Suntem mai fericiți la bătrânețe?

Adesea auzim că „perioada copilăriei este cea mai fericită din viața noastră” sau că „anii de facultate” sunt cei mai fericiți. De cele mai multe ori, când ne uităm în albumele vechi, ne gândim cu drag la aventurile noastre din copilărie și la amintirile frumoase din vremea liceului sau a studenției. Cu toate acestea, cercetătorii susțin că, în majoritatea cazurilor, perioada cea mai fericită din viața noastră încă nu s-a petrecut. Studiile arată că sănătatea mentală se îmbunătățește în unele cazuri,  iar nivelul de fericire și cel al stării de bine cresc pe măsură ce avansăm în vârstă ^{1, 2, 3}. Nu putem să omitem faptul că sănătatea fizică și abilitățile noastre cognitive (ex. memoria, atenția, etc.) suferă, spre senectute, un declin lent. Însă, dacă nu vorbim de un declin  grav al funcționării, aceste lucruri n-ar trebui să reprezinte impedimente pentru a avea o viaţă fericită. În acest articol urmărim să înțelegem dinamica factorilor ce contribuie la menținerea fericirii, respectiv a stării de bine și cum putem face din senectute o perioadă pe care să o așteptăm cu brațele deschise. 

Cum arată fericirea la diferite vârste? 

Cercetătorii au fost tot mai interesați în ultimii ani să determine evoluția fericirii pe parcursul vieții. Fericirea este definită prin intermediul nivelurilor stării de bine subiective. Aceasta face referire la percepția persoanelor asupra vieții lor cotidiene, asupra sensului acordat acesteia și asupra trăirilor afective zilnice. În majoritatea studiilor, aceștia au surprins faptul că, în funcție de condițiile socio-culturale și economice, starea de bine subiectivă se poate reprezenta  grafic, în cele mai multe state,  sub forma unei distribuții „U”. Acest lucru înseamnă că, în medie, starea de bine are următoarea traiectorie: fericirea atinge nivele mari în tinerețe, spre vârsta adultă suferă un declin, ca mai apoi, la vârsta a treia, să crească treptat pe măsură ce trece timpul și să atingă un nou vârf. Această dinamică a fericirii este contrastantă cu cea a nivelului de stres, care crește considerabil în perioada vârstei adulte și scade spre senectute. În România se respectă această evoluție. În studiul realizat în 2016 ¹, s-a observat că, în cazul românilor chestionați în cadrul Gallup World Poll în perioada 2005-2014 (peste 6000 de români cu vârsta medie de 50 de ani), primul vârf al fericirii se înregistrează aproximativ la vârsta de 15 ani, urmând un declin ce atinge un punct maxim la vârstele de 50-60 de ani. În următorii ani este evidențiată o creștere a fericirii, ca la vârstele de aproximativ 80-90 de ani, nivelul fericirii să fie apropiat celui de la vârsta de 15 ani. La nivelul de stres, s-a înregistrat o valoare maximă în apropierea vârstei de 50 de ani, după care, valorile au scăzut pe măsură ce a trecut timpul. Menționăm că nu a fost luat în considerare faptul că, în România, speranța de viață din prezent este de 74,2 ani ⁴.

Ce este și de ce apare „paradoxul îmbătrânirii”?

Prin „paradoxul îmbătrânirii” încercăm să dăm sens fenomenului prin care, la senectute, avem un nivel al stării de bine subiective stabil, dacă nu chiar mai crescut ca în tinerețe, deși factorii care de regulă fac oamenii fericiți se diminuează tot mai mult. Prin acești factori putem să ne referim la statusul social, sănătatea fizică și relațiile sociale extinse ⁵.

O explicație plauzibilă pentru apariţia acestui paradox este adusă de cercetători în cadrul Teoriei selectivității socioemoționale  ^{3, 6, 7}. Prin intermediul acestei viziuni teoretice, paradoxul e explicat prin modul în care sunt prioritizate anumite scopuri în defavoarea altora în funcție de cum e perceput și cuantificat timpul rămas din viață. Teoria selectivității socioemoționale susține că percepția asupra finalului vieții declanșează modificări la nivelul focusului motivațional care e deplasat dinspre obiectivele de explorare spre cele care au însemnătate emoțională și realizabile în timpul prezent. Acest fapt se reflectă atât prin activitățile desfășurate, cât și prin intermediul calităţii și tipologiei interacțiunilor sociale, având repercusiuni la nivelul stării de bine subiective și a experiențelor emoționale. De exemplu, vârstnicii petrec mai mult timp realizând activitățile care le fac plăcere (ex. citit, pictat, tricotat, etc.) și căutând adesea interacțiunile sociale semnificative cu membrii familiei sau cu prietenii dragi.

