Mi-ați cerut prin mesaje pe blog, dar și pe pagina de Facebook să vorbesc despre ce putem face pentru a ne apăra și a ne reconstrui după ce am trăit sau am crescut lângă o persoană abuzivă. Vom vorbi în detaliu despre asta la Prizonieri în Oglindă. Dar cred că primul pas spre vindecare și creștere este să recunoaștem abuzul și să-l numim. Să putem, aflați fiind față în față cu cea/cel care ne manipulează, să recunoaștem corect ceea ce se întâmplă. Fără asta vom face în continuare jocul, adică ne vom învinovăți pe noi înșine pentru abuz pentru că asta e sămânța principală pe care o sădește în mintea noastră. Din această cauză voi mai dedica o serie de postări tacticilor de manipulare. Nu există vindecare fără conștientizare!
Notă: Nu încurajez, sub nici o formă, lipsa de responsabilitate pentru propriul comportament în relațiile pe care le avem cu ceilalți. În relațiile sănătoase, fiecare dintre cei implicați își asumă responsabilitatea pentru ceea ce face, ceea ce spune sau ceea ce simte. Dar în relațiile nesănătoase, dezechilibrate și abuzive, abuzatorii fac exact opusul: folosesc abuzul pentru a controla și domina victima și încearcă să o convingă că ea sau el e vinovat pentru tot ce se întâmplă. Iar victima trebuie să învețe să se apere.
Vă spuneam aici că abuzul emoțional e o formă de “spălare a creierului” care erodează încet sentimentul de siguranță al victimei, sentimentul că e valoros ca ființă umană și încrederea în sine și în ceilalți. Este mai devastator decât abuzul fizic pentru că dezintegrează progresiv chiar simțul identității persoanei, al propriului sine. De altfel, esența oricărei forme de abuz (fizic, sexual) este abuzul psihologic, emoțional.
Abuzul emoțional include un tipar de abuzuri verbale (insulte, jigniri), amenințări, intimidări, critică exagerată, dar și tactici mai subtile precum manipularea și inducerea de vină.
Aceste tactici mai subtile sunt tacticile folosite de agresorii mascați. Într-o postare anterioară am vorbit despre narcisismul mascat. Ce veți citi în următoarele postări sunt tacticile abuzive subtile folosite de persoanele cu agresivitate mascată (narcisici sau nu).
Se impune o distincție la început între agresivitatea mascată (covert agression) și pasivitatea agresivă. Cele două nu sunt același lucru. Pasivitatea agresivă descrie jocul de de a te “răzbuna” emoțional pe cineva prin a rezista pasiv oricărei forme de colaborare cu el. Suntem pasiv-agresivi atunci când aplicăm celorlalți așa-numitul tratament al tăcerii (silent treatment), când “uităm” să facem ceva sau nu facem ce vrea celălalt pentru că suntem furioși pe el etc. E, de fapt, o exprimare pasivă a furiei.
Foarte utilă în înțelegerea comportamentului abuzatorilor mi se pare perspectiva lui George Simon. Dr. Simon a studiat și a lucrat cu abuzatori și cu victimele lor foarte mulți ani. Este foarte popular în SUA datorită expertizei sale cu manipulatori și diverse tipuri de personalități dificile. Probabil cea mai cunoscută lucrare a dr. Simon este ”Lupul în blană de oaie” (In Sheep’s Clothing). Simon folosește două continuumuri pentru a descrie tipurile de personalitate identificate de în munca sa:
- un continuum agresivitate-submisiune (supunere)
- un continuum tulburări nevrotice – tulburări caracteriale.
Submisivii sunt cei care în mod obișnuit și în mod excesiv se retrag din fața eventualelor conflicte. Se îndoiesc de abilitățile lor și le este frică să ia o poziție fermă. Agresivii manifestă tendința de a lua parte în orice conflict, obiectivul lor fundamental fiind acela de a câștiga, de a avea control și de a domina.
Nevroticii sunt cei care cauzează probleme mai ales pentru ei înșiși pentru că lasă fricile lor excesive să le blocheze succesul. Submisivii se încadrează cel mai adesea în această categorie. Cei cu tulburări caracteriale își urmează scopurile fiind indiferenți la nevoile și drepturile celorlalți, din această categorie făcând parte cei agresivi.
