„Creierul. Povestea noastră” de David Eagleman (recenzie)

Cât din realitate este doar o construcție a creierului nostru? Este liberul-arbitru o simplă iluzie? De ce are nevoie creierul nostru pentru a se dezvolta și funcționa normal? „Creierul. Povestea noastră” de David Eagleman este o mică enciclopedie despre creierul nostru. În această carte, autorul te îndrumă cu pricepere pe meleagurile complexe ale cosmosul nostru interior. Fiind scrisă cu iscusință pe înțelesul tuturor, această carte poate fi pentru tine.

Cine este David Eagleman?

David Eagleman este un specialist în neuroștiințe, cercetător, autor renumit al „Incognito. Vieţile secrete ale creierului” și „Livewired”, dar și un profesor desăvârșit la Universitatea Stanford. Câteva dintre preocupările sale științifice sunt legate de augumentarea senzorială, sinestezie, dar și de felul în care percepem timpul și realitatea.

În „Creierul. Povestea noastră” acesta reușește să descrie într-un limbaj accesibil concluziile unor studii consacrate din literatura de specialitate, ce sunt din zona domeniilor sale principale de interes științific. Astfel, vei putea afla mai multe despre felul în care ne generăm propria realitate, învățăm, luăm decizii și interacționăm unii cu alții. Această carte este disponibilă la editura Humanitas.

Despre structura generală a cărții „Creierul. Povestea noastră”

Introducerea cărții îți setează foarte bine așteptările, îți oferă informații cu privire la temele ce urmează să fie abordate și la caracterul general de acoperire a acestora. Specific, câteva dintre temele principale sunt conștiința, percepția realității, luarea deciziilor, inteligența artificială, empatia și sinestezia. Clarificat tot de la bun început este publicul țintă: populația generală, oamenii fără expertiză în domeniul psihologiei. Scopul principal al cărții este să te facă curios și să te încurajeze să înveți mai multe lucruri despre felul în care mintea noastră funcționează. Astfel, această carte este pentru oricine, indiferent de pregătirea profesională. În acest sens, termenii de specialitate folosiți nu vor fi o problemă, căci de fiecare dată sunt explicați și re-explicați. Acest lucru îți va face lectura ușoară și plăcută.

Cartea cuprinde 6 capitole și are în jur de 200 de pagini. Primul capitol este dedicat etapelor generale de dezvoltare a creierului nostru, de la naștere, până la moarte. Cel de-al doilea capitol explorează felul în care fiecare dintre noi percepe realitatea, aducând argumente în favoarea tezei conform căreia creierul nostru nu va putea niciodată experimenta direct lumea din jurul nostru. Cel de-al treilea capitol abordează gândirea conștientă și inconștientă, învățarea și dilema liberului arbitru. Cel de-al patrulea capitol este dedicat în întregime procesului de luare a deciziilor și sunt aduse în discuție câteva dintre cele mai renumite cercetări din această zonă de interes științific. Următorul capitol abordează natura noastră profund socială, fiind incluse informații despre instinctele noastre sociale înnăscute și empatie. Tot aici sunt amintite câteva caracteristici generale specifice tulburării de spectru autist și sindromului E. Ultimul capitol, poate și cel mai intrigant pentru mulți dintre noi, pornește discuția despre posibilitatea unui viitor extrasenzorial mediat de tehnologia avansată. Ultimele pagini ale cărții sunt dedicate explorării mai multor posibilități legate de ceea ce vom putea deveni în viitor, ca oameni și societate.

Este această carte potrivită pentru tine?

Dacă nu ai cunoștințe specializate în domeniul psihologiei, dar ești foarte curios și deschis să afli cât mai multe despre felul în care mintea noastră funcționează, această carte este tocmai pentru tine. Ar putea fi o primă întâlnire reușită cu un conținut științific despre cosmosul nostru interior. Mai mult, termenii de specialitate folosiți nu vor fi o piedică în înțelegerea conținutului acestei cărți. De asemenea, materialul vizual integrat în capitole îți va facilita înțelegerea profundă a studiilor riguroase descrise în fiecare capitol.

Dacă ești un profesionist în domeniul psihologiei și ești la curent cu ultimele descoperiri științifice pe oricare dintre temele principale abordate în carte, această carte s-ar putea să nu fie pentru tine. Un avantaj al lecturii ar putea fi faptul că vei afla mai multe informații impresionante despre câteva dintre proiectele fascinante ale autorului pe augumentare senzorială, precum VEST. În rest, această carte se prea poate să nu fie altceva decât o recapitulare succintă a cunoștințelor pe care le deții deja. Însă, scopul cărții nu a fost acela de a se adresa unui public specializat în domeniul psihologiei. Dacă dorești o carte de acest gen, pe o temă apropiată cu aceasta, dar aprofundată, citește „Behave” de Robert Sapolsky.

Ce mi-a plăcut? Ce nu mi-a plăcut?   

Îmi place că reușește cu brio să-și atingă scopul. Această carte se adresează publicului larg curios de procesele noastre cognitive superioare. Astfel, cred că această carte poate să-ți aducă multe beneficii, dacă ai devenit interesat de curând de domeniul psihologiei. Vei interacționa cu un conținut digerabil, iar acest lucru îți poate crește încrederea legată de abilitatea ta de a aborda în viitor cărți sau subiecte similare. 

Mi-ar fi plăcut să fie aprofundate anumite teme, iar informațiile legate de acestea să fie susținute empiric prin mai multe surse bibliografice riguroase. De exemplu, conștiința este una dintre cele mai complexe și fascinante teme din știință, iar abordarea sa într-un capitol de aproximativ 30 de pagini (și răzleț în câteva paragrafe din capitole precedente) este reducționistă. Însă, unui novice, chiar și acest volum informațional mic pe acest subiect îi poate face ochii cât cepele!

Îmi plac materialele vizuale integrate în fiecare capitol. Inițial, am fost sceptică. Am crezut că aceste imagini nu vor aduce o plusvaloare conținutului. Însă, după ce am aflat care este scopul cărții, cui i se adresează și cum sunt abordate temele, am găsit utilitatea acestora. De asemenea, glosarul de la finalul cărții, care explică concis câțiva termeni de specialitate, mi se pare la fel de util pentru cineva care nu este familiarizat cu jargonul din psihologie. Atât imaginile, cât și glosarul reușesc să faciliteze interațiunea cititorului cu cartea și ușurează encodarea și stocarea cunoștințelor.

Concluzii

Dacă te-ai întrebat vreodată ce ne diferențiază de celelalte specii, cum se dezvoltă și funcționează mintea noastră sau cine vom deveni în viitor, atunci această carte poate să îți aducă câteva răspunsuri generale. Această carte te pot face mai curios și determinat să cauți mai multe studii pe anumite teme specifice de interes științific, care încep să te pasioneze.

„Creierul. Povestea noastră” de David Eagleman face primii pași alături de tine în fascinantul univers interior al fiecăruia dintre noi. Prin această lectură, vei putea cunoaște și înțelege mai multe despre felul în care gândim și acționăm ca oameni și societate. Ai nevoie doar de disponibilitate, inițiativă și de dorința nestăpânită de cunoaștere.

One thought on “„Creierul. Povestea noastră” de David Eagleman (recenzie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.