În tinerețe încercăm să ne stabilim obiective îndepărtate, care să ne determine să ne dezvoltăm, să creștem ca persoane valoroase și să dobândim noi cunoștințe, capacități și abilități, care să ne folosească ulterior. De aici, putem deduce că predomină obiectivele orientate pe termen mediu şi lung.. Pe măsură ce trece timpul și devenim conștienți de limitele sale, se pune preț pe nevoile emoționale și, prin urmare, pe obiectivele ce aduc satisfacția în timpul prezent. Chiar dacă vârsta este factorul principal care determină schimbarea de perspectivă, acesta nu este unicul. Studiile au arătat că tinerii care suferă de boli în stadiu terminal, adoptă o perspectivă similară unei persoane vârstnice în maniera în care își selectează obiectivele ⁸.

Selectivitatea nu se constată doar în cazul obiectivelor, ci şi la nivelul interacțiunilor sociale. Odată cu trecerea timpului, oamenii devin din ce în ce mai selectivi în privința investiției în relațiile sociale. Vârstnicii pun foarte mult accent pe consolidarea rețelelor sociale centrale cum sunt familia și prietenii foarte apropiați, neglijându-le pe cele periferice, alcătuite din cunoștințe. Acest lucru poate fi datorat deplasării focusului atențional spre apropierea emoțională în relațiile sociale semnificative, conform teoriei selectivității socioemoționale. Un studiu longitudinal arată că selectivitatea interacțiunilor sociale începe încă de la vârsta adultului emergent (18-30 ani), fenomen cunoscut sub numele de „pruning al rețelelor sociale”. În urma analizării unor interviuri realizate pe o durată de 34 de ani, s-a constatat faptul că relațiile cu membrii familiei s-au consolidat și apropierea emoțională a crescut, iar rețeaua socială s-a restrâns pe măsură ce participanții au avansat în vârstă ⁹, concluzii confirmate și în alte cercetări ^{10, 11, 12}. Așadar, în cazul vârstnicilor, restrângerea rețelei sociale nu se realizează doar din cauza pierderilor cunoștințelor, ci și prin intermediul „pruning-ului relațiilor sociale”, început încă din tinerețe. Acest fenomen susține reorientarea spre scopuri pe termen scurt, ce vizează satisfacția emoțională prin consolidarea relațiilor cu apropiații ³. 

Un alt aspect ce poate explica paradoxul îmbătrânirii este „efectul de pozitivare” al experiențelor emoționale odată cu creșterea în vârstă. Pe baza unui studiu, care a evaluat starea afectivă a unor persoane cu vârstele între 18 și 94 de ani timp de o săptămână, s-a constatat că emoțiile raportate au fost mai pozitive decât la persoanele tinere, din punct de vedere cantitativ, dar nu și calitativ. Astfel, diferențele în experiența emoțională între vârste este dată de reducerea afectivității negative. Vârstnicii sunt considerați a fi mai puțin nefericiți decât tinerii, însă nu mai fericiți decât aceștia ¹³. Acest „efect de pozitivare” se reflectă și la nivel cognitiv, focusul atențional deplasându-se în cazul vârstnicilor, dinspre informațiile negative din mediu, spre cele pozitive. Memoria de lucru afectivă și cea autobiografică intră în acțiune și stochează preponderent informațiile pozitive din mediu, fapt dovedit în mai multe studii ^{14, 15, 16}.  Spre exemplu, când participanții unui studiu ¹⁴ au fost solicitați să rețină cât mai multe imagini cu valență afectivă, vârstnicii au memorat mai multe imagini cu valență pozitivă decât negativă, spre deosebire de cei tineri și de cei de vârstă mijlocie.

Ce putem face pentru a fi mai fericiți la bătrânețe sau pentru a-i face mai fericiți pe vârstnici?