O categorie aparte o reprezintă cei cu agresivitate mascată (covert-aggressive). Se deosebesc de cei care sunt agresivi manifest mai ales prin felul în care luptă. Aceștia luptă pentru ceea ce vor și caută puterea asupra celorlalți în modalități mai subtile. Se încadrează mai degrabă în categoria celor cu tulburări caracteriale, decât în cea a nevroticilor. Nu le place deloc să pară agresivi în mod deschis, iar acest lucru le este deopotrivă practic, dar le și permite să salveze aparențele în fața celorlalți. Ei știu că dacă sunt prea agresivi vor întâmpina rezistență. Au învățat că, decât să depășești un obstacol, mai bine îl iei prin învăluire, așa că vor lupta fără scrupule.
Tacticile agresorilor mascați
Negarea
Aceasta e tactica prin care abuzatorul refuză să admită că a făcut ceva greșit sau dureros pentru ceilalți deși e foarte clar că a făcut-o. Este o modalitate de a minți (pe sine sau pe ceilalți) în legătură cu intențiile lui agresive. Această tactică de tipul ”Cine…eu?” invită victima să simtă că nu e justificat efortul ei de a se apăra. Este, de asemenea, o modalitate prin care agresorul își acordă sieși permisiunea de a face exact ce vrea el să facă.
E important să se facă diferența între acest tip de negare și negarea ca stadiu al doliului/pierderii, când persoana nu poate suporta să accepte durerea și realitatea pe care le aduc cu sine pierderea. Dacă în acest ultim caz vorbim de un mecanism defensiv, negarea ca tactică de manipulare este o manevră prin care agresorii îi determină pe ceilalți să dea înapoi, ba poate chiar să se simtă puțin vinovați pentru că au insinuat doar că ei au făcut ceva rău.
Negarea se poate cupla cu minimalizarea. Când folosesc această manevră, agresorii doresc să arate că abuzul nu e de fapt atât de dăunător victimei cum se crede. Antidotul în acest caz nu poate fi decât încrederea în ceea ce simți și în legitimitatea sentimentelor voastre. E enorm de greu, mai ales dacă abuzul s-a întâmplat pe perioade lungi de timp, să îți dai voie să simți exact ceea ce simți. Dar se poate. Condițiile sunt să ținem ochii larg deschiși și să muncim cu noi înșine. Să ne luăm angajamentul că nu ne mai abandonăm…pe noi înșine.
Atenția selectivă
E o tactică similară negării și deseori e confundată cu ea. Abuzatorul pur și simplu “face pe prostul” sau se face că a uitat că a făcut sau a spus ceva. Atunci când folosește această tactică, agresorul ignoră avertismentele sau rugămințile celorlalți și, în general, refuză să acorde atenție oricărui aspect care l-ar putea distrage de la propria sa agendă.
Diversiunea
O țintă aflată în mișcare e greu de lovit. Atunci când încercăm să demascăm un manipulator sau când încercăm să ținem discuția concentrată pe un singur comportament sau pe o singură problemă care nu ne place, sunt experți în a schimba subiectul sau a camufla problema. Folosesc distragerea și tehnicile de diversiune pentru a ține focusul pe altceva în afara comportamentului lor pentru a fi liberi să-și urmeze propria agendă. O recunoști, spre exemplu, atunci când încerci îi atragi atenția asupra unui comportament care te-a rănit, dar vei primi în schimb o remarcă de genul: „Dar când te-am ajutat n-am mai făcut X?”. Nu intrați în joc. Sunt două lucruri diferite. Poți fi recunoscător cuiva pentru un serviciu sau un bine pe care ți l-a făcut, dar acel serviciu nu justifică ulterior orice fel de comportament….
În postarea viitoare despre inducerea de vină și inducerea de rușine, poate cele mai puternice arme ale agresorilor mascați.
Ca de obicei…rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…
Simon, G. K (2010), In Sheep’s Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People, Parkhurst Brothers Publishers Inc.
Găsiți cartea dr. Simon aici, în format pdf.
Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 19 ianuarie 2018.
