Am pregătit azi o postare despre indiciile esențiale la care ar trebui să fim atenți în relația cu o persoană care ar putea avea o tulburare de personalitate narcisistă. Aceste criterii ar putea fi însă semnale de avertizare indiferent de tipul de disfuncție a personalității cu care avem de-a face.
Acești indicatori au fost descriși de dr. Craig Malkin în cartea sa Re-Thinking Narcissism:
Un tipar de negare a comportamentului abuziv
Dacă persoana își neagă comportamentul și impactul asupra celorlalți, abandonați orice formă de speranță. Nu pot fi ajutați, iar relația nu poate fi salvată.
Negarea e un mecanism defensiv. Persoana pusă față în față cu un fapt care e prea inconfortabil de acceptat, alege să-l respingă și insistă că e e fals în ciuda evidențelor. Mai simplu, negarea înseamnă a te minți pe tine însuți și a crede (uneori cu disperare) minciunile pe care ți le spui. Dacă le repeți de suficiente ori, ți-ai rescris povestea și devin adevărurile tale fundamentale…
Un narcisist se angajează în negare pentru că îi servește lui însuși (e self-serving), îi permite să aibă întotdeauna dreptate, să se simtă bine cu propria persoană și să-și creioneze imaginea socială așa cum și-o dorește. Indiferent de costurile asupra celorlalți…
Lipsa lui de empatie îi permite să privească o persoană care plânge din cauza remarcilor lui răutăcioase și să creadă ca ea nu e, de fapt, rănită… încearcă doar să-l manipuleze… Sau, dacă acceptă că persoana ESTE totuși rănită, cu siguranță nu e din cauza a ceea ce a spus el, ci pentru că a ALES să fie rănită.
Negarea poate fi aplicată pentru orice. Normele? Pentru narcisic se aplică doar dacă e prins, dar tu ai face bine să le respecți. Casa lui poate să fie un dezastru, dar a ta e obligatoriu să fie supercurată.
Negarea e un element fundamental al narcisismului patologic. Fără abilitatea de a-și nega sentimentele de rușine sau inadecvare, fără abilitatea de a nega cum acțiunile lui îi afectează pe ceilalți, narcisismul nu ar fi posibil. Negarea le permite să nu-și asume responsabilitatea faptelor lor și să arunce vina mereu în spatele altcuiva. Iar asta le salvează imaginea. Iar imaginea e totul…
Un tipar constant de comportament abuziv (fizic sau emoțional)
Dacă persoana e abuzivă, ea este cea care trebuie să pună capăt acestui comportament. Este strict în controlul ei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, șansele ca relația să se însănătoșească sunt egale cu zero.
Un tipar de comportament marcat de minciuni/înșelăciune și care nu e însoțit de vreo formă de remușcare.
Remușcarea și regretul nu sunt unul și același lucru. Persoanele cu o astfel de patologie a personalității pot simți regret (sau alte emoții negative) mai ales dacă sunt în mod direct afectate de situația în cauză. A simți remușcare înseamnă a avea un sentiment profund de îngrijorare în raport cu ceva ce ai făcut (intenționat sau neintenționat) și care a produs celorlalți o anumită suferință. E un răspuns moral la un eșec moral și se naște dintr-un sentiment de vinovăție. Regretul e focalizat pe sine, în timp ce remușcarea îi implică pe ceilalți.
Trăiți cu ochii larg deschiși și…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….
Surse bibliografice:
Malkin, C. (2015). Rethinking Narcissism: The Secret to Recognizing and Coping with Narcissists, Harper Collins Publishers.
Simon, G. (2014). Shame, Guilt, Regret, Remorse, and Contrition.
Bill Hathaway – Psychopaths can regret bad decisions — but don’t learn from them
Acest articol a fost publicat prima dată pe blogul Prizonieri în Oglindă, în data de 2 februarie 2018.