1. Menținerea relațiilor sociale semnificative

Una dintre problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice este singurătatea. Adesea sunt întâlnite situațiile în care copiii locuiesc cu familiile lor recent întemeiate, locul de muncă este în altă țară sau au pierdut persoane dragi (ex. partener de viață, membri ai familiei nucleare, prieteni apropiați). În aceste contexte, vârstnicii se pot confrunta cu o varietate de trăiri negative, în ciuda studiilor enunțate mai sus, care arată contrariul, dată fiind existența unei vieți sociale active care vizează interacțiunile semnificative cu persoanele dragi. Aceste trăiri negative redate de izolarea socială percepută pot impacta în mod semnificativ sănătatea fizică și psihică ¹⁷. Astfel, pentru a evita aceste consecințe nefaste ale singurătății, le este recomandat persoanelor vârstnice să socializeze cu persoanele pe care le consideră cel mai apropiate și să se implice în activități ce vizează comunitatea, pentru a avea mai multe oportunități de relaționare.

 2. Promovarea comportamentelor sănătoase

Cercetătorii susțin existența acestor comportamente sănătoase pe care, dacă le transformăm în obiceiuri înainte de vârsta de 50 de ani, prezic o mai bună sănătate fizică și mentală la 70-80 de ani. Printre aceste comportamente se numără ¹⁸ : 

• Renunțatul la fumat și consumul moderat de alcool
• Alimentația sănătoasă pentru menținerea unei mase corporale echilibrate
• Realizarea de exerciții fizice
• Identificarea mecanismelor de coping optime, adică acele reacții comportamentale și emoționale care ne ajută să facem față unei situații aversive. Câteva exemple ar putea fi reprezentate de sesiunile de meditație, conectarea cu spiritualitatea sau psihoterapia.
• Realizarea de activități ce solicită un nivel minim de efort cognitiv, cum ar fi șahul.

În cazul în care vorbim deja de o vârstă înaintată, putem să construim o rutină ce vizează cât mai multe dintre comportamentele sănătoase menționate. 

3. Voluntariatul

Realizarea de activități prosociale de tipul voluntariatului crește starea de bine subiectivă ¹⁹. Chiar dacă acest efect apare la toate vârstele într-o măsură mai mare sau mai mică, în cazul vârstnicilor, voluntariatul poate avea o contribuție foarte mare la creșterea fericirii³. Conform unui studiu, s-a descoperit o tendință crescută a vârstnicilor pentru acțiuni prosociale. Participanților li s-a prezentat oportunitatea de obține o sumă de bani pentru sine, pentru familie sau pentru o cauză nobilă. Persoanele vârstnice, spre deosebire de cele mai tinere, au ales cu precădere să doneze suma de bani unei cauze nobile ²⁰. Ținând cont de tendințele prosociale ale vârstnicilor, putem planifica, implementa și promova programe de activități sociale care cresc nivelul stării de bine subiective, sănătății fizice și mentale, dar și care aduc beneficii întregii comunități.

Concluzii

Cercetările  ne arată faptul că bătrânețea nu este chiar atât de tristă precum am crede, la nivel intuitiv. Dimpotrivă, senectutea reprezintă una dintre cele mai fericite perioade din viața noastră, cu condiția să avem un nivel adecvat de funcționare fizică și cognitivă. Chiar dacă bătrâneţea vine cu multe provocări, oamenii pot totuşi să fie fericiţi., Este important  să ne consolidăm relațiile sociale cu persoanele pe care le considerăm importante în viața noastră, să ne construim o rutină sănătoasă, fără excese și să ne angajăm în cât mai multe activități fizice și intelectuale putem, pentru a ne menține cât mai mult sănătatea fizică și mentală.

