“Cum să-ți schimbi mintea – Ce ne învață noua știință a psihedelicelor”, de Michael Pollan (recenzie)

Am 700 de cuvinte să vă conving să citiți o carte care sugerează încă din titlu că substanțele psihedelice s-ar putea să răspundă la întrebări despre conștiință, moarte, adicție, depresie și transcendență. Dar, dacă deja ați ajuns la acest articol și probabil măcar una dintre aceste probleme a stârnit în viața voastră câteva ore de discuții aprinse și visat cu ochii deschiși, 700 de cuvinte s-ar putea să fie de-ajuns.

Cum să-ți schimbi mintea – Ce ne învață noua știință a psihedelicelor despre conștiință, moarte, adicție, depresie și transcendență de Michael Pollan a avut un asemenea succes încât ghizii psihedelici underground au fost copleșiți de cereri de la cititori, iar New York Times Book Review (unde puteți găsi recenzii ale acestei cărți care vă vor convinge în chiar mai puține cuvinte) a numit-o una dintre cele mai bune cărți ale anului 2018. Pollan abordează noua știință a psihedelicelor din mai multe perspective, ghidându-ne prin vastul domeniu purtând mai multe măști auctoriale, pe care le schimbă cu naturalețe. Una e cea a jurnalistului de investigație consacrat aflat la o distanță considerabilă de orice se află la o distanță considerabilă de o viziune materialistă asupra lumii. Alta e cea a jurnalistului care știe pe cine să intervieveze pentru a-i oferi cititorului său informații din cele mai pertinente surse. De asemenea, Pollan e cititorul avid care contrabalansează raportarea sobră a datelor empirice cu referințe literare preluate de la cei care au ajuns cel mai departe în descrierea acelei dimensiuni a conștiinței umane a cărei calitate este inefabilitatea, fiind în același timp sexagenarul crescut în epoca panicii morale legate de droguri care decide că nu e încă timpul să își încheie conturile cu realitatea și își riscă viziunea despre lume intoxicându-se (printre altele) cu veninul secretat de o broască exotică. Nu în ultimul rând, Pollan e scepticul care are curiozitatea de a se apleca asupra experiențelor entuziaștilor, dovedind onestitatea intelectuală de a distinge între speculațiile ocazionate de experiențele mistice și concluziile la care e justificat să le ajungem luând în considerare informații care vin din laborator.

Michael Pollan on the Healing Power of Psychedelics

Pe lângă faptul că realizează un periplu incitant prin momentele cruciale care au definit cercetarea psihedelică, cartea descrie într-un mod accesibil cele mai importante studii recente și explică impactul pe care acestea le-ar putea avea în tratarea tulburărilor psihice și în ameliorarea suferinței non-patologice pe care toți o cunoaștem, făcându-ne cunoștință cu cercetătorii și terapeuții care și-au dedicat viața personală și academică acestui scop. Păstrând permanent un ton bine temperat, Pollan explorează de asemenea dimensiunea filosofică și spirituală a experienței psihedelice, realizând un bizar și maiestuos insectar format din relatările unor psihonauți consacrați precum Aldous Huxley, ale anonimilor participanți la studii clinice controlate, adăugând propria experiență la acest colaj (travaliul de a o reda fidel pe cea din urmă atât de dificil încât Pollan i-a dedicat un articol, intitulat Cum poate un scriitor să pună un trip în cuvinte).

Pentru cei dintre noi care au ajuns la acest articol datorită entuziasmului deja cultivat față de psihedelice, Pollan are și un avertisment: entuziasmul față de orice tratament revoluționar pălește pe măsură ce datele se înmulțesc. Însă dacă acest program de cercetare nu va fi (iarăși) sistat prin măsuri legislative exagerate și va beneficia de sprijin financiar alături de susținere din partea societății civile, vom avea șansa de a fi dezamăgiți, iar în situația actuală, pe care Pollan o numește o criză globală de sănătate mentală, această șansă e una la care merită să sperăm. În cazul în care psihedelicele nu se ridică la înălțimea promisiunii pe care par să o fi făcut în ultimii ani, cercetarea lor ne va duce oricum mai aproape de a ști cum să creăm un tratament care va reuși să o facă.

Pollan e un autor care și-a ascultat propriul sfat și a pornit cu curiozitate pe un drum la finalul căruia reușește un fel de imposibil: ne face să credem că a ne pierde mințile (pentru o scurtă perioadă și asistați de experți) s-ar putea să fie cel mai înțelept lucru pe care-l putem face. Dacă vă încredințați pentru câteva ore mintea în… mâinile cuvintelor lui (trebuie să fie cu adevărat complicat să creezi metafore despre stări alterate de conștiință), veți descoperi un domeniu fascinant surprins cu stil și (destulă) neutralitate și s-ar putea să vă treziți visând cu ochii deschiși la adâncurile și înalturile conștiinței.

Știați că…

Cartea lui Pollan nu încurajează utilizarea recreațională a psihedelicelor, dar susține faptul că terapia asistată cu aceste substanțe poate fi transformativă, fiind utilă în variate situații, de la depășirea dependenței la alinarea temerilor existențiale cu care se confruntă cei care au o boală terminală. Articolele publicate în această rubrică sunt scrise din aceeași perspectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.