Perfecționismul și cum poate fi gestionat

Perfecționism

În încercarea noastră de a ne auto-perfecționa în mod constant, uităm adesea că realitatea este doar o mimare a perfecțiunii și că aceasta e marcată, bineînțeles, de erori. Unii oameni consideră perfecționismul o calitate, fiindcă cine nu ar aprecia un lucru făcut ca la carte, bine pus la punct chiar și până la cel mai neînsemnat detaliu? Alții spun că perfecționismul nu e întocmai ceva „sănătos”, întrucât standardele de excelență sunt imposibil de atins, iar acest lucru nu face altceva decât să creeze niște așteptări cu mult peste măsura posibilităților. Adevărul se află undeva la mijloc, perfecționismul având două tăișuri. Chiar dacă societatea modernă îl încurajează, el contribuind, într-adevăr, la reușita școlară și profesională, un perfecționism dus la extrem poate să aibă niște repercusiuni destul de grave. Cheia ar fi păstrarea echilibrului, cunoașterea propriilor limite. Să ne orientăm spre excelență este ceva de dorit atât timp cât suntem împăcați cu ideea unui posibil eșec.

În acest articol vom aborda perfecționismul, încercând să stabilim granița dintre un perfecționism sănătos și unul nesănătos, referindu-ne în special la câteva soluții de gestionare a acestuia în context academic și nu numai.

Ce este perfecționismul? De unde provine el?

Perfecționismul este o trăsătură de personalitate caracterizată prin fixarea unor standarde foarte ridicate de reușită, alături de tendința de autoevaluare foarte strictă a propriului comportament.

Pe lângă partea sa înnăscută, perfecționismul e influențat foarte mult de mediul nostru înconjurător, iar aici ne putem referi la învățarea lui în familie. Exigențele exagerate și nerealiste ale părinților față de copiii lor pot avea un impact puternic asupra acestora. Ideea conform căreia meritul lor ca persoană se cântărește prin prisma performanțelor pe care le obțin pot cultiva mai târziu copilului un set de așteptări idealiste și, implicit, frica de a dezamăgi.

Mai mult decât atât, putem vorbi despre niște așteptări culturale, perfecționismul fiind promovat în cadrul instituțiilor de învățământ, unde presiunea de a reuși școlar și profesional este crescândă, iar greșelile sunt tot mai puțin tolerate. Societatea  modernă îl încurajează de asemenea. Care mediu poate fi mai potrivit pentru încercarea simulării perfecțiunii decât cel al rețelelor de socializare? Facebook, Instagram, Snapchat sau alte platforme sociale pot contribui la o viziune denaturată asupra  realității. Creștem de-a dreptul saturați cu mesaje despre perfecțiunea fizică, ne lăsăm păcăliți de imagini înșelătoare, pornind utopic în căutarea acesteia și devenind frustrați atunci când nu o găsim.

Perfecționismul – calitate sau defect?

Poate că cel mai bun mod de a afla natura perfecționismului nostru este să ne întrebăm ce anume stă la baza lui, ce tip de rădăcină are. Trebuie să ne gândim aici la diferența dintre un perfecționism adaptativ sau „sănătos” și un perfecționism dezadaptativ, nesănătos. În ceea ce privește primul tip, ne putem gândi la o persoană care are în minte un scop clar și adaptat la realitatea la care țintește, făcând eforturi în acest sens întrucât își dorește un rezultat cât mai satisfăcător de la sine (dezvoltarea abilităților și evoluție). E atent la niște detalii pe care alții le trec cu vederea și consideră eșecurile succese deghizate, caracterizându-l disciplina și echilibrul mental.

Al doilea poartă sub masca lucrului bine făcut și a obsesiei asupra detaliului o frică imensă de eșec, propunându-și cel mai adesea obiective foarte greu de atins. Acesta nu numai că este expert în autocritică, ci își face griji în privința evaluării celorlalți, fiindu-i frică de erori și având nevoie continuă de confirmare din partea altora. Poate că așa va primi acceptare și iubire. Tot așa, el caută perfecțiunea până și în cele mai mici lucruri, rămânând cel mai adesea nemulțumit de rezultatele muncii pe care le consideră roadele valorii personale. Perfecționismul îi este un stil de viață.

Ce impact are perfecționismul în domeniul academic?

