mult decât o etichetă. Sunt trist. Sunt furios. Mi-e teamă. Aceste etichete pot fi utile ca scurtături, pentru a ne ajuta să comunicăm altora și pentru a face ordine în trăirile noastre interioare, însă nu ne ajută prea tare să ne înțelegem și să ne schimbăm, când e cazul. Însă trăirea subiectivă poate fi numită mai rafinat, mai nuanțat, iar modul în care ne numim emoțiile ne ajută să le controlăm.

Iar o mai mare atenție la reacțiile fiziologice ale corpului, ne ajută să identificăm semnele timpurii ale fricii sau furiei și să controlăm mai bine modul în care alegem apoi să le exprimăm.

Dacă știm care sunt declanșatorii noștri, ce ne irită, ce ne place, ce ne face să ne temem, ce ne face să ne simțim vinovați și așa mai departe, putem alege din timp anumite situații, putem să le modelăm pe altele și să le evităm cu totul pe altele care ne fac rău, când putem.

Nu în ultimul rând, știind care sunt interpretările din spatele fiecărei emoții, putem să identificăm aceste interpretări mai ușor, mai repede și să le schimbăm dacă este cazul. Poate că nu e nedrept ce s-a întâmplat și furia noastră nu este justificată. Poate că nu este o pierdere, poate este o oportunitate de creștere. Poate că nu îmi atacă personalitatea, ci încearcă să mă ajute să mă ajustez la noul job. Și multe de acest gen care ne pot ajuta să reacționăm mai adaptativ la evenimentele din jurul nostru.

Dar despre funcțiile emoțiilor și cum le putem controla vom vorbi mai mult în articole viitoare.