Grija față de noi înșine (self-care) ni se vinde acum în forma tratamentelor de înfrumusețare, a băilor fierbinți și a ieșirilor cu prietenii. Însă grija față de noi înșine e mai mult de-atât. Începe cu cunoașterea de sine, a nevoilor și drepturilor noastre și e susținută de curajul de construi o viață din care nu vrem să evadăm. Haideți să le luăm pe rând….
Probabil că printre multele reproșuri pe care le aduc sistemului educațional românesc cea mai importantă rămâne cea legată de incapacitatea lui de a ne învăța despre relația cu noi înșine. Iar relația cu noi înșine este, de departe, cea mai importantă relație din viețile noastre. Abia când părinții se duc, familiile se destramă și copiii își iau zborul realizăm (al naibii de dureros) că n-am luat în calcul deloc de-a lungul anilor această relație esențială. Și nu ne-am îngrijit de… grija față de noi înșine….
De relația noastră cu noi înșine depinde calitatea tuturor celorlalte relații din viața noastră. Un om nemulțumit, abătut și neîmplinit nu poate aduce în viețile celor din jur decât asta… nemulțumire, tristețe, frustrare.
Cu toate acestea, nu suntem învățați să o construim, să o cunoaștem, să o înțelegem, să o îmbogățim… Prinși în vâltoarea nesfârșită a zilelor noastre, nu ne dăm răgazul să ne tragem sufletul și să să ne gândim… cine suntem, unde ne aflăm, înspre ce vrem să ne îndreptăm, ce ne nemulțumește, care sunt nevoile noastre, de ce avem nevoie pentru a fi fericiți…
Și mai trece o zi. Și încă una. Și încă una.
Ne trezim abia când am ajuns la capătul puterilor, când ne-am epuizat toate resursele, când marasmul în care trăim e atât de gros și rânced încât pare de nepătruns.
Să avem grijă față de noi înșine este principala noastră datorie. Dacă nu-ți pui întâi ție masca de oxigen… nu poți ajuta pe nimeni. Un adevăr atât de simplu, atât de greu de înțeles. Pentru că mai ales femeile sunt crescute într-o narațiune (găunoasă, dacă e să mă întrebați) a sacrificiului de sine. „Ai grijă de ceilalți”, „Taci, nu spune nimic, lasă să treacă…păstrează armonia” … Cu formule de genul ăsta creștem toate și ajungem să le internalizăm, să le facem ale noastre.
Dacă ai fost crescut(ă) în familia tradițională românească și ești produsul minunatului sistem educațional românesc, toate acestea nu-ți sunt străine. Dacă ai fost crescut de un părinte narcisic, probabil că ți-e greu și să pătrunzi ideea că nevoile tale contează. Despre tendința copiilor cu părinți narcisici de a se concentra doar pe nevoile celorlalți am scris aici.
Dar vine momentul când nota de plată pentru acest „sacrificiu” trebuie plătită. Frustrări, boli, relații distruse…
Și atunci… te oprești.
Și grija față de noi înșine trebuie să devină o prioritate. Pentru că e deja ceasul al 12-lea.
Și-atunci ce facem? Facem băi fierbinți cu sare parfumată, bem ceaiuri de plante, cu puțin noroc mergem la un psiholog. Și deșertăm sacul. Ne întâlnim cu prietenele și ne plângem. Plecăm la shopping, că doar asta suntem învățate să credem că ne rezolvă problemele. Poate mai punem un Botox ici-colo sau mai schimbăm ceva prin casă.
Nu mă înțelegeți greșit. Toate astea pot ajuta. Dar nu ăsta e miezul.
Grija față de sine înseamnă să-ți construiești o viață din care nu-ți vină să fugi.
Iar asta înseamnă foarte multe. Ca orice altceva, înseamnă, în primul rând, să te trezești, să devii conștient de ce se întâmplă și să nu te minți. Totul începe cu cunoașterea de sine. E esențial să vezi cum stai. Unde ești. Îți place unde ești? Îți place cine ești? Este ceea ce-ți dorești? Unde ești tu în acest încâlcit angrenaj al vieții tale?
Apoi trebuie să-ți identifici nevoile și drepturile. Am scris aici un articol despre drepturile noastre.
Iar după ce ai tras câteva concluzii, să acționezi! Să faci lucrurile mai bune pentru tine. Să construiești viața din care nu-ți vine mereu să evadezi.
Iar asta poate însemna să pleci din anumite relații, să-ți schimbi jobul sau să regândești complet felul în care te relaționezi cu ceilalți.
Poate însemna mai multă grijă față de corpul nostru sau crearea unui spațiu intim, personal în care să putem descâlci ițele care ne leagă de oameni, relații și situații toxice. Poate însemna să înveți să te relaxezi sau să înveți să te accepți. Sau să deprinzi abilități noi… poate pe cea de a spune NU….
Poate ai nevoie de o altă perspectivă asupra lumii sau de un alt limbaj în conversațiile pe care le ai cu tine și cu lumea.
Sau poate că te afli printre cei norocoși și tot ce ai nevoie de o baie cu sare parfumată sau un tratament de înfrumusețare. Și lucrurile ar putea fi atât de simple…
Însă orice descoperi că ai nevoie pentru a-ți construi viața din care nu vrei să evadezi rămâne doar o intenție dacă nu se respectă condiția esențială: SĂ CREZI TU, ÎN CAPUL TĂU, CĂ MERIȚI TOT ACEST EFORT…
Meriți?
Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă…
Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 11 decembrie 2017.