Conform cercetărilor care studiază acest concept, o consecință a unui perfecționism accentuat e obținerea unor rezultate academice ridicate. Mai mult decât atât, perfecționismul se află într-o strânsă legătură cu o mai mare capabilitate de a face un anumit lucru, dar și cu autodisciplina și ordinea. Perfecționiștii își îndeplinesc sarcinile cu seriozitate și corectitudine și examinează profund o chestiune înainte de a lua o hotărâre. Pare o veste excelentă dacă nu am sta să aprofundăm puțin situația. Un perfecționist în toată regula va plăti un preț destul de mare în schimbul performanței sale. Acesta simte  o neliniște profundă atunci când primește o evaluare nu tocmai plăcută a sarcinii pe care a realizat-o, când nu obține nota dorită la un examen, adică în toate situațiile în care eforturile nu îi sunt recunoscute. Aici pot apărea diferite stări negative care se pot transforma, mai târziu, în afecțiuni: sentimentul că ești lipsit de valoare, vinovăție, rușine, teama că se va întâmpla ceva rău, iritabilitate, lipsa de motivație, epuizarea sau senzația de a fi copleșit.

Conform studiilor, cei cu un grad mare de perfecționism au un nivel mai mic de creativitate și flexibilitate. Tocmai faptul că ești anxios la gândul că vrei ca lucrurile să iasă cât mai bine cu putință poate transforma perfecțiunea într-un inamic în calea reușitei. Tom Greenspon a adus ideea că „perfecționiștii de succes au succes în ciuda acestui fapt, nu din cauza acestuia”. Tot el spunea că „există diferite „arome” ale perfecționismului. Unii perfecționiști, de exemplu, nu ar întârzia pentru nimic în lume, în timp ce alții întârzie cronic, deoarece există întotdeauna lucruri de făcut – perfect – înainte de a pleca la o întâlnire. Unii elevi perfecționiști își îndeplinesc toate sarcinile la timp, în timp ce alții le amână până în ultimul moment pentru că se tem să obțină o notă slabă. Comportamentele pot arăta diferit, dar sub aceste diferențe se află rădăcini comune: temeri legate de greșeli și de faptul că ele nu sunt acceptabile.”

Cum putem diminua influența acestuia?

Poate că cea mai bună întrebare este „Ce și cine ești tu dincolo de acțiunile pe care le faci?” Avem tendința de a crede că noi suntem ceea ce realizăm, de aceea nu ne permitem să pierdem vremea, fiindcă, dacă facem acest lucru, simțim că ne scad șansele de reușită. Poate că ar fi bine să înțelegem că incompetențele noastre depind de context și că oricine face greșeli din când în când. Imperfecțiunea e utilă, fiindcă lasă loc dezvoltării. Sărbătorește-ți micile victorii, micile progrese contează. Dă-ți voie să faci greșeli. Acceptă-le. Nu te concentra prea mult pe rezultat. Noi nu suntem la fel de eficienți tot timpul, deci ar fi bine să nu punem presiune suplimentară pe  noi. Ar fi util să ne stabilim niște scopuri realiste față de noi înșine, fiindcă, cu așteptări prea mari oricine se poate simți un ratat. Împarte-ți sarcinile în pași mici, ușor de gestionat.

Ar fi bine să încerci să faci un lucru mai puțin bine decât îl faci de obicei. Dă-ți voie să faci acea greșeală gramaticală în e-mail. Cum se simte? Dă-ți voie să nu respecți cu sfințenie numărul minim de cuvinte într-o sarcină. Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Dă-ți voie să te plictisești. Avem tendința de a ne pregăti mai mult decât e necesar pentru a preîntâmpina anumite greșeli, așa că data viitoare de dinainte de examen dă-ți voie să nu mai citești de atâtea ori același paragraf de teama că fix pe acela îl vei uita.

A renunța la un perfecționism care face rău înseamnă a refuza să analizezi proiectul de zeci de ori înainte de a-l trimite și de a-ți corecta e-mail-ul la infinit de teama faptului că sigur ai greșit ceva. A scăpa de sub presiunea perfecționismului presupune a nu mai petrece o eternitate scriind un simplu mesaj, a lăsa puțină dezordine într-un colț al camerei și a nu catastrofa faptul că o să ajungi cu 10 minute mai târziu la întâlnire. A renunța la perfecționism înseamnă să găsești în greșeală și eșec o oportunitate de dezvoltare și învățare și nu un semnal al defectelor personale.

În final, vreau să-ți amintesc că perfecțiunea nu e altceva decât cel mai coborât standard pe care îl poți avea. De ce? Fiindcă ea nu există, ea întruchipează doar o modalitate de a te pedepsi pe tine în fiecare zi fiindcă nu ai izbutit să atingi un etalon  care de fapt nu putea fi atins nici de tine și nici de ceilalți. Data viitoare când pornești în goana spre perfecțiune, amintește-ți cuvintele lui Petre Țuțea: „Omul se mișcă asimptotic la perfecțiune, pe care n-o poate atinge niciodată”.

Imagine: freepik.com1

Dependențe Previous post Ce ne ajută în lupta împotriva dependențelor?
Next post Ne ajută sau nu operațiile estetice să ne simțim mai bine în propriul corp?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.