Chiar avem nevoie de toate părțile creierului pentru a trăi armonios? Există diferențe între creierul bărbaților și cel al femeilor? Ne atingem apogeul inteligenței la o anumită vârstă? „De cât de mult creier avem cu adevărat nevoie?” de Alexis Willet și Jennifer Barnett explorează abilitățile creierului uman, atât atunci când funcționează în parametrii normali, cât și atunci când este afectat de anumite boli.
Cartea este o enciclopedie a creierului uman, scrisă pe înțelesul tuturor. Oferă o perspectivă comprehensivă asupra funcțiilor minții umane pe care le va avea ca rezultat al adaptării la schimbările lumii. Însă, ceea ce poate atrage cu adevărat atenția cititorilor este scenariul ipotetic referitor la ce s-ar întâmpla dacă nu am avea toate părțile componente ale creierului.
Cine sunt Alexis Willet și Jennifer Barnett?
Atât Alexis Willet, cât și Jennifer Barnett sunt cercetători în domeniul neuroștiințelor, al psihologiei, geneticii și biochimiei. Alexis Willet a obținut doctoratul în biomedicină la Universitatea Cambridge, iar Jennifer Barnett în psihologie cognitivă și neuroștiințe la aceeași universitate de prestigiu. Ambele sunt preocupate de popularizarea științei, aducând mai aproape populația largă de aceste domenii fascinante. De aceea, ele sunt autoarele a peste 50 de lucrări științifice de specialitate. Această carte este disponibilă la editura Humanitas.
În cartea lor, Willet și Barnett provoacă cititorii să privească creierul dintr-o perspectivă originală. În loc să se concentreze asupra ingeniozității și aspectelor pozitive ale creierului, autoarele explorează lacunele minții umane, adresează implicațiile acestora în viața de zi cu zi și provoacă cititorul să-și imagineze cum ar fi să trăim fără o parte din el. Așadar, întregul discurs științific este un exercițiu de cunoaștere care îți duce curiozitatea la cote maxime.
Despre structura generală a cărții
Scopul cărții este de a analiza creierul și felul în care mintea noastră funcționează dintr-o multitudine de perspective, fiind abordate câteva dintre modurile optime prin care ne putem menține sau îmbunătăți capacitățile cognitive.
Introducerea are scopul de a familiariza cititorul cu temele care urmează să fie abordate pe parcursul cărții, dar și cu unii termeni din biologie și neuroștiințe. Printre cele mai importante teme abordate sunt evoluția omului, funcțiile creierului, leziunile cerebrale și implicațiile sale, diferențele dintre sexe la nivelul cortexului, adaptabilitatea cerebrală și inteligența.
Prima parte explorează cine suntem ca oameni și cum a ajuns creierul nostru să aibă capacitățile pe care le are, răspunzând la întrebări precum: „De ce am început ca specie cu un creier atât de mare?” sau „Prin ce anume ne diferențiem de alte specii?”. Astfel, este analizată evoluția speciei umane, întrucât ea ne oferă un fond util pe baza căruia putem vedea care sunt principalele funcții ale creierului uman.
Cea de-a doua parte trasează diferențele dintre bărbați și femei la nivelul creierului, investighează dacă există un moment în care atingem apogeului funcțiilor cognitive și cum se modifică creierul odată ce îmbătrânim. De asemenea, sunt evidențiate și implicațiile somnului sau consumului de cafea asupra funcționării creierului, explicate prin date obținute în urma unor studii științifice.
Partea a treia oferă o perspectivă amplă asupra efectelor leziunilor cerebrale sau ale bolilor degenerative asupra vieții persoanelor afectate. Pentru a le evidenția cât mai clar, autoarele au prezentat cazuri reale ale unor oameni care au trăit de la naștere fără o parte din creier sau persoane ale căror părți din creier au fost puternic afectate în urma unor traumatisme cerebrale sau intervenții chirurgicale. Pornind de la aceste exemple, înțelegem că creierul se poate adapta la condiții noi de viață, dar și că lezarea lui ne poate face rău.
În ultima parte, autoarele explorează felul în care mintea noastră se adaptează ca răspuns la dezvoltarea accelerată a tehnologiei sau la substituția anumitor categorii de hrană cu altele. Mai mult, sunt abordate modurile în care putem menține sau prelungi buna funcționare a minții noastre, chiar și la vârste înaintate.
De ce ar trebui să citești această carte?
Merită să citești cele 254 de pagini, indiferent de domeniul în care este specializat. Dacă nu ești familiarizat cu domeniul neuroștiințelor, modul de prezentare al informațiilor te va ajuta să înțelegi și să parcurgi ușor temele și subiectele abordate. Cartea va putea fi pentru tine o adevărată oază de cunoaștere. Studiile de caz, graficele, ilustrațiile, dar mai ales interviurile cu experții, te vor acapara poate în cea mai revoluționară „călătorie spre centrul creierului”, unde vei fi impresionat de ce este creierul tău în stare să facă.
Dacă ai cunoștințe în domeniul psihologiei sau medicinii, această lectură va fi foarte plăcută pentru tine. Aceasta te poate pune la curent cu cele mai noi descoperiri în neuroștiințele cognitive. De asemenea, vei putea fi surprins să vezi perspectivele multiple din care sunt analizate procesele cerebrale. Deoarece fiecare subiect este urmat de un studiu de caz relevant, vei putea aprofunda cunoștințele pe care le ai și vei putea afla despre cazuri noi. Mai mult, predicțiile captivante din ultimul capitol îți pot stârni curiozitatea cu privire la felul în care domeniul în care dorești să profesezi se va dezvolta.
Ce mi-a plăcut? Ce nu mi-a plăcut?
Cel mai mult am apreciat că la finalul fiecărei teme abordate există un interviu cu un specialist în domeniu, care clarifică noțiunile și ideile explorate. De asemenea, fiecare dintre ei își exprimă opinia personală, bazată pe experiența lor profesională, cu privire la întrebarea din titlul cărții. Mai mult, studiile de caz ale celor cu leziuni cerebrale au fost utile, căci au facilitat înțelegerea simptomelor și implicațiilor pe care acestea le au.
Totuși, aș fi dorit ca unii termeni să fie mult mai aprofundați, în special cei ce vizează părțile anatomice din creier, cei din genetică sau de interpretare statistică. Deși ocupă puțin volum din totalul cărții, aceste noțiuni îi pot înfricoșa pe cei care intră în contact prima dată cu aceste arii de specialitate. Însă explicațiile deja oferite pot fi suficiente pentru înțelegerea locală a studiilor explicate în carte.
Concluzii
Una dintre cele mai populare idei de simț comun este că folosim doar o mică parte din creier. Cartea „De cât de mult creier avem cu adevărat nevoie?” de Willet și Barnett contrazice această ipoteză și îți oferă informații relevante pentru înțelegerea profundă a felului în care funcționează mintea noastră. Singurele lucruri de care ai nevoie pentru a parcurge această carte sunt un strop de curiozitate și perseverență.
Diana este studentă în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, UBB Cluj-Napoca