Cele 6 emoții universale s-ar putea să nu fie chiar universale

În anii 70, Paul Ekman și colaboratorii săi au publicat o serie de studii trans-culturale care susțineau ipoteza unor emoții universale. Ei susțineau că există 6 emoții (bucurie, tristețe, furie, frică, surpriză și dezgust) care sunt exprimate la fel peste tot în lume și recunoscute de toată lumea. Impresionant era că inclusiv membrii unor triburi izolate din Papua Noua Guinee numeau emoțiile pe baza unor imagini la fel ca participanții din New York sau din Londra.

Această teorie a ajuns să fie unanim acceptată de comunitatea științifică și prezentată în toate manualele de psihologie. Mai mult, ea a devenit și populară pe scală largă, în special după lansarea filmului de desene animate Inside Out.

Interesant este că din anii 70 și până în anii 2000, acest subiect nu a mai fost investigat. În ultimii ani, cercetătorii au atacat din nou această problemă a universalității expresiilor emoționale. De data aceasta, aparatul metodologic a fost mai riguros. Grupurile de participanți au fost mai diverse și, surprinzător, rezultatele au fost destul de diferite de cele obținute de Paul Ekman și colegii săi acum aproape 50 de ani.

Studiile clasice vs. Studiile recente

Studiile din anii 70 au fost realizate pe 5 triburi izolate din Papua Noua Guinee și Borneo. Metodologia presupunea sarcini de potrivire a unor imagini cu expresii faciale (încruntări, bosumflări, zâmbete) cu cuvinte care numeau emoții sau cu povești care descriau stări emoționale (Ekman, 1972).

Cercetătorii contemporani susțin că această metodologie limitează opțiunile de răspuns ale participanților și le permite să folosească o strategie de eliminare. Opțiunile folosite dintr-o listă nu mai sunt luate în considerare pentru potrivirea imaginilor și cuvintelor rămase.

Cercetările mai recente, care sunt sintetizate în articolul lui Gendron și al colegilor săi, au inclus și ele participanți din societăți / triburi izolate. Aceștia au fost nu doar din zona Papua Noua Guinee, ci și din Amazonia și diferite regiuni ale Africii.

Metodologia folosită a fost mai puțin restrictiv. Participanților li se cerea să numească emoția simțită de o anumită persoană din imagine, nu doar să aleagă o etichetă dintre cele oferite de cercetători. Rareori au oferit în mod spontan (fără a li se oferi opțiuni sau sugestii) răspunsurile așteptate de cercetători. Configurația facială a furiei era recunoscută și ca furie de unii. Dar de multe ori era considerată frică sau surpriză sau cu totul altă emoție decât una dintre cele 6 considerate universale.

Aceste studii au obținut rezultate contrarii teoriei emoțiilor universale. Ele au confirmat însă că sunt două dimensiuni ale stărilor emoționale care sunt universale și recunoscute ca atare pe baza expresiilor faciale. Oamenii de pretutindeni, inclusiv cei din triburi izolate, pot diferenția valența și activarea emoțională pe baza expresiilor faciale. Ei pot să identifice acurat dacă emoția trăită de cel din imagine este plăcută sau neplăcută (i.e. valența) și dacă aceasta are un nivel ridicat sau scăzut de activare. Spre exemplu, furia este puternic activatoare, pe când tristețea implică un nivel foarte redus de activare.

De la emoții universale la emoții construite contextual

Aceste rezultate sunt conforme cu teoria lui Lisa Feldman Barrett care susține că oamenii interpretează expresiile emoționale pe baza unor concepte învățate în cadrul culturii din care fac parte. Aceasta este o perspectivă constructivistă. Ea sugerează că semnificația numelor de emoții și modul în care acestea sunt asociate cu diferite expresii faciale și corporale sunt generate diferit de culturi diferite, chiar dacă pot să existe mai multe similarități între ele.

Chiar dacă se traduc la fel, cuvintele care numesc emoții s-ar putea să nu însemne chiar același lucru în culturi diferite. La fel, o anumită configurație a feței va fi interpretată diferit nu doar de la o cultură la alta, ci și de la o situație la alta. Ceea ce poate părea un urlet de durere, poate fi un strigăt de furie sau poate să fie o manifestare a unei bucurii intense. Când observăm o astfel de expresie, îi conferim sens în funcție de context. Dacă persoana respectivă s-a lovit cu piciorul de colțul mesei – probabil e durere. Dacă e un fotbalist care tocmai a marcat un gol – cel mai probabil e bucurie.

Ambele teorii (cea constructivistă și cea a universalității) au sprijin empiric și încă nu putem concluziona ferm că una este corectă și cealaltă greșită. Este însă o temă extrem de interesantă și cu implicații majore în multiple arii ale funcționării umane.

Acest articol se bazează pe „Universality Reconsidered: Diversity in Making Meaning of Facial Expressions” de Gendron, Crivelli și Barret Feldman, publicat in Current Directions in Psychological Science, in 2018.