Bibliografie

1. Graham, C., & Ruiz Pozuelo, J. (2016). Happiness, stress, and age: how the U curve varies across people and places. Journal of Population Economics, 30(1), 225–264. https://doi.org/10.1007/s00148-016-0611-2
2. Hawkes, N. (2012). Happiness is a U shaped curve, highest in the teens and 70s, shows survey. BMJ, 344. https://doi.org/10.1136/bmj.e1534
3. Carstensen, L. L. (2021). Socioemotional Selectivity Theory: The Role of Perceived Endings in Human Motivation. The Gerontologist, 61(8), 1188–1196. https://doi.org/10.1093/geront/gnab116
4. Country Health Profiles 2021 – OECD. (2021). OECD. accesat în 12 aprilie 2022, de la https://www.oecd.org/countries/romania/country-health-profiles-eu.htm
5. Kunzmann, U., Little, T. D., & Smith, J. (2000). Is age-related stability of subjective well-being a paradox? Cross-sectional and longitudinal evidence from the Berlin Aging Study. Psychology and Aging, 15(3), 511–526. https://doi.org/10.1037/0882-7974.15.3.511
6. Lockenhoff, C. E., & Carstensen, L. L. (2004). Socioemotional Selectivity Theory, Aging, and Health: The Increasingly Delicate Balance Between Regulating Emotions and Making Tough Choices. Journal of Personality, 72(6), 1395–1424. https://doi.org/10.1111/j.1467-6494.2004.00301.x
7. Carstensen, L. L., Fung, H. H., & Charles, S. T. (2003). Socioemotional selectivity theory and the regulation of emotion in the second half of life. Motivation and emotion, 27(2), 103-123.
8. Carstensen, L. L., & Fredrickson, B. L. (1998). Influence of HIV status and age on cognitive representations of others. Health Psychology, 17(6), 494–503. https://doi.org/10.1037/0278-6133.17.6.494
9. Carstensen, L. L. (1992). Social and emotional patterns in adulthood: Support for socioemotional selectivity theory. Psychology and Aging, 7(3), 331–338. https://doi.org/10.1037/0882-7974.7.3.331
10. Lang, F. R., & Carstensen, L. L. (1994). Close emotional relationships in late life: Further support for proactive aging in the social domain. Psychology and Aging, 9(2), 315–324. https://doi.org/10.1037/0882-7974.9.2.315
11. Lang, F. R. (2000). Endings and Continuity of Social Relationships: Maximizing Intrinsic Benefits within Personal Networks when Feeling Near to Death. Journal of Social and Personal Relationships, 17(2), 155–182. https://doi.org/10.1177/0265407500172001
12. English, T., & Carstensen, L. L. (2014). Selective narrowing of social networks across adulthood is associated with improved emotional experience in daily life. International Journal of Behavioral Development, 38(2), 195–202. https://doi.org/10.1177/0165025413515404
13. Carstensen, L. L., Turan, B., Scheibe, S., Ram, N., Ersner-Hershfield, H., Samanez-Larkin, G. R., Brooks, K. P., & Nesselroade, J. R. (2011). Emotional experience improves with age: Evidence based on over 10 years of experience sampling. Psychology and Aging, 26(1), 21–33. https://doi.org/10.1037/a0021285
14. Charles, S. T., Mather, M., & Carstensen, L. L. (2003). Aging and emotional memory: The forgettable nature of negative images for older adults. Journal of Experimental Psychology: General, 132(2), 310–324. https://doi.org/10.1037/0096-3445.132.2.310
15. Mikels, J. A., Larkin, G. R., Reuter-Lorenz, P. A., & Carstensen, L. L. (2005). Divergent trajectories in the aging mind: Changes in working memory for affective versus visual information with age. Psychology and Aging, 20(4), 542–553. https://doi.org/10.1037/0882-7974.20.4.542
16. Kennedy, Q., Mather, M., & Carstensen, L. L. (2004). The Role of Motivation in the Age-Related Positivity Effect in Autobiographical Memory. Psychological Science, 15(3), 208–214. https://doi.org/10.1111/j.0956-7976.2004.01503011.x
17. Cornwell, E. Y., & Waite, L. J. (2009). Social Disconnectedness, Perceived Isolation, and Health among Older Adults. Journal of Health and Social Behavior, 50(1), 31–48. https://doi.org/10.1177/002214650905000103
18. Vaillant, G. E., & Mukamal, K. (2001). Successful Aging. American Journal of Psychiatry, 158(6), 839–847. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.158.6.839
19. Appau, S., & Awaworyi Churchill, S. (2018). Charity, Volunteering Type and Subjective Wellbeing. VOLUNTAS: International Journal of Voluntary and Nonprofit Organizations, 30(5), 1118–1132. https://doi.org/10.1007/s11266-018-0009-8
20. Raposo, S., Hogan, C. L., Barnes, J. T., Chemudupati, T., & Carstensen, L. L. (2021). Leveraging goals to incentivize healthful behaviors across adulthood. Psychology and Aging, 36(1), 57–68. https://doi.org/10.1037/pag0000428